ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1488/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1488/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 06.06.2023, sub nr. x/2023, reclamantele A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând: 1. Recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasate, de către pârâți, în materie salarială, având în vedere calitatea lor de personal auxiliar de specialitate din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" pe perioada august 2018-la zi și în continuare, prin neacordarea salariului de baza brut lunar și a cuantumului sporilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, prin raportare la specialiștii IT - personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor și, în consecință, uniformizarea modului de calcul a acestor drepturi salariale, pe perioada august 2018 la zi și în continuare; 2. Repararea prejudiciului ce li s-a creat prin neacordarea acestor drepturi salariale, respectiv obligarea pârâților la plata către acestea pe perioada august 2018 - la zi și în continuare, pentru fiecare lună și până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să li se plătească, cu titlu de salariu de bază brut lunar și cuantum sporuri, prin luarea în considerare a nivelului maxim al salariului de bază brut lunar și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase plătite specialiștilor IT - personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor; 3. Actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențe de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantelor (datele la care s-au efectuat plățile drepturilor salariale) și până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate în capetele de cerere 2 și 3.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 567/2004, art. 194 C. proc. civ., art. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, pct. 53 din Legea nr. 207/2018, art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 304/2004, și decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale.
Prin sentința civilă nr. 1202/2023 din 25 octombrie 2023, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.
În motivarea soluției, instanța a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. se aplică și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și, dat fiind că reclamantele au avut calitatea de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, devine incidentă decizia nr. 7 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în soluționarea recursului în interesul legii, a statuat că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de grefier, în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate grefier la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care, prin încheierea din 22 februarie 2024, a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția I civilă complet litigii de muncă a Tribunalului Brăila.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța, aplicând dispozițiile art. 536 și ale art. 552 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și decizia nr. 17 din 17/09/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit caracterul de ordine publică a necompetenței materiale procesuale a secției/completului specializat, a reținut că obiectul acțiunii îl constituie soluționarea unui litigiu de muncă, materie în care competența este partajată între secția I Civilă, competentă să judece litigiile de muncă, și secția a II-a civilă și de contencios administrativ, care judecă numai litigii care privesc funcționarii publici, iar calitatea reclamantelor de grefier atrage competența de soluționare a cauzei a Tribunalului Brăila, secția I civilă complet litigii de muncă a Tribunalului Brăila.
La 26 februarie 2024, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă, sub nr. x/2023*, iar prin sentința civilă nr. 366/2024 din 23 mai 2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că obiectul acțiunii se circumscrie unui litigiu de muncă, conform dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, caz în care competența teritorială este exclusivă conform art. 269 alin. (2) din aceeași lege, respectiv în funcție de locul unde reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul, aceste norme instituind un caz de competență exclusivă.
Prevederile art. 127 C. proc. civ. pot fi invocate doar de către personalul în activitate la data sesizării instanței, nu și de cei care s-au pensionat anterior sau care și-au încetat activitatea din alte motive, însă din adresa nr. x/2023 comunicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea rezultă că reclamantele și-au încetat activitatea în cadrul acestei instituții cu mult anterior sesizării instanței.
Întrucât la data sesizării instanței niciuna dintre reclamante nu îndeplinea vreuna dintre funcțiile prevăzute de art. 127 C. proc. civ., competența teritorială se determină în raport cu art. 269 din Codul Muncii, în funcție de domiciliile acestora situate în municipiul Tulcea, conform datelor menționate prin cererea de chemare în judecată.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 7 iunie 2024.
Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., când, în cazul declinărilor succesive, ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
În cauză, Tribunalul Tulcea a fost învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantele care, anterior sesizării instanței, au activat în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, acțiunea având ca obiect acordarea de drepturi salariale, împrejurare care impune verificarea incidenței vreuneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ.
Conform alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (2
1
), aceste dispoziții, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
Înalta Curte reține că reclamantele au deținut funcția de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, însă, la data învestirii primei instanțe, nu mai aveau această calitate, încetându-și activitatea prin pensionare, competența teritorială neputând fi stabilită prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. privind desfășurarea activității la parchetul de pe lângă instanța de competența căreia este pricina dedusă judecății sau la un parchet de pe lângă instanța superioară acesteia.
De asemenea, competența nu poate fi determinată nici conform art. 127 alin. (2
1
) C. proc. civ., întrucât acțiunea nu a fost formulată în contradictoriu cu nicio instanță, ci cu unități de parchet de grade diferite.
Pe cale de consecință, devin aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.
Prin urmare, având în vedere că raporturile de muncă ale reclamantelor au încetat prin pensionare și fostul loc de muncă nu mai poate constitui un criteriu în funcție de care să fie stabilită competența, va fi avut în vedere domiciliul acestora situat în municipiul Tulcea, competența teritorială în soluționarea cauzei revenind Tribunalului Tulcea.
În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.