Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
16 martie 2021

Decizia nr. 1603/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 16 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr. 5167/2017 din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința atacată și, rejudecând cauza: Admite în parte acțiunea astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A.. Respinge capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiției să emită reclamantei un nou ordin de salarizare, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia CCR nr. 794/2016, ținând cont de vechimea în muncă, gradul profesional, funcția, sporurile salariale, ca fiind rămas fără obiect.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.