ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 aprilie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de recurenții A. și B., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 200 din data de 20.11.2024, Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată prin Legea nr. 126/2024 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen. si art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție;

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioada de 2 ani.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata B. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată prin Legea nr. 126/2024 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și cu aplicarea art. 5 din C. pen. si art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție;

S-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioada de 2 ani; ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

S-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, cu titlu de pedeapsă accesorie, ce se va executa conform dispozițiilor art. 65 alin. (3) și art. 45 alin. (4) din C. pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpata societatea C. S.R.L., ca urmare a radierii persoanei juridice.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 19 din C. proc. pen., art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., cu referire la art. 1357 din C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de Statul Roman prin ANAF - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor și, în consecință, au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, la plata sumei de 8.716.991 RON precum si a accesoriilor aferente, care vor fi calculate de la data scadentei fiecărei categorii de impozit/contribuție socială în parte și până la data stingerii debitului principal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurator instituită de procuror prin ordonanța din data 23.03.2016 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului A. până la concurența sumei de 8.716.991 RON.

S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituită de procuror prin ordonanța din data 27.07.2016 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pe conturile bancare deschise la instituții bancare D., E. S.A., F. S.A., G. SUCURSALA BUCUREȘTI, H. S.A., I. S.A., pe numele inculpaților A. și B. până la concurența sumei de 8.716.991.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a ridicat măsura sechestrului asigurator instituită de procuror prin ordonanța din data 23.03.2016 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea societății C. S.R.L. ORADEA, ca urmare a radierii persoanei juridice inculpate.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii la data rămânerii definitive a acesteia pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului.

Prin decizia penală nr. 764/A din 24 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 200 din 20 noiembrie 2024 pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2017.

A desființat, în parte, sentința atacată și rejudecând:

A înlăturat pedeapsa principală de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2004 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2004 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 20.000 RON amendă (100 zile-amendă x 200 RON ziua-amendă) pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

A menținut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. a urmat a se executa potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., pe lângă pedeapsa principală a amenzii penale de 20.000 RON.

În aplicarea art. 65 alin. (3) din C. pen. și a deciziei nr. 29/2019, pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a înlăturat dispoziția instanței de fond de aplicare a pedepsei accesorii față de inculpatul A..

A înlăturat pedeapsa principală de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatei B. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2004 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2004 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpata B. la o pedeapsă de 20.000 RON amendă (100 zile-amendă x 200 RON ziua-amendă) pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

A menținut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. lit). a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. a urmat a se executa potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., pe lângă pedeapsa principală a amenzii penale de 20.000 RON.

În aplicarea art. 65 alin. (3) din C. pen. și a deciziei nr. 29/2019, pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a înlăturat dispoziția instanței de fond de aplicare a pedepsei accesorii față de inculpata B..

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 764/A din 24 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori au formulat recurs în casație inculpații A. și B..

Inculpații A. și B. au înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpații au invocat faptul că, natura acuzațiilor formulate se circumscriu infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, dispoziții legale care au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 363 din 7 mai 2015 a Curții Constituționale, criticând astfel soluția instanței de fond de a nu da eficiență dispozițiilor art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile cu consecința pronunțării unei soluții de achitare față de inculpați.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Nu pot fi atacate cu recurs în casație:

a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;

b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;

c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;

d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;

Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație. - Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte;

b) indicarea hotărârii care se atacă;

c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora;

d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia.

Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Art. 440 din C. proc. pen. prevede că instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurenții A. și B. se constată că aceasta este inadmisibilă.

Prealabil, instanța de recurs reține că recurenții au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., însă motivele prezentate de recurenți în susținerea cererii de recurs în casație nu se circumscriu, în mod real, cazului de casare.

În cadrul procesual al recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanțele de fond și apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație.

Recursul în casație declarat în prezenta cauză este inadmisibil. Se constată că inculpații A. și B. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., reținându-se, în drept, că în calitate de administratori al inculpatei S.C. C. S.R.L., în scopul sustragerii de plata obligațiilor fiscale, în perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2015 au evidențiat în actele contabile sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale și au evidențiat alte operațiuni fictive, respectiv cheltuieli fictive cu deplasări și detașări în străinătate ale angajaților societății, sumele fiind în fapt plătite angajaților cu titlu de diferență salariu față de salariul minim pe economie plătit scriptic, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu suma de 8.716.991 RON, constând în impozit pe veniturile din salarii, contribuții sociale datorate de angajator și pentru angajați.

