ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4948/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4948/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Hotărârea instanței de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției de clasare nr. 768/29.03.2019 emise de pârâtă.
1.2. Prin sentința civilă nr. 540 din 13 aprilie 2021, Curtea a admis excepția inadmisibilității acțiunii, ridicată din oficiu, și a respins acțiunea, ca inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 45
1
din Legea nr. 317/2004, reținând că reclamantul a înțeles să atace exclusiv actul primar (rezoluția de clasare), fără a ataca și rezoluția inspectorului-șef.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și anularea hotărârii, ca nelegală și discriminatorie.
Apărările formulate
Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat constatarea nulității recursului, pentru nemotivare.
Decizia instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului.
4.1. Recurentului-reclamant i s-a pus în vedere, prin adresele instanței din 20.09.2021 și din 12.07.2022, obligația de a face dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Înalta Curte reține că, potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru se plătește anticipat și, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Or, deși s-a pus în vedere recurentului obligația timbrării recursului în mai multe rânduri, aceasta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței.
Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
4.2. Prin urmare, având în vedere că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce-i revenea conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (2) și (3) și art. 197 C. proc. civ., va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 540 din 13 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.