ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 663/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.03.2017 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța, au formulat, în conformitate cu Anexa VI, cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 și art. 8 în referire la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea pentru fiecare reclamant, începând cu data de 01.07.2015 (ulterior datei de 09.04.2015, de intrare în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței și, pe cale de consecință, au solicitat instanței să oblige pârâtul Ministerul Justiției: - să emită pentru fiecare în parte începând cu data de 01.07.2015 (ulterior datei de 09.04.2015, de intrare în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței; - să plătească, începând cu 01.07 2015, în temeiul art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015. diferențele salariale rezultate din recalcularea drepturilor salariale. Sumele vor fi actualizate cu rata inflației, pârâtul urmând a fi obligat și la plata dobânzii legale aferentă debitelor până la data plății efective. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului ca, la emiterea ordinelor de salarizare, să țină cont, în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3747 din data de 17 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta D. pentru autoritate de lucru judecat, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., E., F., G., H., I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea De Apel București, Tribunalul București, Tribunalul Teleorman, Curtea De Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta D., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum și reclamanții A., J., K., D., E., L., G., H. și I., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. 3.1. Recurenții A., J., K., D., E., L., G., H. și I. solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 3747/17.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București și, în principal, respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind emiterea unor noi ordine de salarizare, obligarea părților adverse la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 01.07.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenței dintre venitul pe care fiecare dintre reclamanți l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 01.07.2015-30.11.2015, respectiv 405 RON majorată cu 10% pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016 potrivit Legii nr. 293/2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. În subsidiar, solicită trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București. Recurenții arată că instanța de fond a ignorat faptul că au invocat în cadrul cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 8 în ref. la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, ce le permit să conteste refuzul Ministerului Justiției de a se conforma solicitărilor lor. Astfel, cererea reclamanților, înregistrată de Ministerul Justiției sub nr. 14.468/16.02.2017, nu a fost soluționată, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, au posibilitatea de a formula prezenta acțiune, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 554/2004. O interpretare contrară le-ar afecta dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO, în componenta dreptului de acces la o instanță. Posibilitatea de a solicita emiterea de noi ordine de salarizare (fără contestarea vreunui ordin de salarizare) rezultă și în baza puterii de lucru judecat reieșite în urma soluționării definitive a dosarului nr. x/2016, în care Curtea de Apel București a dispus "Obligă pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 9.04.2015 până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant cu pârâtul. Obligă pârâtul la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective". Soluția a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție. Puterea de lucru judecat (în privința posibilității de a solicita recunoașterea valorii maxime de referință sectoriale, fără contestarea vreunui ordin de salarizare) reiese și din dosarele nr. x/2017, y/20164, w/20165. E surprinzător că instanța de fond a apreciat că era necesară contestarea O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017 pentru valorificarea pretențiilor recurenților reclamanți în condițiile în care, în dosarul nr. x/2016, reclamanta Curtea de Apel București a solicitat obligarea Ministrului Justiției, în absența contestării vreunui ordin de salarizare, să emită ordine de salarizare pentru judecătorii aflați în circumscripția Curții de Apel București, în care să menționeze că începând cu 09.04.2015 reclamanții beneficiază de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile la nivelul maxim pentru funcțiile deținute calculată la valoare de referință sectorială de 405 Ici aferentă familiei ocupațională "Justiție", la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din 01.12.2015. Pretențiile Curții de Apel București au fost admise de Curtea de Apel Pitești la data de 04.07.2017 în dosarul nr. x/2016. De remarcat este și faptul că o acțiune identică a unor colegi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București a