Inculpații au susținut, în esență, că faptele se circumscriu infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, infracțiune ce a fost dezincriminată.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005, invocat de inculpați, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în M.Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, s-a constatat că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale, apreciindu-se că nu i se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă și accesibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii.

Se constată că ceea ce li se impută inculpaților constă în faptul că au evidențiat fictiv în contabilitatea societății S.C. C. S.R.L. cheltuieli ce nu aveau acoperire în realitate, respectiv deplasări în străinătate ale angajaților pentru care ar fi plătit sume cu anumite justificări, indemnizații de deplasare sau diurnă, pentru ca ulterior, sumele de bani acordate cu titlu de diurnă și înregistrate ca atare în contabilitate, să fie folosite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților societății.

Instanța de apel a evaluat "fictivitatea" acestor operațiuni apreciind că: pe durata executării acestui contract, în intervalul 1 ianuarie 2010 - 31 ianuarie 2015, conform evidențelor contabile, inculpata S.C. C. S.R.L., prin reprezentanții săi, inculpații B. și A., a delegat sute de angajați în Italia, la partenerul italian, în interes de serviciu, cu diferite justificări (remedierea unor defecțiuni la produsele finite ș.a.), angajaților fiindu-le acordate diferite sume cu titlu de indemnizații de deplasare/diurnă, în fapt fictive, angajații inculpatei S.C. C. S.R.L. nedeplasându-se vreodată în Italia, documentele justificative fiind ștampilate chiar la sediul din Oradea al firmei pentru "confirmarea" deplasărilor.

Astfel, scriptic, zeci de angajați "plecau" lunar în interes de serviciu în Italia, crescând astfel în mod corespunzător și sumele acordate acestora cu titlu de diurnă,toate aceste sume cu titlu de diurnă fiind "acordate" angajaților în baza unor documente justificative fictive (ordine de deplasare, deconturi de cheltuieli și dispoziții de plată în RON și valută, depuse la dosar). În realitate, sumele de bani acordate cu titlu de diurnă și înregistrate ca atare în contabilitate, erau folosite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților societății, aceste sume reprezentând diferența dintre salariile scriptice înscrise în contractele de muncă și salariile reale acordate angajaților, salariile scriptice ale angajaților S.C. C. S.R.L. fiind mai mici decât cele reale, inculpații acordând aceste salarii mai mici cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor pe salariu și a contribuțiilor sociale aferente.

Prin acest mecanism, inculpații le-au plătit angajaților salarii mai mari, dându-le diferențele de salariu în numerar, iar pentru a efectua plata acestora inculpații scoteau din conturile firmei sume semnificative cu titlu de diurnă și întocmeau documente din care rezulta că periodic angajații sunt delegați în interes de serviciu la partenerul italian, după care banii reprezentând "diurna" erau în fapt distribuiți angajaților, pe bază de tabel și semnătură, ca diferență de salariu, fără ca angajații să se fi deplasat vreodată în Italia.

Instanța de apel a realizat o riguroasă transpunere a bazei factuale în caracterizarea în drept, reținând că se circumscrie infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, infracțiune pentru care a pronunțat soluția condamnării.

Mai mult, inculpații au înțeles să recunoască învinuirea, judecându-se în procedura simplificată și beneficiind cauza de reducerea limitelor de pedeapsă.

Față de aceste aspecte, se reține că recurenții A. și B. critică, în esență, caracterizarea în drept a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, vizând schimbarea încadrării juridice, demers inadmisibil în procedura pendinte.

Ca urmare, motivele prezentate în susținerea cererii de recurs în casație nu se circumscriu, în mod real, cazului de casare (în practica instanței supreme invocarea în mod formal a unui caz de casare nu echivalează cu îndeplinirea cumulativă a cerințelor impuse de lege pentru exercițiul dreptului la acțiune).

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurenții B. și A. împotriva deciziei penale nr. 764/A din 24 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurenții inculpați B. și A. împotriva deciziei penale nr. 764/A din 24 decembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2025.