ÎCCJ, decizie (scj.ro #232124)

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.03.2024, sub nr. x/2/2024, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv anularea sintagmei „însoțită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție".

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1870 din 20 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2/2024, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat art 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv sintagma „însoțită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție”. În baza dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, a dispus publicarea sentinței în Monitorul Oficial al României, prin grija grefei, după rămânerea ei definitivă.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 1870 din 20 noiembrie 2024 a Curții de Apel București a formulat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C.proc.civ.. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenta - pârâtă a susținut, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în raport de conținutul art 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023 și de prevederile relevante ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Astfel, s-a susținut de către recurenta-pârâtă, în esență, că în mod greșit instanța de fond a concluzionat în sensul că prin aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 se impune o condiție suplimentară față de legislația primară pentru acordarea pensiei private, prin instituirea obligației prezentării documentului de eliberare din funcție, această concluzie neținând cont de împrejurarea că dispozițiile art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 stabilesc data nașterii dreptului la pensie privată, care coincide cu data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, iar nu și data începerii plății sau data primirii activului personal net. Deopotrivă, potrivit tezei introductive a alin. (1) al art. 5 din Norma A.S.F. nr. 27/2017, participantul primește contravaloarea activului personal net în condițiile art. 4, adică în condițiile în care: „participantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile Legii pensiilor publice, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale" , prevederi care nu pot fi scoase din context. Or, printr-o interpretarea coroborată a celor două dispoziții legale și în lumina prevederilor Legii nr. 303/2022, a susținut recurenta-pârâtă că rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că, în cazul magistraților, doar cei care beneficiază de pensie de serviciu în condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2022, pot solicita plata activului net de la administratorul fondului de pensii, în temeiul dispozițiilor clare ale art. 4 din Norma A.S.F. nr. 27/2017 corelate cu condițiile dovedite în baza documentelor menționate la art. 5 din același text normativ. Interpretarea dată de intimatul-reclamant și însușită și de către instanța de fond, în ceea ce privește adăugarea la legislația primară, respectiv la textul prevăzut de art. 135 alin. (1) din Legea nr 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prin textul prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 modificată, este eronată, în opinia recurentei-pârâte, aceste articole reglementând, în fond, două momente diferite. Așadar, legislația secundară este emisă doar în scopul clarificării condițiilor privind începerea plății pensiei private, și nu de a condiționa suplimentar recunoașterea dreptului la pensie la care se referă textul art. 135 alin. (1), stabilind astfel doar ce înscrisuri sunt necesare pentru a se face dovada că sunt îndeplinite, astfel, condițiile art. 4 din același act normativ, având în vedere că pensionarea efectivă a magistraților este dispusă prin decret al Președintelui României privind eliberarea din funcție, iar nu prin decizia casei de pensii competente, care atestă doar nașterea dreptului la pensia de serviciu. Art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat nu prevede faptul că participantul poate cere plata pensiei private de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, ci că are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. La fel este și în cazul de față, în care intimatul-reclamant are dreptul la o pensie publică în baza îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă potrivit deciziei de pensionare nr. 193782/8.11.2023, dar nu poate cere plata exclusiv în baza acesteia, decât după dovada pensionării efective. Totodată, s-a mai invocat că art. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, stabilește că actul normativ reglementează modul în care activul personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat este utilizat în cazul în care acesta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în condițiile Legii nr. 263/2010, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în situația unor categorii profesionale, după caz. De aici rezultă, încă o dată, faptul că întreg actul normativ în discuție se referă la cu totul alte circumstanțe decât cele prevăzute de dispozițiile art. 135 din Legea nr. 411/2004, acesta fiind și motivul pentru care acest articol nici nu este invocat în Nota de fundamentare privind modificarea Normei A.S.F. nr. 27/2017 prin Norma A.S.F. nr. 34/2023. Totodată, în interpretarea prevederilor existente la nivelul legislației secundare emise în aplicarea prevederilor legale de rang superior, trebuie avută în vedere, în opinia recurentei-pârâte, și o altă regulă de principiu, de tehnică legislativă, și anume cea reglementată la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit căreia: „(2) Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare". Această regulă instituie cerința utilității normei din legislația secundară, în sensul că se dorește ca legislația secundară să înlăture eventualele neclarități în interpretare, identificate din practică la nivelul legislației primare, venind în sprijinul aplicării și