ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3476/2022

Ședința publică din data de 14 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2021 pe rolul Tribunalului Covasna, secția Civilă reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Galați și Ministerul Justiției, solicitând:

1) recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Tg, Mureș, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%, ce depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupațională Justiție, acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și de către Curtea de Conturi, dar care nu le-a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;

2) uniformizarea modului de calcul al salariilor părților reclamante pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție conform deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție numărul 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

3) obligarea pârâtului Tribunalului Galați la plata diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate ș a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău și Curtea de Apel București;

4) obligarea pârâtului Tribunalul Galați la plata și la alocarea sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada cuprinsă între 31.03.2018' -prezent, precum și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017:

5) actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor solicitate.

6) obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor de salarizare corespunzătoare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1076/2021, Tribunalul Covasna a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulată de părțile reclamante A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu părțile pârâte Tribunalul Galați și Ministerul Justiției în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

In motivarea soluției, tribunalul a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, care prevăd competența exclusivă în favoarea Curții de Apel București.

2.2. Prin sentința civilă 446 din data de 07.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, s-a declinat competeneța de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Covasna, secția Civilă.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență.

A fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie. Din aceste motive, texte legale invocate de Tribunalul Covasna, secția Civilă nu sunt incidente în cauză.

Avându-se în vedere conținutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competența materială de soluționare a litigiului se impune a fi stabilită în raport de dispozițiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de dispozițiile Legii nr. 62/2011 republicată, situație în care competent material este Tribunalul Covasna, secția Civilă.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamanților, judecători în cadrul Tribunalului Galați privind recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente prin raportare la aplicarea unor sporuri peste limita prevăzută de art. 25 din Legea 153/2017.

Potrivit statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite din Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 privind recursul în interesul legii "Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis. Acest raport juridic are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public, încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii".

Potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "(...) Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială".

Potrivit art. 8 alin. (2) din cap. VIII, Anexa V din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, "Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor (...) se stabilesc, (...),de ministrul justiției, (...), cu excepția cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel."

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.

Din normele legale citate, rezultă că salariul judecătorilor este stabilit prin ordin al ministrului justiției, act calificat de lege ca fiind act administrativ.

Totodată, se constată că acțiunea nu privește o situație de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupațională (cuantumul sporurilor fiind un element al salarizării de bază și comun personalului din "Justiție") instanțele având de dat relevanță dispozițiilor legale privind care pun în discuție efectele juridice ale unor hotărâri pronunțate în materia salarizării personalului din aceeași familie ocupațională.

Prin urmare, Înalta Curte reține că obiectul cauzei este reprezentat de cererea de obligare a ministrului justiției de a emite acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, iar aceste pretenții intră în competența materială de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.

Calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale, ca fiind un act administrativ, lasă fără valoare, din perspectiva stabilirii competenței instanței de contencios administrativ, faptul că pretențiile sunt formulate în cadrul raportului juridic de muncă.

Deși competentă aparține instanței de contencios administrativ, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, legiuitorul prevăzând competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Așa fiind, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea unei autorități publice centrale la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza, în fond, este Curtea de Apel Galați, instanța de la domiciliul reclamanților.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați și Ministerul Justiției în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.