Decizia nr. 4033/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 835/2020 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a solicitat anularea sintagmei "o singură dată " din art. 16 din Ordinul MIRA nr. 356/2007, arătând că după intrarea în vigoare a Legii nr. 168/2020 a dispărut restricția de vizare a autorizației taxi "o singură dată " din cuprinsul Legii nr. 38/2003. În drept a invocat prevederile Ord. MIRA nr. 356/2007, Legea nr. 38/2003, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 24/2000.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 835/2020 din 18 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. S-au anulat în parte dispozițiile art. 16 din Ordinul M.I.R.A nr. 356/2007 cu privire la condiția prelungirii autorizației "o singură dată". A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 850 RON reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul pentru următoarele motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: - în raport de concluziile instanței de fond, s-a arătat că prevederile legale atacate nu depășesc litera și spiritul actului normativ, în temeiul cărora au fost emise; - trebuie efectuată o distincție între două noțiuni, respectiv emiterea autorizației de taxi pentru prima dată (autoturismelor noi) și noțiunea de înlocuire a autoturismului, Legea nr. x având prevederi distincte pentru cele două ipoteze, ignorate de prima instanță; - raportat la dispozițiile art. 11 alin. (4) din lege, s-a arătat că 16 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 356/2007 au în vedere ipoteza în care a fost atribuită autorizație de taxi de 5 ani și prelungită pentru același autovehicul, o singură dată cu 5 ani. În această ipoteză este vorba despre același autovehicul care îndeplinește atât condiția de 5 ani "pentru prima dată" (art. 11 alin. (4) din lege) și ulterior îndeplinește condiția cerută de art. 11 art. (5) lit. a) din lege (nu depășește vechimea de 10 ani de la data fabricației); - a susținut recurentul că intenția de reglementare este clară, vechimea autoturismului constituind condiția esențială în emiterea unei autorizații de taxi astfel cum rezultă din analiza ipotezei înlocuirii autoturismului, așa cum este prevăzută de art. 10 aii. 5) și alin. (6) din lege, autovehiculul înlocuitor trebuind să aibă o vechime mai mică și să opțină un punctaj superior pentru criteriile de departajare pe care le îndeplinește; - ipoteza înlocuirii autovehiculului este prevăzută distinct de autorizarea pentru prima dată, în Ordinul MIRA nr. 356/2007 în capitolul VI -înlocuirea unui autovehicul-, sens în care intenția de reglementare cuprinsă în art. 10 alin. (5) și alin. (6) din lege este transpusă prin prevederile art. 39-44 din ordin, aspect care susține intenția de reglementare distinctă din ordin, - prin condiționarea vechimii autoturismului la 10 ani potrivit art. 11 alin. (5) lit. a) din lege, care atrage implicit posibilitatea prelungirii autorizației pentru o singură dată, legiuitorul a avut în vedere prevederile art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cu denumirea marginală - evitarea paralelismelor; Pentru toate aceste considerente de drept și de fapt, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată

Apărările formulate în cauză Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat intimatul că independent de susținerile teoretice ale recurentului MLPDA, în practică sintagma "o singură dată" din art. 16 a fost interpretată în sensul restrictiv, refuzându-i-se refuzat prelungirea autorizației de taxi din cauza restricției din art. 16 ("o singură dată") pentru că prestase activitatea de taximetrie timp de 10 ani refuz fără nicio legătură cu vechimea autoturismului (care nu depășea 10 ani, deci putea fi folosit pentru activitatea de taximetrie și deci ar fi trebuit ca autorizația de taxi să îi fie prelungită de către Primăria Voluntari. S-a precizat că ulterior situației juridice reglementate prin art. 11 alin. (5) din Legea nr. 38/2003 și prin art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 38/2003, a intervenit o modificare legislativă care a fost adusă prin textul O.U.G. nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, a fost adoptată O.U.G. nr. 34/2010, aprobată prin Legea nr. 168/2010, fiind eliminată sintagma "o singură dată". Astfel, începând cu data 13.04.2010 a apărut un conflict între normele legale cuprinse în Legea nr. 38/2003 și cele cuprinse în Ordinul Ministrului nr. 356/2007, conflict care este lămurit de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care prevăd principiul ierarhiei actelor normative. Contrar interpretării recurentului - pârât s-a arătat că autoritatea publică locală - Primăria Orașului Voluntari a refuzat în anul 2019 prelungirea autorizației de taxi pentru o nouă perioadă de 5 ani, invocând prevederile nemodificate ale art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 38/2003, în sensul că a invocat restricția de a se mai prelungi a 2-a oară pentru 5 ani - fără nici o legătură cu raționamentul pârâtului întemeiat pe vechimea autoturismului. În concluzie, s-a arătat că nu există nici o dispoziție legală care să dispună anularea autorizației de taxi în cazul înlocuirii autoturismului, art. 10 alin. (6) din Legea nr. 38/2003 stabilind doar că se va emite o nouă autorizație de taxi cuprinzând datele de identificare ale noului autoturism, motiv pentru care se impune respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței de contencios administrativ reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, respectiv, a art. 16 din Anexa la ordin (Norma metodologică pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere) potrivit căruia: "Autorizația taxi și orice altă copie conformă se atribuie pentru o perioadă de 5 ani și se prelungește, la cerere, o singură dată pentru 5 ani, cu menținerea obligatorie a aceluiași număr de ordine, numai dacă în acel moment autoturismul nu depășește vechimea de 10 ani de