ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2025

HOTĂRÂRE

11.02.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la 29 martie 2023, sub nr. x/117/2023, reclamantele A și B, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat 1. recunoașterea stării de discriminare, în materie salarială, având în vedere calitatea de personal auxiliar de specialitate din cadrul familiei ocupaționale ,,Justiție”, pentru perioada august 2018 la zi, și în continuare, prin neacordarea salariului de bază brut lunar și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, precum și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, prin raportare la specialiștii IT, personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor și, în consecință, uniformizarea modului de calcul al drepturilor salariale pentru perioada menționată; 2. repararea prejudiciului creat, prin neacordarea acestor drepturi salariale, respectiv obligarea la plata, pentru perioada august 2018 la zi, și în continuare, pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și cea care ar fi trebuit să li se plătească, cu titlu de salariu de bază brut lunar și cuantum sporuri, prin luarea în considerare a nivelului maxim al salariului de bază brut lunar și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de confidențialitate, cât și a sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, plătite specialiștilor IT, personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor; 3. actualizarea sumelor menționate cu indicele de inflație, stabilit de Institutul Național de Statistică, și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor, ce ar fi trebuit să fie achitate, și până la plata efectivă a celor cuvenite, solicitate potrivit petitelor 2 și 3.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 567/2004, art. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, pct. 53 din Legea nr. 207/2018, art. 120 alin. (6) și alin. (7) din Legea nr. 304/2004 și art. 194 C. proc. civ., precum și decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

Prin sentința civilă nr. 272/2024 din 5 februarie 2024, Tribunalul Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Hunedoara.

În considerentele acestei hotărâri, s-a reținut că, prin raportare la calitatea reclamantelor de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și nici cele ale alin. (2 ind. 1) al aceluiași articol, întrucât competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, iar acțiunea nu este formulată împotriva unei instanțe judecătorești, ci împotriva unor unități de parchet, care nu au în competență soluționarea litigiilor specifice dreptului muncii, astfel că instanța competentă teritorial să soluționeze procesul este Tribunalul Hunedoara, în funcție de domiciliul reclamantelor situat în Orăștie, respectiv în Simeria, conform art. 269 alin. (2) din C. muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara - Secția I-a Civilă, iar prin sentința civilă nr. 2103/2024 din 6 noiembrie 2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea soluției, s-a reținut că, deși acțiunea este formulată în contradictoriu cu unități de parchet, calitatea reclamantelor de grefier atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și pe cele ale art. 127 alin. (2) din același cod coroborat cu alin. (2 ind. 1) și alin. (3) ale aceluiași articol, care le conferă dreptul de a alege între instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată în funcție de domiciliul acestora și una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, sub nr. x/117/2023/a1, la data de 16 ianuarie 2025.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara - Secția I-a Civilă, pentru următoarele considerente:

În cauză, Tribunalul Cluj - Secția Mixtă de Contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantele care activează în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, acțiunea având ca obiect acordarea drepturilor salariale, împrejurare care impune verificarea incidenței vreuneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ.

Conform alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”. Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., „În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.”, iar potrivit alin. (2 ind. 1), aceste dispoziții, precum și cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Înalta Curte reține că reclamantele nu își desfășoară activitatea de grefier la o instanță de judecată, ci în cadrul unei unități de parchet de pe lângă o judecătorie, deci, competența teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. privind desfășurarea activității la parchetul de pe lângă instanța de competența căreia este pricina dedusă judecății sau la un parchet de pe lângă instanța superioară acesteia.

De asemenea, competența nu poate fi determinată nici conform art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., întrucât acțiunea nu a fost formulată în contradictoriu cu nicio instanță, ci cu unități de parchet de grade diferite.

Pe cale de consecință, devin aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, în vigoare la data sesizării, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Prin urmare, având în vedere că reclamantele au domiciliul în Orăștie, respectiv în Simeria, competența teritorială în soluționarea cauzei revine Tribunalului Hunedoara - Secția I-a Civilă, în baza art. 269 alin. (2) din C. muncii.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara - Secția I-a Civilă.