ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1323/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.06.2022, reclamantele A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Ministerul Justiției:

Prin sentința nr. 246 din 8 decembrie 2022, Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a respins acțiunea formulată de reclamante, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantele A., B., C. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Au susținut recurentele că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, în condițiile în care Anexa V prevede în domeniul de activitate Justiție sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind norma juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale, care se aplică prioritar, chiar și când norma specială este mai veche decât norma generală.

Sintagma "de până la" utilizată de legiuitor, la care se referă instanța de fond, are menirea de a crea cadrul legislativ pentru a se putea acorda sporurile în mod diferențiat, pe categorii de personal, dar nu discriminatoriu, în cadrul aceleiași categorii profesionale (magistrați-judecători și procurori), aspect invocat expres în acțiune din perspectiva Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Plafonarea cuantumului total al sporurilor afectează doar personalul salariat în ceea ce privește salariile de bază stabilite pentru anul 2022, dar nu și personalul al căror salarii de bază a atins nivelul prevăzut pentru anul 2022 anterior. În acest sens, instanța de fond nu s-a raportat sub niciun aspect rezultat din raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar, care relevă tocmai acest aspect.

Astfel, angajaților ale căror salarii de bază sunt cele prevăzute pentru anul 2022 li se aplică plafonarea sporurilor la 30%, în timp ce angajaților ale căror salarii de bază nu au ajuns la nivelul prevăzut pentru anul 2022, în mod implicit, beneficiază de acordarea sporurilor în cuantum total de 45%, având în vedere salariul de bază avut în luna decembrie 207 majorat cu 25% și cuantumul sporurilor avut în luna decembrie 2017 majorat cu 25%.

Mai mult, Ministerul Justiției nu a stabilit sporurile prin calcularea acestora conform Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017, ci a menținut modul de calcul al sporurilor conform legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fapt interzis de art. 38 alin. (6), iar prin ordinul contestat nu s-au calculat sporurile în procentele prevăzute de lege, chiar plafonate la 30%. Prin ordinul contestat au fost stabilite sporuri pentru judecătorii în cadrul Curții de Apel București într-un cuantum procentual diferit, care variază de la 25,95% la 27,26%.

Au făcut recurentele trimitere la considerentele sentinței civile nr. 246 din 22 februarie 2021 pronunțate în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, soluție rămasă definitivă, prin care s-a reținut că reclamanții au făcut dovada că, pentru familia ocupațională din care fac parte, au fost recunoscute și acordate sporuri de 45%.

Soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu 09.04.2015, prin introducerea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanța constituțională în Decizia nr. x se verifică și în privința acestui text de lege, iar, a accepta o interpretare contrară, ar însemna să fie golit de raționamentul avut în vedere de CCR și să fie negat rolul acesteia de așezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.

Au mai invocat recurentele și considerentele Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a stabilit că soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare, ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau neaplicării dispozițiilor legale și ca neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive să producă consecința juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Referitor la actualizarea sumei astfel stabilite cu indicele de inflație și a cererii de obligare a pârâților la plata dobânzilor legale penalizatoare, au invocat recurentele Decizia ÎCCJ nr. 2/07.02.2014 și Decizia nr. 21/22.06.2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reținut că repararea integrală a prejudiciului, în cazul neexecutării unei obligații de plată a salariului, presupune atât actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate (acoperirea pierderii efective suferite de creditor), cât și plata dobânzii legale (beneficiul de care este lipsit salariatul).

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, referitor la aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respectiv recalcularea drepturilor salariale prin înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare, respingerea acțiunii ca rămase fără obiect și, respectiv, respingerea recursului ca lipsit de interes, în raport cu emiterea Ordinului nr. 959/12.04.2023 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, la art. 1, s-a dispus ca "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin. (...)".

A mai susținut intimatul-pârât că, raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017, pretențiile recurenților sunt neîntemeiate impunându-se a fi respinse, pentru că legea a fixat doar pragul minim pe care ordonatorul de credite trebuie să-l respecte, acesta având, însă, libertatea de a acorda sporuri al căror cuantum să fie chiar mai mic de un procent de 30% din suma totală a salariilor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Preliminar, Înalta Curte reține că este nefondată excepția lipsei de interes a recursului invocată de Ministerul Justiției, urmând a fi respinsă.

