ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5903/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.04.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Târgu Mureș: - anularea în parte a Ordinului nr. 578/C/06.02.2018 emis de Ministrul Justiției în sensul modificării acestuia în ceea ce privește cuantumul drepturilor calculate în sensul aplicării în mod corect a sporurilor, inclusiv a procentelor acordate ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) raportat la o indemnizație de încadrare brută lunară în care să fie inclus adaosul de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidențialității, cu respectarea art. 4 alin. (3) lit. a) și art. 5 din Anexa VI din Legea nr. 330/2009, cu recalcularea cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 3; - repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 752 din 28 februarie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge capătul de cerere privind plata, din conținutul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și ministrul justiției, ca privind persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge capătul de cerere privind anulare în parte Ordin nr. 578/C/06.02.2018, din conținutul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu Mureș, ca privind o persoană fără calitate procesuală pasivă. Respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Târgu Mureș, ca neîntemeiată."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 24 și 25 din Cap. III Secțiunea a III-a a Legii nr. 153/2017 și Anexa V a Legii nr. 153/2017. Anexa V a Legii nr. 153/2017 prevede în domeniul de activitate "Justiție", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale. Astfel, în mod greșit a reținut prima instanță că dreptul la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și a sporului pentru păstrarea confidențialității este supus unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indenizațiilor de încadrare aferente ordonatorului de credite. O astfel de interpretare și aplicare a dispozițiilor normative anterior menționate este susceptibilă a încălca principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salariată ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare și de Constituția României. În opinia recurenților, limitarea la un procent de 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, în funcție de structura personalului avut în subordine și drepturile cuvenite acestora. Totodată, prin plafonarea cuantumului sporurilor acordate se ajunge în situația în care persoane care lucrează în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, și ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază, sunt private de acest drept în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depășesc pragul de 30 %, ei încasând aceleași drepturi salariale cu persoanele care lucrează în condiții normale de muncă. Aceeași situație este și în cazul persoanelor cu handicap care desfășoară o activitate în normale de lucru și care, potrivit legii, ar trebui sa beneficieze de un spor de 15 %, pe care însă legiutorul deși i-l acordă nu îl mai garantează. Recurenții au invocat și incidența Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000 aprobat de către România prin Legea nr. 103/2006, potrivit căruia exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație, aplicabil direct în dreptul intern conform art. 20 din Constituția României din care reiese că principiul egalității protejează orice drept prevăzut de lege, nu doar un drept fundamental. Cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, recurenții au arătat că potrivit dispozițiilor art. 4, Capitolul VIII, Secțiunea I, din Anexa V a legii 153/2017: pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat, iar potrivit anexei nr. 3, acest spor a fost acordat în procent de aproximativ 15%, în mod corect în raport de dispozițiile legale sus-citate. De asemenea, conform dispozițiilor art. 5, Capitolul VIII, Secțiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, ... beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare." Raportat la dispozițiile speciale aplicabile personalului din Familia Ocupațională "Justiție", prevăzute de Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, s-a susținut că, potrivit anexei nr. 3 din ordinul contestat, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este acordat în procent de aproximativ 14%, în loc de 25% cum era corect potrivit noii legi de salarizare, iar sporul pentru păstrarea confidențialității, în cuantum de până la 5% nu a fost acordat. Recurenții au mai arătat că în mod greșit prima instanța nu a reținut critica de nelegalitate a Ordinului de salarizare contestat fundamentată pe modul de calcul greșit expus în cuprinsul cererii de chemare în judecată, întrucât vizează aplicarea în precedent a dispozițiilor legale în baza cărora au fost stabilite drepturile salariale aferente lunii decembrie 2017, care însă au fost calculate prin acte administrative unilaterale distincte, ce nu au făcut obiectul acțiunii deduse judecății. Astfel, modul de calcul greșit al drepturilor salariale continuă să producă efecte prejudiciabile lună de lună, fiind reflectat și în ordinul contestat în prezentul litigiu. Diferențele dintre cuantumul indemnizațiilor stabilite raportat la o tranșă de vechime în funcție sau în muncă superioară nu se regăsesc în procentul de 5 % prevăzut de lege. De asemenea, această diferență ar putea reieși din modul în care procentul de 30% este aplicat la o indemnizație de încadrare care nu cuprinde și adaosul de 35 % pentru spor risc și suprasolicitare acordat conform art. 4 alin. (3) lit. a) anexa VI din Legea 330/2009. Potrivit art. 5 alin. (1) prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din cap. IV al părții a II-a din prezenta lege, începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a). Astfel, din machetele ce însoțesc ordinul atacat, rezultă că adaosul solicitat nu a fost inclus în indemnizația de încadrare pentru ca sporul pentru vechimea în funcție să fie aplicat la suma astfel rezultată, ci a fost aplicat la o sumă mai mică și este adăugat de abia la final. Astfel, diferența de 5% acordată nu se regăsește în indemnizația de încadrare finală și nici sporurile acordate nu sunt aplicate la indemnizația corectă.

Apărările formulate de intimați Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. au calitatea de judecători în cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, iar prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 578/C din 06.02.2018 și anexa la acest act le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 1.01.2018. Împotriva acestui ordin reclamanții au formulat contestație, ce a fost respinsă prin adresa din 04.04.2018. În acest context, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu solicitat de anulare în parte a ordinului nr. 578/C/06.02.2018, emis de Ministrul Justiției în sensul modificării acestuia în ceea ce privește cuantumul drepturilor calculate, prin aplicarea în mod corect a sporurilor, inclusiv a procentelor acordate ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) raportat la o indemnizație de încadrare brută lunară în care să fie inclus adaosul de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidențialității, cu respectarea art. 4 alin. (3) lit. a) și art. 5 din anexa VI din Legea nr. 330/2009, cu recalcularea cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv a celor pentru risc si suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 3. Instanța de fond a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, apreciind că ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 25 și art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017. Fiind învestită cu recursul promovat de reclamanți împotriva acestei soluții, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017: "(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Conform art. 38 alin. (6) din aceeași lege "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022". De asemenea, art. 25 din Legea nr. 153/2017 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz." Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, de împrejurarea că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Prin umare, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. În speță, sunt incidente prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv: "art. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens". "art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare". Contrar susținerilor recurenților, din interpretarea coroborată a textelor de lege, nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte. Recurenților nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Recurenții nu constestă faptul că nu ar fi beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, ci modalitatea în care au fost aplicate. Instanța de recurs constată că cele trei tipuri de sporuri respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)." Nu poate fi primită nici critica recurențilo, conform căreia prin aplicarea normelor în vigoare sunt nerespectate principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare și de Constituția României, cu trimitere la salarizarea persoanelor cu handicap și la incidența Protocolului nr. 12 la C.E.D.O. cu privire la discriminare. Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale a României, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera. De altfel, prin încheierea din data de 102.2019 Curtea de Apel București a admis cererea reclamanților din prezenta cauză de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, excepție ce a fost respinsă ca neîntemeiată potrivit deciziei CCR nr. 578/9.07.2020. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.