Decizia nr. 1874/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.01.2021 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub numărul x/2021 reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat următoarele: 1. Recunoașterea stării de discriminare în care s-au aflat din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Târgu Mureș, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%) ce depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupațională Justitie, acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și de către Curtea de Conturi, dar care nu ne-a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;

Uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform deciziei Înaltei Curti de Casație și Justiție numărul 23/2016 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018 până la momentul pensionării noastre, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

Repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferentei dintre suma care ni s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să ni se plătească conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la acest nivel de către Curtea de Apel Bacău și Curtea de Apel București;

Obligarea pârâților la plata și la alocarea sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - 07.12.2020 (pentru reclamanta A.) si pentru perioada 1 ianuarie 2018 - 3 decembrie 2018 (pentru reclamanta B.), dar și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017;

Actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflatie și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadentei plătii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamantelor (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamantelor) până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Obligarea Parchetului de pe lânqă Înalta Curte de Casatie si Justitie să procedeze la reîncadrarea reclamantelor prin emiterea unui ordin de salarizare corespunzător, respectiv prin aplicarea unui spor de 15% pentru condiții grele, deosebite și periculoase, a unui spor de 5% pentru pastrarea confidențialității și a unui spor de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, toate în cuantum de 45%, doar PÎCCJ având atribuția emiterii de astfel de ordine de salarizare. 2. Hotărârile care au generat conflictul de competență Prin sentința civilă nr. 103 din data de 03 iunie 2021, Tribunalul Timiș, secția I a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timiș a reținut că potrivit art. 7 alin. (1) și (2) din Anexa V din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Prin sentința civilă nr. 1659 din data de 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia. Pentru a pronunța acestă hotărâre, Curtea de Apel a apreciat că, în cauză, ipoteza normei cuprinse în art. 7 alin. (1) și (2) din Anexa V din Legea-cadru 153/2017, care ar fi atras competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, nu este îndeplinită. Reclamanții nu au contestat acte administrative de stabilire a drepturilor salariale ori vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 153/2017, spre a fi atrasă în cauză competența instanței prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017. 3. Soluția Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente. Reclamantele au învestit instanța cu o acțiune având ca obiect, în esență, recunoașterea stării de discriminare în care s-au aflat din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Târgu Mureș, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%) ce depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 și reîncadrarea, recalcularea indemnizației de încadrare prin aplicarea unui spor de 15% pentru condiții grele, deosebite și periculoase, a unui spor de 5% pentru păstrarea confidențialității și a unui spor de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, toate în cuantum de 45%, plata unor diferențe salariale, precum și emiterea unui ordin de salarizare corespunzător, raportat la aceste sporuri, de către Parchetul de pe lângâ Înalta Curte de Casație și Justiție care atribuția emiterii de astfel de ordine de salarizare. Potrivit prevederilor art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București." Înalta Curte constată că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale. În cauză, reclamantele nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu au formulat contestație împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiile de conducere al Curții de Apel București, ci s-au adresat instanței de judecată cu o acțiune ce vizează obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare. În acest sens este de reținut că reclamantele au indicat, printre temeiurile de drept invocate, și dispozițiile art. 159, 166 și 268 din Codul muncii, precum și cele ale art. 27 din O.G nr. 137/2000. Obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esențiale pentru corecta determinare a normelor de competență materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță numai în limitele investirii. În cauză, Curtea de Apel București a stabilit în mod corect că litigiul dedus judecății se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamantele le consideră cuvenite și neplătite și deci competența de soluționare în primă instanță revine secțiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor. Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.