ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6044/2021

Ședința publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial la data de 31 august 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București și Ministerul Justiției, a solicitat următoarele:

1) anularea Ordinului de salarizare individuală al Ministrului Justiției nr. 1490/C din 24.05.2017 Anexa nr. 2 poziția nr. 767-770, și emiterea unui nou ordin de salarizare de către intimatul Ministrul Justiției prin care să se stabilească alte drepturi salariate (indemnizație de încadrare brută lunară, spor de condiții de muncă grele vătămătoare sau periculoase, cuantum al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității), prin utilizarea unei valori de referință sectoriale (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 respectiv 445,50 RON începând cu 01.12.2015, având în vedere Legea nr. 293 din noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

2) recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04,2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, de către intimatul Tribunalul București, sume actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON.

3) recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 până în prezent a sumelor datorate de către intimatul Tribunalul București, sume actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe,

4) achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariale susmenționate în indemnizația de încadrare brută lunară, de către intimații Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel București, sume actualizate cu indicele de inflație, dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi și, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală.

5) obligarea intimaților Ministrul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București să aloce fondurile necesare plății sumelor rezultate reprezentând drepturile salariate actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective începând cu data de 09.04.2015 la zi și, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală

6) obligarea intimatului Ministrul Justiției să îndeplinească toate formalitățile necesare, în vederea recalculării indemnizației de încadrare pentru contestator în acord cu Legea nr. 71/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, O.U.G. nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, O.U.G. nr. 43/2016 din 31 august 2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1 1) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele masuri fiscal-bugetare, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței și obligarea acestui intimat să emită ordin de salarizare individual conform celor solicitate, sub sancțiunea plății de 100 RON pe zi întârziere până la îndeplinirea obligației.

La data de 8 mai 2018, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că înțelege să solicite, cu referire la capetele de cerere IV și V, obligarea pârâților în solidar la plata diferențelor salariale.

Cu referire la capătul VI de cerere, a arătat reclamanta, că a înțeles să solicite obligarea intimatului Ministrul Justiției să recalculeze indemnizația de încadrare în acord cu Legea nr. 71/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, O.U.G. nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, O.U.G. nr. 43/2016 din 31 august 2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, Decizia nr. 23/2016 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3*1 alin. (1*1) - (1 4) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele masuri fiscal - bugetare, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței și obligarea acestui intimat să emită ordin de salarizare individual conform celor solicitate, sub sancțiunea plății unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi întârziere până la îndeplinirea obligației.

De asemenea, reclamanta A. la data de 20 iunie 2018 a formulat o cerere precizatoare prin care a arătat că alături de ceilalți pârâți indicați prin cererea de chemare în judecată, a înțeles să se judece în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției.

Prin sentința nr. 1182 din 27 martie 2019, Curtea de Apel București - Secșa a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare materială și teritorială exclusivă a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019 la data d e 9 mai 2019.

Prin sentința nr. 159 din data de 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a respins excepția tardivității cererii modificatoare invocată de același pârât Ministerul Justiției, ca nefondate.

A admis excepția rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere și a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în ceea ce privește plata.

Totodată, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Justiției ca nefondată.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., a obligat pârâtul Tribunalul București să recalculeze drepturile salariale începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv de 445,50 RON începând cu 01.12.2015 și până la data de 30.09.2016.

A obligat pârâtul Tribunalul București să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate, sume actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală aferentă de la data scadenței fiecărui venit salarial până la data plății efective.

A respins în rest acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Curtea de Apel București.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs Tribunalul București întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a pretențiilor formulate de reclamanta A..

În raport de dispozițiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, susține recurentul că Ministerul Justiției pune la dispoziția instanțelor judecătorești fondurile necesare în vederea desfășurării activității, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite, precum și a unităților subordonate, repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora, controlează și îndrumă activitatea economică, de investiții și administrativă a instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului.

Susține recurentul că, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile solicitate de reclamantă, în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Justiției, obligația de plată a recurentului este subsecventă obligațiilor ce revin Ministerului Justiției în domeniul salarizării judecătorilor, respectiv al procedurii de execuție bugetară.

Urmare apariției Deciziei Curții Constituționale a României nr. 794/15.12.2016, în toate actele administrative emise de Ministerul Justiției privind stabilirea indemnizațiilor de încadrare a judecătorilor, se menționează faptul că plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinelor se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, precizare ce este conținută și de Ordinul MJ 2066/C/24.05.2018, cât și de Ordinul 90/C/04.01.2019 emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/24.05.2018.

Prin O.U.G. nr. 3/08.02.2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, s-a stabilit ca plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzute la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 se va realiza în tranșe, respectiv 5% din totalul sumei cuvenite în anul 2019, 10% din totalul sumei cuvenite în anul 2020, 25% din totalul sumei cuvenite în anul 2021, 25% din totalul sumei cuvenite în anul 2022, 35% din totalul sumei cuvenite în anul 2023.

La data de 12.07.2019 a fost achitată tranșa de 5% aferentă anului 2019 din sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 în raport de valoarea de referință sectorială 421,36 RON, respectiv 463,5 RON pentru magistrați, personalul auxiliar de specialitate și conex, astfel cum acestea au fost recunoscute prin actele administrative ale ordonatorilor superiori.

În atare situație susține că soluția pronunțată este cu atât mai eronată cu cât se instituie o obligație de plată a diferențelor salariale rezultate dintr-o situație de fapt inferioară celei atestate prin Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018, iar sumele reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite prin ordinul amintit au început a fi achitate în condițiile și termenii prevăzuți de O.U.G. nr. 3/2019.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiției a solicitat menținerea sentinței recurate în ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv emiterea ordinelor de salarizare în temeiul Legii nr. 71/2015, iar în ceea ce privește recursul declarat de Tribunalul București a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii formulată de reclamanta A. ca fiind rămasă fără obiect arătând că în favoarea reclamantei, judecător la Tribunalul București, a fost emis Ordinul MJ nr. 4680C/2016.

Față de împrejurarea că pârâtul și-a îndeplinit obligația de a emite ordine în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2015, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, susține că în mod corect a fost admisă excepția lipsei de obiect și respinsă acțiunea formulată ca lipsită de obiect în ceea ce privește pretențiile începând cu data de 09.04.2015.

În luna decembrie 2017, Ministerul Justiției a dispus alocarea fondurilor necesare pentru asigurarea plăților diferențelor salariale rezultate din recalcularea în funcție de valoarea de referință sectorială de 405 RON, respectiv 445,5 RON, Tribunalul București efectuând plata acestor diferențe, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes invocată din oficiu, constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca rămas fără interes.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 1490/C/24.05.2017 și recalcularea drepturilor sale salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015, și din luna decembrie 2015 până în prezent, achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariale anterior enunțate în indemnizația de încadrare brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda legală aferentă de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi, și în continuare până la plata lor efectivă, integrală.

Ulterior formulării cererii de chemare în judecată, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 (aflat la dosar fond Curtea de Apel Ploiești) astfel că primul capăt de cerere ce viza anularea Ordinului nr. 1490/2017, în mod corect a constatat judecătorul fondului, ca rămas fără obiect.

Observă instanța de recurs și faptul că prin OMJ nr. 3072/2018 aflat la dosar fond Curtea de Apel Ploiești, emis de Ministrul Justiției în aplicarea OMJ nr. 2066/C/24.05.2018 au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Întrucât prezenta cauză are drept obiect obligarea recurentului pârât și a intimaților pârâți la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, obligarea acestora la recalcularea drepturilor sale salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015, și din luna decembrie 2015 până în prezent, precum și achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariale anterior enunțate în indemnizația de încadrare brută lunară, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior formulării cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Totodată, Înalta Curte reține că prin O.U.G. nr. 3/08.02.2019 privind eșalonare plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, s-a stabilit că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2019 se va realiza în tranșe, respectiv 5% din totalul sumei cuvenite în anul 2019, 10% din totalul sumei cuvenite în anul 2020, 25% din totalul sumei cuvenite în anul 2021, 25% din totalul sumei cuvenite în anul 2022, 35% din totalul sumei cuvenite în anul 2023.

Conform susținerilor recurentului-pârât și necontestate de către intimata-reclamantă, la data de 12.07.2019 a fost achitată tranșa de 5% aferentă anului 2019 din sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 în raport de valoarea de referință sectorială 421,36 RON, respectiv 463,5 RON pentru magistrați, personalul auxiliar de specialitate și conex, astfel cum acestea au fost recunoscute prin actele administrative ale ordonatorilor superiori, tranșa de 5% fiind prevăzută la alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 3/2019.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că pârâții și-au îndeplinit obligațiile solicitate, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei.

Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurentul nu mai justifică un folos practic, legitim, și actual în obținerea unei soluții de admitere a recursului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în formularea recursului de către recurentul - pârât Tribunalul București.

Respinge ca fiind lipsit de interes recursul declarat de recurentul - pârât Tribunalul București împotriva sentinței nr. 159 din 25 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2021.