ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1454/2025

Ședința publică din data de 13 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.05.2018, reclamantele A. și Biroul Individual Notarial A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței au solicitat: pe cale de excepție - constatarea lipsei calității procesuale a reclamanților, respectiv lipsa calității de subiect activ al contravenției constatate și sancționate prin Decizia nr. 76 din 20.12.2017; pe cale de excepție au solicitat constatarea nulității actului administrativ de aplicare a sancțiunii contravenționale, respectiv nulității Deciziei nr. 76 din 20.12. 2017; pe fond - anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei nr. 76 din 20.12.2017 emisă de Consiliul Concurenței privind constatarea și sancționarea unor fapte anticoncurențiale, în ceea ce privește sancționarea contravențională a reclamanților; în subsidiar, dacă totuși se va reține că fapta imputată există, reclamanții au solicitat reducerea amenzii până la nivelul minim legal.

În ședința publică din data de 16.04.2019, reclamantele A. - notar public și Biroul Individual Notarial A., în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, au invocat excepția de nelegalitate a Decretului nr. 703 din 27.04.2009 emis de Președintele României pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenței, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284/30.04.2009, de numire a domnului B. în funcția de demnitate publică consilier de concurență - membru al Plenului Consiliului Concurenței.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea de ședință din 10.06.2020, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată cu privire la Decretul nr. 703 din 27 aprilie 2009 emis de Președintele României și a excepției de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul nr. 1273 din 11.12.2017 emis de Președintele Consiliului Concurenței și respinge aceste excepții de nelegalitate invocate de către reclamanți ca inadmisibile. Totodată, a respins cererea reclamanților de chemare în judecată a Administrației Prezidențiale în temeiul art. 68 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Prin sentința nr. 98 din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții: A. și Biroul Individual Notarial A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamantele Biroul Individual Notarial A. și A. au formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 10.06.2020 și a sentinței nr. 98 din 13 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-reclamantă - A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 98 din 20.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă acțiunea introductivă, precum și împotriva încheierilor de ședință de judecată, prin care au fost respinse toate excepțiile de nelegalitate.

Se arată că raportat la decizia de neconstituționalitate pronunțată de Curtea Constituțională, respectiv Decizia nr. 58 din 26 ian. 2021, publicata în M.OF. nr. 465 din 4 mai 2021, prin care CCR a constatat că dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996 sunt neconstituționale, hotărârea este nelegală.

S-a solicitat reținerea incidenței Deciziei de neconstituționalitate nr. 58/2021 sub trei aspecte, spre a fi luate în considerație fie alternativ, fie cumulat:

- În ceea ce privește judecarea excepției Ordinului nr. 1237 emis de președintele Consiliului Concurenței,

- În ceea ce privește legalitatea Decretului nr. 703 din 27.04.2009, din punctul de vedere supraviețuirii acestuia, prin modificarea duratei mandatului decretat de Președintele României.

- În ceea ce privește fondul acțiunii introductive.

Se critică considerațiile instanței de fond, care a îmbrățișat argumentele Consiliului Concurentei, potrivit cărora Decizia de neconstituționalitate nr. 58/2021 nu este aplicabila în prezenta speța, întrucât invocarea acestei decizii este de natură să modifice acțiunea introductiva, ceea ce în opinia instanței de fond nu se încadrează în prevederile art. 204 noul C. proc. civ. si, totodată s-ar încălca principiul aplicării pentru viitor.

În mod greșit instanța de fond a interpretat și a hotărât inaplicabilitatea Deciziei CCR nr. 58/2021 de neconstituționalitatea ale art. 18 (3) din Legea concurentei, în sensul ca în acțiunea introductiva și în completările și precizările la acțiune, nu a fost atacata componenta Comisiei, împrejurarea care, în opinia instanței de fond, exclude aplicarea Deciziei CCR 58/2021.

Astfel, hotărârea instanței de fond aduce atingere grava principiilor erga omnes, pentru viitor și principiului legii contravenționale mai favorabile (mitiorlex), în ceea ce privește agentul constatator al săvârșirii faptei contravenționale, respectiv Comisia Consiliului Concurentei, a cărui componenta a fost desemnat dl. B., a cărui mandat de demnitar era expirat.

În prezenta speța, prin excepție de la dispozițiile at. 204 noul C. proc. civ., se impune a fi aplicate concluziile Deciziei CCR nr. 58 din 26 ianuarie 2021, publicata la data de 04.05.2021, beneficiind de stadiul procedural de causa pendinte.

Astfel, se impune ca în prezenta speță să fie aplicate concluziile Deciziei CCR nr. 58 din 26 ianuarie 2021, în conformitate cu principiul aplicării deciziilor CCR erga omnes și pentru viitor, respectiv începând cu perioada de timp ce curge de la data de 04.05.2021 - data publicării în Monitorul Oficial, raportat la aplicarea principiului beneficiului legii contravenționale cele mai favorabile, în cadrul unui litigiu având ca obiect contestarea unei sancțiuni contravenționale, aflat pe rolul instanței de judecata.

Ca atare, din punct de vedere constituțional, Comisia a funcționat doar cu participarea a 2 membri legali, rezultând neîndeplinirea condiției de participare a numărului minim de 3 membri ai Plenului C. civ., ceea ce conduce în mod evident la nulitatea Deciziei nr. 76/2017.

Instanța de fond nu a luat în considerație faptul că autoritatea de concurentă a efectuat investigația împotriva subiectului nominalizat ca parte investigată, respectiv Biroul Individual Notarial A., întrucât modificarea subiectului pretinsei fapte anticoncurențiale a avut loc abia cu ocazia deliberării.

Aceasta împrejurare afectează în mod clar dreptul la apărare individuala a notarului public A.; acest drept trebuia exercitat în timpul investigației, în mod separat, pentru fiecare persoană fizică în parte, care avea să fie sancționată contravențional.

Instanța de fond, în final conchide că nu există contradicții sau inadvertențe în privința determinării subiecților investigației, respectiv reține că nu birourile notariale sunt subiecții vizați de Consiliul Concurenței, ci notarii publici, deși aceștia nu au fost chemați să se apere în calitate de potențiali contravenienți, după cum urmează:

- În cuprinsul procesului-verbal al audierii nu sunt nominalizați notarii publici individual ca persoane fizice, ceea ce denotă clar că, la momentul audierii, încă autoritatea de concurență nu era clarificată în privința autorului pretinsei fapte anticoncurențiale, ceea ce conduce la fireasca concluzie că în perioada dinaintea deliberării Consiliului Concurenței nu-i era încă clar pe cine urma să sancționeze, biroul notarial sau notarul ca persoană fizică.

Astfel, având în vedere concluzia instanței de fond privind certitudinea subiecților investigației, care sunt doar notarii publici individuali, se solicită ca pe baza consemnărilor procesului-verbal susmenționat să se observe că persoana fizică nu a avut explicit calitatea de parte investigată și nici parte citată să participe la audierea din data de 15 dec. 2017, ceea ce echivalează în mod evident cu lipsa posibilității apărării fiecăruia, individual, în mod contradictoriu, în cadrul procedurii orale de audierea echipei de investigație versus părțile investigate.

Referitor la obligația de identificare exactă și completă a contravenientului prevăzută de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond înlătură aceste susțineri, pe motiv că Legea concurenței fiind lege specială, exclude aplicarea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, preluând argumentul Consiliului Concurenței privind faptul că numai procesele-verbale de contravenție sunt supuse prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 dar nu și deciziile.

Ori, dacă instanța consideră că într-adevăr nu se aplică art. 16 din O.G. nr. 2/2001, s-a arătat că o prevedere similară art. 16 din O.G. nr. 2/2001 se regăsește și în legislația secundară de concurență.

Astfel, art. 10 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către Consiliul Concurenței se refera punctual la "Deciziile prin care se constată și se sancționează o contravenție", rezultând indubitabil ca autoritatea si-a încălcat propriul regulament, prin nerespectarea condițiilor de identificarea contravenientului, ceea ce ar fi trebuit sancționat de instanța de fond prin constatarea nulității deciziei de sancționare contravențională.

Pe de altă parte, consideră că în situația aplicării unei sancțiuni contravenționale, nu are relevanță titulatura de "proces-verbal" sau "decizie", întrucât ambele sunt acte administrative sancționatorii contravențional, prin care se constata de către un agent constatator, care a primit printr-o lege specială competența de sancționare, săvârșirea unei fapte, ce, printr-o lege specială, a fost calificată drept faptă contravențională, aplicându-se sancțiunea contravențională stabilită de legiuitor prin respectiva lege specială.

În ceea ce privește agentul constatator al săvârșirii unei fapte contravenționale, Consiliul Concurenței se conformează legii speciale privind verificarea modului de respectare a regulilor de concurența și constatarea încălcării acestora, care, în funcție de periculozitate, este fapta infracțională sau fapta contravențională. Ori, așa cum faptei infracționale îi sunt incidente prevederile generale ale legii penale, tot așa, faptei contravenționale ii sunt incidente prevederile normei generale în materie contravențională, respectiv O.G. nr. 2/2001.

Instanța de fond a înlăturat nejustificat motive din acțiunea introductiva precum susținerea ca Decizia nr. 76/2017 este nelegală, fiind adoptată cu discriminarea evidentă a notarilor publici constituiți în birouri notariale individuale/societăți profesionale", în raport de practica anterioara a Consiliului Concurenței.

În acest sens, se arată că într-o investigație de concurenta privind executorii judecătorești, Consiliul Concurentei a tratat cazul într-o alta manieră diferită de speța prezentă, întrucât subiectul sancționării contravențională a fost doar Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, excluzând executorii judecătorești, pe care nu i-a considerat întreprinderi" și nu i-a sancționat individual. Instanța de fond pretinde că fapta executorilor judecătorești nu privește onorariile ci anumite cheltuieli de executare silită care exced cadrului legal.

Ori, este evident că respectivele cheltuieli au fost efectuate direct de către fiecare executor judecătoresc în cadrul exercitării atribuțiilor de executare silită. Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești nu efectuează proceduri de executare silita, ci fiecare executor judecătoresc, în mod individual.

Din această împrejurare, rezultă că în desfășurarea investigației privind notarii publici din județele Suceava și Botoșani și emiterea deciziei finale, s-a procedat de o manieră discreționară, care nu se regăsește în nici o altă decizie emisă de Consiliul Concurenței, în sensul sancționării de persoane fizice pentru săvârșirea unei faptei anticoncurențiale, de maniera participativa, de înțelegere de preturi și tarife.

Se critică argumentația instanței de fond întrucât nu a luat în considerație că și aceste investigații au vizat, asemeni cazului de față, încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, respectiv "orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească".

Notarul public, ca persoană fizică nu poate fi calificat ca întreprindere angajată într-o activitate economică, întrucât Legea notarilor publici îl definește ca "funcționar autonom", care nu are ca obiect de activitatea operațiuni economice, cu scop de a obține profit, ci notarul are ca obiect de activitate atribuțiile încredințate de stat, de exercitarea unor operațiuni de autoritate publica, pe care nicio altă persoană nu le poate îndeplini - pronunțări de autoritate juridică, prin încheieri de autentificări și legalizări de acte.

Notarul public, ca persoană fizică profesând în mod independent, are calitatea de funcționar autonom în conformitate cu Legea notarilor publici care prevede la art. 3 alin. (1) ca "Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome" iar conform alin. (3), "Funcția de notar public se exercită numai de către notarii publici membri ai Uniunii, organizați în cadrul Camerelor".

De aceea, este evident că notarul public, întrucât deține o funcție prin care este numit de stat, prin ordinul ministrului justiției și exercită atribuții de serviciu de interes public, el nu poate fi asimilat unei "întreprinderi" și, în consecința, nu poate face subiectul art. 5 alin. (1) din Legea concurentei, de a cărei încălcare este învinuit.

Contrar argumentului Consiliului Concurenței care deduce ca notarul public ar fi întreprindere considerat drept entitate, în loc de om, ÎCCJ a statuat ca notarul public, întrucât este persoana particulara care își desfășoară activitatea de autoritate publica în regim de exercitare de profesie liberala, trebuie considerat funcționar public întrucât exercită atribute de autoritate publică, care i-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente - Ordinul Ministrului Justiției, fiind supus supuse controlului Ministerului Justiției

Aceasta constatare a ÎCCJ se regăsește în foarte recenta jurisprudența a ICCJ, respectiv în Monitorul Oficial nr. 245 din 24 martie 2023 a fost publicată Decizia nr. 9/2023 privind examinarea sesizării formulate de către Curtea de Apel Brașov, secția penală prin încheierea de ședință de la data de 16 noiembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, prin care s-a solicitat, în baza art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 475 din C. proc. pen., pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Așadar, sunt asimilați funcționarilor publici și persoanele fizice care exercită o profesie de interes public pentru care este necesară o abilitare specială a autorităților publice, așa-numitele profesii liberale.

Ori, daca ÎCCJ statuează ca în materie penala notarul public are calitatea de funcționar public întrucât exercită un serviciu de interes public este evident ca și în prezenta speța, de natura contravenționala, măsura administrativa punitiva fiind circumscrisa "micului penal", notarul public trebuie judecat tot ca funcționar public.

Puterea de autoritate publică a actului notarial este rezultatul delegării primite de la stat, ceea ce evident face ca actul notarial să nu fie obiectul comercializării de piață, așa cum pretinde Consiliului Concurenței și cum eronat a reținut instanța de fond.

Însă instanța de fond nu observa ca părțile litigiilor invocate ca jurisprudența europeana, sunt doar persoane juridice, despre care CJUE se refera ca fiind entități, potrivit terminologiei normelor de concurenta în materie de înțelegeri și carteluri.

Astfel, în lipsa unei analize atente, purtata de valul de cazuri CJUE invocate de Consiliul Concurenței, instanța de fond îmbrățișând termenul de "entitate", concluzionează că notarului public nu îi sunt opozabile nici prevederile CEDO și nici aplicarea prezumției de nevinovăție.

În mod forțat, în sprijinul argumentului ca notarul public se încadrează în conceptul de întreprindere, Consiliul Concurentei face trimitere la cauze europene, dar care nu au relevanță față de notarii publici vizați de Decizia 76/2017 întrucât jurisprudența respectivă privește persoane juridice de drept comercial: indiferent de forma juridica: societăți comerciale pe acțiuni și societăți comerciale cu răspundere limitată, respectiv companiile, societățile comerciale, operatorii și agenții economici, așa cum se observă în cauza Hoffner/Macroton Gmbh (cazul C41/90, care se referă la o companie comercială).

Însă, deși acest caz într-adevăr vizează activitatea notarială, instanța de fond eronat nu observă că această speță nu are legătură cu regulile de concurență.

Curtea de Apel București trece peste faptul ca în cazul invocat, Comisia vs. Luxembourg, (cazul C51/08) nu sunt tratate aspecte privind tarifarea și cuantumul onorariilor, ci speța vizează dreptul unui cetățean UE la accesul în profesie, în corpul notarilor publici din alte tari membre UE și stabilirea într-un alt stat membru UE.

O altă aprecierea eronată constă în faptul că Instanța de fond mai reține în motivarea sentinței argumentul Consiliului Concurenței, că instanța europeană "nu a acceptat că activitatea notarială ar fi legată de exercițiul autorității publice", fără să verifice și să analizeze speța respectivă.

Aceasta teza este preluata ad literam din apărarea Consiliul Concurentei, fiind un citat tendențios, rupt din context de către paratul Consiliul Concurentei și neverificat de către instanța de fond. În realitate, argumetatia greșită pornește de la o eroare de traducere, de înțelegerea greșită a unui termen juridic de către traducătorul de limbă română, respectiv prin expresia "autoritate publică » CJUE s-a referit la instituția publică, ca organ administrativ, componenta organizatorică a aparatului de stat.

Așadar, speța europeană invocată de Consiliului Concurenței se referă la situația accesului unui candidat la un post în cadrul unei autorități publice dintr-un alt stat membru, ce impune condiția de cetățenie, care face obiectul acțiunii reclamantului european în sensul verificării de legalitate europeană a condițiilor cerute pentru exercitarea profesiei de notar într-un alt stat membru, situație în care CJUE statuează că intervine libertatea de stabilire.

Recurenta contestă și invocarea de către instanța de fond a Deciziei ÎCCJ nr. 3415/2015 întrucât obiectul dosarului de judecată a vizat autorizarea judecătoreasca de inspecție inopinata. Instanța de fond a îmbrățișat argumentul Consiliului Concurenței, în sensul ca în cazul investigației asupra notarilor publici, înalta Curte s-a pronunțat în favoarea Consiliului Concurenței în ceea ce privește însușirea calificării de "întreprindere".

Instanța de fond a tratat și a reținut o anumita argumentație a paratului Consiliul Concurenței redând în sentința anumite fragmente din Decizia ÎCCJ nr. 3415/2015.

Ori, Decizia ICCJ nr. 3415/2015 a fost invocată de pârâtul Consiliul Concurenței, despre care face referire în cuprinsul de Note scrise, însă fără să atașeze la dosar în timpul cercetării judecătorești un exemplar al Deciziei ÎCCJ nr. 3415/2015 . În consecința nu s-a efectuat reclamanților comunicarea Deciziei ICCJ nr. 3415/2015.

Decizia ICCJ nr. 3415/2015 datează din anul 2015, anul declanșării investigatiei, având ca obiect contestarea Ordinul Președintelui Consiliul Concurenței de inspecție inopinata la sediul Camerei Notarilor Publici Suceava.

Însă, având în vedere că Decizia ICCJ nr. 3415/2015 a fost pronunțată apriori finalizării investigației, vizând doar îndeplinirea condițiilor legale de autorizarea judiciară a inspectării inopinate, această speță nu poate fi utilizată ca jurisprudență în discutarea fondului prezentei cauze, întrucât se referă la o etapă procedurală prealabilă, de culegere date, informații și probe, în desfășurarea investigației.

Notarul public nu poate fi considerat vânzător de bunuri, produse sau servicii comerciale, întrucât obiectul de activitate al notarului este unic, constând într-un serviciu public specific - acordarea de veridicitate actelor juridice prin încheierea notarială, care are caracter de act de autoritate, concretizate în pronunțări juridice -încheieri de autentificare și legalizare.

Se critică calificarea exercitării atribuțiior de autoritate publica ale Notarul public drept activități economice de piață, pe o "piață dată"

În legislația de concurență, piața dată are două componente:

- piața relevantă a produsului

- piața geografică

În legislația de concurență conceptul de "piață relevantă" a produsului este definită în Instrucțiunile privind definirea pieței relevante/2010, emise de Consiliul Concurenței, care, la pct. 5 prevăd următoarele:

"conceptul de piață relevantă este diferit de alte definiții ale pieței utilizate frecvent în alte contexte. De exemplu, întreprinderile utilizează deseori termenul "piață" pentru a desemna zona în care își vând produsele sau pentru a se referi, în sens larg, la sectorul economic în care activează. Este posibil ca termenul de piață utilizat în mod uzual de către o întreprindere și piața relevantă să se suprapună. Cu toate acestea, este necesară întotdeauna efectuarea unei analize a pieței relevante din punctul de vedere al concurenței, conform indicațiilor furnizate în cele ce urmează".

La pct. 8 din Instrucțiunile susmenționate se prevede următoarele: "Piața relevantă a produsului cuprinde toate produsele și/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețurilor și utilizării acestora."

Evident ca « produsul» notarial sau « serviciul » de autentificare și legalizare, cu aplicarea sigiliului specific, nu poate fi găsit, schimbat sau substituit într-un alt serviciu sau produs existent pe piața județelor Botoșani și Suceava, întrucât actul purtând încheierea de autentificare sau legalizare, pronunțată de către notarul public, are o anumită forță probantă, de autoritate publică, care nu se regăsește pus la dispoziția cetățenilor altundeva sau de alt serviciu public.

Instanța de fond trece peste faptul că încheierile de autentificare și încheierile de legalizările de acte, precum și certificările de dată și semnătură, precum și certificatele de moștenitor, fiind acte de autoritate, înfăptuite doar de notarul public, nu pot fi substituite și nu sunt interschimbabile, pentru a fi considerate produse și servicii de piață.

De aceea, este inacceptabilă aprecierea dată de Consiliul Concurenței, preluată de instanța de fond, precum că notarul public desfășoară activități economice pe o "piața dată". Notarul public desfășoară activități de autoritate publica concretizată în încheierile de autentificare și încheierile de legalizare, conferind autenticitate și opozabilitatea actelor solicitate de public.

Instanța de fond a ignorat normele legale privind limitarea competenței geografice a exercitării atribuțiilor notariale doar în raza teritorială a unei judecătorii.

Instanța de fond aprobă în mod nelegal abordarea Consiliului Concurenței, privind efectuarea Investigației de concurentă în legătură cu onorariile notariale practicate pe raza a două județe: Suceava și Botoșani, ca piață geografică, contrazicând faptul că notarii publici sunt supuși limitării competentelor teritoriale la raza teritorială a unei judecătorii, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea notarilor publici.

Pe de altă parte, instanța de fond nu a dorit să observe că activitatea notarilor publici nu poate fi supusă principiului pieței libere de funcționare, pe baza raportului cerere și ofertă, pe pretinsa piață cumulată a județelor Botoșani și Suceava, întrucât competențele teritoriale sunt strict reglementate pe baza criteriului categoriei actului supus autentificării sau raportat la calitatea solicitantului, de exemplu, în funcție de locul ultimului domiciliu al decedatului, ori în funcție de locul bunului imobil etc.

Instanța de fond a îmbrățișat nejustificat opinia Consiliului Concurentei care a pretins ca prestarea serviciului notarial se face pe o piața concurențială.

În ipoteza în care actul notarial ar avea într-adevăr caracterul unui produs de piață, atunci Consiliul Concurenței trebuia să analizeze "concurenții", comparativ, unul în raport de ceilalți, ceea ce includea totodată și analizarea și stabilirea cotelor de piață, de regula în mod procentual, al fiecărui concurent. Ori, aceste aspecte nu figurează nici în Raportul de investigație și nici în Decizia nr. 76/2017.

Referitor la lipsa motivării reale oferite de instanța de fond privind săvârșirea faptei de către reclamanta notar public, stabilirea și dovedirea vinovăției individuale se arată că sentința atacată nu se încadrează prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească, în mod concret în ceea ce privește săvârșirea de către reclamantă a pretinsei fapte anticoncurențiale, nu cuprinde motivele de fapt și de drept care să dovedească în mod clar și indubitabil vinovăția reclamantei.

Instanța de fond se mulțumește sa copieze fragmente din lucrările părților, din acțiune și din întâmpinare și în loc de analiza concreta în ceea ce privește comportamentul pretins anticoncurențial al reclamantei, preia argumentele pârâtului tale-quale, cu referire generala, în bloc, fără a justifica de ce a înlăturat cererile noastre.

Instanța de fond nu a motivat decât formal soluția pronunțată, nefăcând o analiză reală a existenței faptei anti-concurențiale și nerăspunzând în mod concret argumentelor esențiale ale reclamantelor, invocate prin cererea de chemare în judecată.

Altfel spus, instanța de fond nu s-a interesat dacă reclamanta, în particular, întrunea condițiile răspunderii contravenționale prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, respectiv daca probele menționate și atașate la dosar de către Consiliul Concurenței dovedesc într-adevăr săvârșirea faptei anticoncurențiale de către subscrisul notar public reclamant și participarea la un sistem de acorduri intre notarii publici, de natură să afecteze pretinsul mediu concurențial.

Ori, în ceea ce privește pe reclamanta, s-a arătat că nu a participat la ședințe, întâlniri și nici nu a corespondat cu alți notari, împrejurarea care nu avea cum să fie contrazisă de Consiliul Concurenței.

Ca atare, instanța de fond, în realitate nu a putut reține vreo acțiune, atitudine sau operațiune care să fi fost efectuată de recurentă, de participare la vreo ședință, întâlnire ori schimburi de informații pe teme de onorarii.

Decizia nr. 76/2017 cuprinde o pretinsă motivare generală în bloc, incoerentă, confuză, contradictorie, situație ce se încadrează evident în jurisprudența ÎCCJ - RIL - Decizia nr. 13/2018, prin care ÎCCJ a decis că procesul-verbal de constatare a contravenției devine nul relativ atunci când fapta este descrisă incomplet de către agentul constatator.

Referitor la standardul de proba instanța de fond trece cu vederea peste faptul ca în motivarea Deciziei nr. 76/2017, Consiliul Concurentei nu furnizează nicio probă concretă privind pe reclamanta A., din care să rezulte practicarea de onorarii similare cu alți notari, pentru a dovedi participarea la vreo "înțelegere" cu alți notari publici. Instanța de fond, referitor la reclamanta A., preia din Decizia nr. 76/2017, motivarea generală, comună, în bloc, se menționează că probe anumite e-mailuri care ar fi fost trimise în cursul anilor 2010 și 2011 către adrese de e-mail aparținând notarilor publici C., D., E., F., G., H. și altora, care nu au legătura cu A., care, de altfel, în acea perioadă nici nu avea încă calitatea de notar public.

Mai mult, instanța de fond se referă la onorarii din anii 2005, comparații de onorarii din anii 2010 - februarie 2011 (pag. 32 din sentința), ignorând faptul că reclamanta A. nu deținea calitatea de notar în acea perioada de timp.

Instanța de fond, ia în considerație drept dovezi ale comportamentului contravențional al reclamantei, doar probatoriul depus de către Consiliul Concurentei, pe CD, în folderul nr. 12, privitor pe notarul public A..

Acest probatoriu este neconcludent și neconvingător, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond nici măcar nu a observat că pârâtul Consiliul Concurenței a depus o serie de registre notariale, care privesc înregistrări operate de notarii publici I., așa cum se poate observa din ștampilele nominale ale acestora, aplicate pe filele de registre, cu numele acestora. Recurenta A. doar a ștampilat și semnat filele copiate, pentru certificarea de conformitate cu originalele, împrejurare ce nu poate fi considerată ca ilustrând acte notariale efectuate de reclamantă.

Pe de altă parte instanța de fond nu a comentat și a ignorat faptul ca în probatoriul depus de către Consiliul Concurentei, pe CD, în folderul nr. 12, privitor la notarul public A., între înscrisurile furnizate instanței de Consiliul Concurentei, nu se regăsește menționat niciun act notarial cu arătarea datei și poziției sau rândului din registru, respectiv numărului de ordin din registrul notarial, nici măcar o subliniere sau marcare aplicate manual de investigatori asupra unei poziții - număr de ordine din filele registrelor notariale depuse la dosar, din care sa rezulte practicarea de onorarii aidoma altor notari publici.

Mai mult, investigatorii nu au reușit să producă în cadrul probatoriului niciun act notarial individual, respectiv: testament, declarație, contract de comodat, promisiune bilateral de vânzare, care sa poarte încheierea de autentificare sau legalizare semnată de notar A., cu stampila și sigiliul nominal al subscrisei, din care să rezulte participarea la pretinsa "înțelegere anticoncurențială" de tarife notariale, având în vedere că, în cuprinsul încheierilor notariale, se menționează onorariul stabilit si, după caz, taxa de timbru.

Ca atare, nu există acte doveditoare pe baza cărora să fie dovedită săvârșirea faptei anticoncurențiale de către notar A. . Nu există înscrisuri din care să rezulte răspunderea contravențională personală a notarului A. .

Mai mult, nu s-a efectuat vreo inspecție inopinată sau anunțată la Biroul Individual Notarial A. și nicio inspecție informatică, care să dovedească primirea acestui email și utilizarea pe calculatorul biroului a vreunei aplicații de onorarii notariale prestabilite în alt mod decât onorariile minime prevăzute de OMJ.

Astfel, precizează că referitor la alegația că reclamanta ar fi utilizat o aplicație informatică de onorarii prestabilite la un anumit nivel, această alegație nu este adevărată; dacă s-ar fi analizat probatoriul depus chiar de Consiliul Concurenței (anexată la dosar - CD, folder 12), instanța de fond ar fi observat că la solicitarea investigatorilor a precizat în scris că nu a participat la înțelegeri și întâlniri privind onorarii, iar singura aplicație informatică privea dispozițiile Ordin MJ, așa cum a declarat prin adresa nr. x/06.08.2015, sens în care, la această adresă a anexat un print ecran, unde în partea de jos se vede data 05.03.2015 (mai 03. 2015) care reda imaginea de pe ecran cu un formular întocmit conform OMJ (CD, folder 12).

Ori instanța de fond nu a observat lipsa de probe concrete constând în acte notariale efective, identificate cu număr de autentificare sau de legalizare, care sa dovedească aceasta alegațiile reținute sau măcar care să indice pagina din registrul notarial sau poziția din registru notarial unde s-ar afla evidențiat un act notarial care să fie tarifat într-un anumit fel.

La paragraful (205) pag. 58, Consiliului Concurentei menționează în scopul demonstrării săvârșirii pretinsei fapte anticoncurențiale, doar un număr de 4 acte notariale din anul 2013, cităm:

- 250 RON pentru autentificarea unui testament (fata de 100 RON minim legal)

- 250 RON pentru un contract de comodat (fata de 150 RON minim legal) 60 RON pentru o declarație (fata de 15 RON minim legal)

- 200 RON pentru o promisiune bilaterala de vânzare cumpărare (fata de 150 RON minim legal) precum și "etc."

Instanța de fond a preluat întocmai alegația ca cele 4 onorarii din anul 2013 și acel "etc." au fost mai mari decât minimul stabilit prin OMJ, însă instanța de fond a ignorat faptul că legea notarilor publici permite practicarea de onorarii peste nivelul stabilit prin OMJ.

Mai mult, instanța de fond nu a dorit să comenteze și să înlăture argumentul referitor la faptul că tarifarea acestor acte depinde și de cuantumul valoric al bunurilor care fac obiectul actului ori la care actul respectiv se referă; onorariul depinde și de urgența încheierii actului, de numărul de exemplare, de locul încheierii: la bancă, la domiciliul solicitantului, la spital, etc.

Ca atare, din lipsa dovedirii acestor alegații cu exemplificări identificate în mod concret de acte notariale din categoria celor menționate, rezulta ca standardul de proba nu este îndeplinit, fapta pretins săvârșită de reclamantă nefiind dovedită cu niciun act notarial concret, depus la dosar, care să poarte semnătura reclamantei, cu stampila nominală și sigiliul sec personal al notarului public, prin a cărui încheiere de autentificare sau de legalizare, de pe verso-ul actului, să se regăsească precizarea cuantumului onorariului și numărul chitanței de încasare de către reclamantă.

Ori, instanța de fond s-a limitat la probatoriul general, în bloc, raportat la alegațiile reținute, furnizat de Consiliul Concurentei ca anexa la Raportul de investigație, fără a fi dovedită în mod cert, particular și concret, individualizat pretinsa culpă a reclamantei.

De altfel, instanța de fond nu comentează și nu se apleacă asupra complexitatii formarii tarifului notarial, scăpând din vedere ca onorariul oricărui act notarial depinde de numărul de exemplare, de exemplu la traduceri, la legalizări de acte, la acesta adăugându-se și numărul file a actului după care se fac copii legalizate, căci este o diferența de număr de file intre a legaliza un certificat de naștere și a legaliza un certificat de moștenire sau un contract.

Așadar, afirmațiile cuprinse în subcapitolul 6.3.30, intitulat "Biroul Individual Notarial A. din Decizia 76/2017, nu sunt susținute de acte doveditoare opozabile reclamantei, întrucât actele depuse de pârâtul Consiliul Concurenței, nu au caracter determinat punctual și individualizat, real și concret, nu sunt pertinente, semnate și sigilate punctual de reclamantă.

Instanța de fond se mulțumește să preia argumentul pârâtului Consiliul Concurenței, precum că înscrisurile probante sunt registrele notariale depuse pe CD la dosarul cauzei, considerându-le suficiente. Ori registrele sunt scanate pe CD în bloc, conțin sute de pagini, care la tipărire se multiplica, întrucât registrele notariale sunt de mari dimensiuni și scanarea lor s-a făcut fracționat pe format A4; astfel, nici nu avem convingerea ca s-au îmbinat corect fracturile scanate ale filelor de registre și nici nu suntem convinși că instanța de fond a reușit să le studieze corect, să concluzioneze că într-adevăr a găsit în acest registre similarități de onorarii între notarii investigați.

Autoritatea de concurență nu a inspectat Biroul Individual Notarial A., nu a verificat stația de lucru informatic, calculatoarele biroului notarial, privind pretinsele module de calcul onorarii, despre care se vorbește în motivarea Deciziei nr. 76/2017.

Din cele arătate referitor la probatoriul administrat în bloc în cauza, instanța de fond nu a respectat standardul de probatoriu, nu a reținut ca pârâtul Consiliul Concurentei nu a indicat vreo probă certă, pertinentă și concludentă, astfel încât, nu rezultă că reclamanta a practicat onorarii identice cu alți notari sau că a practicat tarife din anumite tabele comunicate altor notari, din alte circumscripții, de natura sa sprijine ideea pretinsei participări a subscrisei reclamante la săvârșirea vreunei fapte anticoncurențiale, la vreo înțelegere cu alți colegi, respectiv instanța de fond a trecut peste faptul că alăturarea reclamantei la practica concertată anticoncurențială nu a fost dovedită prin mijloace de probă clare și neechivoce; ca atare, răspunderea contravențională personală nu poate fi antrenată împotriva reclamantului, cum eronat a stabilit instanța de fond.

Pe o parte instanța de fond reține că recurenta a perceput onorarii mai mari decât Ordinul MJ, precizând în sentința cuantumul pe categorie de act, însă reține totodată că nu are relevanță cuantumul onorariului, (pag. 33 sentința).

În ceea ce privește acuzația de la paragraful (206) pag. 58 din Decizia nr. 76/2017, că « nu s-au distanțat public de înțelegerea si/sau practica de majorare a onorariilor de către CNPSV, constituie o alegație nefondată, întrucât nu există nicio normă legală în legislația de concurență principală sau secundară, care să prevadă obligația disocierii publice față de o anumita conduită a unor terți; de altfel, nici măcar nu se cunoaște ce înțelege pârâtul Consiliul Concurenței prin conceptul de disociere publică, dacă se dorea transmiterea unui comunicat la un post de televiziune sau într-un ziar sau prin alte mijloace.

Ori, instanța de fond, formulând anumite considerații despre modul cum ar fi trebuit să se producă distanțarea sau disocierea publică, se erijează în emitent de reguli de concurență, întrucât legislația de concurență primară sau secundară nu conține prevederi în aceste sens. Mai mult, legislația notarială interzice orice formă publică vizând publicitatea .

Din punct de vedere al jurisprudenței europene privind prezumția de nevinovăție, menționează ca în cauza C-74/14, Eturas, CJUE a reținut că "Prezumția de nevinovăție se opune ca (...) să considere că simpla transmitere a mesajului menționat poate constitui o probă suficientă pentru a stabili că destinatarii săi trebuiau în mod necesar sa aibă cunoștintă de conținutul acestuia." Cu alte cuvinte, CJUE stabilește că, deși fapta anticoncurențială ar putea fi prezumată, plecând de la câteva elemente, totuși nu poate fi prezumat probatoriul. În sentința, în mod paradoxal, instanța preia acest argument, dar în mod contradictoriu și de neînțeles, în continuarea argumentației, consideră că probatoriul administrat de Consiliul Concurenței este suficient ca să se deducă vinovăția reclamanților.

Faptul că primirea unei corespondente nu poate fi prezumată este, de altfel, o expresie a prezumției de nevinovăție care este aplicabilă în dreptul român al concurenței, conform deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Menarini (2011).

Sub aspectul duratei pretinsei fapte anticoncurențiale și individualizării sancțiunii contravenționale, se critică faptul că instanța de fond a preluat întru totul argumentația pârâtului Consiliul Concurenței, după cum urmează:

Pârâtul Consiliul Concurentei a stabilit de plano, pentru toți notarii publici sancționați că pretinsa faptă anticoncurențială este unică și continuată, respectiv din anul 2010 pana în noiembrie 2017, fără să întreprindă o cercetare și o individualizare corectă din punct de vedere temporal, neluând în considerație perioadele de vacanță, concedii anuale concedii medicale și concediile pentru creșterea copil, perioade de timp când notariatul a fost închis.

De altfel, aprecierea că notarul public este prezent permanent în sediul biroului notarial, desfășurându-și activitatea în mod continuu, în flecare zi lucrătoare a anului calendaristic, este absurdă și imposibilă.

Critică faptul că instanța de fond și-a însușit susținerea că reclamanta ar fi încălcat regulile de concurență până în noiembrie 2017.

Instanța de fond a reținut ca în speța este suficienta aplicarea metodei deducției săvârșirii faptei anticoncurențiale în mod continuu, pe o durata îndelungata.

Aceasta constatare este abuziva, întrucât nu exista niciun început de proba împotriva recurentelor, iar pe de alta parte, investigatorii au cerut documente - file de registre notariale, doar pentru anumite perioade din anii 2010 - 2015 și doar o săptămâna din octombrie 2016 (a se vede CD depus de Consiliul Concurentei), astfel încât pentru perioada noiembrie 2016- noiembrie 2017, nu s-a cerut niciun act, pârâtul Consiliul Concurentei nefurnizând absolut nimic în dovedire pentru aceasta perioada contorizata la calculul amenzii.

Instanța de fond a ignorat faptul ca pârâtul Consiliul Concurentei nu a furnizat nicio foaie de calcul, prin care sa probeze cum a socotit cuantumul amenzii, rezultând procente cu 5 cifre după virgula. Este evident ca nu s-a făcut o individualizare corecta și reala a răspunderii contravențională, în sensul ca fiecare notar sa răspundă personal pentru numărul exact de acte notariale în care ar fi perceput onorariile incriminate, potrivit consemnărilor de tarif din fiecare încheiere de autentificare/legalizarea, semnata și stampilata individual de notarul public purtând sigiliul acestuia, în sensul firesc, ca fiecare notar public, sa răspundă individual pentru numărul de onorarii pretins anticoncurențiale, sporadice sau repetate.

Individualizarea sancțiunii s-a făcut uniform pentru toți notarii și arbitrar, luându-se ca dată finală a calculării amenzii, exact data finalizării Raportului de investigație - noiembrie 2017, pe baza de deducții și presupuneri pentru duratele pentru care nu s-a solicitat niciun fel de probe.

În cazul notarilor care si-au început activitatea după anul 2010, s-a contorizat durata faptei de la data începerii activității.

Se critică faptul ca instanța de fond nu a observat ca din cuprinsul Deciziei nr. 76/2017, se desprinde intenția vădita a pârâtului Consiliul Concurentei de sancționare contravențională a notarilor publici din județele Suceava și Botoșani, manifestata încă de la data declanșării investigației.

Intenția pre-stabilita de aplicarea de sancțiuni pentru activitățile notariale desfășurate strict în zona CNPSV: județele Suceava și Botoșani, rezultă din următoarele aspecte:

Faptul ca declanșarea investigației s-a produs din oficiu, deși înscrisul primar a fost plângerea notarului D., însă dacă declanșarea investigației ar fi fost efectuata la plângere, se puteau formula opoziții referitoare la anumite conflicte deschise, de ordin personal, cu organizația profesionala CNPSV. Pretextul "indiciilor" privind pretinsa fapta anticoncurențială au fost extrase din plângerea notarului D. către Procurorul general, greșit trimisa pe adresa Consiliului Concurenței în luna aprilie 2014.

Ori la declanșarea din oficiu, puteau fi vizate orice județe, pârâtul Consiliul Concurentei având posibilitatea sa ceara din orice zona a tarii registre notariale cu scop de examinare.

Este evidentă confuzia și nesiguranța în stabilirea identității pretinsului făptuitor - oscilațiile de învinuiri și culegerea de date și informații, între incriminarea biroului notarial și notarul public, ambiguitatea citării părtilor investigate la audierea din data de 15.12.2017 Faptul ca s-au solicitat date financiare de la ANAF privind birourile notariale și societăților profesionale notariale și nu s-au solicitat Declarațiile unice ale persoanelor fizice notari publici

S-au forțat prevederile legale privind sancționarea faptelor anticoncurențiale, precum și cele în materie financiara privind pretinsa obținere de cifra de afaceri, component financiara de bilanț, transpusa în sarcina persoanei fizice, deși este de notorietate ca persoanele fizice depun anual Declarația unica de venituri, pe baza de evidență contabilă în partida simplă, nu de bilanț contabil, precum persoanele juridice.

S-a invocat și s-a acceptat de instanța de fond drept, jurisprudența doveditoare, precedent judiciar, hotărârea judecătoreasca de autorizare a inspecției inopinate - Decizia ÎCCJ nr. 3415/2015, care a fost pronunțată apriori finalizării investigației, vizând doar îndeplinirea condițiilor legale de autorizarea judiciara a inspectării inopinate autoritatea de concurenta a precizat faptul ca a observat neclaritate și deficiente importante a Codului deontologic adoptat de UNNPR, în sensul ca acesta nu făcea referire directă la onorariile minime, aprobate de către ministrul justiției, ci la noțiunea generică de "onorarii minime stabilite", fără a preciza cine putea stabili nivelul de onorarii.

Astfel, este evidenta contradicția intre cele 2 decizii și firesc se pune întrebarea următoare: dacă forul suprem notarial UNNPR, în cărui componenta intra CNPSV, și toți notarii publici sunt membri ai UNNPR, atunci de ce s-au mai aplica sancțiuni din moment ce s-au acceptat angajamentele UNNPR în materie de onorarii.

Instanța de fond nu a reținut corect motivul din acțiunea introductiva, precum ca Dispozitivul Deciziei nr. 76/20.12.2017, în mod abuziv, aduce atingere dreptului la viață privată a notarului public

Instanța de fond recunoaște că notarul public are dreptul la viață privată personala, la adăpost de priviri indiscrete, ceea ce desigur vine în contradicție cu opinia finala a instanței, precum că venitul personal nu ar tine de viață privată.

Învederează instanței de recurs, respectiv deosebirea intre venitul personal al notarului public în comparație cu transparenta datelor financiare ale societăților comerciale, operatorilor economici, agenților economici, care depun bilanț, cont de profit și pierderi, cifra de afaceri, care sunt informații publicate la ONRC și la Ministerul de Finanțe pe site-ul public, ce poate fii accesat de oricine, gratuit.

Astfel, dreptul constituțional la viață privată, (inclusiv asupra veniturile personale, care fac parte din viață privată a fiecăruia), se întinde indubitabil și în raport de colegii de profesie.

Față de respingerea excepțiilor de nelegalitate

Referitor la excepțiile de nelegalitate a următoarelor acte administrative:

- Ordinul nr. 1237 din 11.12.2017, emis de președintele Consiliului Concurenței, de numirea Comisiei care a hotărât masurile dispuse prin Decizia nr. 76/20.12.2017

- Decretul nr. 703/2009, emis de Președintele României, pentru numirea dlui B. în Plenul Consiliului Concurenței

Privitor la concluziile instanței de fond, precum ca excepțiile susmenționate sunt inadmisibile întrucât critici privind legalitatea acestor acte administrative premergătoare nu se regăsesc în acțiune și completările la acțiune și astfel, în opinia instanței de fond, în realitate s-ar fi eludat prevederile art. 204 noul C. proc. civ., ceea ce în mod evident este eronat întrucât excepțiile susmenționate au fost ridicate în cadrul termenului procedural de "oricând", conform prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Dacă ar fi fost invocate în acțiune, așa cum crede instanța de fond că trebuiau formulate, criticile respective, în mod logic că s-ar încadra în motivele acțiunii și n-ar mai fi "excepții" și nu s-ar produce "oricând".

Ori legiuitorul, prevăzând la art. 4 din Legea nr. 554/2004, că un justițiabil, respectiv o parte interesată, în cadrul unui proces poate cere oricând, pe cale de excepție, cercetarea legalității unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, a instituit o derogare, o excepție de la regula de procedură comună.

Legiuitorul nu a condiționat cererea de cercetarea legalității actului administrativ pe cale de excepție, de structura motivării acțiunii principale și nici de respectarea altor criterii limitative temporal, astfel încât concluzia instanței de fond privind încadrarea în intervalul limitat de art. 204 noul C. proc. civ. este nefondată și vine în contradicție cu termenul prevăzut de legiuitor de "oricând".

Mai mult, caracterul derogatoriu al prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost constatat de către instanțele superioare - instanța suprema și instanța constituțională, care au reținut ca sintagma oricând în cadrul unui proces se refera la orice etapa procesuala, inclusiv în recurs, ceea ce denota în mod firesc ca o astfel de cerere nu se circumscrie prevederilor art. 204 noul C. proc. civ.

De altfel, în ceea ce privește legalitatea Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017, emis de președintele Consiliului Concurenței, nu se putea face vorbire cu ocazia motivării acțiunii de fond, întrucât au luat la cunoștința de prevederile acestui ordin abia după primirea actelor care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 76/2017, depuse de Consiliul Concurenței în cadrul administrării probatoriului, ceea ce evident a avut loc după expirarea termenului prevăzut de art. 204 noul C. proc. civ.

Concluzia instanței de fond precum ca excepțiile de nelegalitate sunt inadmisibile întrucât lipsește legătura cu fondul acțiunii în anulare este absurda deoarece acestea sunt acte administrative premergătoare emiterii deciziei contestate în acțiunea principala și privesc legalitatea componentei Comisiei care a decis masurile dispuse prin Decizia nr. 76/2017 și legalitatea calității de demnitar al semnatarului Deciziei nr. 76/2017.

Astfel, Ordinul nr. 1237 din 11.12.2017 a fost emis punctual cu scopul limitat pentru audierea și deliberarea asupra investigației finalizate prin Decizia nr. 76/2017, iar Decretul nr. 703/2009 este nelegal din punctul de vedere al modificării duratei mandatului inițial, având ca efect continuarea exercitării prerogativelor de demnitar pentru dl. B., component al Comisiei.

Nelegalitatea oricăreia dintre cele două excepții înseamnă nelegalitatea participării membrilor Comisiei la audiere și deliberare, în sensul neîndeplinirii condițiilor legale de cvorum în etapele de audiere și deliberare asupra investigației declanșate prin Ordinul nr. 278 din 20 mai 2015 si, ca atare, consecința finala va consta în anularea Deciziei nr. 76 din 20.12.2017.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-Pârât consiliul Concurenței a formulat