Decizia nr. 1331/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 09.06.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea parțială a Deciziei nr. 76/07.04.2017 emisă de către pârâta Curtea de Apel Ploiești, cu obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii colective privind stabilirea salariilor lunare cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, apoi majorat cu 10% începând cu data de 09.04.2015; obligarea pârâtului de ordin 2 respectiv Curtea de Apel Ploiești să emită deciziile individuale de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. 20/72016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON la care să se adauge inclusiv creșterea procentuală de 10% potrivit legii nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016; obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată apoi cu 10% și venitul efectiv plătit(prin raportare la o valoare de referință sectorială reținută și uzitată în prezent la determinarea salarizării lunare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea pârâtului de ordin 1 la alocarea și virarea sumelor necesare stabilirii și plății diferențelor salariale astfel solicitate prin prezenta, către ordonatorii secundari și terțiari de credite respectiv pârâții de ordin 2 și 3, urmând ca pârâtul Tribunalul Prahova, ca ordonator terțiar de credite, să fie obligat la plata efectivă a prestațiilor bănești datorate.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3151 din 29 iunie 2018: - a respins excepția inadmisibilității cererii de intervenție principală, excepția de litispendență și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției ca neîntemeiate; - a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova; - a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenientele FF. și GG., semnatarele cererii de intervenție principală în nume propriu și în interes personal; - a anulat parțial decizia nr. 76/07.04.2017 emisă de pârâta Curtea de Apel Ploiești și obligă pârâta să emită o nouă decizie reclamanților, privind stabilirea salariilor lunare cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, în sensul acordării indemnizațiilor de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015 și prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON în perioada 01.12.2015-30.09.2016, astfel cum a fost majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015; - a obligat pârâta Curtea de Apel Ploiești să emită deciziile individuale de salarizare; - a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova să restituie reclamanților pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016-cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată apoi cu 10%-și venitul efectiv plătit, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; - a obligat pârâtul Ministerul Justiției la alocarea și virarea sumelor necesare plății diferențelor salariale ale fiecărui reclamant. Obligă pârâtul Tribunalul Prahova să emită intervenientelor FF. și GG. a adeverințelor care să cuprindă perioada aprilie - iulie 2015 a valorii sectoriale de 405 RON.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justițiie, întrucât acest pârât este ordonatorul principal de credite și de faptul că, are obligatia legală potrivit H.G nr. 652/2009 de a asigura fondurile necesare și repartizarea creditelor bugetare ordonatorilor secundari de credite. Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în raport de dispozițiile H.G nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, precum și față de împrejurarea că drepturile și numirea acestei categorii de personal se realizează de președintele Curții de Apel. Potrivit art. 7 alin. (1) lit. o) din Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, "Președintele curții de apel exercita prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activității curții, precum și atribuții de coordonare și control privind administrarea curții de apel și a instanțelor din circumscripție, în sensul că numește personalul auxiliar de specialitate și personalul din departamentul economico-financiar și administrativ al curții de apel și al instanțelor din circumscripția acesteia (...). Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raportul de muncă al intimaților -reclamanți a fost stabilit cu angajatorul, astfel că drepturile salariale au fost calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care a procedat și la calcularea și virarea impozitului și a contribuțiilor sociale către stat. Reclamanții au fost încadrați prin decizie a președintelui Curții de Apel Ploiești, iar Ministerul Justiției, potrivit H.G. nr. 652/2009 de organizare și funcționare, nu are atribuții în legătură cu încadrarea, stabilirea drepturilor salariale sau încetarea raporturilor de serviciu ale personalului instanțelor judecătorești, astfel că nu există niciun temei juridic în baza căruia să se stabilească obligația Ministerului de plată a diferențelor de drepturi salariale calculate prin Deciziile Președintelui Curții de Apel Ploiești. În acest sens și având în vedere și calitatea reclamanților, respectiv, personal auxiliar invocă dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 din 28 iunie 2004 Republicată privind organizarea judiciară. Așadar, Ministerul Justiției nu calculează și nu plătește drepturile salariale decât propriilor angajați, pe cale consecință nu poate fi obligat la restituirea diferențelor solicitate, cum a obligat în mod greșit prima instanță. Astfel, în mod temeinic și legal prima instanță trebuia să constate că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției și respingerea acțiunii față de acest pârât.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 76/07.04.2017 emisă de către pârâta Curtea de Apel Ploiești, cu obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii colective privind stabilirea salariilor lunare cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, apoi majorat cu 10% începând cu data de 09.04.2015; obligarea pârâtului de ordin 2 respectiv Curtea de Apel Ploiești să emită deciziile individuale de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. 20/72016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON la care să se adauge inclusiv creșterea procentuală de 10% potrivit legii nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016; obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată apoi cu 10% și venitul efectiv plătit(prin raportare la o valoare de referință sectorială reținută și uzitată în prezent la determinarea salarizării lunare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea pârâtului de ordin 1 la alocarea și virarea sumelor necesare stabilirii și plății diferențelor salariale astfel solicitate prin prezenta, către ordonatorii secundari și terțiari de credite respectiv pârâții de ordin 2 și 3, urmând ca pârâtul Tribunalul Prahova, ca ordonator terțiar de credite, să fie obligat la plata efectivă a prestațiilor bănești datorate. Prin sentința recurată instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de intervenție principală, excepția de litispendență și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției ca neîntemeiate.(…) În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției prin Decizia nr. 13/13.06.2016, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație si Justiție, în dosarul nr. x/2016, s-a statuat că: "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002, în calitatea sa de ordonator principal de credite (...), nu are calitate procesuală pasiva în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariată". În motivarea acestei decizii, ÎCCJ a reținut că o caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane (spre deosebire de raportul obligațional civil, în cadrul căruia poate fi, uneori, o pluralitate de subiecte active sau pasive), astfel încât, ținând seama și de caracterul exclusiv al competenței (una și aceeași atribuție trebuie sa aparțină unei singure autorități publice), în măsura în care pretențiile deduse judecații vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natura salarială, "legitimarea procesuală pasiva revine doar autorității publice cu care funcționarul public se afla în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparține prerogativa stabilirii și acordării drepturilor salariale", Prin această decizie, ÎCCJ a subliniat că interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că ar reprezenta o garanție a executăm obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, câta vreme atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății. În concluzie, argumentul principal reținut de prima instanță pentru a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției vine în contradicție cu dezlegarea dată de instanța supremă, deopotrivă aplicabilă în toate situațiile în care ordonatorul principal de credite și instituția centrală sunt chemați în judecată de către angajați ai unor unități/instituții din subordine, în litigii având ca obiect drepturi de natură salarială. Prin urmare, ținând cont de prevederile legale arătate mai sus, între angajații din cadrul instanțelor judecătorești și Ministerul Justiției nu există niciun fel de raport juridic, astfel încât nașterea unui conflict de drepturi între aceștia și instituția angajatoare, cu care este încheiat contractul de muncă, nu poate să declanșeze nicio obligație în sarcina Ministerului Justiției în calitatea de autoritate centrală, sau a ministrului justiției în calitate de ordonator principal de credite, obligația de stabilire și plată în concret a drepturilor salariaților fiind în sarcina exclusivă a unității angajatoare. Astfel fiind Înalta Curte apreciază că în mod netemeinic și nelegal prima instanță a respins, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, cu ignorarea dispozițiilor legale mai sus incidente.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea și virarea sumelor necesare plății diferențelor salariale ale fiecărui reclamant, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.