explicării textului de lege, considerând că reglementarea secundară este de natură a introduce în legislație „instrumentele" necesare punerii în aplicare, în cazul de față, a prevederilor art. 135 alin. (1) și art. 136 alin. (1) din Legea nr. 411/2004. S-a mai subliniat de către recurenta-pârâtă Autoritatea de Supravegehre Financiară că sentința recurată este nelegală, Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, în sensul introducerii în cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. b) a sintagmei „însoțită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție ", neadăugând la legislația primară, ci asigurând aplicarea legislației incidente, în mod unitar, prin protejarea intereselor tuturor participanților la fondurile de pensii administrate privat, inclusiv a celor din categorii profesionale speciale, cum este cazul magistraților, având în vedere faptul că perioada de 12 luni în care se pot primi contribuții și se pot efectua regularizări conform prevederilor art. 8 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 1/2015 privind aderarea și evidența participanților la fondurile de pensii administrate privat, cu modificările și completările ulterioare, începe să curgă de la data plății efective a contravalorii activului personal net, dată care trebuie să corespundă cu intrarea în plată a pensiei publice, indiferent de sistemul de pensii de care aparține participantul.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate. A arătat intimatul-reclamant că în mod corect a statuat instanța de fond că modificările aduse de Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv sintagma „însoțită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție" inserată suplimentar în art. 5 alin. (1) lit. b), adaugă în mod nelegal la legislația primară care reglementează dreptul la contravaloarea activului personal net al participantului, respectiv la Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Cu privire la regimul juridic al Normei A.S.F. nr. 34/2023 care modifică Norma A.S.F. nr. 27/2017, intimatul-reclamant a reafirmat caracterul ei de act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma nr. 27/2017, așa cum au fost modificate prin Norma A.S.F nr 34/2023 nu pot adăuga dispozițiilor art. 135 alin. (1) și art. 136 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în aplicarea cărora au fost emise. Or, art. 135 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevede că „participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public", iar art. 136 alin (1) din același act normativ stabilește că „activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziționarea unei pensii private". Aceste texte de lege sunt clare și previzibile, în sensul că dreptul de a primi contravaloarea activului personal net se naște în favoarea participantului la fondul de pensie privată de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, respectiv a condițiilor pentru acordarea unei categorii similare de pensie stabilite în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale, așa cum este și Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, fără a exista vreo altă condiție suplimentară.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare, raportat la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins. Motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege aplicabile substanțial speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Criticile recurentei-pârâte Autoritatea pentru Supraveghere Financiară vizează aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în raport de conținutul art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017 astfel cum a fost modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023 și de prevederile relevante ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, susținând recurenta-pârâtă, în esență, că modificările aduse de Norma A.S.F. nr. 34/2023, respectiv sintagma „însoțită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție", nu adaugă la Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Pentru a verifica criticile aduse sentinței recurate, din perspectiva incidenței motivului de casare reglementat la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte va porni de la observarea conținutului Notei privind aprobarea proiectului Normei pentru modificarea și completarea Normei A.S.F. nr. 27/2017, în cuprinsul căreia, la expunerea de motive, se arată că modificarea se impune „pentru crearea cadrului legal necesar implementării prevederilor Legii nr. 411/2004”, iar „necesitatea emiterii proiectului de act normativ constă în detalierea prevederilor art. 37, art. 38 și art. 136 din Legea 411/2004 astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 174/2022”. Preambulul Normei contestate în cauză, nr. 34/3003, are un conținut similar notei ante referite, făcând trimitere încă o dată la „art. 37, 38 și 136 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. Or, cum corect a notat instanța de fond, rezultă că Norma A.S.F. nr. 34/2023, din perspectiva modificării art. 5 alin (1) lit. b), a fost emisă din necesitatea „detalierii prevederilor art. 136 din Legea nr. 411/2004”, în condițiile în care art. 37 și art. 38 din lege vizează alte situații, respectiv pensiile de invaliditate și împrejurarea intervenirii decesului asiguratului. Cum Norma A.S.F. nr. 34/2023, prin care s-au adus modificări Normei A.S.F. 27/2017 din perspectiva conținutului art. 5 alin. (1) lit. b), este legislație secundară, fiind emisă în executarea dispozițiilor Legii nr 411/2004, Înalta Curte va analiza criticile recurentei-pârâte în raport de statuările instanței de fond și de dispozițiile legale care conturează rolului și limitele conținutului actelor administrative cu caracter normativ emise în baza și în executarea legilor, respectiv art. 4 alin. 3, art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă. Înalta Curte reține, în primul rând, că orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală - Constituția României – care definește condițiile de emitere a tuturor celorlalte norme. Așadar, potrivit principiului ierarhiei normelor juridice, o anumită normă face parte din această ierarhie doar dacă este emisă potrivit prevederilor normei superioare, în caz contrar o astfel de normă neputând face parte din sistemul ordinii de drept. Aplicarea principiului ierarhiei normelor presupune, așadar, obligativitatea subordonării actului normativ cu forță juridică inferioară celui care are forță juridică superioară. Relațiile sociale sunt reglementate primar prin legi, ordonanțe de urgență, ordonanțe, în timp ce actele administrative cu caracter normativ, precum Norma în discuție, pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. Reglementarea unor norme primare în corpul unui act de reglementare secundară reprezintă o contradicție în termeni, în acest sens statuând Curtea Constituțională în jurisprudența sa (Decizia nr. 498 din 17 iulie 2018). Astfel, acest din urmă act trebuie să se limiteze strict la organizarea punerii în executare sau la executarea dispozițiilor primare, și nu să reglementeze el însuși astfel de dispoziții. Art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, iar art. 77 și art. 78 din același act normativ stabilesc că ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, trebuind să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și, totodată, neputând conține soluții care să contravină prevederilor acestora. De asemenea, considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. 19/2022 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt aplicabile, la nivel de principiu, și speței de față, în condițiile în care în analiză este legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ emis în executarea unei legi: ”(...) 145. Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecință a principiului supremației legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât privește actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiția de conformitate este indiscutabilă. 146. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii și urmărește organizarea și executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază. Tocmai de aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată pe calea controlului de legalitate în contencios administrativ. 147. În acest sens sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2018, prin care s-a relevat că actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniștrilor, nu pot, prin conținutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituția României], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului, după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăși a legii. 148. Făcând aplicarea acestor principii în scopul dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, nefiind admisibil ca o lege în accepțiunea stricto sensu, de act al Parlamentului, să fie modificată, printr-o normă metodologică de aplicare conținută într-o hotărâre de Guvern, se impune a se ține cont de actul normativ cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 263/2010, și nu de normele metodologice, care nu pot cuprinde prevederi mai restrictive decât legea sau deroga de la textul acesteia(…)”. În considerarea celor sus-arătate, cum art. 5 alin. (1) lit. b din Norma contestată a vizat, așa cum se arată explicit în Nota de aprobare a proiectului „detalierea” aplicării art. 136 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, Înalta Curte reține că instanța de fond a procedat în mod corect la o analiză a Normei contestate în raport de textul de lege al art. 136, care, însă, nu poate fi privit izolat de art. 135 al legii, criticile recurentei-pârâte privind o greșită corelare a Normei cu acest din urmă text de lege neputând fi primite. Astfel, art. 135 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevede că „(1) Participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. (2) Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, diminuate cu penalitățile de transfer și comisioanele legale”, iar art. 136 alin. (1) din același act normativ stipulează că: „Activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziționarea unei pensii private”, activul personal fiind definit la art. 2 alin. (1) pct. 2 din lege. Apreciind recurenta-pârâtă că se impune, așa cum s-a arătat anterior, „detalierea” dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 411/2004, a fost modificat art. 5 alin. (1) lit. b). din Norma A.S.F. 27/2017, în sensul de a se prevedea că „Pentru a primi contravaloarea activului personal net în condițiile art. 4, participantul, personal sau prin mandatar, depune la administratorul fondului de pensii administrat privat următoarele documente: b) decizia administrativă privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau a unei pensii similare stabilite în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale, însoțită, după caz, de o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție; (...)". Anterior modificării survenite prin Norma A.S.F nr. 34/2023, textul art. 5 alin. (1) lit. b avea următorul conținut: „Pentru a primi contravaloarea activului personal net în condițiile art. 4, participantul, personal sau prin mandatar, depune la administratorul fondului de pensii administrat privat următoarele documente: b) decizia administrativă privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau a unei categorii similare de pensie”. Textele normative evocate conturează, așadar, reține Înalta Curte, dreptul participantului la un fond de pensii administrat privat, la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, de a solicita atribuirea activului personal net, într-o singură tranșă, fără nicio altă limitare de ordin legal, doar astfel - în sensul de facilitate prevăzută expres de lege - putând fi interpretate prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, potrivit cărora „după aderare sau repartizare, participanții sunt obligați să contribuie la un fond de pensii și nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată”. În situația judecătorilor, calitate pe care o deține reclamantul-intimat A, această dată este conturată legal de art. 211 alin. (1) și (7) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Din acest motiv apare ca vădit nefondată critica recurentei-pârâte în sensul că ar fi fost avută în vedere cu prilejul modificării contestate necesitatea respectării dispozițiile art. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, în condițiile în care reclamantul-intimat A, magistrat, reclamă doar încălcarea, prin modificarea Normei A.S.F. nr. 27/2017, a dispozițiilor legale de rang superior care îi permit, la data îndeplinirii condițiilor de pensionare potrivit legii speciale, Legea nr. 303/2022, atribuirea activului personal net. De altfel, art. 5 din Norma A.S.F. nr. 27/2017 face trimitere la art. 4 din aceeași Normă, care prevede că „participantul care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile Legii pensiilor publice, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza legilor care reglementează acordarea pensiei în cazul unor categorii profesionale, după caz, are dreptul să primească contravaloarea activului personal net, ca plată unică sau plăți eșalonate, la cerere.” Interpretarea literală, gramaticală și logică a art. 4 din Normă, prin raportare la actul normativ cu forță superioară în temeiul căruia a fost emisă, conduce la concluzia că verbul „a beneficia” are sensul de îndeplinire a condițiilor legale de pensionare, contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară prin cererea de recurs. Deopotrivă, din perspectiva celor reafirmate în cererea de recurs vizând existența, până la modificarea Normei A.S.F., a unei discriminări între participanții la fond, Înalta Curte achiesează la considerentele sentinței recurate potrivit cărora, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 „participantul este proprietarul activului personal din contul său”, iar conform art. 135 și art. 136 din același act normativ, cu referire la art. 4 din Norma A.S.F. nr. 27/2017, participantul poate beneficia de dreptul său de a solicita activul personal net într-o singură tranșă la momentul nașterii dreptului de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, astfel încât nu se produce nicio discriminare între participanți, fiecare fiind obligat să atingă un stagiu de cotizare la fondul privat de pensii echivalent cu data la care îndeplinește condițiile pentru pensionare în sistemul public, fiind astfel respectat întocmai și art. 6 din Legea nr. 411/2004. Înaltă Curte constată, așadar, că, sub pretextul clarificării sferei documentelor necesare în scopul încasării contravalorii activului personal net, art. 5 alin. (1) lit. b din Norma A.S.F. nr. 27/2017, astfel cum a fost modificat prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, condiționează suplimentar față de lege recunoașterea dreptului de a beneficia de această facilitate, la care se referă textul art. 135 alin. (1) coroborat cu art. 136 și art. 35 alin. 1 din Legea nr. 411/2004, impunând condiția ca la data cererii beneficiarul să fie eliberat din funcție, nu doar să îndeplinească condițiile de pensionare, depunând în acest sens, obligatoriu, „o copie a documentului care atestă data eliberării din funcție”. Instituirea unei noi cerințe pentru acordarea activului net către participanții la fondurile de pensii administrate privat, distinctă de îndeplinirea condițiilor de pensionare (specifice domeniului de activitate al fiecărui participant în parte), unică limitare stabilită prin legea în executarea căreia a fost emisă Norma A.S.F. (respectiv Legea nr. 411/2004) este de natură a afecta însuși dreptul substanțial recunoscut de lege magistraților participanți la fondurile de pensii administrate privat. Este vădită, în aceste condiții, nelegalitatea acestui act administrativ cu caracter normativ, fiind nesocotit principiul ierarhiei actelor normative, cuprins în art. 4 alin. (3), art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000. Nu în ultimul rând, Înalta Curte notează că este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că prin acte normative de rang inferior, precum Norma în discuție, se pot clarifica/explicita aspecte în legătură cu aplicarea unor dispoziții din acte normative de rang superior în raport de diverse situații ce pot apărea în practică, însă subliniază că acestea trebuie să se circumscrie conținutului normei în executarea sau aplicarea căreia sunt emise, fără a cuprinde soluții care să contravină sau să completeze nepermis prevederilor acesteia, potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000. Or, în speță, art. 5 alin. (1) lit. b) din Norma A.S.F. nr. 27/2017, modificată prin Norma A.S.F. nr. 34/2023, nu respectă această cerință, așa cum s-a dezvoltat pe larg în cele ce preced. În aceeași linie argumentativă, Înalta Curte observă și că trimiterea recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 pentru a justifica modificarea art. 5 alin. 1 lit. b din Normă pornește de la o premisă greșit înțeleasă, acest text de lege, potrivit căruia „Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare” fiind aplicabil și legislației secundare, însă doar în măsura în care sunt respectate, prioritar, dispozițiile art. 4 alin. (3) din lege, conform cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Conclusiv, Înalta Curte arată că respectarea normelor de tehnică legislativă reprezintă o condiție de legalitate a actului administrativ cu caracter normativ contestat, sentința instanței de fond fiind dată cu o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 4 alin. 3, art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, în raport de prevederile relevante ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Având în vedere toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., în temeiul art. 496 C.proc.civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.