ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5272/2023

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.01.2021 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, obligarea pârâților la emiterea ordinului prin care sa i stabilească indemnizația de încadrare bruta lunara cu aplicarea în mod corect a dispozițiilor legale în vigoare privind vechimea în funcție, respectiv stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară în raport de vechimea în funcție de 3-5 ani, așa cum prevede art. 16 (1) din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și cu stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară corespunzătoare vechimii de 3-5 ani (clasa și gradația 3 de 9.922 RON la care se adaugă 1.488 RON spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 1.489 RON spor risc și suprasolicitare neuropsihică și spor confidențialitate), rezultând un total venit brut de 12.899 RON; obligarea pârâților la plata diferențelor salariate rezultate dintre drepturile salariate stabilite la nivel maxim si cele încasate, începând cu data de 08.07.2016, conform art. 1 (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 71/2015, sume actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății efective; obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâți de la data scadentei la data plății efective; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.

Prin cererea depusa la data de 22.06.2017 reclamanta A. a efectuat precizări la cererea ce chemare în judecată.

La 09.10.2017 reclamanta A. a modificat cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței anularea parțială a Ordinului nr. 1479/C/24.05.2017 emis de Ministerul Justiției, (care lipsește de aplicabilitate orice dispoziții contrare - art. 3); obligarea pârâtului Ministerului Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 08.07.2016, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015"; obligarea pârâtului Ministerului Justiției la emiterea ordinului prin care sa îi stabilească indemnizația de încadrare bruta lunara cu aplicarea în mod corect a dispozițiilor legale în vigoare privind vechimea în funcție, respectiv stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară în raport de vechimea în funcție de 3-5 ani, așa cum prevede art. 16 (1) din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară corespunzătoare vechimii de 3-5 ani (clasa 97) și gradația 3 de 9.922 RON la care se adaugă 1.488 RON spor pentru condiții de muncă vătămătoare sau periculoase,1.489 RON spor risc și suprasolicitare neuropsihică și spor confidențialitate), rezultând un total venit brut de 12.899 RON; obligarea Tribunalului București la plata diferențelor salariate rezultate dintre drepturile salariate stabilite la nivel maxim si cele încasate, începând cu data de 08.07.2016, conform art. 1 (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 71/2015; obligarea Tribunalului București la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâți de la data scadentei la data plății efective; obligarea Ministerului Justiției și a Tribunalului București la plata cheltuielilor de judecata.

În privința VRS de 405 RON de la data de 08.07.2016, prin emiterea ordinului mai sus enunțat și stabilirea drepturilor salariale, fără luarea în considerare și a unei VRS 405 RON, începând cu 08.07.2016, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 de au fost încălcate Ordinul Ministerului Justiției (nr. 4680/C/21.12.2016), prin care la art. 1 se menționează că începând cu 09.04.2015 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum asistenții judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizațiilor de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 794/15.12.2016.

Prin Sentinta civila nr. 985/06.03.2018 Curtea de Apel Bucuresti a respins exceptia autoritatii lucrului judecat invocata de paratul Tribunalul Bucuresti si a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI ca neîntemeiată.

Prin decizia civila nr. 5955/12.11.2020 pronunțată in dosarul nr. x/2017 Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul reclamantei si a casat Sentinta civila nr. 985/06.03.2018, cauza fiind trimisa spre rejudecare primei instante.

În rejudecare, instanta a încuviințat pentru toate partile administrarea probei cu înscrisuri.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2010 din data de 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de paratul Tribunalul Bucuresti si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de paratul Ministerul Justitiei, ca ramase fara obiect, a admis in parte acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI, astfel cum a fost precizată și modificată, a anulat partial Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 si Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 emise de paratul Ministerul Justitiei, in ceea ce o priveste pe reclamanta, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanta ordin de salarizare, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON(incluzand majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015), incepand cu data de 08.07.2016 la zi, prin care sa stabileasca indemnizatia de incadrare bruta lunara in cuantum de 9922 RON, corespunzatoare vechimii in functie de 3- 5 ani(clasa 97) si gradatiei 3, la care sa se adauge sporul de conditii de munca grele, vatamatoare sau periculoase in suma de 1 488 RON, sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica si spor confidentialitate in cuantum de 1489 RON, rezultand un venit brut lunar de 12899 RON, a obligat pârâtul Tribunalul Bucuresti să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale dintre veniturile pe care aceasta le-ar fi obținut, prin raportare la acest nivel maxim aflat in plata, pentru valoarea de referință sectorială de 445,5 RON incluzand majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) incepand cu data de 08.07.2016, și veniturile efectiv incasate, a obligat pârâtul Tribunalul Bucuresti să plătească reclamantei dobanda legala aferenta sumelor datorate de la data scadentei la data platii efective și a respins, ca neintemeiat capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I.3.1. Recurentul – pârât Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii reclamantei și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În susținerea cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

A arătat că prin legislația în vigoare, legiuitorul a exclus asistenții judiciari de la acordarea sporului pentru o vechime cumulată în această funcție, tocmai în ideea că aceștia sunt numiți pe o perioadă determinată de 5 ani, fiind deci un mandat limitat, singurele tranșe de vechime în funcție aplicabile fiind de la 0 la 3 ani și, respectiv, de la 3 la 5 ani.

Ca atare, refuzul de emitere a ordinului de salarizare cu luarea în calcul a vechimii însumate în specialitate nu este unul nejustificat, ci întemeiat pe dispozițiile legale incidente în materia salarizării asistenților judiciari.

A apreciat relevant de mentionat remunerarea judecătorului în funcție de vechimea în muncä, de natura funcțiilor cu care a fost investit sau importanța îndatoririlor care i-au fost impuse, apreciate în conditii transparente, oferit de Carta europeană a Consiliului Europei privind Statutul judecätorului, punctul 6, paragraful 6.1.

Așadar, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Prin urmare, respectarea principiilor egalități nediscriminării incumbă deopotrivă legiuitorului interpretului legii. Cu alte cuvinte, interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, claritatea sensului scopul acesteia, astfel încât, în accepțiunea sa, nu ar trebui să fie loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a solicitării care face obiectul prezentei cauze.

Însă, în realitate, prima instanță nu a analizat legalitatea ordinelor contestate, ci a reținut că "reclamanta a suferit o vătămare a drepturilor intereslor sale legitime, în condițiile în care nu a fost salarizată corespunzător vechimii efective în funcție, la același nivel cu colegii săi, care ocupau aceași functie si aveau aceeași vechime".

Ținând cont de argumentele învederate, se poate constata că ordinul contestat este legal, neexistând o bază legală pentru stabilirea indemnizației intimatei-reclamante "în raport de vechimea efectivă în funcție", în baza Legii nr. 284/2010, astfel că acordarea acesteia nu este posibilă, drepturile salariale prevăzute în Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 și Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 fiind corect calculate.

În concluzie, având în vedere dispozițiile legale incidente, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, respectiv a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Ministerul Justiției nu putea stabili o încadrare prin raportare la alte tranșe de vechime decât cele stabilite prin lege.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

I.3.2. Prin recursul formulat în cauză, neîncadrat în drept, pârâtul Tribunalul București a criticat sentința instanței de fond în ceea ce privește obligația instituită în sarcina acestui pârât de a plăti reclamantei diferențele de drepturi salariale rezultate, criticile formulate putând fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

A arătat că prin legislația în vigoare, legiuitorul a exclus asistenții judiciari de la acordarea sporului pentru o vechime cumulată în această funcție, tocmai în ideea că aceștia sunt numiți pe o perioadă determinată de 5 ani, fiind deci un mandat limitat, singurele tranșe de vechime în funcție aplicabile fiind de la 0 la 3 ani și, respectiv, de la 3 la 5 ani.

Ca atare, refuzul de emitere a ordinului de salarizare cu luarea în calcul a vechimii însumate în specialitate nu este unul nejustificat, ci întemeiat pe dispozițiile legale incidente în materia salarizării asistenților judiciari.

A apreciat relevant de mentionat remunerarea judecătorului în funcție de vechimea în muncä, de natura funcțiilor cu care a fost investit sau importanța îndatoririlor care i-au fost impuse, apreciate în conditii transparente, oferit de Carta europeană a Consiliului Europei privind Statutul judecätorului, punctul 6, paragraful 6.1.

Așadar, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Prin urmare, respectarea principiilor egalități nediscriminării incumbă deopotrivă legiuitorului interpretului legii. Cu alte cuvinte, interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, claritatea sensului scopul acesteia, astfel încât, în accepțiunea sa, nu ar trebui să fie loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a solicitării care face obiectul prezentei cauze.

Însă, în realitate, prima instanță nu a analizat legalitatea ordinelor contestate, ci a reținut că "reclamanta a suferit o vătămare a drepturilor intereslor sale legitime, în condițiile în care nu a fost salarizată corespunzător vechimii efective în funcție, la același nivel cu colegii săi, care ocupau aceași functie si aveau aceeași vechime".

Ținând cont de argumentele învederate, se poate constata că ordinul contestat este legal, neexistând o bază legală pentru stabilirea indemnizației intimatei-reclamante "în raport de vechimea efectivă în funcție", în baza Legii nr. 284/2010, astfel că acordarea acesteia nu este posibilă, drepturile salariale prevăzute în Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 și Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 fiind corect calculate.

