ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1600/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2018 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. și W. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, revocarea partiala a Ordinului nr. 1490/C/2017 si obligarea paratului sa emită noi ordine de salarizare, individuale, prin care: -sa recalculeze indemnizatiile de incadrare conform Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, incepand cu 09.04.2015 si pana la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinta sectoriala de 405 RON; - sa recalculeze indemnizatiile de incadrare conform Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, incepand cu 01.12.2015 si pana la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referiinta sectoriala de 405 RON majorata cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015. Prin sentința civilă nr. 2930/07.12.2017 a Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență material fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 12 ianuarie 2018.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1117 pronunțată în data de 12 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. și W., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017 al Ministrului Justiției, în ceea ce privește data recalculării indemnizațiilor de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referință sectoriale de 445,5 RON, a obligat pârâtul la emiterea de ordine individuale pe numele reclamanților, de stabilire a drepturilor salariale ale acestora pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și pentru perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON și la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanților, calculate prin raportare la diferențele salariale rezultate în urma executării prezentei hotărâri, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum și la actualizarea acestor despăgubiri cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1117 pronunțată la 12 martie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice. În cuprinsul motivelor de recurs a susținut că la data de 24 mai 2018 a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/2018 îndeplinind astfel dispozițiile instanței de fond și totodată, în mod greșit a fost obligat la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanților, calculate prin raportare la diferențele salariale rezultate în urma executării hotărâri, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum și la actualizarea acestor despăgubiri cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. În esență, recurentul a arătat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, la acest moment pretențiile reclamanților au fost satisfăcute prin emiterea O.M.J. nr. 2066/C/2018. Astfel, prin Ordinul nr. 2066/2018 s-a stabilit că începând cu data de 9.04.2015, respectiv 1.12.2015, reclamanții beneficiază de o indemnizație brută de încadrare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,5 RON, iar în acest context acțiunea a rămas fără obiect. Totodată, solicită a se observa că, în mod greșit, prin dispozitivul sentinței recurate, Curtea de Apel a obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata către intimați a unor despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanților, calculate prin raportare la diferențele salariale rezultate în urma executării hotărâri, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum și la actualizarea acestor despăgubiri cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, deoarece această obligație revine instanței unde funcționează reclamanții.

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității căii de atac, iar în subisidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021 prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Justiției este fondat, în limitele și în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. Reclamanții a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1490/C/2017 si obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare, individuale, prin care: -sa recalculeze indemnizatiile de incadrare conform Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, incepand cu 09.04.2015 si pana la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinta sectoriala de 405 RON; - sa recalculeze indemnizatiile de incadrare conform Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, incepand cu 01.12.2015 si pana la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referiinta sectoriala de 405 RON majorata cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015. În raport cu susținerile părților și cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reține că la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiției nr. 2066/C/2018. Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că în perioada 09.04.2015 -30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON. La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției. Ulterior, prin Ordinul nr. 90/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiției s-a prevăzut că: "Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28. (2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28. (3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-28. Art. 2 Plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiției, Curții de Apel București și tribunalelor din circumscripția acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanțele publice. (...)". La data de 4 ianuarie 2019, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 90/C prin care a pus în aplicare ordinele anterior menționate și a stabilit, nominal, pentru fiecare judecător din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București, drepturile salariale cuvenite. Înalta Curte constată că toate ordinele menționate stabilesc și recalculează indemnizației reclamantelor prin raportare la o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune. Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimaților-reclamanți și a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, acțiunea a rămas fără obiect. Instanța de control judiciar găsește întemeiată și critica din recurs a pârâtului Ministerului Justiției referitoare la obligarea sa la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală. Astfel, în mod greșit, instanța de fond, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiției de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanți, l-a obligat și la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat, calculat prin raportare la diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală. Această dispoziție, va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului Ministerul Justiției de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată în recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. Totodată, recurentul pârât nu poate fi obligat și la plata despăgubirilor și la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor rezultate, constatând că o astfel de obligație nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorității ministeriale (Ministerul Justiției), ci în sarcina instanței cu personalitate juridică în cadrul căreia judecătorul funcționează. Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției și libertăților cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărind modul de utilizare a acestora. În raport de obligațiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției, Înalta Curte constă că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale și a actualizării sumelor restante cu indicele de inflație și dobânda legală cuvenite magistraților care activează în cadrul instanțelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiției în acest sens, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite. Raportul obligațional, care are ca obiect plata salariului, se desfășoară între reclamanți și Tribunalul București, în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor judecătorești, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terțiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale. Chestiunea vizând existența unei obligații legale a Ministerului Justiției, privind plata diferențelor salariale solicitate de reclamanții magistrați prin acțiunile adresate instanțelor judecătorești, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială. Deși sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut următoarele aspecte, cu relevanță pentru soluția pronunțată în prezenta cauză: "55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecință a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială". 56. În motivarea acestei decizii s-a menționat, între altele, că "În măsura în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49). 57. Mutatis mutandis, pentru identitate de rațiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menționat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, și în alte cauze similare." Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiției nu subzistă obligația de plată către reclamanți a unor despăgubiri rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală, Ministerului Justiției revenindu-i doar obligația asigurării resurselor bugetare necesare plăților salariale și diferențelor rezultate din neplata acestora, iar plata efectivă a drepturilor revine Tribunalului București. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiției, va casa în parte sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite în parte acțiunea, va respinge capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiției să emită ordine individuale pe numele reclamanților, de stabilire a drepturilor salariale ale acestora pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON și pentru perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON, ca fiind rămase fără obiect, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției să plătească despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat reclamanților, aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum și la actualizarea acestor despăgubiri cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și va menține restul dispozițiilor sentinței.