fost admisă de Curtea de Apel București în cadrul dosarului nr. x/2016 O jurisprudență neunitară a Curții de Apel București ar putea indica o încălcare a art. 6 CEDO, justițiabilii neputând prevedea rezultatul unor acțiuni identice. De altfel, instanța de fond a reținut, în fapt, o inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată (necesitatea contestării O.M.J. nr. 219/C/Ol. 02.2017 pentru valorificarea pretențiilor reclamanților) fără a invoca excepția inadmisibilității, conform art. 245 C. proc. civ., și a respinge cererea ca inadmisibilă. Astfel, motivarea Curții de Apel București e contradictorie, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată în urma reținerii unui unic pretins motiv de inadmisibilitate (ce nu a pus în discuție fondul dreptului). Nu era necesară contestarea O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017 pentru valorificarea pretențiilor deduse judecății atâta timp cât prin ordin al Ministerului Justiției (de exemplu, nr. 1488/C/24.05.2017, 1490/C/24.05.2017), în aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, O.U.G. nr. 57/2015, Legii nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 71/2015, deciziei nr. 23/26.09.2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, în perioada 09.04.2015-31.07.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor care beneficiau de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și sporurilor mai mic decât stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivelul maxim. Totodată, Ministerul Justiției a recunoscut că nu a plătit diferențele rezultate, așteptând asigurarea fondurilor în buget. De altfel, contestarea O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017 nu ar fi produs niciun efect în privința pretențiilor reclamanților. Astfel, O.M.J. nr. 2I9/C/01.02.2017 stabilește, începând cu 01.10.2016, valoarea de referință sectorială de 405 RON (majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015), în timp ce pretențiile în cauză vizează perioada 01.07.2015-01.10.2016. Totodată, evidențiază că sentința civilă nr. 3747/17.10.2017 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În primul rând, prin ordinul Ministerului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, s-a stabilit că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 Iei. Prin același ordin, s-a stabilit că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON. Astfel, a fost recunoscut de pârâtul Ministerul Justiției primul ncapăt de cerere, privind emiterea ordinelor de salarizare (fiind stabilită o valoare de referință sectorială superioară celei solicitate de noi în prezentul litigiu). Prin urmare, având în vedere și art. 9 alin. (2) C. proc. civ., capătul de cerere privind emiterea unor noi ordine de salarizare urmează a fi respins ca rămas fără obiect. Tot prin ordinul Ministerului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, s-a recunoscut și că nu au fost plătite diferențele rezultate, așteptându-se asigurarea fondurilor în buget. În plus, prin O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017, a fost recunoscută valoarea de referință sectorială pretinsă, respectiv 405 RON (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015) și 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015. In al doilea rând, deși au demonstrat (prin practica judiciară invocată) nivelul maxim al valorii de referință sectorială pretinse, Curtea de Apel București nu a analizat acest aspect, nepronunțându-se în privința reparării prejudiciului suferit prin neaplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON (pentru perioada 01.07.2015-30.11.2015), respectiv 405 RON majorată cu 10% (pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016). 3.2. Recurenta D., în temeiul art. 483 alin. (1) și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care solicită admiterea recursului, respingerea, ca neîntemeiată, a excepției autorității de lucru judecat invocate de Curtea de Apel Galați și reținerea cauzei spre rejudecare, în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Prin sentința civilă nr. 3747/2/2017 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocate de pârâta Curtea de Apel Galați, iar cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că a formulat anterior, împreună cu alți reclamanți, o cerere de judecată cu același petit, cerere soluționată prin sentința civilă nr. 1508/26.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care a respins cererea formulată pentru autoritate de lucru judecat, fără a arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată. Consideră că instanța de judecată trebuia să analizeze incidența dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., anume să verifice dacă între cele două cauze există identitate de părți, cauză și obiect. Astfel, așa cum a arătat și în notele de ședință depuse la dosarul cauzei, între cele două cauze există doar o identitate parțială de obiect. Prin sentința civilă nr. 1508/26.