Decizia nr. 1183/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanții A. și Biroul Individual Notarial A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 21/1996 a concurentei (republicata), respectiv art. 51 alin. (1) teza a doua, coroborat cu prevederile art. 1 alin. (1) si art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, privitor la Decizia nr. 76 din 20.12. 2017, emisa de Consiliul Concurentei, prin care au fost amendați contravențional, solicita ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: 1. pe cale de excepție - constatarea lipsei calității procesuale a reclamanților, respectiv lipsa calității de subiect activ al contravenției constatate si sancționată prin Decizia nr. 76 din 20.12. 2017; 2. pe cale de excepție - constatarea nulității actului administrativ de aplicare a sancțiunii contravenționale, respectiv nulității Deciziei nr. 76 din 20.12. 2017; 3. pe fond - anularea Deciziei nr. 76 din 20.12.2017 emisa de Consiliul Concurentei privind constatarea si sancționarea unor fapte anticoncurentiale, in ceea ce privește sancționarea contravenționala a reclamanților; 4. în subsidiar, daca se va retine ca fapta imputata exista, reducerea amenzii pana la nivelul minim legal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 258 din 24 iulie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au respins excepțiile de nelegalitate ca neîntemeiate; s-a respins cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și Biroul Individual Notarial A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și intervenientul forțat Președintele României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 258 din 24 iulie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și Biroul Individual Notarial A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Recurenții au invocat prevederile art. 64 alin. (4) in forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii, precum și Decizia nr. 17/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii. Au solicitat să se constate admisibilitatea cererii de extindere a intervenției forțate a terțului Presedintele României reprezentat de Administrația Prezidențială, conform art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ca parte având un interes comun cu reclamanții, în ceea ce privește demnitarul B., ca membru al Plenului Consiliului Concurenței, participant la luarea unei decizii de sancționare a reclamantului, respectiv sub aspectul continuării exercitării atribuțiilor de demnitar al statului, după expirarea mandatului de 5 ani și expirarea duratei de interimat ministerial legal de 45 zile, încălcând astfel voința Președintelui României, susținând că nu este întemeiată abordarea instanței de fond privind cererea de extindere a intervenție fortate. Ordinul nr. 1237/2017 este dăunător Administratiei Prezidențiale întrucât pune în practică un mandat expirat de numire într-o funcție de demnitate publică, dar modificat fără acordul emitentului Presedintele României, printr-o interpretare tendențioasă singulară și abuzivă a unei prevederi din legea specială, respectiv art. 18 alin. (3) din Legea concurenței. Astfel, critică soluția primei instanțe întrucât între excepția de nelegalitate a Decretului nr. 703/2009 și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1237/2017 există un raport evident de cauzalitate, generat de faptul că domnul B. a fost delegat în componența Comisiei. Este evident că terțul Președintele României are un interes comun cu reclamanții, acela de a pune în discuție împrejurarea modificării validității unui decret emis de Presedintele României în sensul continuării exercitării atribuțiilor demnitarului B., peste durata legală de interimat de 45 de zile, producându-se eludarea voinței Presedintelui României. În opinia sa, prevederile art. 18 din Legea concurentei trebuie coroborate cu art. 9 din Legea nr. 90/2001, privind interimatul ministerial, care este limitat al 45 de zile. Împrejurarea că Presedintele României era deja parte în dosar ar fi trebuit să constituie un motiv în plus pentru admiterea extinderii intervenției formulată de reclamanți, în sensul de a fi obligat să-și exprime punctul de vedere privind oportunitatea delegării domnului B. în componența Comisiei. Instanța ar fi trebuit să aibă în vedere particularitatea invocării excepției de nelegalitate a Decretului nr. 703/2009, în sensul că reclamanții sunt interesati în contestarea modalității de modificare a duratei prevăzută de acest decret prezidențial, situație în care este firească cererea reclamantilor pentru aplicarea art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ. În concluzie, a solicitat casarea sentinței nr. 258/2020, constatarea admisibilității cererii de intervenție și reluarea judecății, de alt complet, stabilit aleatoriu.

Apărările formulate în recurs 4.1 Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, arătând că încheierea se atacă în termen de 5 zile de la data pronunțării, termenul împlinindu-se la 20.07.2020, iar recursul a fost declarat la 31.07.2020. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A susținut că cererea de intervenție în interesul recurentului a terțului Administrația Prezidențială la judecarea excepției de nelegalitate a ordinului nr. 1234/2017 a Președintelui Consiliului Concurenței, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ., Administratia neputând pretinde, pe calea unei cereri separate aceleași drepturi ca și notarul public A.. Or, recurentul nu realizează o minimă argumentare a pretinsei vătămări a unui drept al Administrației similar cu dreptul recurentului. Susținerile recurentului referitoare la momentul la care acest ar fi luat cunoștință de conținutul Ordinului nr. 1237/2017 și a Decretului nr. 703/2008 sunt eronate, acesta luând cunoștință cu mult înainte de depunerea înscrisurilor la dosarul cauzei. 4.2 Intimata-pârâtă Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare, arătând că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici aduse sentinței recurate, simpla formulare a cererii în cuprinsul căreia se exprimă nemultumirea față de soluția pronunțată nefiind suficientă pentru îndeplinirea condiției motivării cererii de recurs. În mod corect a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, în opinia sa, sunt îndeplinite și condițiile art. 18 alin. (3) din Legea concurenței.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 8 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. La data de 6 decembrie 2022, recurenții-reclamanți au depus note scrise în cuprinsul cărora au invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 509 din 1 septembrie 2015 emis de președintele Consiliului Concurenței pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind desfășurarea audierilor și adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului Concurenței, publicat în Monitorul Oficial nr. 674 din 4 septembrie 2015; note scrise privind impactul neconstituționalității art. 18 alin. (3) din Legea concurenței – Decizia CCR nr. 58/2021 și note scrise referitoare la tardivitatea recursului, invocată de către intimatul-pârât Consiliul Concurenței, la termenul din 8 decembrie 2022 cauza fiind amânată, pentru ca intimatul Consiliul Concurenței să ia cunoștință de înscrisurile depuse la dosar de recurenți. Cu privire la excepția tardivității recursului, recurenții au susținut că declararea căii de atac a avut loc cu respectarea termenului legal de 5 zile de la data pronunțării, calculat de aceștia pe zile libere de la data de 24.07.2020, astfel încât au depus recursul la data de 30.07.2020, înainte de redactarea integrală, motivată a sentinței, întrucât doreau să se încadreze în prevederile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. Au precizat că nu au reținut că în ședința din data de 13.07.2020 instanța s-ar fi pronunțat clar și explicit asupra cererii privind extinderea participării în calitate de intervenient a Președintelui României, reprezentat de Administrația Prezidențială, aceștia reținând doar că instanța a amânat pronunțarea la data de 24.07.2020. Au urmărit postările pe site-ul instanței, însă nu exista vreo mențiune cu privire la vreo decizie a instanței, doar amânarea pronunțării asupra excepțiilor ridicate în dosar. Astfel, în condițiile în care în dispozitivul încheierii din data de 13 iulie 2020 nu s-a menționat soluția dată asupra măsurii dispuse și termenul de special de recurare, încheierea este viciată. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte va analiza cu prioritate cerința respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ și absolut. Se reține că potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ. "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. (...)" Așa fiind termenul de exercitare a recursului împotriva acestei încheieri este de 5 zile de la data pronunțării pentru părțile prezente, acesta urmând a fi calculat, pe zile libere așa cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut. Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ., recurenții neformulând o astfel de cerere. Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză este tardiv formulat, recurentii nefiind suficient de diligenti pentru conservarea drepturilor sale procesuale, acestia neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. . Astfel, pronunțarea la data de 13.07.2020 în ședință publică asupra cererii în discuție, astfel cum a fost consemnată în încheierea de amânare a pronunțării, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a Președintelui României prin Administrația Prezidențială în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ., are efectul declanșării curgerii termenului de recurs împotriva recurentilor. În raport de această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 20 iulie 2020, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ. Or, recursul a fost declarat la data de 30 iulie 2020, prin e-mail, astfel cum rezultă din adresa de înaintare aflată la dosarul de recurs, cu depășirea termenului prevăzut de lege. Prin încheierea din 13.07.2020, de amânare a pronunțării, în ședința publică la care părțile au fost prezente, prin reprezentanți, instanța de fond a stabilit următoarele: "În ceea ce privește cererea de intervenție, apreciază că este inadmisibilă întrucât Administrația Prezidențială nu poate avea același interes ca și reclamanții din prezenta cauză. În ceea ce privește solicitarea apărătorului reclamanților de la termenul de astăzi de "a se extinde intervenția forțată a terțului Președintele României/Administrația Prezidențială în cauza de față", Curtea arată că, la termenul de judecată din 30 septembrie 2019, filele x volumul 1, s-a dispus introducerea în cauză a Președintelui României în temeiul dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004 având în vedere că reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a Decretului numărul 703/27.04.2009 emis de Președintele României, motiv pentru care emitentul actului a fost citat în cauză în calitate de intervenient forțat, fiindu-i comunicate nu doar cererea prin care reclamanții invocă excepția de nelegalitate a acestui decret, dar și cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea completatoare și precizatoare, întâmpinarea la cerere completatoare și precizatoare, precum și toate înscrisurile depuse în dovedire de părți pentru a-și putea face apărările în cauză. Președintele României, prin Administrația Președințială care desfășoară activitatea