ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 896/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 896/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2020, sub nr. x/2020, prin declinare de la Tribunalul Timiș, secția I a civilă, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat:
recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București, Curții de Apel Târgu Mureș și Curții de Apel Ploiești, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%, care depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;
uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă si în funcție conform deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu data de 01.01.2018 în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;
repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare constând în plata diferenței dintre suma care i s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești;
obligarea pârâților Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Justiției la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - viitor;
actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantului (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 738/PI din data de 22.07.2020, Tribunalul Timiș, secția I a civilă a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a declinat cauza spre soluționare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Timiș a apreciat că:
Reclamantul nu solicită plata unor drepturi salariale neacordate, ci contestă modul în care salariul său a fost stabilit și prin urmare, nu suntem în prezența unui litigiu de muncă, fiind aplicabile prevederile art. 7 din capitolul VIII din anexa V la Legea nr. 153/2017, potrivit cărora:
"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."
2.2. La data de 01 octombrie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, iar prin sentința civilă nr. 1343 din 15 decembrie 2020 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
A declinat competența de soluționare a prezentei cauze formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.
A constatat conflictul negativ de competență între cele două instanțe și în baza art. 135 din C. proc. civ., trimite dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționare.
În baza art. 134 din C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casție și Justiție.
În motivarea acestei hotărâri Curtea de Apel București a reținut că, ori de câte ori legiuitorul a dorit ca litigiile privind anumite categorii profesionale să nu intre sub jurisdicția muncii, ci să fie soluționate de către instanțele de contencios administrativ, a prevăzut-o expres, prin instituirea unor norme speciale de atribuire a competenței.
Spre exemplu, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Or, în ceea ce privește litigiile privind drepturile salariale ale grefierilor, în afara situației circumstanțiate prevăzute la art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicția muncii, litigiul neavând în interpretarea Curții natura unuia de contencios administrativ, prin aceea că reclamantul nu contestă un act administrativ tipic.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunea promovată de reclamant are ca obiect, în principal, recunoașterea stării de discriminare în care se află reclamantul raportat la personalul auxiliar din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București, Curții de Apel Târgu Mureș și Curții de Apel Ploiești care depășesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, beneficiind de sporuri de 45%, care depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022.
Sub aspectul stabilirii competenței materiale, Înalta Curte are în vedere faptul că reclamantul nu a învestit instanța de judecată cu o acțiune în anularea unui act administrativ tipic și nici nu deduce legii un act administrativ asimilat, pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017.
Acesta a formulat o acțiune în pretenții, prin care dorește recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial și uniformizarea modului de calcul al salariilor, cu salariile personalului auxiliar de specialitate al altor Curți de Apel, acest capăt de cerere având caracterul unui capăt accesoriu celui principal.
În conformitate cu dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120."
Înalta Curte are în vedere și faptul că reclamantul este personal auxiliar de specialitate inițial în cadrul Judecătoriei Oradea și ulterior din 31 decembrie 2019 în cadrul Curții de Apel Oradea, iar personalului auxiliar nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci beneficiază de un statut special, în principal fiind aplicabile dispozițiile de drept comun din Codul muncii, inclusiv în ceea ce privește competența jurisdicției muncii și asigurărilor sociale.
Înalta Curte în stabilirea competenței materiale are în vedere că potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii:,,(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul." Iar potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, actualizată, "Conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".
Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte apreciază că tribunalul este instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză. Cum reclamantul își are domiciliul pe raza județului Bihor, iar începând cu data de 31 decembrie 2019 este grefiuer detașat în cadrul Curții de Apel Oradea, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (3) raportat la alin. (1) din același articol al C. proc. civ., Tribunalul Timiș este instanța competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2021.