la data fabricației, este deținut de către transportatorii autorizați, cu titlu de proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, și sunt îndeplinite toate cerințele Legii nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, privind prima atribuire." Curtea de apel, analizând comparativ prevederile art. 16 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul 356/2007 și prevederile art. 11 ale Legii 38/2003 a constatat că în cuprinsul legislației primare nu se regăsește menționată expres posibilitatea prelungirii autorizației "o singură dată", astfel că Ordinul în discuție conține o prevedere legală restrictivă care, deși a existat în forma inițială a Legii 38/2003 a fost înlăturată expres prin modificarea adusă acestei legi prin Legea 168/2010 (publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 21 iulie 2010). Referitor la condiția vechimii maxime de 10 ani a autoturismului invocată de autoritatea pârâtă, instanța de fond a apreciat că aceasta este o condiție reglementată distinct de restricția introdusă ab inițio prin art. 16 din Ordin iar prevederile Ordinului fac referire expresă la îndeplinirea condițiilor stabilite prin Legea 38/2003, existând prevăzută in lege și posibilitatea înlocuirii la cerere a autovehicului cu un altul cu o vechime mai mică de 10 ani. Analizând considerentele sentinței prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că este întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluția primei instanțe fiind rezultatul unei interpretări greșite a normelor de drept material. Reține Înalta Curte ca la data emiterii Ordinului M.I.R.A. nr. 356/2007 (20.12.2007), art. 11 alin. (5) din Legea nr. 38/2003 prevedea că: "O autorizație taxi atribuită pentru prima dată pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, o singură dată, pentru 5 ani …", iar, la data de 24.07.2010, art. 11 alin. (5) din Legea nr. 38/2003 a fost modificat prin Legea nr. 168/2010, dobândind conținutul "O autorizație taxi sau o copie conforma detinuta pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani …", eliminându-se expresia "o singură dată". Susține intimatul - pârât că, în condițiile în care Ordinul M.I.R.A. nr. 356/2007 nu a fost modificat în mod corespunzător, are loc o încălcare a dispozițiilor art. 4 alin. (3), art. 13 lit. a) și b), art. 16 alin. (4) și art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Normele metodologice fiind contrare legii în aplicarea căreia au fost emise. Controlul de legalitate al unui act administrativ, pe calea contenciosului administrativ, presupune verificarea conformității acestuia cu legea și cu actele normative având forță juridică superioară respectivului act, știut fiind că actul administrativ tip este, conform definiției legale, acel act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004). În analiza modului de executare a dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 38/2003 prin art. 16 din Anexa la Ordinul nr. 356/2007, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora: "Art. 3: Respectarea normelor de tehnică legislativă: (1)Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern și a propunerilor legislative aparținând deputaților, senatorilor sau cetățenilor, în cadrul exercitării dreptului la inițiativă legislativă, la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu asemenea atribuții." [...] Art. 4: Ierarhia actelor normative [...] (3)Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. [...]" Așadar, se constată că în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 38/2003 intimatul-pârât avea obligația ca, la elaborarea Normelor, să respecte limitele din actul de rang superior în ceea ce privește condițiile de prelungire a autorizației taxi. Suprapunând, însă, prevederile normative a căror anulare s-a solicitat cu cele redate din actul normativ având forță juridică superioară, respectiv art. 11 din Legea nr. 38/2003, în forma în vigoare la data emiterii ordinului, se constată deplina conformitate a primelor cu cele în baza cărora au fost adoptate. Prin urmare, nu se poate reține nelegalitatea criticată de reclamantă, câtă vreme acestea sunt prevăzute de însăși Legea nr. 38/2003, impunându-se a se adăuga că examinarea actului administrativ normativ în cadrul contorului de legalitate declanșat de reclamantă nu poate viza decât forma textului legii de la momentul adoptării ordinului. Așa cum s-a demonstrat, prin prevederile normative criticate nu se face altceva decât să se detaileze condițiile de prelungire a autorizației de taxi deja stabilite de legiuitor printr-un act normativ cu forță juridică superioară, ceea ce înseamnă că nu poate fi declarată nulitatea acestora pentru nelegalitate. Împrejurarea că ulterior s-a modificat texul de lege în baza căruia a fost emis ordinul, nu poate atrage nelegalitatea acestuia, iar sancționarea unei eventuale vătămări produse reclamantei din aplicarea unei norme de aplicare care nu mai contravine legislației primare, se poate realiza doar printr-o acțiune distinctă în anularea actului administrativ individual presupus vătămător, în condițiile art. 1, 2, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004. Ca urmare, susținerile intimatului - reclamant din întâmpinare privind vătămarea suferită în raport de presupusul refuz nejustificat al autorității locale de a-i prelungi autorizația, vor fi respinse, acestea excedând cadrului procesual. Or, verificând legalitatea art. 16 din Ordinul nr. 356/2007 de aprobare a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, raportat la condiția respectării normelor de tehnică legislativă, Înalta Curte va concluziona în sensul că sentința recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (3) și art. 58 din Legea nr. 24/2000, în cauză fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Constatând pentru motivele arătate legalitatea Ordinului nr. 356/2007, Înalta Curte va respinge acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată.