ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4740/2024

Ședința publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.07.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 1299/17.05.2023 și a anexei acestuia;

- obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să-i stabilească indemnizația lunară care să cuprindă și sporul de fidelitate - sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 148 din 2 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost anulat în parte Ordinul nr. 1299/I din 17.05.2023 emis de pârâtă, în privința reclamantului.

A fost obligată pârâta la emiterea unui nou ordin prin care să stabilească indemnizația lunară cuvenită reclamantului care să cuprindă și sporul de fidelitate - sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, începând cu data de 01.04.2023.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 153/2017, aplicabil în cauză, care prevede că indemnizația lunară de încadrare cuvenită asistenților judiciari se calculează exclusiv în funcție de două tranșe de vechime în funcție, de la 0 la 3 ani, precum și de la 3 la 5 ani.

La pronunțarea hotărârii, instanța de fond a avut în vedere în mod eronat sentința civilă nr. 1687/24.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 și nu a ținut cont de decizia nr. 4600/13.10.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, hotărâre ce îl privește pe reclamantul din prezenta cauză.

Recurenta a menționat că, în cuprinsul acestei decizii, respectiv nr. 4600/13.10.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020, instanța de control judiciar a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2022.

Totodată, în aceeași decizie pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a apreciat că nu sunt încălcate nici principiile egalității și nediscriminării, consacrate de dispozițiile interne sau de dispozițiile convenționale.

Practic, toate considerentele reținute de instanța supremă în dosarul menționat sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză.

Faptul că, prin ordinele emise de Ministerul Justiției, drepturile salariale ale intimatului-reclamant au fost stabilite conform anexei, în sensul că acesta beneficia de un spor de fidelitate corespunzător unei vechimi în funcție de 15-20 ani, nu echivalează cu o recunoaștere a acestei vechimi, ci doar cu acordarea unor drepturi salariale ca efect al aplicării principiului egalizării.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare, a arătat că problema obligativității emiterii ordinelor de salarizare în privința sa ținând cont de sentința civilă nr. 1687/24.10.2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2018 a fost tranșată, în mod definitiv, în dosarele nr. x/2019 și y/2020, prin sentința civilă nr. 783/13.11.2019 și prin sentința civilă nr. 1032/20.10.2020 pronunțate de Curtea de Apel București.

Prin urmare, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., există puterea de lucru judecat a acestor două sentințe, aspect în raport de care a apreciat că instanța nu poate repune în discuție ceea ce s-a tranșat deja prin hotărâre judecătorească, anume că ordinele de salarizare emise ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1687/2018 trebuie să stabilească sporul de fidelitate.

A mai arătat intimatul că acțiunea de fond nu are ca și cauză Legea nr. 153/2017 și că nu a revendicat un drept salarial, iar recurenta încearcă să inducă ideea că acțiunea vizează acordarea sporului de fidelitate.

Recursul declarat se rezumă la invocarea deciziei RIL nr. 12/06.06.2022 care, astfel cum a reținut și instanța de fond, nu se aplică în cauza de față.

Intimatul a susținut că recurenta este obligată să aplice prevederile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din hotărârile judecătorești.

Totodată, a depus patru sentințe civile ale Curții de Apel București, menționând că sunt pronunțate în dosare având obiect identic și în care acțiunea a fost admisă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului București, a solicitat anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 1299/17.05.2023 și a anexei acestuia, obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să-i stabilească indemnizația lunară care să cuprindă și sporul de fidelitate - sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției.

Prin sentința atacată în recurs, Curtea de Apel București a reținut incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat sub aspectul supus discuției, respectiv îndreptățirea petentului la acordarea sporului de fidelitate, având în vedere sentința civilă nr. 1687/24.10.2018 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelurilor.

Înalta Curte constată că, în pronunțarea acestei soluții, prima instanță a valorificat greșit autoritatea de lucru judecat dedusă din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2018, în raport de obligațiile efectiv stabilite de Tribunalul Dâmbovița și de existența unor litigii purtate între reclamant și pârâtul Ministerul Justiției, ulterior soluționării dosarului nr. x/2018

Astfel, sub cel dintâi aspect, se observă că, prin sentința civilă nr. 1687 din 24.10.2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor, s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalului București, care au fost obligați la calcularea și la plata salariului care să includă sporul de fidelitate - sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției, începând cu 17.07.2015 și pentru viitor, până la încetarea raportului de serviciu al reclamantului. Totodată, aceștia au fost obligați la plata diferențelor salariale astfel rezultate, începând cu 17.07.2015, actualizate cu rata inflației și dobânda legală de la data când trebuiau achitate și până la plata efectivă. Așadar, pârâtul nu a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare prin care indemnizațiile de încadrare ale reclamantului asistent judiciar să fie calculate în raport de vechimea efectivă în funcție (sporul de fidelitate), ci doar la calcularea și plata diferențelor salariale sus-indicate.