juridică în cauză și îl reprezintă pe acesta ca instituție, a formulat întâmpinare depusă la dosar invocând atât inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, cât și netemeinicia acesteia, și nesusținând solicitările reclamanților. Faptul că printr-o cerere depusă de reclamanți la 9 decembrie 2019, aflată la filele x volumul 2, aceștia solicită o așa numită "extindere", o intervenție forțată a Administrației Prezidențiale în cauza de față în raport de dispozițiile art. 68 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. în ceea ce privește judecarea excepția de nelegalitate a decretului, susținând că Președintele României ar putea avea același pretenții ca și reclamanții în judecarea excepției de nelegalitate a acestui ordin, Curtea arată că instituția intervenției fie ea voluntară sau forțată, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 61 - 79 C. proc. civ., presupune ca partea care intervine în cauză, fie voluntar, fie chemată de una dintre părți sau de instanță din oficiu, să nu fie parte în cauză la momentul la care este atrasă în procesul respectiv. Ar putea exista o excepție în cazul în care s-ar pune problema unei chemări în garanție, dar nu este cazul. Chiar și într-o speță de contencios administrativ cum este aceasta de față și având în vedere dispozițiile art. 4 și art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, nu apare ca fiind admisibilă formularea de către reclamanți a unei noi cereri de intervenție forțată întemeiată pe dispozițiile art. 68 în raport de excepția de nelegalitate invocată, atâta vreme cât terțul care se dorește a fi atras în proces este deja parte în cauză și și-a formulat apărările, nesusținând excepția de nelegalitate invocate de reclamanți. Instanța nu s-a pronunțat pe această cerere intitulată "extindere a cererii de intervenție" în mod justificat până la acest moment având în vedere că nu a fost formulată ca o cerere distinctă de atragere în judecată a unui terț, ci pur și simplu ca o completare sau ca o susținere în cadrul excepției de nelegalitate formulate de reclamanți împotriva unui act emis de Președintele României. Pentru toate aceste considerente, Curtea respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a Președintelui României prin Administrația Prezidențială în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ.. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Având cuvântul, apărătorul reclamanților, solicită acordarea unui termen pentru ca, în termen de 5 zile să formuleze recurs în funcție de consultarea pe care o va avea cu clientul, respectiv să abordeze sau nu calea de atac de recurs. Este dreptul reclamanților la această cale de atac care se exercită în termen de 5 zile de la data pronunțării, dar nu declară recurs în ședință publică, dorind să se consulte cu reclamantul. Având cuvântul, pârâtul, prin consilier juridic, consideră că termenul de cinci zile poate curge și dacă cauza se va judeca la acest termen, reclamanții având posibilitatea de a formula recurs vizavi de cererea de extindere sau pe fondul cauzei. La interpelarea instanței, reclamanții, prin avocat, învederează că au dreptul de a formula recurs, dar în termen de cinci zile, având posibilitatea de a exercita această cale de atac. De asemenea, susține că are termen de cinci zile să formuleze recurs și acest recurs în situația în care îl va formula urmează a fi judecat de către Înalta Curte cu trimiterea dosarului. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei în scopul acordării unui termen pentru a se gândi reclamanții dacă formulează recurs împotriva acestei soluții sau nu, însă va amâna pronunțarea asupra fondului cauzei în scopul verificării depunerii cererii de recurs de către reclamanți. Astfel, dacă reclamanții vor formula recurs în termenul legal se va pune problema unei eventuale repuneri pe rol a cauzei pentru a se suspenda cauza în temeiul art. 64 C. proc. civ. La momentul de față nu există nici un motiv pentru amânarea cauzei." Prin urmare, este fără echivoc că instanța s-a pronunțat, motivat, în ședința publică din data de 13 iulie 2020 cu privire la cererea de chemare în judecată a Președintelui României prin Administrația Prezidențială în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ., menționând termenul de 5 zile de la pronunțare pentru părțile litigante, care erau prezente, toate aceste aspecte fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, motiv pentru care nu se poate reține în scopul justificării nerespectării termenului prevăzut de lege, vicierea încheierii de amânare a pronunțării din perspectiva nemenționării în dispozitiv a acestei soluții, dispozitiv care a fost încărcat în sistemul informatizat ECRIS și cu privire la care s-au raportat recurenții în formularea apărărilor referitoare la excepția tardivității recursului. Momentul declanșării curgerii termenului de recurs pentru părțile prezente, astfel cum prevăd dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. incidente în speță, este momentul pronunțării instanței, iar nu momentul încărcării în sistemul informatizat ECRIS a soluției respective. În fine, sunt lipsite de suport și susținerile recurentilor privind faptul că nu au înțeles că instanța s-ar fi pronunțat asupra cererii de "extindere a cadrului procesual" astfel cum a fost formulată de aceștia, în condițiile în care au fost interpelați de instanță cu privire la exercitarea dreptului de recurs de 5 zile de la pronunțare menționat expres, apărătorul acestora înțelegând să solicite acordarea unui termen de judecată tocmai în vederea consultării cu reclamanții cu privire la exercitarea acestui drept, urmare a respingerii acestei cereri, instanța amânând pronunțarea asupra fondului cauzei în scopul verificării depunerii cererii de recurs de către reclamanți împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a Președintelui României prin Administrația Prezidențială în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă din încheierea din data de 13 iulie 2020 pronunțată în ședință publică. Așa fiind, reținând că termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. și va respinge recursul ca tardiv formulat, având în vedere că termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea, recurentii declarând recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, astfel încât sancțiunea decăderii nu poate fi evitată. Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepției tardivității exclude analizarea celorlalte cereri și a criticilor susținute de recurentii-reclamanți prin cererea de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Concurenței și va respinge recursul formulat de reclamanți ca tardiv formulat.