ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 703/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.08.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și MINISTRUL JUSTIȚIEI, formulând contestație împotriva Ordinului de salarizare individuală al Ministrului Justiției nr. 1490/C din 24.05.2017 Anexa nr. 2 poziția nr. 896-899, prin care a solicitat: (1) anularea acestuia și emiterea unui nou ordin de salarizare de către intimatul Ministrul Justiției prin care să se stabilească alte drepturi salariate (1. indemnizație de încadrare brută lunară, spor de condiții de muncă grele vătămătoare sau periculoase, 3. cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității), prin utilizarea unei valori de referință sectoriale (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 respective 445,50 Iei începând cu 01.12.2015;(2) recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv de intimatul Tribunalul București, sume actualizate cu indicele de inflație, dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON; (3) recalcularea drepturilor salariate pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 până în prezent a sumelor datorate de intimatul Tribunalul București, sume actualizate cu indicele de inflație, dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015; (4) achitarea diferențelor salariate după includerea creșterilor salariale susmenționate în indemnizația de încadrare brută lunară de către intimații Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel București, sume actualizate cu indicele de inflație, dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi și, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală; (5) obligarea intimaților Ministrul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București să aloce fondurile necesare plății sumelor rezultate reprezentând drepturile salariate actualizate cu indicele de inflație, dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi și, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală; (6) obligarea intimatului Ministrul Justiției să îndeplinească toate formalitățile necesare, în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu Legea nr. 71/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 43/2016, decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței și obligarea acestui intimat să emită ordin de salarizare individual conform celor solicitate, sub sancțiunea plății unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi întârziere până la îndeplinirea obligației.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2091 din 03 mai 2018, Curtea de Apel București -, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției.

Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul București.

Anulează în parte Ordinul ministrului justiției nr. 1490/C/24.05.2017 Anexa nr. 2 pozițiile 896 - 898 în referire la judecător A., cu consecința obligării pârâtului Ministerul Justiției la emiterea în favoarea părții reclamante a unui nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015 și până la data de 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

Obligă pârâtul Tribunalul București să recalculeze drepturile salariale efect al ordinului instituit spre emitere în sarcina Ministerului Justiției și să plătească părții reclamante diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a părții pârâte Curtea de Apel București, invocată din oficiu.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și ministrul justiției în referire la capătul de cerere privind plata.

Admite excepția lipsei calității procesuale active a părții reclamante în referire la capetele de cerere privind raporturile financiare de alocare fonduri și îndeplinire formalități interinstituționale, invocată din oficiu.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, ministrul justiției și Tribunalul București.

Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 2091 pronunțată de Curtea de Apel București -, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 03.05.2018, au declarat recurs pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției, întemeindu-și criticile pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul recursului său, recurentul - pârât TRIBUNALUL BUCUREȘTI a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii pretențiilor formulate de reclamantă în contradictoriu cu această instituție, ca fiind neîntemeiate.

Susține, în esență, recurentul - pârât că tribunalele și curțile de apel sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, pentru care Ministrul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite.

În acest sens, Ministerul Justiției pune la dispoziția instanțelor judecătorești fondurile necesare în vederea desfășurării activității, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitatea de ordonator principal de credite, precum si a unităților subordonate; repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora; coordonează și îndrumă activitatea economică, de investiții și administrativă a instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului, sens în care invocă dispozițiile art. 131. alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol din actul normativ, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.

Față de acest cadru legislativ, recurentul apreciază ca fiind nejustificate pretențiile formulate de reclamantă în contradictoriu cu Tribunalului București, care, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile solicitate de reclamantă, în fondurilor alocate de Ministerul Justiției.

Consideră că, în speță, nu se poate reține vreo culpă a Tribunalului București, având în vedere că acesta, conform organizării actuale a sistemului judiciar, are atribuții legale numai în privința achitării drepturilor salariale cuvenite judecătoriilor, drepturi salariale care sunt stabilite, în mod exclusiv, de Ministerul Justiției prin acte administrative. Oricare ar fi obligația instituită în sarcina Tribunalului București, trebuie să se aibă în vedere" faptul că îndeplinirea acesteia este subsecventă față de executarea obligațiilor ce revin Ministerului Justiției în domeniul salarizării judecătoriilor, respectiv al procedurii de execuție bugetară, iar delimitarea celor două obligații instituite în sarcina pârâților din această cauză este justificată, ca urmare a cumulării de către Ministerul Justiției atât a atribuțiilor de ordonator principal de credite, cât și a celor de emitere a ordinelor de salarizare, cumulare care determină pentru Tribunalul București o imposibilitate reală și efectivă de a pune în executare singur hotărârea judecătorească recurată.

