ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5365/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.03.2023 pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel Constanța, au solicitat:

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018 și până la data de 31.11.2022, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017, în sensul aplicării sporurilor de 45%, așa cum sunt aplicate și recunoscute ca fiind corecte de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018, de către Curțile de Apel Bacău, București, Ploiești, precum și în raport de faptul că la nivelul Curții de Apel Constanța, este recunoscută modalitatea de aplicare a sporurilor de 45%, conform sentințelor civile nr. 1431/2021 și nr. 854/28.05.2021, pronunțate de Tribunalul Galați pentru o parte din personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Constanța;

- repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data efectuării plății, constând în plata diferenței dintre suma plătită efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești;

- obligarea pârâților Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel Constanța la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - 31 noiembrie 2022, actualizate cu indicele de inflație la data plății și a dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

2.1. Prin sentința civilă nr. 703/2023 din data de 07.06.2023, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția de necompetență teritorială, ridicată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Teleorman, secția CMASCAF.

În considerentele sentinței de mai sus s-a reținut că la termenul de judecată din data de 07 iunie 2023, instanța, având în vedere dispozițiile art. 127 raportat la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Tulcea.

Instanța a reținut textele de lege incidente și faptul că reclamanții au indicat, prin precizările depuse la dosarul cauzei, că doresc ca dosarul sa fie declinat la Tribunalul Teleorman, aflat în circumscripția Curții de Apel București, ce este învecinată cu Curtea de Apel Constanța.

2.2. Prin sentința civilă nr. 520 din data de 05.10.2023, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauze în favoarea Tribunalului Tulcea, secția conflicte de muncă și asigurări sociale; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul Teleorman a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Măcin și că au solicitat obligarea pârâților, în calitate de angajatori, la plata sporurilor salariale la care sunt îndreptățiți.

Potrivit art. 266 din Legea nr. 53 din 2003, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

De asemenea, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar ca dispoziție specială, art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53 din 2003 stipulează că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. De asemenea, alin. (2) prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În plus, potrivit art. 269 alin. (3) din Legea nr. 53 din 2003, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

A mai reținut tribunalul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 09.03.2023, dată la care Legea nr. 62/2011 era abrogată, astfel că nu poate fi reținută incidența art. 210 din acest normativ.

S-a mai reținut că în cauza de față, reclamanții își au domiciliul în circumscripția teritorială a Tribunalului Tulcea, astfel cum rezultă din verificările efectuate din oficiu în baza de date a DEPABD, astfel că Tribunalul Tulcea este instanța competentă teritorial pentru soluționarea cauzei.

Cu toate acestea, Tribunalul Tulcea, ca instanță inițial învestită cu soluționarea prezentului litigiu, a apreciat că, în speță, sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., care au caracter special și reprezintă norme de competență de ordine publică, acestea devenind aplicabile, astfel cum rezultă din interpretarea literală a acestora, în situația în care calitatea de reclamant aparține, printre altele, unui grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă sau care, după caz, își desfășoară activitatea la o instanță superioară celei competente. În speță, reclamanții, în calitate de grefieri și își desfășoară activitatea la Judecătoria Măcin. Or, Judecătoria Măcin este o instanță inferioară Tribunalului Tulcea.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Din expunerea obiectului acțiunii deduse judecății, rezultă că reclamanții, personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judeătoriei Măcin, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel Constanța, uniformizarea modului de calcul al salariilor în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul altor curți de apel și repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data efectuării plății, constând în plata diferenței dintre suma plătită efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia.

În raport de obiectul principal al acțiunii - acordarea de drepturi salariale, Înalta Curte reține că reclamanții nu supun judecății examinarea legalității unui act administrativ (nici tipic și nici asimilat), acțiunea formulată neprezentând configurația unei contestații promovate potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Astfel, în raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanți, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În ceea ce privește aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (...)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Astfel, sub un prim aspect, se constată că rațiunea acestei norme rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții și asigurarea "egalității de arme" între reclamant și pârât, într-un litigiu în care grefierul activează în cadrul instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Astfel fiind, se constată că dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. instituie un caz de prorogare legală a competenței teritoriale după calitatea persoanei, derogând, în mod expres, de la normele ce stabilesc competența teritorială în mod uzual pentru cauzele având un anumit obiect, din rațiuni ce privesc asigurarea imparțialității în soluționarea cauzei, rațiuni ce au prioritate, potrivit noii reglementări procedurale.

În speță, sub un prim aspect, se constată că, fiind vorba de o competență facultativă, aceasta este lăsată de legiuitor la latitudinea persoanei îndreptățite a o invoca, iar pe de altă parte, se impune interpretarea restrictivă a normei derogatorii, or, nici din această perspectivă nu se poate reține incidența art. 127 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din C. proc. civ., în condițiile în care reclamanții nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Tulcea, ci la Judecătoria Măcin.

În speță, Tribunalul Tulcea a invocat din oficiu necompetența în raport cu acest text de lege, iar prin adresa transmisă la dosar de către reclamanți (f.166 din dosarul Tribunalului Tulcea, aceștia au solicitat în mod expres respingerea excepției de necompetență teritorială, întemeiată pe acest text de lege și doar în subsidiar, au solicitat declinarea competenței la Tribunalul Teleorman.

În consecință, dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt incidente în speță.

Prin urmare, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Tulcea, instanță pe care, de altfel, reclamanții au ales să o învestească inițial, având în vedere faptul că dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt incidente în speță, iar reclamanții își au domiciliul pe raza acestei instanțe.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel Constanța, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.