ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.10.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4913/2023

HOTĂRÂRE
31.10.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4913/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.03.2021, reclamantul A., a formulat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva Rezoluției de clasare din dosarul nr. x din 11.02.2021, rezoluție comunicată la data de 22.02.2021.

Prin sentința civilă nr. 1986 din 21 decembrie 2021 Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, având ca obiect Rezoluția de Clasare nr. 4002/A/30.12.2020 și Rezoluția Inspectorului - Șef nr. C21-211/11.02.2021.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2021, iar la data de 16 iunie 2022 reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita, în completare, taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 RON, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Examinând excepția insuficientei timbrării a recursului, invocată din oficiu în ședința publică din data de 31 octombrie 2023, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a norme/or de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

În cauză s-a reținut că reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 40 RON, dosar recurs.

Reținând că "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ..", rezultă că declarația de recurs trebuia timbrată cu suma de 200 RON.

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citația emisă în data de 3 octombrie 2023 s-a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a achita, în completare, taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 RON.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurentul nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, reclamantul nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca insuficient timbrat, a recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1986 din 21 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1986 din 21 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4639/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată La data de 11 iunie 2021 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Cur
ÎCCJ 2022-10-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4948/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-
ÎCCJ 2021-04-20
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2541/2021
Ședința publică din data de 20 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2023-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2023
Ședința publică din data de 1 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe r
ÎCCJ 2023-01-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 20/2023
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București,
Sursă