Cu privire la ordinele de salarizare emise ulterior de Ministerul Justiției, instanța de control judiciar reține următoarele:

(1) Ordinul nr. 1415/C din 19.03.2019 - prin sentința civilă nr. 783 din 13.11.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin anularea recursului (decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 446/2022), Curtea de Apel București a admis cererea reclamantului și a dispus modificarea Ordinului nr. 1415/C din 19.03.2019, în sensul includerii în indemnizația lunară cuvenită acestuia, începând din 1.01.2019, și a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției;

(2) Ordinul nr. 5290/C din 20.12.2019 - prin sentința civilă nr. 1032/2020 din 20.10.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin anularea recursului (decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5426/2022), Curtea de Apel București a admis în parte cererea petentului și a dispus modificarea Ordinului nr. 5290/C din 20.12.2019, în sensul includerii în indemnizația lunară cuvenită acestuia, începând din 1.12.2019, și a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției;

Cele două sentințe menționate la pct. 1 și 2 au fost avute în vedere de instanța de fond și, totodată, invocate de intimatul-reclamant ca practică judiciară favorabilă, însă instanța de control judiciar reține că acestea sunt definitive ca urmare a admiterii excepției nulității recursurilor pentru nemotivare, problema de drept din speță nefiind analizată în căile de atac declarate. Totodată, aceste două sentințe sunt pronunțate înaintea Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

(3) Ordinul nr. 571/C din 18.02.2020 - prin sentința civilă nr. 1083 din 26.10.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București a admis cererea și a anulat Ordinul de salarizare individuală nr. 571/C din 18.02.2020 emis de pârâtul Ministerul Justiției, în ceea ce îl privește pe reclamant, obligând pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin în sensul includerii în indemnizația lunară cuvenită reclamantului, începând din 1.01.2020, și a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției; sentința antereferită a fost casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4600 din 13.10.2022, care, în rejudecare, a respins acțiunea formulată de petent, ca neîntemeiată.

Înalta Curte reține că, deși acest litigiu a privit un alt act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, totuși chestiunea de drept dedusă judecății a fost aceeași, și anume existența sau nu a dreptului asistenților judiciari la stabilirea indemnizației în raport de vechimea în funcție, în cadrul normativ prevăzut de Legea nr. 153/2017.

Astfel, în dosarul menționat s-a stabilit că sentința curții de apel a fost dată cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 153/2017, aplicabil în cauză, care prevede că indemnizația lunară de încadrare cuvenită asistenților judiciari se calculează exclusiv în funcție de două tranșe de vechime în funcție, de la 0 la 3 ani, precum și de la 3 la 5 ani.

În ceea ce privește decizia nr. 5427/2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție, atașată de intimatul-reclamant la dosarul de recurs odată cu întâmpinarea, se reține că aceasta privește altă parte, iar nu reclamantul din prezenta cauză.

Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" - la Legea nr. 284/2010, asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din această anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, având în vedere numirea acestora în funcție pe o perioadă de 5 ani. Această soluție legislativă a fost preluată și în prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII secțiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora a fost emis OMJ nr. 3344/C/2020, contestat în cauză.

Rezultă, din prevederile legale amintite că, pentru categoria profesională în care se regăsește intimatul-reclamant, legiuitorul nu a prevăzut dreptul la calcularea indemnizației de încadrare în raport de vechimea efectivă în funcție nici prin Legea nr. 153/2017 și nici conform legislației anterioare în materia salarizării.

Totodată, în privința chestiunii litigioase vizând dreptul asistenților judiciari de a fi salarizați în raport de vechimea efectivă în funcție, Înalta Curte are în vedere soluția și considerentele Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) și art. 5 alin. (1

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 3

1

alin. (1) - (l

3

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției - Anexa VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor asistenților judiciari nu presupune majorarea indemnizației lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcție, superioară celei de 5 ani."

Deși decizia nr. 12/2022 privește interpretarea și aplicarea prevederilor din acte normative anterioare Legii nr. 153/2017, considerentele sale se impun și în raport de actele de salarizare emise în temeiul acestei legi, câtă vreme, în materia salarizării asistenților judiciari soluția legislativă a fost constantă, prevederile din Legea nr. 284/2010 fiind preluate în cuprinsul art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII secțiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar decizia interpretativă dezleagă problema referitoare la modul de calcul al indemnizațiilor de încadrare ale asistenților juridiciari, în raport de tranșele de vechime prevăzute de legiuitor.

Așadar, potrivit acestei decizii, obligatorii conform dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor asistenților judiciari nu presupune majorarea indemnizației de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcție, superioară celei de 5 ani, astfel cum în mod corect a stabilit recurenta-pârâtă prin actul administrativ contestat în cauza pendinte.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte, prima instanță pronunțând o soluție greșită de admitere a acțiunii, ce se impune a fi reformată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 148 din 2 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 148 din 2 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.