în concluzie, având în vedere dispozițiile legale incidente, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, respectiv a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Ministerul Justiției nu putea stabili o încadrare prin raportare la alte tranșe de vechime decât cele stabilite prin lege.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Preliminar, instanța de control judiciar constată că, în temeiul art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a operat o subrogare legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv a Ministrului Justiției, "inclusiv în cele de natură procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii", iar această subrogare legală, ce are loc pe parcursul derulării litigiului, în contextul unei modificări legislative, nu poate conduce la lipsa calității procesuale pasive a instituției pârâte de la care sunt preluate drepturile și obligațiile ce decurg din proces.

Totodată, Înalta Curte urmează a respinge cererea de suspendare a judecății, formulată de Ministerul Justiției prin cererea de recurs, întrucât în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul instanței supreme s-a pronunțat Decizia nr. 12/2022 de către Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curte de Casație și Justiție.

Demersul judiciar al reclamantei A., astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează anularea Ordinelor nr. 219/C/13.07.2018 și nr. 1479/C/24.05.2017 emise de către pârâtul Ministerul Justiției, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu data de 08.07.2016, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 3-5 ani cu gradația 3, potrivit Legii nr. 293/2015.

Recurenții pârâți au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și au susținut prin motive de recurs comune că începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, respectiv a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Ministerul Justiției nu putea stabili o încadrare prin raportare la alte tranșe de vechime decât cele stabilite prin lege.

Toate criticile aduse de către instituțiile recurente urmează a fi respinse, având în vedere următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin Ordinele nr. 219/C/13.07.2018 și nr. 1479/C/24.05.2017 emise de către pârâtul Ministerul Justiției, reclamantei i-au fost stabilite drepturile salariale corespunzătoare numirii sale ca asistent judiciar la Tribunalul București, cu încadrarea greșită la vechimea de 0-3 ani în clasa de salarizare 97 și gradația 3, deși începând cu data de 08.07.2016 se încadra la vechimea de 3-5 ani.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta, asistent judiciar, a adresat pârâtului Ministerului Justiției o cerere, prin care a contestat Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017, solicitând anularea parțială a acestuia și emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând din 09.04.2015, suma ce va fi majorata cu 10 % incepand din 01.12.2015, emiterea ordinelor prin care sa se stabileasca indemnizatiile de incadare bruta lunara cu aplicarea dispozitiilor privind vechimea in functie, respectiv stabilirea acestei indemnizatii in raport de vechimea de 3-5 ani, solicitând plata diferențelorr salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate începând cu 09.04.2015 conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 71/2015.

Potrivit dipozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, "asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republică, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că recurenta – reclamantă a fost numită, prin Ordinul nr. 2235/C/11.07.2013, de Ministrul Justitiei in functia de asistent judiciar la Tribunalul Bucuresti clasa de salarizare 97, corespunzatoare unei vechimi in functie intre 0-3 ani si gradatie 3. Prin urmare la data emiterii ordinului nr. 1479/C/24.05.2017, contestat în speță, reclamanta avea o vechime în functie mai mare de 3 ani, corespunzatoare clasei de salarizare 3-5 ani.

Prin urmare, contrar susținerilor Ministerului Justiției, în cauză, nu se regăsește niciun dintre situațiile avute în vedere la interpretarea dată art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 prin Decizia nr. 12/2022 din 6 iunie 2022 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 20 septembrie 2022, potrivit căreia, egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor asistenților judiciari nu presupune majorarea indemnizației lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcție, superioară celei de 5 ani.

Față de data numirii în funcția de asisitent judiciar(11.07.2023), Înalta Curte constată că, la momentul emiterii ordinului contestat(24.05.2017), recurenta – reclamantă avea o vechime efectivă realizată în funcție mai mare de 3 ani, corespunzătoare clasei de salarizare 3-5 ani.

Pentru cele arătate anterior, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile invocate de recurenții – pârâți cu privire la vechimea în funcție a intimatei – reclamante.

Nefondate sunt și criticile invocate de recurenții –pârâți referitoare la stabilirea îndemnizației de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

În cauză, instanța de fond în mod corect a reținut că interpretarea logico-gramaticală a sintagmei "salarizat la același nivel" vizează întregul personal plătit din fonduri publice, salarizat la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014.

Potrivit art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, "prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii și de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării".

Conform art. 5 alin. (12), "prevederile alin. (11) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției".

În acest context legislativ, s-a constatat că dispozițiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și personalului auxiliar de specialitate aflat în situația prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv celor care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim, în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

În acest sens este și Decizia nr. 23 pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Decizia în cauză este general obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Argumentele anterioare sunt întărite și de argumentele din Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, care la pct. 31 și 32 arată următoarele:

"31 . . . . . . . . . .pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

1

alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică."

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și urmează să o mențină în consecință, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursului până la soluționarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, formulată de Ministerul Justiției.

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției(continuat de Înalta Curte de Casație și Justiție) și Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 2010 din data de 22 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.