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat să emită un nou ordin de salarizare în ceea ce o privește, cu o indemnizație de încadrare recalculată, potrivit art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, începând cu data de 01.07.2015. Cererea adițională prin care a solicitat obligarea pârâților la recalcularea și plata drepturilor salariale, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția fiecăruia dintre reclamanți îndeplinită în cadrul instanței, luându-se în considerare valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2012 și majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 10%, calculat cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data 01.12.2015, a fost respinsă, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., cererea nefiind soluționată pe fond, neexistând astfel autoritate de lucru judecat cu privire la aceasta. Prin cererea de chemare în judecată formulată în prezentul dosar a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.07.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 Iei și începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015. De asemenea, consideră că cele două acțiuni formulate au și o cauză diferită, definită ca fiind situația de fapt calificată juridic. Astfel, din analiza celor două cereri de chemare în judecată, rezultă că situația de fapt, precum și motivele de drept invocate sunt diferite, ceea ce exclude existența autorității de lucru judecat.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata Curtea de Apel Galați a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanta D., prin care solicită respingerea cererii de recurs, având în vedere următoarele: În speță, apreciază că în cauză nu se impune o analiză aprofundată a motivelor de recurs invocate de reclamantă, având în vedere următoarele: Prin Ordinul nr. 2066/C/25.05.2018, Ministerul Justiției a dispus pentru magistrații judecători: "Art. 1. - (1) în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (2) în periada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare Ia o valoare de referință sectorială de 463,5 RON. Art 3. - Plata drepturilor salariate prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând ca luna august2018, pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018; b) pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției. ". Astfel, fără a fi necesară analiza considerentelor legale care au dus la adoptarea ordinului sus redat, drepturile salariate ale magistraților judecători din cadrul instanțelor judecătorești (inclusiv pentru reclamantă) au fost recunoscute prin Ordinul al ministerului de resort. Chiar și în condițiile în care s-ar admite netemeinicia excepției autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că prin Ordinul 2066/C/25.05.2018, reclamantei din prezenta cauză i-a fost recunoscut un nivel de salarizare superior celui solicitat inițial, acțiunea acesteia a rămas fără obiect. In ceea ce privește acordarea retroactivă a noilor valori sectoriale de referință, cu începere de 09.04.2012, aceasta este nefondată, în condițiile în care nu se poate aprecia că prescripția invocată de reclamantă a fost întreruptă, întrucât prevederile art. 1 alin. (51) din O.G. nr. 83/2014 nu au nicidecum o atare semnificație. 4.2. Tribunalul Galați a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de reclamanta D. prin care solicită instanței respingerea recursului formulat, instanța aplicând corect dispozițiile art. 431 alin. 1 C. proc. civ. în care sunt menționate efectele lucrului judecat. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Precizează că, în ceea ce privește salarizarea recurentei reclamante D., s-a emis de Ministrul Justiției Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 în conformitate cu care s-au recalculat indemnizațiile de încadrare brute lunare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenților judiciari, acestea fiind stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015 și de 463,5 RON în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017. 4.3. Tribunalul București a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenții-reclamanți A. și alții, considerându-l nefondat deoarece, în calitate de ordonator terțiar de credite, partea nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile solicitate de reclamanți în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiției. Prin Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018 s-a stabilit că judecătorii beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017. În același act administrativ, se precizează faptul că plata drepturilor salariate stabilite prin raportare la valorile de referință sectorială amintite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, fapt care subliniază, încă o dată, imposibilitatea Tribunalului București de a efectua vreo plată, în lipsa unor fonduri bugetare repartizate pentru achitarea diferențelor salariate. Față de emiterea Ordinului MJ nr. 2066/C/24.05.2018, pretențiile recurenților au rămas fără obiect și, pe cale de consecință, recursul promovat este lipsit de interes. 4.4. Ministerul Justiției a depus întâmpinare la recursul formulat de recurenții - reclamanți A., L., D., E., K., J., G., H. și I. solicitând respingerea recursului formulat și menținerea sentinței civile nr. 3747/2017 din 17.10.2017 ca fiind legală și temeinică. Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbau în aceiași zi în care a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.201, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016. prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016. act administrativ emis în aplicarea acesteia și ținând cont de împrejurarea că la 1 august 2016 se aflau în plată unele indemnizații de încadrare brute lunare, stabilite potrivit Ordinelor ministrul justiției nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 și nr. 1563/2015, prin care, în baza unor hotărâri judecătorești, s-au acordat creșteri salariate de 5%, 2% și 11%, indemnizații care reprezentau nivelul maxim în plată la aceea dată, iar nu la o valoarea de referință sectorială de 405 RON (anterior majorării de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015). Așadar, câtă vreme art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare a fost în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional, acesta și-a produs integral efectele, Ministerul Justiției nu putea emite în aplicarea sa acte administrativec să conțină altă soluție decât cea legală. Ulterior, în urma publicării Deciziei Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispoziției în cauză, iar în motivare s-a reținut și obligația tuturor autorităților și instituțiilor publice de a aplica deîndată decizia, fără a mai aștepta o intervenție legislativă, Ministerul Justiției s-a conformat și a emis în aceeași zi OMJ nr. 4680/C/21.12.2016. Astfel, Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligațiile, iar obligarea acestuia, printr-o hotărâre judecătorească la emiterea ordinelor individuale s-ar fi justificat numai în ipoteza unei inacțiuni a Ministerului Justiției și în măsura în care nu și-ar fi luat angajamentul de a emite ordinele de încadrare individuale. Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)." Acest ordin a avut ca temei de fapt tocmai stabilirea de către alți ordonatori principali de credite din sistemul justiției a drepturilor salariale prin raportarea la valoarea de referință sectorială de 405 RON, folosită de înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior alMagistraturii. Așadar, doar cu începere de la acest moment, 01.10.2016, putea fi avută în vederea o nouă valoare de referință sectorială, lucru care s-a și realizat prin O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017, neexistând nici un temei pentru a acorda valoarea de referință sectorială de 405 în perioada anterioară. În aplicarea dispozițiilor ordinelor ministrului justiției nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017 a fost emis O.M.J. nr. 1490/C din 24.05.2017, prin care a fost stabilit, începând cu data de 09.04.2015, cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor pentru fiecare dintre intimații-reclamanți. Menționează că OMJ nr. 2066/C/2018 a fost pus în executare, în sensul că judecătorii și asistenții judiciari au primit deja salariile majorate pentru luna iulie 2018, corespunzător valorii de referință sectorială 463,5 RON, fiind emise și acte individuale. Astfel, prin anexele privitoare la fiecare dintre recurenți la OMJ nr. 3072/C/2018 au fost stabilite drepturile cuvenite recurenților - reclamanți.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți, a apărărilor intimaților-pârâți invocate prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenții susțin teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei. În acord cu susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază că argumentarea hotărârii nu este clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ. În speță, reclamanții au formulat, în conformitate cu Anexa VI, cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 și art. 8 în referire la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea pentru fiecare reclamant, începând cu data de 01.07.2015 (ulterior datei de 09.04.2015, de intrare în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței și, pe cale de consecință, au solicitat instanței să oblige pârâtul Ministerul Justiției: - să emită pentru fiecare în parte începând cu data de 01.07.2015 (ulterior datei de 09.04.2015, de intrare în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței; - să plătească, începând cu 01.07 2015, în temeiul art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015. diferențele salariale rezultate din recalcularea drepturilor salariale. Sumele vor fi actualizate cu rata inflației, pârâtul urmând a fi obligat și la plata dobânzii legale aferentă debitelor până la data plății efective. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului ca, la emiterea ordinelor de salarizare, să țină cont, în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date. Instanța de fond a reținut că reclamanții își întemeiază dreptul la acțiune pe dispozițiile Anexei VI, cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010, făcând referire la procedura prealabilă depusă la dosar, respectiv la cererea de emitere a ordinelor de salarizare. Curtea de Apel stabilește astfel că, în speță, prin cererea adresată Ministrului Justiției, reclamanții nu contestă modul de stabilire a drepturilor salariale prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, ci solicită direct emiterea unor alte ordine de salarizare.. în atare situație, Curtea apreciază că nu se poate reține în sarcina pârâților un refuz nejustificat de emitere a ordinelor de salarizare în sensul dorit de reclamanți, câtă vreme ordinul de salarizare pe baza cărora au fost stabilite drepturile salariale individuale nu a fost contestat. Așa fiind, Curtea constată că pârâtul Ministerul Justiției nu poate fi obligat la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu toate consecințele ce decurg de aici. Corect afirmă recurenții că instanța de fond a reținut, în fapt, o inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată (necesitatea contestării O.M.J. nr. 219/C/Ol. 02.2017 pentru valorificarea pretențiilor reclamanților) fără a invoca excepția inadmisibilității, conform art. 245 C. proc. civ., și a respinge cererea ca inadmisibilă. Astfel, motivarea Curții de Apel București e contradictorie, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată în urma reținerii unui unic pretins motiv de inadmisibilitate (ce nu a pus în discuție fondul dreptului). De altfel, nici nu era necesară contestarea O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017 pentru valorificarea pretențiilor deduse judecății cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 22/2020 din 14/09/2020, dată în Dosarul nr. x/2020, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că în litigiile vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, angajatul se poate adresa direct instanței de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanței să fi solicitat angajatorului acordarea acelorași drepturi. În strânsă legătură cu această dezlegare data de Înalta Curte, se impune a se arăta că sesizarea instanței de contencios administrativ are, ca premisă, vătămarea reclamantului care se produce fie prin actul administrativ al autorității publice, fie prin nesoluționarea de către aceasta, în termenul legal, a unei cereri, aspect ce reiese din prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii judiciare și că de esența contenciosului administrativ este fie existența unui act administrativ a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluționarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, manifestări sau omisiuni ale autorității publice prin care subiectul ce poate sesiza instanța de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, de asemenea, în cazul unor litigii de funcție publică, în care problemele de drept referitoare la stabilirea competenței materiale și funcționale a instanțelor de a soluționa anumite cauze rezulta din calificarea diferită a litigiilor ca fiind litigii de muncă sau litigii de contencios administrativ că, în cauzele analizate, pretenția concretă dedusă judecății, obiect al cererii de chemare în judecată, consta în obligarea angajatorului, autoritate publică, la plata unor drepturi bănești aferente desfășurării activității în cadrul unor raporturi juridice de muncă de către anumite categorii de persoane și că, în toate cazurile analizate, refuzul angajatorului, autoritate publică, nu se înfățișează ca obiect al acțiunii judiciare, în sensul art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, ci are valoarea de cauză a acțiunii (causa petendi). În acest context, legal și jurisprudențial, în speța de față pretenția concretă dedusă judecății, obiect al cererii de chemare în judecată, a constat în obligarea angajatorului, instituție publică, la plata unor drepturi bănești aferente desfășurării activității în cadrul unor raporturi juridice de muncă, nefiind atacat actul administrativ prin care aceste drepturi au fost stabilite și în privința cărora, prin legile succesive de salarizare unitară și anuală a personalului plătit din fondurile publice, s-a stabilit o procedură prealabilă de contestare, la ordonatorul de credite. Așadar, refuzul angajatorului nu se înfățișează ca obiect al acțiunii judiciare, în sensul art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, ci are valoarea de cauză a acțiunii. Față de reținerile Înaltei Curți, astfel cum au fost ele expuse mai sus, se impune a se proceda la casarea sentinței recurate si la trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cu prilejul rejudecării, se impune inclusiv ca instanța de fond să aprecieze, în raport de susținerile părților și de obiectul cauzei, asupra competenței sale materiale întrucât acțiunea, astfel cum a fost configurată de către reclamanți, are ca obiect principal plata, în temeiul legii, a unor diferențe salariale, ce derivă dintr-un raport juridic de muncă. De asemenea, în rejudecare vor fi analizate și restul aspectelor de fapt și de drept invocate de părți, referitoare la autoritatea de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 1508/26.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal (în ceea ce o privește pe recurenta D., puterea de lucru judecat ca urmare a soluționării definitive a dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, rămânerea fără obiect a acțiunii raportat la emiterea și punerea în plată a Ordinului MJ2066/C/25.05.2018.

Temeiurile de drept le soluției pronunțate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE,