ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2025

Ședința publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.08.2023, sub nr. x/2023, reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău și Președintele Curții de Apel Bacău, au formulat plângere împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, prin intermediul căreia au solicitat anularea Hotărârii nr. 37/22.06.2023 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Bacău și obligarea pârâtului Președintele Curții de Apel Bacău la modificarea în parte a Deciziei nr. 117/111/A/7 din 25.04.2023 și a anexelor la această decizie, în sensul acordării sporurilor în procent integral de 45%, astfel cum au fost acordate de Curțile de Apel Bacău - doar pentru personalul auxiliar care ocupă funcții de conducere, București, Constanța, Galați, Iași, Suceava și Târgu Mureș, iar în subsidiar, acordarea sporurilor în procent cuprins între 30 și 45%, astfel cum a acordat președintele Consiliului Superior al Magistraturii prin Decizia nr. 328/16.12.2022, în raport de prevederile deciziei RIL nr. 15/2021 și cu încadrarea în plafonul prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin sentința civilă nr. 138 pronunțată la 2 februarie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei interesului reclamantei A., ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău și Președintele Curții de Apel Bacău, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 138 pronunțată la 2 februarie 2024 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost promovată.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, reclamantele personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Bacău au învederat următoarele:

- instanța de fond a interpretat eronat normele de drept aplicabile, în special în ceea ce privește Decizia nr. 117/111/A/7 din 25.04.2023 emisă de Președintele Curții de Apel Bacău, care a modificat regimul de calcul al drepturilor salariale ale personalului auxiliar. Recurentele susțin că această decizie nu a fost precedată de revocarea legală a Deciziei nr. 25/1/A/1 din 2 februarie 2018, care acorda sporuri salariale în procent maxim de 45%, conform Anexei V din Legea nr. 153/2017, și care a produs efecte juridice timp de cinci ani, intrând în circuitul civil.

- prima instanță nu a analizat caracterul executoriu și legal al Deciziei nr. 25/1/A/1, precum și la faptul că aceasta nu a fost contestată sau revocată în mod legal, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care impune ca un act administrativ intrat în circuitul civil să poată fi desființat doar prin anulare judecătorească.

Recurentele invocă jurisprudența relevantă, respectiv Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, care consacră protecția drepturilor salariale dobândite și interzic revocarea unilaterală a acestora.

- prejudiciul material generat de încetarea acordării celor trei sporuri salariale: 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate.

Recurentele susțin că diminuarea veniturilor lunare începând cu aprilie 2023 constituie o atingere adusă dreptului fundamental la salariu, protejat atât de legislația internă, cât și de jurisprudența CEDO și CJUE.

- actul contestat încalcă principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, iar actele administrative trebuie să respecte legea în mod strict.

Recurentele susțin că Decizia nr. 117/2023 a fost emisă cu exces de putere, întrucât a încălcat drepturile dobândite anterior și nu a respectat limitele competenței prevăzute de lege.

- a fost încălcat și principiul neretroactivității, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție, care impune ca legea să dispună numai pentru viitor.

Recurentele subliniază că aplicarea retroactivă a Deciziei nr. 117/2023 asupra drepturilor salariale recunoscute anterior este nelegală și contravine securității juridice, principiu recunoscut în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ.

În final, părțile recurente invocă principiile nediscriminării și egalității prevăzute de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, care impun tratament egal pentru personalul bugetar ce prestează aceeași activitate în condiții similare.

Recurentele consideră că menținerea Deciziei nr. 117/2023 afectează aceste principii, generând inechități salariale nejustificate.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare, prin care în principal invocă excepția nulității căii de atac, iar în subsidiar solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantelor, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 37/22.06.2023 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Bacău și obligarea pârâtului Președintele Curții de Apel Bacău la modificarea în parte a Deciziei nr. 117/111/A/7 din 25.04.2023 și a anexelor la această decizie.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea, reclamantele formulând recurs, criticile de nelegalitate putând fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actului atacat, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursul formulat este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită.

Contrar susținerilor părților recurente, hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente.

Este nefondată critica vizând nelegalitatea Deciziei nr. 117/111/A/7 din 25.04.2023, prin raportare la lipsa revocării prealabile a Deciziei nr. 25/1/A/1 din 02.02.2018.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază. Decizia nr. 117/2023 a fost emisă în aplicarea directă a acestei norme imperative, care are caracter special și prevalează asupra dispozițiilor generale privind stabilirea individuală a sporurilor.

Instanța de fond a reținut corect că Decizia nr. 25/2018 nu poate produce efecte juridice contrare unei norme legale în vigoare. În plus, revocarea expresă a unui act administrativ anterior nu este o condiție de validitate a unui act nou, emis în aplicarea unei norme legale imperative, cu caracter limitativ.

Cu privire la caracterul executoriu și legal al Deciziei nr. 25/2018 și la pretinsa imposibilitate de desființare fără anulare judecătorească și această critică este, de asemenea, nefondată.

În mod legal a constatat judecătorul fondului că Decizia nr. 117/2023 nu a desființat Decizia nr. 25/2018, ci a stabilit un nou regim de salarizare în conformitate cu legea în vigoare.

Potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, desființarea unui act administrativ intrat în circuitul civil se face prin anulare judecătorească, însă în speță nu s-a produs o desființare, ci o modificare a regimului juridic aplicabil, în temeiul unei norme legale imperative.

Cu privire la invocarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale privind protecția drepturilor salariale dobândite, recurentele apreciază a fi incidente în cauză Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ și Decizia nr. 794/2016 a CCR, însă instanța de fond a reținut corect că aceste decizii nu consacră un drept absolut la menținerea unui cuantum maxim al sporurilor.

Înalta Curte apreciază că sporurile nu reprezintă drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare, a căror acordare este condiționată de încadrarea în limitele bugetare stabilite de lege.

Cu privire la critica vizând prejudiciul material generat de diminuarea sporurilor, diminuarea veniturilor nu constituie, în sine, o încălcare a dreptului la salariu, atâta timp cât aceasta este rezultatul aplicării unei norme legale imperative.

În mod legal prima instanță a reținut că plafonarea sporurilor la 30% este prevăzută expres de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, iar respectarea acestei limite nu poate fi cenzurată de instanță în lipsa unei încălcări a legii.

Este nefondată critica recurentelor-reclamante cu privire la pretinsa încălcare a principiului legalității și emiterea deciziei cu exces de putere. Decizia nr. 117/2023 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale (Legea nr. 153/2017), inclusiv a celor privind responsabilitatea fiscal-bugetară, prevăzute de art. 67 din Legea nr. 69/2010 și art. 21 din Legea nr. 500/2002. Nu se poate reține existența unui exces de putere, întrucât emiterea deciziei s-a realizat în limitele competenței conferite de lege.

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului neretroactivității, această critică este nefondată. Decizia nr. 117/2023 produce efecte pentru viitor, începând cu data de 01.05.2023, conform reținerilor corecte ale primei instanțe. Nu s-a produs o aplicare retroactivă asupra drepturilor salariale, ci o modificare a regimului de calcul pentru perioada ulterioară emiterii Deciziei nr. 117/2023 menținute prin Hotărârea nr. 37/2023.

Cu privire la pretinsa discriminare în acordarea sporurilor, instanța de fond a reținut corect că personalul auxiliar cu funcții de conducere nu se află într-o situație identică cu cel cu funcții de execuție, diferențele de atribuții, responsabilitate și complexitate justificând un tratament diferențiat. De asemenea, diferențele între instanțe nu constituie discriminare, conform jurisprudenței ÎCCJ(Decizia nr. 2/2015 și Decizia nr. 15/2021), întrucât fiecare ordonator de credite are autonomie în stabilirea cuantumului sporurilor, în limitele legii.

Înalta Curte apreciază că relevante pentru această cauză sunt și considerentele și soluția din cuprinsul Deciziei nr. 80/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Astfel, s-a statuat prin această din urmă decizie, de asemenea având caracter general obligatoriu, că "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale."

Considerentele esențiale din această decizie, cu relevanță asupra prezentei cauze, sunt cele expuse în paragrafele 82-84, care subliniază că egalizarea salariilor de bază este permisă doar în măsura în care majorările recunoscute prin hotărâri definitive au aplicabilitate generală. În caz contrar, principiile egalității și nediscriminării nu pot fundamenta o astfel de egalizare.

Prin urmare, se constată că nu poate fi reținută existența unei situații de discriminare, pe de o parte, între reclamante, personal auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, iar, pe de altă parte, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul altor ordonatori principali/secundari/terțiari de credite, în condițiile în care recunoașterea în favoarea acestora din urmă categorii de personal nu reprezintă rezultatul unei majorări aplicabile la nivel general, ci numai în considerarea situației concrete existente la nivelul fiecăruia dintre acești ordonatori de credite, alții decât Curtea de Apel Bacău în cadrul căruia, în perioada de referință, recurentele își desfășoară activitatea.

Nu în ultimul rând, relevantă pentru soluționarea prezentei spețe este și soluția obligatorie pronunțată de ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia nr. 3/29.01.2024, prin care ÎCCJ a statuat următoarele:

"Principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ."

Această jurisprudență confirmă că diferențele de tratament salarial între instanțe sau categorii de personal nu constituie discriminare, ci reflectă marja de apreciere legală a ordonatorilor de credite, în limitele impuse de lege.

În altă ordine de idei, instanța de recurs reține că Decizia nr. 117/III/A/7 din 25 aprilie 2023 emisă de Președintele Curții de Apel Bacău este o decizie de salarizare colectivă, care nu a vizat stabilirea sporurilor, ci salarizarea unei categorii de personal în funcție de VRS 605,225 RON și în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte că recurentele-reclamante sunt îndreptățite la plata unui cuantum mai mare al sporurilor, acțiunea este nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., F., J., A., E., I., D., H., C., G., K. împotriva sentinței civile nr. 138 pronunțate la 2 februarie 2024 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 martie 2025.