Aspectul învederat de intimatul-pârât în susținerea excepției, al emiterii Ordinului nr. 959/2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu lipsește de finalitate, prin el însuși, calea de atac exercitată de reclamante și nu poate duce la concluzia unei lipse a finalității formulării cererii de recurs, reclamantele având interesul verificării legalității soluției date de prima instanță, care va fi analizată în contextul faptic și normativ avut în vedere la pronunțarea ei.

Nu poate fi reținut motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De altfel, în susținerea acestui motiv de casare, recurentele-reclamante nu precizează care ar fi considerentele străine de natura cauzei avute în vedere de instanță, neputându-se reține, cu suficient temei, că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Înalta Curte validează argumentele instanței de fond, apreciind, de asemenea, că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamantele au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune formulată în condițiile prevăzute Legea nr. 153/2017, solicitând obligarea pârâtului la emiterea unui ordin prin care să le fie acordate indemnizația de încadrare și sporurile conform Anexei V la Cap. I lit. A) și art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII, secțiunea I din Legea nr. 153/2017, și anume cu acordarea sporurilor de 45% aplicate la indemnizația lunară de încadrare.

Soluționând cererea, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată, în esență pentru faptul că dispozițiile legale de care se prevalează reclamantele nu obligă ordonatorul de credite la acordarea sporurilor în cuantumul maxim, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pentru că ordonatorul de credit este ținut să respecte, cu prilejul stabilirii în concret a cuantumului sporurilor, și limitarea prevăzută de lege.

Înalta Curte constată, reținând și apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Justiției în ceea ce privește înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, că, prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit modul de salarizare a judecătorilor, prin stabilirea unor indemnizații de bază în raport cu VRS 605,225 neplafonate la valorile prevăzute pentru anul 2022 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Recurentele-reclamante, relativ la apărarea Ministerului Justiției, prin care s-a invocat excepția lipsei de interes a recursului, față de rămânerea acțiunii fără obiect, au precizat că obiectul acțiunii nu a fost acordarea VRS de 605,225 RON, ci acordarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25%. De asemenea, Ordinul nr. 959/2023 al Președintelui ÎCCJ vizează recalcularea drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel începând cu 01.04.2023, însă prin acțiune au solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 al Ministrului Justiției ce vizează recalcularea drepturilor salariale începând cu 30.12.2021.

Sub aspectul datei de la care s-a solicitat recalcularea drepturilor salariale, instanța de control judiciar reține că, ulterior, în considerarea faptului că la data de 22.12.2022 Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat de la Ministerul Justiției prerogativa gestionării bugetului instanțelor, în ale cărui drepturi și obligații s-a subrogat, în limitele prevăzute de art. 142 din Legea nr. 304/2002 privind organizarea judiciară, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2734/27.09.2023 prin care a dispus că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C/30.12.2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat, 30.12.2021, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dată de la care această valoare de referință sectorială a fost recunoscută în patrimoniul tuturor judecătorilor aflați în activitate.

Astfel, din perspectiva plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale recurentelor-reclamante au fost calculate după cum acestea au solicitat prin acțiune, neputându-se reține criticile formulate prin cererea de recurs.

Referitor la susținerile recurentelor privind modul de calcul al sporurilor, care ar fi nelegal și discriminatoriu, pentru că nu pot exista magistrați care primesc sporuri de 30% și magistrați care primesc 45%, instanța de control judiciar reține a fi incidente și cele statuate prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., prin care s-a decis că,

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ."

Cele reținute în considerentele acestei decizii sunt incidente și în prezenta cauză, fiind de prisos a fi reluate în cuprinsul prezentei hotărâri.

În concluzie, nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinței recurate nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția lipsei de interes în formularea recursului și va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în formularea recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței nr. 246 din 8 decembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.