ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1487/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1487/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 17.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., în contradictoriu cu pârâții Direcția Națională Anticorupție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - în calitate de expert, au solicitat recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasați de către pârâți, în materie salarială, având în vedere calitatea de personal auxiliar de specialitate din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", pe perioada august 2018-la zi și în continuare, prin neacordarea salariului de bază brut lunar și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, prin raportare la specialiștii IT - personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor și, în consecință, uniformizarea modului de calcul a acestor drepturi salariale, pe perioada august 2018-la zi și în continuare; repararea prejudiciului ce s-a creat prin neacordarea acestor drepturi salariale, respectiv obligarea pârâtei la plata către reclamanți pe perioada august 2018-la zi și în continuare, pentru fiecare lună și până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre suma care s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să li se plătească, cu titlu de salariu de bază brut lunar și cuantum sporuri, prin luarea în considerare a nivelului maxim al salariului de bază brut lunar și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase plătite specialiștilor IT - personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor; actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențe de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate (datele la care s-au efectuat plățile drepturilor salariale) și până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate în capătul de cerere 2 și 3.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 567/2004, art. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, pct. 53 din Legea nr. 207/2018, art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 304/2004 și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016.
La termenul din 14.11.2023, după disjungerea cererilor formulate în cauză de alți reclamanți și constituirea a noi dosare, prima instanță a rămas învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2023, reclamantă fiind L., cu domiciliul în județul Arad.
Prin sentința civilă nr. 7093 din 12 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, această instanță a declinat competența soluționării cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Arad.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, raportat la data sesizării instanței, respectiv 17.03.2023, regulile de competență erau reglementate de art. 269 Codul muncii, forma în vigoare la acea dată.
Astfel, având în vedere mențiunile din cartea de identitate a reclamantei referitoare la domiciliul acesteia situat în raza teritorială a Tribunalului Arad și lipsa dovezilor privind existența unei reședințe în raza teritorială a Tribunalului București, a considerat aplicabile în cauză dispozițiile art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 269 Codul muncii, motiv pentru care s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, care prin sentința civilă nr. 417 din 21 martie 2024, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus suspendarea judecății cauzei, precum și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
În pronunțarea acestei sentințe, coroborând dispozițiile art. 210 și ale art. 269 alin. (3) din Codul muncii raportate la prevederile art. 59 C. proc. civ. și observând că instanța de trimitere a reținut existența unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalți reclamanți solicitate în contradictoriu cu aceeași pârâtă pentru a justifica judecarea acestora împreună, s-a constatat că hotărârea asupra uneia dintre cererile reclamanților care au figurat inițial în acțiune este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, împrejurare care atrage prorogarea competenței teritoriale a Tribunalului București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 13 mai 2024.
Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece același proces, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că obiectul cauzei îl constituie un litigiu de muncă în care pretențiile mai multor reclamanți vizează acordarea unor drepturi salariale pretins cuvenite în considerarea funcțiilor auxiliare de specialitate diferite la data introducerii acțiunii, respectiv grefier, grefier-arhivar, grefier-registrator, grefier statistician și grefier documentarist cu studii superioare juridice, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2023.
Acțiunea introductivă prin care mai mulți reclamanți, printre care și reclamanta din cauză, în calitate de personal auxiliar de specialitate, pretind angajatorului drepturile salariale se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă.
Din actele de procedură ale pricinii deduse judecății rezultă că, la termenul din 14.11.2023, prima instanță sesizată a dispus disjungerea cererilor formulate în cauză în funcție de domiciliile reclamanților din alte județe și constituirea mai multor dosare noi, printre care și dosarul nr. x/2023, în cadrul căruia, raportat la domiciliul reclamantei situat în județul Arad, s-a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, soluționarea cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Arad.
Înalta Curte reține că măsura disjungerii raporturilor juridice, ca măsură de administrare judiciară, nu poate avea drept consecință pierderea competenței instanței inițial învestite, aceasta rămânând competentă să soluționeze și cererea de chemare în judecată disjunsă.
Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, Înalta Curte constată că Tribunalul București a fost în mod corect și legal sesizat de reclamantă în conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ., motiv pentru care luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea atrage și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării competenței de soluționare a cauzei în ceea ce o privește pe reclamanta L., în condițiile în care nu s-a constatat lipsa coparticipării procesuale.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.