ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 65 din 19 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, în urma calificării faptelor prin aplicarea legii penale mai favorabile și a schimbării încadrării juridice:

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii continuate de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 rep., art. 65 C. pen. din 1969 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen., au fost interzise inculpatului, pe o durată de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Conform art. 86

1

C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 (patru) ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 (șase) ani, stabilit potrivit art. 86

2

C. pen. din 1969.

Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță se va face de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969, inculpatul a fost obligat a respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, desemnat cu supravegherea sa;

b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 86

3

alin. (2) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, datele prevăzute în art. 86

3

alin. (1) lit. b), c) și d) C. pen. din 1969 se comunică Serviciului de Probațiune Sălaj.

S-a atras atenția inculpatului asupra art. 86

4

alin. (2) C. pen. din 1969, privind condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii continuate de complicitate la evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatei, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen. din 1969 (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 rep., art. 65 C. pen. din 1969 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) teza a III-a C. pen., au fost interzise inculpatei, pe o durată de 5 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Conform art. 86

1

C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 (patru) ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 (șase) ani, stabilit potrivit art. 86

2

C. pen. din 1969.

Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță se va face de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969, inculpata a fost obligată a respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, desemnat cu supravegherea sa;

b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 86

3

alin. (2) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, datele prevăzute în art. 86

3

alin. (1) lit. b), c) și d) C. pen. din 1969 se comunică Serviciului de Probațiune Sălaj.

S-a atras atenția inculpatei asupra art. 86

4

alin. (2) C. pen. din 1969, privind condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 și 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respectiv art. 998-999, 1001 C. civ. din 1864, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și, în consecință:

a) au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, la plata către bugetul de stat a sumei de 478.788,45 RON reprezentând impozit pe profit, precum și la dobânzi (majorări) și penalități aferente debitului principal, calculate de la data scadenței până la data recuperării efective a prejudiciului.

b) a fost obligat inculpatul A. la plata către bugetul de stat a sumei de 2.839,55 RON reprezentând impozit pe profit, precum și la dobânzi (majorări) și penalități aferente debitului principal, calculate de la data scadenței până la data recuperării efective a prejudiciului.

S-a constatat că în cauză nu au fost luate măsuri asiguratorii în cursul urmăririi penale.

În baza art. 397 alin. (2) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (4), (6) și 8 C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005, în vederea recuperării în întregime a prejudiciului creat bugetului statului, au fost instituite:

- până la concurența sumei de 481.628 RON - măsurile asiguratorii ale sechestrului asupra oricăror bunuri mobile sau imobile aparținând inculpatului A. și popririi (în limitele prevăzute de lege) sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului de către terțe persoane;

- până la concurența sumei de 478.788,45 RON - măsurile asiguratorii ale sechestrului asupra oricăror bunuri mobile sau imobile aparținând inculpatei B. și popririi (în limitele prevăzute de lege) sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatei de către terțe persoane.

Măsurile instituite au fost aduse la îndeplinire în acord cu prevederile Codului de procedură fiscală.

În baza art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-au desființat cele 1714 adeverințe de primire și plată menționate sub formă tabelară în anexele 1-44 din rechizitoriu, depuse la dosar în original (dos. u.p, vol. I, f.127-133 și în volumele VIII, IX, X și XI).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata a câte 5.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători aleși.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, câte un exemplar al prezentei hotărâri se comunică, la data rămânerii definitive, și Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Împotriva sentinței penale nr. 65 din 19 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, au declarat apel inculpații A. și B., solicitând, în principal, achitarea de sub învinuirea comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, lăsarea ca nesoluționată a acesteia, ori respingerea ca nefondată, în funcție de temeiul de achitare, corelativ cu ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin hotărârea primei instanțe.

S-a invocat faptul că hotărârea este netemeinică întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, iar în subsidiar, nu există probe suficiente pentru a se dispune condamnarea.

Apelanții inculpați, prin apărătorii lor, au solicitat să se facă aplicarea principiului in dubio pro reo raportat la faptul că ansamblul probatoriu nu demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că adeverințele de primire și plată, ce au stat la baza înregistrăilor contabile, ar masca tranzacții fictive cu beneficiarii persoanei fizice.

Prin concluziile orale formulate în cauză, apărătorul inculpaților a solicitat ca, în subsidiar, să se dispună reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special, având în vedere conduita procesuală, împrejurarea că inculpații nu au antecedente penale, că sunt persoane integrate în societate și au un copil minor.

Prin decizia penală nr. 217/A din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 65 din data de 19 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Sălaj.

S-a stabilit onorariu avocațial parțial pentru avocații desemnați din oficiu, în sumă de 2 x 434 RON, ce se avansează din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj - av. C. și av. D..

Au fost obligați inculpații apelanți să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casație inculpații A. și B., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

Prin prisma primului caz de recurs în casație indicat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), prin referiri la probele administrate în cauză, recurentul inculpat A. a criticat condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, susținând, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond, menținută de instanța de apel, a fost dispusă cu încălcarea garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în baza depozițiilor unor persoane vădit interesate în cauză, a unor rapoarte de constatare grafoscopică administrate în condiții de nelegalitate și a raportului de constatare științifică realizat scriptic prin totalizarea impozitului pe profit aferent fiecărei operațiuni.

De asemenea, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), recurentul inculpat A. a făcut trimitere la caracterul inechitabil al procesului penal desfășurat împotriva sa, cu consecințe asupra legalității pedepsei dispuse în cauză, susținând că pedeapsa a fost pronunțată în afara limitelor legale.

În mod similar, motivele cuprinse la pct. III din cererea de recurs în casație fiind comune ambilor inculpați, recurenta inculpată B. a criticat condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, precum și legalitatea pedepsei.

Prin aceeași cerere (pct. II), raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenta inculpată B. a susținut că instanțele nu au realizat o evaluare concretă a faptei imputate, fiind reținută în sarcina sa complicitatea la acțiunile inculpatului A., fără a se analiza întrunirea elementelor complicității.

S-a arătat că aspectele reținute în starea de fapt nu au fost verificate prin raportare la probatoriul administrat în cauză, nefiind analizată nici latura subiectivă și nici legătura subiectivă specifică complicității, respectiv înțelegerea între complice și autor în privința întocmirii adeverințelor obiect al acuzației.

Astfel, s-a susținut că niciuna dintre cerințele necesare pentru existența complicității (intenția și legătura subiectivă) nu rezultă din hotărârile instanțelor de fond și apel, având în vedere că din probele administrate nu a reieșit că inculpata B. ar fi acționat cu știință atunci când a completat adeverințele și le-a predat beneficiarilor, faptul că aceasta nu cunoștea veridicitatea informațiilor pe care le completa în adeverințe rezultând inclusiv din declarația inculpatului A..

Totodată, recurenta inculpată B. a susținut că acțiunea reținută în sarcina sa, respectiv completarea adeverințelor, întrunește cel mult elementele laturii obiective a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, și nu ale complicității la infracțiunea de evaziune fiscală.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenta inculpată B. a arătat că a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în contextul în care fapta sa se circumscrie cel mult infracțiunii prevăzute de art. 290 din vechiul C. pen., ce prevede sancționarea cu pedeapsa amenzii sau a închisorii de la 3 luni la 2 ani.

În consecință, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat rejudecarea cauzei de către instanța de recurs în casație și achitarea inculpaților.

Prin încheierea din 21 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, constatându-se că cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 217/A din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, pronunțată în dosarul cu același număr, îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu și s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casație declarat de inculpații anterior menționați.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpații A. și B., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurenții inculpați în susținerea căii de atac - se constată că nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, recurenții inculpați, prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, au făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reținută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenția lipsa caracterului penal al faptelor pentru care au fost condamnați.

Criticile invocate de recurenții inculpați nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația acestora în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus soluția de condamnare.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Prin recursul în casație promovat, recurenții inculpați au urmărit, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt de către instanțele anterioare, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată, în cazul inculpatului A. - constând în aceea că, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie 2008 - aprilie 2012, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate în condițiile prevăzute de lege, în calitate de administrator de fapt (până la data de 12.12.2008) și de administrator de drept (ulterior datei de 12.12.2008) al S.C. E. S.R.L. Zalău, a dispus înregistrarea în contabilitatea societății a unor cheltuieli nereale privind achiziționarea unei cantități impresionante de deșeuri metalice de la persoane de condiție modestă, care predau ocazional și în cantități reduse astfel de deșeuri, în baza unor adeverințe de primire și plată întocmite pe perioada 15.01.2008 - 06.04.2012, cu consecința cauzării unui prejudiciu în cuantum de 481.628 RON - echivalentul a 110.212 euro, în cursul lunii aprilie 2012, la valoarea unui euro de 4,37 RON - curs BNR) - respectiv de complicitate la evaziune fiscală, în cazul inculpatei B. - constând în aceea că, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2012, în calitate de angajat al S.C. E. S.R.L. Zalău, l-a ajutat pe inculpatul A. la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prin completarea și semnarea unui număr de 1677 adeverințe de primire și de plată dintr-un total de 1713 adeverințe ce nu au avut la bază operatiuni reale, în scopul diminuării sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit, prin aceasta contribuind la cauzarea unui prejudiciu în cuantum de 478.788,45 RON (echivalentul a 109.562,57 euro, în cursul lunii aprilie 2012, la valoarea unui euro de 4,37 RON - curs BNR).

Cât privește celălalt caz de recurs în casație invocat de recurenții inculpați în susținerea căii de atac, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), se constată, de asemenea, că nu este incident în cauză.

Acest caz de recurs în casație devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanță nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracțiunea consumată, pentru tentativă sau prin reținerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

Așadar, în cadrul acestui caz de recurs în casație, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei și de cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei.

În speță, recurentul inculpat A., prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, a invocat caracterul inechitabil al procesului penal desfășurat împotriva sa, cu consecințe asupra legalității pedepsei dispuse în cauză.

O astfel de critică nu poate fi însă circumscrisă cazului de recurs în casație indicat, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., neputând face obiectul analizei instanței în prezenta cale extraordinară de atac.

Pe de altă parte, nici susținerea recurentei inculpate B., în sensul că a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în contextul în care fapta sa se circumscrie cel mult infracțiunii prevăzute de art. 290 din vechiul C. pen., ce prevede sancționarea cu pedeapsa amenzii sau a închisorii de la 3 luni la 2 ani, nu poate fi analizată de instanța supremă prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu prilejul analizei legalității pedepsei instanța de recurs în casație având în vedere încadrarea juridică stabilită în cauză cu autoritate de lucru judecat, inclusiv sub aspectul legii penale mai favorabile.

Astfel, în raport cu criticile formulate de cei doi recurenți inculpați, se constată că nu este incident în speță cazul de recurs în casație invocat, pedepsele de câte 4 ani închisoare aplicate acestora pentru infracțiunile de evaziune fiscală, în cazul inculpatului A., respectiv de complicitate la evaziune fiscală, în cazul inculpatei B., prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, fiind situate în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele dezvoltate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazurilor de recurs în casație invocate, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 217/A din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 217/A din 16 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 157 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 februarie 2022.