ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1524/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 27 mai 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 1538/C/02.04.2019 și obligarea pârâților la emiterea unui nou ordin prin care, începând cu data de 01 septembrie 2018, să beneficieze de drepturi salariale corespunzătoare unei vechimi în funcție de peste 20 de ani și gradație 5, cu plata cheltuielilor de judecată.

La data de 03 februarie 2020, reclamantul A., în temeiul art. 204 C. proc. civ., a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a chemat în judecată și Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea către ordonatorii secundari (Curtea de Apel Cluj) și terțiari (Tribunalul Cluj) de credite a fondurilor necesare efectuării plății sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri constând în diferențele de drepturi salariale, obiect al prezentului litigiu;

- obligarea Curții de Apel Cluj și a Tribunalului Cluj să plătească sumele ce i se cuvin urmare admiterii primul petit din cererea de chemare în judecată, sume actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1184 din 10 iunie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins ca neîntemeiate excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj și a respins în consecință acțiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Tribunalul Cluj, a anulat Ordinul nr. 1538/C/2.04.2019 și a obligat pârâtul Tribunalul Cluj la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflație precum și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, iar pe pârâtul Ministerul Justiției la alocarea către pârâtul Tribunalul Cluj a fondurilor necesare efectuării plății diferențelor salariale;

- a respins capătul de cerere privind emiterea unui nou ordin de încadrare salarială a reclamantului ca rămas fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 1184 din 10 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în sensul casării în parte a sentinței recurate și admiterii excepțiilor lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a reclamantului de a solicita obligarea Ministerului Justiției la alocarea fondurilor necesare plății.

Recurentul-pârât a învederat, în esență, că în mod eronat prima instanță a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active ale reclamantului, obligând Ministerul Justiției la alocarea fondurilor necesare plătii.

Astfel, au fost interpretate greșit dispozițiile H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ale art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 34/2009 privind organizare și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și ale art. 64 Legea nr. 69/2010.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, în ale cărui drepturi și obligații s-a subrogat Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că recursul formulat în cauză vizează exclusiv soluția primei instanțe privind respingerea excepțiilor lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale și că, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ. și a ordinii de soluționare a excepțiilor, urmează să analizeze cu prioritate criticile privind excepția lipsei calității procesuale active.

Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o greșită dezlegare acestei excepții, iar în acest sens se rețin aspectele ce reies din reglementarea O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, a H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și cea a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, respectiv faptul că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea bugetului de stat în funcție de propunerile ordonatorilor principali de credite, care își elaborează propriile bugete, ținând cont de propunerile ordonatorilor secundari și terțiari de credite.

În cazul executării unei hotărâri judecătorești definitive, ordonatorii terțiari și secundari de credite au obligația de a propune ordonatorului principal alocarea respectivelor sume; la rândul său acesta din urmă are obligația de a formula propunerea către Ministerul Finanțelor Public, care este obligat prin lege să deschidă creditele bugetare, adică să aprobe cererea ordonatorului principal de credite (în speță, Ministerul Justiției) prin trezoreria statului, în limita căreia se vor efectua repartizări de credite bugetare și plăți; ordonatorul principal de credite va repartiza ulterior creditele bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor Publice către ordonatorii secundari și terțiari de credite.

Totodată, se are în vedere și că, potrivit art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanțele și parchetele sunt instituții finanțate de la bugetul de stat, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acest din urmă minister este cel care elaborează proiectul Bugetului de stat, precum și proiectul pentru rectificarea bugetară.

Prin urmare, este necesar ca Ministerul Finanțelor Publice să pună în prealabil la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale datorate, iar acesta din urmă le repartizează către ordonatorii inferiori, în funcție de solicitările justificate ale acestora, în condițiile legii.

Astfel, între Ministerul Justiției și instanțele judecătorești există un raport juridic de drept financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea finanțelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatului-reclamant au fost stabilite cu angajatorul, drepturile salariale fiind datorate, calculate și plătite direct de instituția angajatoare, care a procedat și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat.

Calitatea de ordonator de credite și debitor al plății drepturilor salariale se regăsește la nivelul acestei instanțe, față de care intimatul-reclamant s-a aflat în raporturi de serviciu, neavând relevanță în speță raportul juridic de drept financiar stabilit între ordonatorii de credite la diferite niveluri.

În consecință, instanța de control judiciar constată că intimatul-reclamant nu are calitatea de a solicita îndeplinirea obligațiilor care incumbă Ministerului Justiției ca autoritate publică, respectiv de a asigura fondurile către ordonatorii secundari ori terțiari de credite, singurele care au o astfel de atribuție fiind instanțele angajatoare, în cadrul procedurii bugetare.

Totodată, legea nu recunoaște în patrimoniul reclamantului un drept în formularea unei cereri privind alocarea de fonduri între autoritățile publice, acesta fiind terț în raporturile financiare existente între ordonatorii de credite de la diferite niveluri, motiv pentru care nu este titular de drepturi și obligații în plan financiar, pentru a solicita îndeplinirea obligațiilor ce revin pârâților autorități publice.

Prin urmare, în cauză se impunea a fi admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Justiției cu privire la solicitarea reclamantului de obligare la alocarea către pârâtul Tribunalul Cluj a fondurilor necesare efectuării plății diferențelor salariale, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

În acest context, odată admisă excepția lipsei calității procesuale active cu privire la acest capăt de cerere, instanța de control judiciar reține ca fiind redundantă soluționarea excepției lipsei de interes care privește formularea aceluiași petit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, în ale cărui drepturi și obligații s-a subrogat Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va admite excepția lipsei calității procesuale active și va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea către pârâtul Tribunalul Cluj a fondurilor necesare efectuării plății diferențelor salariale, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, menținând în rest dispozițiile sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, în ale cărui drepturi și obligații s-a subrogat Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1184 din 10 iunie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Admite excepția lipsei calității procesuale active.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea către pârâtul Tribunalul Cluj a fondurilor necesare efectuării plății diferențelor salariale, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.