Astfel, invocă faptul că au fost puse în executare Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, respectiv Ordinul nr. 219/C/2017 emise de Ministerul Justiției în baza prevederilor art. 1, alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, fiind luate în considerare Decizia nr. 23/2016 a înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 referitoare la dispozițiile art. 3

1

alîn. 1 { 1

1

) - (1

4

) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completat prin O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 1 alin. (4) și art. 26 alin. (1) din Constituția României, republicată.

În aplicarea acestor ordine a fost emis Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017, conform căruia judecătorii cere beneficiau, în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, iar în același ordin, respectiv în anexele acestuia, sunt menționate și drepturile salariale de care beneficiază judecătorii începând cu data de 01.08.2016, cu precizarea că plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, cu excepția drepturilor salariale datorate începând cu data de 01.01.2017, care se plătesc corespunzător celor menționate în anexele ordinului.

Sintagma "plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției" conținută de Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017 emis de Ministrul Justiției susține, încă o dată în plus, faptul că Tribunalul București nu poate proceda la plata sumelor indicate de instanța de judecată, fără o repartizare de fonduri dispusă de Ministerul Justiției.

Totodată, prin Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018, s-a stabilit că judecătorii beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017.

În același act administrativ, se precizează faptul că plata drepturilor salariale stabilite prin raportare la valorile de referință sectorială amintite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, fapt care reiterează imposibilitatea Tribunalului București de a efectua vreo plată, în lipsa unor fonduri bugetare repartizate pentru achitarea diferențelor salariale.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 4, alin. (3) și (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, iar, angajarea cheltuielilor peste creditele de angajament și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii.

Apreciază astfel recurentul că pretențiile reclamantei privind reîncadrarea prin raportare la noul nivel al valorii de referință salarială au fost recunoscute de Ministerul Justiției prin Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, astfel că acestea au rămas fără obiect.

Solicită astfel admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul respingerii pretențiilor reclamantei formulate în contradictoriu cu Tribunalul București, ca fiind neîntemeiate.

În cadrul recursului său, recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI a invocat doar faptul că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la acest moment, pretențiile reclamantei au fost satisfăcute și ca urmare acțiunea acesteia a rămas fără obiect, având în vedere ca, la data de 24.05.2018, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispozițiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări prin Lege nr. 71/2015, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Președintele înaltei Curți de Casație si Justiție, din care rezultă că judecătorii, magistrații -asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme ~,sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referință sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008 și, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 13/2008 și 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2066/2018 prevede că, în perioada 9.04.2015 -30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

În același timp, alin. (3), prevede că, începând cu 1.01.2018, în aplicarea Legii cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cete menționate la alin. (2).

Prin urmare, consideră recurentul Ministerul Justiției că reclamanta nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate și, prin urmare, având în vedere că prin OMJ nr. 2066/2018, reclamantei i-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., recurentul Ministerul Justiției solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca rămasă fără obiect.

Apărările formulate în cauză

Deși cererile de recurs au fost comunicate intimaților în termenul legal, aceștia nu au formulat întâmpinări.

Procedura de soluționare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de de 09.02.2021, cu citarea părților, în ședință publică, la acest moment procesual instanța reținând dosarul spre soluționare pe fondul celor două recursuri ce face obiectul prezentei judecăți.

Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul Tribunalului București, Înalta Curte reține că susținerile recurentului privesc, în esență, obligarea sa la plata drepturilor salariale.

Reclamanta A., judecător în cadrul Tribunalului București, a contestat Ordinul nr. 1490/C/2017 emis de Ministerul Justiției la 24.05.2017, act administrativ care la art. 1 stabilește dispoziții cu privire la recalcularea cuantumului indemnizației pe perioada 09.04.2015- 31.07.2016, respectiv refuzul acestuia de a da curs cererii de recalculare a drepturilor salariale, solicitând, prin urmare, anularea acestuia și emiterea unui nou ordin de salarizare, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv 445,50 RON începând cu 01.12.2016, având în vedere Legea nr. 293/2015, în conformitate cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Înalta Curte reține că pentru a pronunța soluția atacată, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, potrivit căruia:

"(1) în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca modificările ulterioare. (2) In anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...) (5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îsi desfășoară activitatea în aceleași condiții.".

În considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/2016, în mod corect a constatat instanța de fond că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, se aplică și reclamanților din prezenta cauză, în condițiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, astfel că sunt îndreptățiți la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază și al sporurilor pentru funcții similare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

A reținut Curtea Constituțională, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că revine Ministerului Justiției obligația de a proceda, din data de 09.04.2015, la o încadrare la nivel maxim a reclamantei sub aspectul indemnizației cuvenite, respectiv prin recunoașterea unei valori de referință sectoriale de 405 RON cu consecința nelegalității parțiale a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1490/C/2017, în ceea ce privește persoana reclamantei.

Cum, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale, instanța de fond a reținut considerentele acestei decizii în motivarea hotărârii, fiind corect raționamentul juridic în aplicarea textelor de lege, cu respectarea perioadei de reglementare a fiecăreia din acestea, de la data intrării în vigoare.

Instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, obligând pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze indemnizațiile de încadrare cu utilizarea valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015 și până la data de 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

În mod corect prima instanță a avut în vedere faptul că prin sentința nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2369/22.06.2017, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii ca nefondat, CSM a fost obligat să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

În considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că prima instanță a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015, împrejurare care nu contrazice aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtului este nefondată.

Se constată că în mod corect, date fiind dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamantă, a obligat pârâtul Tribunalul București să recalculeze drepturile salariale efect al ordinului instituit spre emitere în sarcina Ministerului Justiției și să plătească acesteia diferențele salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curți de apel și tribunale, punând la dispoziția instanței judecătorești fondurile necesare desfășurării activității.

Ministerul Justiției emite ordinele privind încadrare judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curți de apel) și terțiari (tribunale).

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile recurentului Tribunalul București.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, Înalta Curte constată că acesta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a criticat cele reținute de prima instanță prin hotărârea recurată, ci a argumentat doar că acțiunea ar fi rămas fără obiect.

Deopotrivă, remarcă instanța de control judiciar că și recurentul Tribunalul București a invocat ca ultim argument în susținerea recursului său, rămânerea fără obiect a " pretențiilor reclamantei privind reîncadrarea prin raportare la noul nivel al valorii de referință salarială", referindu-se la Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, motiv pentru care acest argument va fi analizat în cadrul unor considerente comune.

Așadar, lipsa de obiect a acțiunii a fost susținută de cei doi recurenți - pârâți prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C emis de Ministrul Justiției la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamantei la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantei de a-i fi recunoscute drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate.

Înalta Curte reține astfel că ordinul colectiv nr. 2066/C/2018 de care se prevalează cei doi recurenți - pârâți a fost emis la 24.05.2018, deci ulterior pronunțării sentinței recurate.

Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii (31.08.2017), cât și la data pronunțării hotărârii de fond (03.05.2018).

Așadar, argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată nu poate fi reținut pentru reformarea sentinței de fond, în considerarea faptului că emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018, ulterior pronunțării sentinței recurate nu reprezintă decât o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei achiesări la dispozițiile din sentință referitoare la emiterea ordinului de salariazare, neputându-se aprecia că acțiunea a rămas fără obiect. Obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului anterior indicat, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare cuvenită reclamantei, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci o punere în executare a hotărârii instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Justiției.

Cel mult, se poate susține că această împrejurare vizează interesul procesual al susținerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantei și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

Mai mult, din cuprinsul Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018 și a celorlalte înscrisuri atașate acestuia și depuse la dosar împreună cu cererea de recurs nu rezultă că reclamantei i-au fost achitate efectiv și în integralitate drepturile salariale restante, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, astfel cum a solicitat prin acțiune.

Prin urmare, și dacă se reține că recurentul -pârât Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligația de emitere a ordinului de salarizare în condițiile dispuse de instanța de fond, acesta a făcut dovada îndeplinirii parțiale a obligațiilor din sentință, astfel încât, nici din această perspectivă nu se poate susține că acțiunea a rămas fără obiect.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, și argumentul celor doi recurenți - pârâți privind rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile acestora sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs invocate de cei doi recurenți și întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2091 din 3.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2021.