ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2025

HOTĂRÂRE

11.02.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la 29 martie 2023, sub nr. x/117/2023, reclamantele A, B și C, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat: 1. recunoașterea stării de discriminare în materie salarială, în care au fost plasate de către pârâți, având în vedere calitatea de personal auxiliar de specialitate din cadrul familiei ocupaționale ,,Justiție”, pentru perioada august 2018 până la zi, și în continuare, prin neacordarea salariului de bază brut lunar și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, cât și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, prin raportare la specialiștii IT, personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, și, în consecință, uniformizarea modului de calcul al drepturilor salariale, pentru perioada august 2018 până la zi, și în continuare; 2. repararea prejudiciului creat prin neacordarea acestor drepturi salariale, respectiv obligarea pârâților la plata, pentru perioada august 2018 până la zi, și în continuare, pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și cea care ar fi trebuit să li se plătească, cu titlu de salariu de bază brut lunar, și cuantumul sporurilor, prin luarea în considerare a nivelului maxim al salariului de bază brut lunar și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase plătite specialiștilor IT, personal auxiliar de specialitate, din cadrul instanțelor și parchetelor; 3. actualizarea sumelor solicitate anterior cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare, pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantelor, datele la care s-au efectuat plățile drepturilor salariale ale acestora, și până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate potrivit petitelor 2 și 3.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 567/2004, art. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, pct. 53 din Legea nr. 207/2018, art. 120 alin. (6) și alin. (7) din Legea nr. 304/2004 și ale art. 194 C. proc. civ., precum și decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

Prin sentința civilă nr. 2391/2023 din 31 octombrie 2023, Tribunalul Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Alba.

În considerentele acestei sentințe, raportat la decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 22 iunie 2016, s-a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și nici cele ale alin. (2 ind. 1) al aceluiași articol, întrucât reclamantele funcționează în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, iar acțiunea promovată nu este de competența instanței la care își desfășoară parchetul activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia și nici nu este formulată în contradictoriu cu o instanță de judecată, fiind, astfel, aplicabile dispozițiile art. 269 din C. muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba - Secția I Civilă, iar prin sentința civilă nr. 3080/2024 din 28 noiembrie 2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat judecata cauzei, și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, în funcție de domiciliul reclamantelor situat în circumscripția Tribunalului Alba, Secția I Civilă a acestei instanțe ar fi competentă să soluționeze litigiul, conform art. 269 alin. (1) și (2) din C. muncii, însă, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care, potrivit deciziei nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, se aplică și personalului auxiliar de specialitate care funcționează la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, al căror corespondent instituțional este judecătoria din aceeași localitate, care este inferioară tribunalului din cadrul aceleiași curți de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, sub nr. x/117/2023/a1, la data de 16 decembrie 2024.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba - Secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

În cauză, Tribunalul Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantele care activează în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, acțiunea având ca obiect acordarea drepturilor salariale, împrejurare care impune verificarea incidenței vreuneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ.

Conform alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”. Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., „În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.”, iar potrivit alin. (2 ind.1), aceste dispoziții, precum și cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Înalta Curte reține că reclamantele nu își desfășoară activitatea de grefier la o instanță de judecată, ci în cadrul unei unități de parchet de pe lângă o judecătorie, deci, competența teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. privind desfășurarea activității la parchetul de pe lângă instanța de competența căreia este pricina dedusă judecății sau la un parchet de pe lângă instanța superioară acesteia.

De asemenea, competența nu poate fi determinată nici conform art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., întrucât acțiunea nu a fost formulată în contradictoriu cu nicio instanță, ci cu unități de parchet de grade diferite.

Pe cale de consecință, devin aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, în vigoare la data sesizării, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Prin urmare, conform celor reținute de instanța care a constatat ivit conflictul negativ de competență referitor la domiciliul reclamantelor situat în circumscripția Tribunalului Alba, va fi avut în vedere criteriul prevăzut de art. 269 alin. (2) din C. muncii, competența teritorială în soluționarea cauzei revenind Secției I Civile din cadrul acestui tribunal.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba - Secția I Civilă.