ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 29/2019

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 591 din 18/07/2019

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Laura-Mihaela Ivanovici

- președintele Secției I civile

Valentina Vrabie - pentru președintele Secției a II-a civile

Sorinela Alina Macavei - judecător la Secția I civilă

Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secția I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secția I civilă

Lavinia Curelea

- judecător la Secția I civilă

Eugenia Pușcașiu - judecător la Secția I civilă

Mirela Polițeanu - judecător la Secția a II-a civilă

Roxana Popa - judecător la Secția a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secția a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secția a II-a civilă

Petronela Iulia Nițu - judecător la Secția a II-a civilă

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 517/1/2019, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27

5

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27

6

din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.799/280/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă prin interpretarea dispozițiilor art. 48-49 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, în categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice, produse prin accidente de vehicule, sunt incluse prejudiciile produse unităților sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

1

1

Abrogată, la data de 12 iulie 2017, prin art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.

Art. 48. - " Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.

Persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se consideră asigurate, în condițiile prezentei legi, în una dintre următoarele situații:

a) dacă numărul de înmatriculare//înregistrare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România;

b) dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România.

Fac excepție de la dispozițiile prezentului articol persoanele fizice și juridice, pe timpul utilizării vehiculelor pentru cursele de întreceri, raliuri sau antrenamente, care se pot asigura facultativ pentru astfel de riscuri."

Art. 49. - " Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul."

Art. 55. - " Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. (...)"

Art. 320. - "(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată. (...)"

III. Expunerea succintă a procesului

Pârâtul Y nu a formulat plângere prealabilă împotriva pârâtului X, astfel că în cauza penală s-a dispus soluția de clasare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală.

Pârâtul Y a solicitat respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În argumentarea cererii de chemare în garanție, pârâții au arătat că X, conducătorul autoturismului implicat în accident, avea încheiată cu societatea de asigurare A S.A. o poliță de asigurare, iar în conformitate cu prevederile art. 24, art. 42, art. 48, art. 49, art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul suportă plata cheltuielilor efectuate de spital pentru îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate prin accidentul rutier.

În ceea ce privește legea aplicabilă pe fondul cauzei, instanța a constatat că la data producerii evenimentului rutier (24 iunie 2015) intrase în vigoare noul Cod civil, motiv pentru care a analizat, în persoana pârâților X și Y, îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, potrivit art. 1.349 alin. (1) raportat la art. 1.357 alin. (1) din acest act normativ.

Astfel, instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite condițiile privind existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a legăturii certe de cauzalitate dintre fapta pârâtului X de a provoca accidentul rutier din 24 iunie 2015 și cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale ale pârâtului Y, internat în Secția clinică de neurochirurgie și Secția clinică ATI a Spitalului Universitar de Urgență București, în perioada 25-29 iunie 2016.

În privința condiției vinovăției a reținut că din probatoriul administrat în Cauza penală nr. xxx/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale rezultă că la producerea accidentului ar fi contribuit în exclusivitate pârâtul X.

Prin urmare, instanța a stabilit că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtului X, astfel că acesta are obligația de a plăti reclamantului suma de 24.719,40 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate.

Analizând cererea de chemare în garanție, față de starea de fapt reținută și față de dispozițiile art. 49 lit. a) din Legea nr. 136/1995, aplicabil având în vedere data încheierii poliței de asigurare, potrivit dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, instanța a apreciat că în sintagma "despăgubiri acordate pentru persoanele aflate în acel vehicul" se încadrează și despăgubirile constând în cheltuielile de spitalizare ale persoanei aflate în vehicul, având în vedere că respectivele cheltuieli au fost efectuate în beneficiul ocupantului, iar nu în beneficiul unității spitalicești.

Totodată, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.

Art. 27 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările și completările ulterioare

2

(denumită, în continuare Norma nr. 23/2014), stabilește ce categorii de prejudicii nu sunt acoperite de polița RCA, cheltuielile de spitalizare nefiind prevăzute în acest articol, ceea ce impune obligarea asigurătorului RCA la plata sumelor datorate de către asigurat către partea civilă, în limitele contractului de asigurare.

2

Abrogată, la data de 23 decembrie 2016, prin art. 44 lit. a) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2016 privind asigurările auto în România, cu modificările și completările ulterioare.

Din conținutul Legii nr. 136/1995 rezultă că persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule și să mențină valabilitatea contractului de reasigurare.

În conformitate cu art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate, ce urmează a fi dovedite.

Din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de lucrătorii de poliție a rezultat că autoturismul Dacia Logan condus de pârâtul X a virat brusc către banda de urgență, acroșând autoturismul marca Citroen, care s-a răsturnat de mai multe ori, din accident rezultând rănirea pârâtului Y - pasager aflat în autoturismul condus de X, care a avut nevoie de îngrijiri medicale de 150 de zile.

