Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
517/1/2019
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Data
3 iunie 2019

Decizia nr. 29/2019 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 517/1/2019 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: "dacă prin interpretarea dispozițiilor art. 48-49 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare…

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 591 din 18/07/2019 Gabriela Elena Bogasiu - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului Laura-Mihaela Ivanovici - președintele Secției I civile Valentina Vrabie - pentru președintele Secției a II-a civile Sorinela Alina Macavei - judecător la Secția I civilă Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secția I civilă Andreia Liana Constanda - judecător la Secția I civilă Lavinia Curelea - judecător la Secția I civilă Eugenia Pușcașiu - judecător la Secția I civilă Mirela Polițeanu - judecător la Secția a II-a civilă Roxana Popa - judecător la Secția a II-a civilă Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secția a II-a civilă Carmen Trănica Teau - judecător la Secția a II-a civilă Petronela Iulia Nițu - judecător la Secția a II-a civilă Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 517/1/2019, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27 5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27 6 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.799/280/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă prin interpretarea dispozițiilor art. 48-49 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, în categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice, produse prin accidente de vehicule, sunt incluse prejudiciile produse unităților sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare". Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.799/280/2017, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: "dacă prin interpretarea dispozițiilor art. 48-49 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, în categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice produse prin accidente de vehicule sunt incluse prejudiciile produse unităților sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare". Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2019.

Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.