ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5909/2024

Ședința publică din data de 11 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la 20.05.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând:

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2504 din 16 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2504 din 16 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă B. în calitate de moștenitoare a defunctului recurent-reclamant A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 plafonează indemnizațiile de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situația în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale, nu și în cazul în care prin hotărâri judecătorești definitive, respectiv acte administrative emise ca urmare a punerii în executare a acestor hotărâri judecătorești definitive, sunt recunoscute și stabilite anumite majorări salariale, în speță VRS 605,225 RON, altfel nu ar fi respectate considerentele obligatorii ale Deciziei CCR nr. 794/2016.

O interpretare în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești în sfera noțiunii de "majorări reglementate", cu consecința diminuării indemnizației de încadrare, astfel recunoscută prin hotărârile judecătorești, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine statuărilor înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Decizia nr. 7/2019 - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

A subliniat, totodată, că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, chiar dacă, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în lege.

Prin urmare, aplicând același raționament și în cazul dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea acestor dispoziții, în sensul aplicării și în cazul majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, se încalcă Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, obligatorie pentru instanțele judecătorești.

În final, menționează că limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează creșterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a acestora, stabilite prin hotărâri judecătorești; simpla invocare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu poate constitui temei pentru inopozabilitatea titlurilor executorii ale recurentului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Motivul de nelegalitate invocat prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte reține că ordinul nr. 83/31.03.2022 a fost emis de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie în scopul punerii în executare a sentinței civile nr. 3691/20.05.2021 pronunțată de Tribunalul, definitivă prin decizia nr. 601/03.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel București privind recalcularea îndemnizației de încadrare a defunctului A. și a celorlalte drepturi aferente, raportate la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, precum și plata către acesta a diferențelor de drepturi salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de 01.07.2019 și până la data de 30.11.2020, perioadă în care petentul, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, a fost detașat în cadrul instituției pârâte prin Ordinul nr. 146/01.07.2019 al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la care se va calcula dobânda legală penalizatoare.

Prin ordinul litigios a fost acordată recurentului-reclamant indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017, reieșind explicit din motivarea actului administrativ menționat faptul că autoritatea pârâtă a făcut aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, text potrivit căruia "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Înalta Curte mai constată că reclamantul a formulat contestație împotriva ordinului ANC nr. 83/31.03.2022, contestație ce a fost respinsă de pârâtul Autoritatea Națională pentru Cetățenie potrivit adresei nr. x/06.05.2022.

Instanța de recurs reține că, referitor la interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, a fost pronunțată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea și a stabilit următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale".

De asemenea, a reținut în considerente, că "atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări" (paragraful 82).

Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, reținând în considerente că "dezlegările instanței de contencios constituțional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)" (paragraful 145).

De asemenea, s-a statuat că "aceste principii funcționează doar în ceea ce privește indemnizația lunară de încadrare, iar nu și în privința celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională, relevante pentru această distincție fiind definițiile legale de la art. 7 lit. c), e) și m) din Legea-cadru nr. 153/2017" (paragraful 146).

Cu privire la natura juridică a componentei salariale constând în valoarea de referință sectorială și caracterul neplafonabil al acesteia, relevantă este Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menționată, prin care s-a reținut că "singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială", aceasta fiind considerată "reper unic, de referință în sectorul în care este incident" (paragraful 81).

Prezintă relevanță, din această perspectivă, și Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024, precum și Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale «Justiție»" și că "nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată" (paragraful 69).

Totodată, s-a stabilit că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale" (paragraful 71).

Aceleași statuări se regăsesc și în considerentele Deciziei nr. 4 din 11 martie 2024, respectiv că "elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectoriale distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale" (paragraful 82).

În același sens sunt și cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 43/2024:

"paragraful 93. Verificând îndeplinirea acestei condiții, se constată că instanța supremă a statuat anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la inaplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depășirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referință sectorială, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Astfel, în considerentele de la paragrafele 69 și 71 ale acestei decizii, s-a reținut că: valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", în timp ce coeficienții de multiplicare constituie elementul component în funcție de care se realizează diferențierea veniturilor judecătorilor și procurorilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului la care își desfășoară activitatea ori în considerarea funcției pe care o ocupă. Altfel spus, nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată, în timp ce coeficienții de multiplicare sunt distincți și reprezintă reperul care asigură dezideratul diferențierii veniturilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului și a funcției ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari. Distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale".

În consecință, prin deciziile de unificare a jurisprudenței cu caracter obligatoriu enunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat exhaustiv faptul că dispozițiile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se interpretează în sensul că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, dacă acestea au aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale respectiv că valoarea de referință sectorială reprezintă o componentă salarială cu aplicabilitate generală, reprezentând un reper unic avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", reper ce nu poate fi supus unei limitări sau unui plafon.

Prin urmare, judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea principiilor incluse în actul normativ incident, ignorând și alte hotărâri judecătorești având ca obiect drepturi salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție".

Cum recurentele-reclamante au invocat recunoașterea dreptului la calcularea indemnizației prin utilizarea valorii de referință sectorială de 605,225 prin hotărâre judecătorească definitivă, prin raportate la drepturile recunoscute definitiv pe cale judecătorească altor salariați din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", angajatorul este obligat să execute obligația conform acestui titlu, dată fiind rațiunea esențială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoașterii valorii de referință.

Astfel, Înalta Curte constată că prin ordinul nr. 83/31.03.2022 emis de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie trebuia să se recalculeze indemnizația de încadrare și celelalte drepturi aferente cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON pe perioada 01.07.2019 - 31.11.2020, dar fără respectarea limitelor instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, astfel cum s-a stabilit prin prezenta hotărâre.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul reclamantei B. în nume propriu și în calitate de reprezentant al recurentelor-reclamante C. și D. (în calitate de moștenitoare ale defunctului recurent-reclamant A.) împotriva sentinței civile nr. 2504 din 16 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea, va anula în parte Ordinul Președintelui ANC nr. 83 din data de 31.03.2022 în ceea ce îl privește pe reclamantul defunct, în sensul înlăturării mențiunii plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în perioada 01.07.2019 - 30.11.2020 și va obliga pârâtul la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate din recalculare, conform celor de mai sus, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. în nume propriu și în calitate de reprezentant al recurentelor-reclamante C. și D. (în calitate de moștenitoare ale defunctului recurent-reclamant A.) împotriva sentinței civile nr. 2504 din 16 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă nr. 2504 din 16 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea.

Anulează în parte Ordinul Președintelui ANC nr. 83 din data de 31.03.2022 în ceea ce îl privește pe reclamantul defunct, în sensul înlăturării mențiunii plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în perioada 01.07.2019 - 30.11.2020.

Obligă pârâtul la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate din recalculare, conform celor de mai sus, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.