Față de faptul că pârâtul X a avut încheiată o poliță de asigurare cu chemata în garanție și întrucât asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare și răspunde față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, în mod corect prima instanță a obligat chemata în garanție la plata către reclamant a contravalorii îngrijirilor medicale acordate pârâtului Y, prejudiciul fiind cert, lichid și exigibil.

IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pe fondul chestiunii de drept a apreciat că, prin interpretarea dispozițiilor art. 48-49 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, în categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice produse prin accidente de vehicule sunt incluse prejudiciile produse unităților sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

În argumentarea acestui punct de vedere a invocat minuta întâlnirii reprezentanților Înaltei Curți de Casație și Justiție cu președinții secțiilor penale ale curților de apel de la Brașov, din 4-5 iunie 2015, prin care s-a apreciat că angajatorul este direct obligat la plata cheltuielilor către spital, deoarece, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite, unitatea spitalicească făcând parte din această ultimă categorie.

VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Jurisprudența celorlalte instanțe din țară

În acest sens s-a reținut că prerogativa unității sanitare de a pretinde și a primi contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana care, prin faptele sale, a adus daune sănătății altei persoane este reglementată de dispozițiile amintite din Legea nr. 95/2006. Textul legii nu comportă interpretări și reprezintă, practic, o novație prin schimbare de debitor, în condițiile în care, în temeiul legii, prestatorul serviciilor medicale are dreptul de a recupera contravaloarea acestora, dar nu de la beneficiarul direct, pacientul, ci de la cel care, prin fapta sa, a produs vătămarea care a necesitat îngrijiri medicale.

În cauză, unitatea spitalicească, prestând serviciile medicale, are dreptul, în temeiul legii, la contravaloarea acestora, de la cel care a produs prejudiciul, respectiv contravenientul. Cum acesta din urmă este o persoană aflată sub un contract de asigurare de răspundere civilă delictuală, asigurătorul, în condițiile unei cereri de chemare în garanție, urmează a plăti direct unității medicale contravaloarea serviciilor medicale prestate, acestea intrând în sfera noțiunii cu care operează art. 50 din Legea nr. 136/1995.

Potrivit Deciziei nr. 22 din 6 noiembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 17 ianuarie 2018 (Decizia nr. 22/2017), în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat în cadrul unității medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situațiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau și-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părților. Autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situația în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părților.

Așadar, din dispozițiile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și ale Deciziei nr. 22/2017 rezultă că furnizorul de servicii medicale poate chema în judecată pe autorul accidentului pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, că legislația are în vedere fapta ilicită a autorului accidentului, precum și prejudiciul creat de către acesta furnizorului de servicii medicale, astfel încât trebuie concluzionat că autorul accidentului răspunde față de furnizorul de servicii medicale pentru costurile acestor servicii.

Această opinie a fost exprimată de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, o parte a instanțelor Curții de Apel Cluj (Judecătoriile Bistrița și Beclean, Tribunalul Maramureș), Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iași (cu excepția Tribunalului Vaslui), Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureș, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Buzău. S-a depus un număr semnificativ de hotărâri judecătorești.

În acest sens s-au exprimat Tribunalul Cluj - Secția civilă și Tribunalul Vaslui, depunând hotărârile judecătorești identificate.

Opinia exprimată de judecătorii Secției a II-a penale a Curții de Apel București a fost în sensul inadmisibilității sesizării, întrucât problema de drept supusă discuției nu constituie o veritabilă chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei și nici nu este îndeplinită cerința noutății. Astfel, practica constantă a instanțelor este că în categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice prin accidente de vehicule sunt incluse prejudiciile produse unităților sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Opinia pe fondul cauzei este justificată de faptul că dispozițiile art. 49 lit. a) din Legea nr. 136/1995 nu instituie vreo excepție cu privire la cheltuielile de spitalizare a victimelor acestor accidente. De asemenea este justificată de interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 50 și 55 din Legea nr. 136/1995, ale art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și a Deciziei nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 6 aprilie 2016 (Decizia nr. 1/2016), prin care s-a stabilit că în, interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Judecătorii Secției a IV-a civile a Curții de Apel București au apreciat că din sesizare nu reiese care sunt divergențele de interpretare a dispozițiilor art. 48-49 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, respectiv argumentele juridice pentru care aceste dispoziții legale sunt apte să primească două sau mai multe interpretări.

VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Asupra constituționalității dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 s-au pronunțat decizii cu privire la alte aspecte decât cele ce interesează cauza de față. La data pronunțării prezentei decizii, pe rolul Curții Constituționale se aflau 8 dosare în fază de raport, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale.

IX. Raportul asupra chestiunii de drept

X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Asupra admisibilității sesizării

- existența unei cauze aflate în curs de judecată;

- cauza să fie soluționată în ultimă instanță;

- cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.799/280/2017, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: "dacă prin interpretarea dispozițiilor art. 48-49 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, în categoria prejudiciilor aduse persoanelor juridice produse prin accidente de vehicule sunt incluse prejudiciile produse unităților sanitare prevăzute de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2019.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu