ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 562/2021

Ședința publică din data de 03 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.10.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București:

- anularea în parte a Ordinului MJ nr. 1479/C/24.05.2017;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, având în vedere Legea nr. 293/25.11.2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor prin care să-i stabilească indemnizațiile de încadrare brută lunară cu aplicarea în mod corect a dispozițiilor legale în vigoare privind vechimea în funcție, respectiv stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare în raport cu vechimea în funcție de 3-5 ani, așa cum prevede art. 16 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și cu stabilirea indemnizației de încadrare brută lunară corespunzătoare vechimii de 3-5 ani (clasa 100) și gradația 5 de 10.584 RON, la care se adaugă 1.588 RON spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 1.389 RON spor risc și suprasolicitare neuropsihică și spor confidențialitate), rezultând un total venit brut de 13.561 RON;

- obligarea pârâtului Tribunalul București la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 71/2015;

- obligarea Tribunalul București la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâți de la data scadenței la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1653 din 4 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București;

- a anulat Ordinul MJ nr. 1479/C/24.05.2017, doar în ceea ce îl privește pe reclamant;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamant un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției ca la emiterea ordinului să stabilească pentru reclamant indemnizația de încadrare brută lunară corespunzătoare vechimii de 3-5 ani (clasa 100) și gradația 5 de 10.584 RON, la care se adaugă 1.588 RON spor de risc, de suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate, rezultând un total venit de 13.561 RON.

- a obligat pârâtul Tribunalul București la plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 09.04.2015 care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței și până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 1653 din 4 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiției a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04. 2015 și majorată cu 10% începând cu 1.12.2015, ca rămas fără obiect și respingerea celorlalte capete cerere, ca neîntemeiate.

În privința capătului de cerere privind obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 9.04.2015 și majorată cu 10% începând cu 1.12.2015, recurentul pârât a invocat excepția lipsei de obiect, față de emiterea Ordinului MJ nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari se stabilește prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială 421,36 RON (alin. (1), în perioada 1.12.2015-31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează având în vedere cele menționate la alin. (2).

Astfel, prin OMJ nr. 2066/C/24.05.2018 s-a stabilit indemnizația de încadrare a asistenților judiciari prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește obligația impusă de instanță privind stabilirea prin ordin a vechimii de 3-5 ani, raportat la calitatea reclamantului de asistent judiciar, recurentul-pârât a arătat că este neîntemeiată.

O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a prevăzut în forma anterioară adoptării Legii nr. 330/2009, dreptul judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților-asistenți de beneficia, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară, calculată în procente.

Rațiunile pentru care legislația excludea asistenții judiciari de la acordarea sporului pentru vechimea în funcție (sporul de fidelitate) au fost legate de faptul că asistenții judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraților, cu un statut diferit, care justifică și o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial.

Asistenții judiciari sunt numiți pe o perioadă determinată (5 ani), iar prin esența și natura funcției lor, nu sunt independenți.

Potrivit art. 110 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "asistenții judiciari sunt numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcții juridice de cel puțin 5 ani".

Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea pentru asistenții judiciari a drepturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiției, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantumul ei.

La momentul adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a apreciat că se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcție pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem: respectiv de la 3 la 5 ani, dar prevederile Legii nr. 284/2010 nu au fost aplicate, iar faptul că același asistent judiciar obține ulterior un alt mandat de 5 ani nu este relevant atât timp cât fidelizarea este incompatibilă cu noțiunea de mandat.

Astfel, având în vedere că, potrivit O.U.G. nr. 27/2006, asistenții judiciari nu au beneficiat de majorarea indemnizației de încadrare brute lunare pentru vechimea în funcție, acest drept salarial nu a putut fi acordat prin ordin al ministrului justiției niciunui asistent judiciar nici după data de 1.01.2010.

La data intrării în vigoare a Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, 1 ianuarie 2011, asistenții judiciari au fost reîncadrați pe clase de salarizare, avându-se în vedere dispozițiile art. 16 din Secțiunea a 3 a, respectiv Salarizarea și celelalte drepturi ale asistenților judiciari - Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, din Anexa VI - Familia ocupațională justiție, la această lege.

Conform alin. (1) al acestui articol "(1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Așadar, la data de 1 ianuarie 2011, asistenții judiciari au fost reîncadrați pe clase de salarizare tinând cont de vechimea în funcție, corespunzător tranșelor 0-3 ani și 3-5 ani, însă, în ceea ce privește drepturile salariale, fiind aplicabile dispozițiile tranzitorii ale legilor anuale de salarizare, care au prevăzut că nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în Legea-cadru nr. 284/2010, asistenții judiciari nu au beneficiat de drepturi suplimentare pentru vechimea în funcție.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Tribunalul București solicită casarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de obligare la plata diferențelor salariale, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că, raportat la prevederile Legii nr. 304/2014 privind organizarea judiciară, Tribunalul București, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de instanța de judecată, în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiției.

Obligația instituită în sarcina Tribunalului București este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiției, astfel încât există posibilitatea ca Tribunalul București să nu poată pună în executare dispozițiile instanței de judecată, ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin și a deschiderii de credite bugetare, acte ce se dispun de ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiției, respectiv de ordonatorul secundar de credite - Curtea de Apel București.

Delimitarea celor două obligații instituite în sarcina pârâților din prezenta cauză este justificată, ca urmare a cumulării de către Ministerul Justiției atât a atribuțiilor de ordonator principal de credite, cât și a celor de emitere a ordinelor de salarizare, cumulare care determină pentru Tribunalul București o imposibilitate reală și efectivă de a pune în executare o hotărâre judecătorească.

În speță, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017, conform căruia asistenții judiciari care beneficiau, în perioada 09.04.2015-31.07.2016, de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim. În anexele ordinului se precizează că plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Pe de altă parte, prin Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018, s-a stabilit că asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

În același act administrativ, se precizează faptul că plata drepturilor salariale stabilite prin raportare la valorile de referință sectorială amintite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, fapt care subliniază, încă o dată, imposibilitatea Tribunalului București de a efectua vreo plată, în lipsa unor fonduri bugetare repartizate pentru achitarea diferențelor salariale.

Intimatul -reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind acordarea valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, Înalta Curte constată că Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018 (colectiv) pe care se sprijină invocarea incidentului procedural este emis ulterior pronunțării sentinței atacate (04.04.2018).

Ordinul MJ nr. 2066/C/2018 recunoaște în favoarea reclamantului, începând cu 9.04.2015, o indemnizație brută corespunzătoare unei valori de referință sectoriale mai mari de 405, majorate apoi, de la 1.12.2015, cu 10%.

Înalta Curte constată că schimbarea situației de fapt ulterior pronunțării sentinței de către prima instanță nu poate atrage nelegalitatea soluției și nici rămânerea fără obiect a capătului de cerere, modificarea conduitei recurentului-pârât și recunoașterea unor drepturi salariale superioare celor solicitate prin prezenta acțiune nefiind de natură să ducă la respingerea acțiunii pentru lipsa obiectului. Dimpotrivă, emiterea Ordinului MJ nr. 2066/C/2018 poate fi considerată o achiesare la dispozițiile sentinței.

Ca urmare, Înalta Curte nu poate primi excepția lipsei de obiect a acestui capăt de cerere.

În ceea ce privește criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la obligația impusă Ministerului Justiției privind stabilirea prin ordin a indemnizației de încadrare brute lunare în raport de vechimea în funcție de 3-5 ani, raportat la calitatea reclamantului de asistent judiciar, Înalta Curte constată că nu pot fi primite.

Prin cererea de chemare în judecată, intimatul – reclamant a solicitat stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare în raport de vechimea în funcție de 3-5 ani, așa cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. (1) din capitolul privind Reglementările specifice personalului din sistemul justiției din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Anexa VI, Capitolul VIII din Legea nr. 284/2010 " Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

La Capitolul I nr. crt. 1 se prevăd coeficienții de încadrare a judecătorului cu grad de judecătorie, în mod corespunzător vechimii în funcție de la 0 la 3 ani și, respectiv celei de la 3 la 5 ani.

Analizând coroborat cele două texte legale se constată că încadrarea asistentului -judiciar se face în una dintre cele două clase de vechime mai sus arătate, prin raportare la indemnizația judecătorului de judecătorie, astfel cum a reținut și instanța fondului.

Prin Ordinul MJ nr. 1479/C/24.05.2017, indemnizația de încadrare brută lunară a intimatului-reclamant a fost stabilită corespunzător vechimii de 0-3 ani, deși avea o vechime de peste 20 ani în muncă, și ca asistent – judiciar, se încadra în cea de-a doua tranșă de vechime de la 3-5 ani.

Prin Ordinul Ministerului Muncii Finanțelor și Protecției Sociale nr. 77/2011 privind Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice din 13.01.2011 s-a stabilit la pct. B. art. 5 că persoana care la 31 decembrie 2010 era încadrată în funcția de asistent judiciar se reîncadrează în aceeași funcție și gradație, stabilindu-se clasa de salarizare în raport de vechimea în funcție prevăzută de art. 16 alin. (1) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea – cadru nr. 284/2010 și cu vechimea în muncă avute la 31 decembrie 2010 (pentru o vechime în funcție de la 3 la 5 ani și o vechime în muncă de peste 20 de ani, clasa de salarizare este 100). Asistenții judiciari se pot încadra până la clasa maximă de salarizare 100.

Se constată astfel că soluția primei instanțe este rezultatul unei corecte aplicări a dispozițiilor mai sus arătate și în concordanță cu Ordinul nr. 77/2011.

Înalta Curte urmează să respingă argumentele cuprinse în motivele de recurs ca neavenite, întrucât din verificarea lor se desprinde faptul că acestea vizează excluderea pentru asistentul judiciar a sporului de fidelitate în sistemul justiției, pe motivul că aceștia sunt numiți pentru un mandat limitat la 5 ani.

Însă, așa cum s-a arătat, intimatul –reclamant a solicitat încadrarea în tranșa de vechime în funcție de 3-5 ani, conform art. 16 alin. (1) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea – cadru nr. 284/2010, coroborat cu vechimea în muncă de 15-20 de ani, iar nu stabilirea unei încadrări corespunzătoare unei vechimi în funcție de 15-20 de ani.

Nici critica privind prorogarea aplicării coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzute în Legea-cadru nr. 284/2010, nu este întemeiată, față de soluția primei instanțe prin care s-a dispus emiterea unui nou ordin de salarizare prin raportare la salariul judecătorului de judecătorie încadrat în treapta 3-5 ani.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursurile declarate de de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 1653 din 4 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.