ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1444/2025

Ședința publică din data de 13 martie 2025

Asupra cererii de revizuire de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor:

(i) anularea Deciziei nr. 19/P din 12.04.2022, prin care Ministerul Finanțelor - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF -4921/29.12.2021 emise de DGRFP Iași, precum și anularea acesteia din urmă;

(ii) suspendarea executării celor două acte administrative litigioase.

1.2. Prin sentința nr. 115 din 31 octombrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor.

A anulat în parte Dispoziția obligatorie nr. ISR-AIF-4921/29.12.2021 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Decizia nr. 19/P din 12.04.2022 emisă de către Ministerul Finanțelor - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, respectiv cu privire la suma de 5.246.515,5 RON reprezentând debit și cu privire la accesoriile aferente acestei sume-dobânzi și penalități - (debit format din creanța bugetară aferentă anilor 2015-2018 în cuantum de 5.214.194 RON și creanța bugetară în cuantum de 32.321,50 RON aferentă anului 2019, sume la care se adaugă accesoriile aferente).

Prin Decizia nr. 2433 din 24 aprilie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022:

- s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani;

- s-a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 115 din data de 31 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat;

- s-a admis recursul declarat de pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, ambii prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani împotriva sentinței nr. 115 din data de 31 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal; s-a casat sentința atacată și, în rejudecare, s-a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 noiembrie 2024, sub numărul x/2024, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2433 din 24 aprilie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În esență, a arătat că decizia instanței de recurs a fost pronunțată prin încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene deoarece, prin pronunțarea soluției, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție a luat naștere o jurisprudență neunitară în soluționare aceleiași chestiuni de drept.

A menționat faptul că, în calitate de instanță supremă de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție are sarcina menținerii practicii unitare la nivelul întregului sistem judiciar, respectarea principiului predictibilității actului de justiție, parte componentă a dreptului părților la un proces echitabil, impunând necesitatea pronunțării, în spețe identice, a unor soluții de același fel, încălcarea acestei obligații fiind sancționată în mod repetat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Ștefan si Stefc. României, Beian c. României, etc).

Or, prin decizia a cărei revizuire o solicită, instanța supremă a pronunțat o soluție prin care și-a contrazis flagrant jurisprudența anterioară prin care a statuat că termenul de păstrare al cupoanelor talon utilizate de beneficiarii Legii nr. 147/2000 pentru a beneficia de serviciile de transport cu tarif redus 50% este cel de 1 an ulterior anului în care a fost efectuată călătoria, conform art. 28, teza finală, din Norma metodologică aprobată prin H.G. nr. 2403/2004.

Astfel, în ciuda faptului că prin Deciziile nr. 5976 din 12.12.2023 și nr. 6152 din 18.12.2023 instanța supremă s-a pronunțat în sensul că termenul de păstrare al cupoanele talon utilizate de beneficiarii Legii nr. 147 2000 este de un an ulterior celui în care a avut loc călătoria conform art. 28 din Norma aprobată prin H.G. nr. 2403/2004 care derogă de la prevederile generale ale Ordinelor MFP nr. 2403/2405 și nr. 2643/2015, ulterior, prin decizia a cărei revizuire se solicită, un alt complet al instanței supreme a interpretat aceleași dispoziții normative în sens contrar, statuând că termenul de păstrare a acelorași documente este cel de 10 ani conform prevederilor Ordinelor MFP nr. 2403/2405 și nr. 2643/2015.

A considerat revizuenta că această soluție a încălcat dreptul său la un proces echitabil privit din perspectiva necesității asigurării securității juridice și predictibilității actului de justiție, Înalta Curte devenind ea însăși o sursă de insecuritate juridică și un factor de diminuare a încrederii publicului în sistemul judiciar.

Pentru toate considerentele anterior expuse, a solicitat admiterea cererii de revizuire, cu consecința schimbării în tot a hotărârii contestate, în sensul respingerii cererilor de recurs formulate de Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și menținerii sentinței pronunțate de Curtea de Apel Suceava.

Intimații Ministerul Finanțelor, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată și urmează să o respingă pentru considerentele prezentate în continuare:

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.", iar conform art. 148 alin. (2) din Constituție "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."

Raportat la normele citate, se constată că, pentru a fi în prezența cazului de revizuire reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesar ca revizuentul să invoce o pretinsă încălcare a prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene ori a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.

Tratatele reprezintă legislația primară a Uniunii Europene, fiind acorduri cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, semnate de toate țările Uniunii Europene, care stabilesc obiectivele Uniunii Europene, regulile de funcționare a instituțiilor europene, procedurile decizionale și relațiile dintre Uniunea Europeană și statele sale membre. Legislația secundară a Uniunii Europene este constituită, potrivit art. 288 TFUE, din regulamente, directive, decizii, recomandări și avize, dintre care regulamentele și deciziile au caracter obligatoriu și sunt direct aplicabile în legislația națională, iar directivele obligă fiecare stat membru cu privire la rezultatul care trebuie atins, sens în care statele membre procedează la transpunerea acestor prevederi în legislația națională.

Conchizând, pentru ca o cerere de revizuire să se circumscrie art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 148 alin. (2) din Constituție, revizuentul trebuie să susțină și să argumenteze cu privire la încălcarea priorității de aplicare a unui tratat, regulament, decizie ori directivă a Uniunii Europene față de legislația națională. Acestor acte cu caracter obligatoriu li se adaugă și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin care se interpretează normele comunitare, sens în care s-a reținut și prin decizia nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

"65. În jurisprudența sa, CJUE a reținut că interpretarea pe care a dat-o unei norme de drept european, în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolul 234 (n.a., actual art. 267 din TFUE), lămurește și precizează, dacă este nevoie, semnificația și domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare (a se vedea, în special, Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, C-61/79, pct. 16, Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom, C-50/96, pct. 43, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, C-453/00, pct. 21). Cu alte cuvinte, o hotărâre preliminară nu are o valoare constitutivă, ci pur declarativă, cu consecința că efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 1995, Richardson, C-137/94, pct. 33). 66. Astfel, deciziile interpretative ale CJUE fac corp comun cu norma interpretată și se aplică în toate situațiile în care se aplică dreptul european interpretat, adică și raporturilor juridice care s-au născut/modificat/stins anterior pronunțării deciziilor și care nu sunt încă definitive (adică fac obiectul unor litigii pendinte)."

Raportând aceste considerații de ordin teoretic și jurisprudențial la speța de față, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire s-a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Întrucât acest act legislativ cu caracter obligatoriu face parte, alături de tratate, din legislația primară a Uniunii Europene, criticile revizuentei se circumscriu motivului de revizuire prevăzut art. 21 din Legea nr. 554/2004, iar susținerile intimaților din cadrul excepției privesc, de fapt, fondul cererii de revizuire.

2.2. Pe fondul cererii de revizuire, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acesteia, în raport de temeiul de drept invocat, respectiv art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cererea de revizuire, s-a susținut că decizia instanței de recurs nr. 2433 din 24.04.2024 din dosarul nr. x/2022 a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene potrivit căruia:

"Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege".

Se invocă faptul că prin pronunțarea soluției a cărei revizuire se solicită, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție a luat naștere o jurisprudență neunitară în soluționare aceleiași chestiuni de drept, fiind încălcat dreptul revizuentei-reclamante la un proces echitabil din perspectiva necesității asigurării securității juridice și predictibilității actului de justiție.

În concret, revizuenta susține că în alte două dosare similare, respectiv prin Deciziile nr. 5976 din 12.12.2023 și nr. 6152 din 18.12.2023, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că termenul de păstrare al cupoanele talon utilizate de beneficiarii Legii nr. 147 2000 este de un an ulterior celui în care a avut loc călătoria, conform art. 28 din Norma aprobată prin H.G. nr. 2403/2004 care derogă de la prevederile generale ale Ordinelor MFP nr. 2403/2405 și nr. 2643/2015, iar prin decizia a cărei revizuire se solicită, aceleași dispoziții normative au fost interpretate în sens contrar, în sensul că termenul de păstrare a acelorași documente este cel de 10 ani conform prevederilor Ordinelor MFP nr. 2403/2405 și nr. 2643/2015.

Criticile formulate se impun a fi respinse, ca nefondate, pe motiv că nerespectarea practicii ÎCCJ nu constituie cauză de revizuire, iar așa cum s-a reținut în Decizia nr. 45/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

"(...) 77. Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

În realitate, revizuenta este nemulțumită de modalitatea în care instanța de recurs a stabilit, pe baza probelor administrate, lipsa documentației care să justifice, conform procedurii în domeniu, alocarea sumelor pentru biletele cu preț redus.

Instanța de recurs, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a constatat că societatea recurentă nu a prezentat organelor de inspecție economico-financiară niciun document de unde să rezulte scăderea cupoanelor-salon din registrul de evidență al arhivei. Mai mult decât atât, și în lipsa cupoanelor-talon, a reținut că recurenta-reclamanta era obligată să prezinte echipei de control mătcile biletelor de călătorie cu preț redus, ca document justificativ pentru dovedirea realității călătoriilor cu preț redus. În lipsa acestor documente, nu se justifică alocarea sumelor de la buget pentru călătorii cu preț redus, fiind imposibil de a decela între călătoriile cu preț întreg și cele cu preț redus. A mai reținut că în actul de control, s-a consemnat faptul că înregistrările de casă întocmite de operator în perioada verificată sunt înscrise informații referitoare doar la numărul chitanțelor, suma încasată, iar la explicații sunt menționate "venituri din prestări servicii-transport", aceleași informații fiind preluate și în evidența contabilă. Așadar, în aceasta din urmă nu apar date referitoare la cursele efectuate și nu este evidențiată reducerea de 50% în cazul persoanelor în discuție. Or, art. 17 alin. (2) din Legea contabilității obliga operatorul de transport să țină contabilitatea veniturilor pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor.

Instanța de revizuire constată, așadar, că legalitatea actului de control întocmit de organele fiscale prin care s-a dispus restituirea sumelor decontate fără respectarea prevederilor legale a fost confirmată de instanța de recurs, fiind rezultatul evaluării situației de fapt relevante, iar nu rezultatul unei interpretări a unui text de lege, care să contravină normelor de drept european invocate de revizuentă, respectiv art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene referitor la dreptul la un proces echitabil.

Or, calea de atac a revizuirii nu poate repune în discuție modalitatea în care instanțele au determinat o anumită situație de fapt, prin raportare la probele administrate, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la reformarea deciziei din recurs, ceea ce nu este permis. Dispozițiile legale ce reglementează cazul de revizuire invocat, pot viza exclusiv "calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente, iar nu faptele deduse judecății, care reprezintă un element imutabil al litigiului".

Nu se poate susține, așadar, că partea nu ar fi avut dreptul un proces echitabil, toate aspectele valorificate în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită fiind dezbătute în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului părților la apărare.

De altfel, inclusiv în jurispudența CEDO, în cauza Stanca Popescu contra României și Iordan Iordanov contra Bulgariei, s-a statuat că, divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul unei căi extraordinare de atac care nu poate fi deturnată într-un recurs deghizat, de natură a permite rejudecarea unei cauze pentru simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni.

O astfel de posibilitate de înlăturare din ordinea juridică a unei hotărâri precum cea din cauza de față nu este însă permisă în situația în care deja, la pronunțarea sa, instanța de recurs a valorificat dezlegările anterioare ale chestiunii litigioase care se regăsește și în cauza de față, doar pe considerentul că au fost descoperite și ale hotărâri judecătorești care statuează în sens contrar celor reținute anterior cu putere de lucru judecat. A da posibilitatea să se reevalueze caracterul definitiv al unei hotărâri judecătorești ori de câte ori se detectează alte hotărâri anterioare ce au rezolvat aceeași chestiune în dispută, într-un sens contrar celor reținute prin decizia ce formează obiectul revizuirii, înseamnă a depăși în mod evident premisele care au fundamentat voința legiuitorului la momentul reglementării acestui caz de revizuire și a afecta în mod grav securitatea juridică a unei hotărâri definitive, lipsind-o de efectele sale firești.

Aplicarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele ale Uniunii Europene.

Însă, revizuenta nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, întrucât nu a dovedit incompatibilitatea prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică europeană și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între dreptul european și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Fiind o cale de retractare, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor chestiuni de drept și de fapt ce au fost soluționate de instanța de recurs. Dispozițiile legale invocate au o aplicabilitate limitată, fiind interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui alt apel sau recurs.

2.3. Soluția instanței asupra cererii de revizuire și temeiul juridic al acesteia

În consecință, pentru considerentele arătate și în raport cu dispozițiile art. 509 C. proc. civ., coroborate cu cel ale art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimați.

Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. prin reprezentant legal B. împotriva Deciziei nr. 2433 din 24 aprilie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.