ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4633/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1610 din 20 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția tardivității recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.;

- a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 561 din 29 decembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat;

- a respins recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 561 din 29 decembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat;

- a admis recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței nr. 561 din 29 decembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal;

- a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza pentru o nouă judecată la aceeași instanță;

- a menținut în rest sentința atacată cu privire la respingerea excepției de nelegalitate invocată de reclamantă, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGRFP Timișoara și respingerea petitului privind obligarea pârâților la repararea prejudiciilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, împotriva deciziei de la pct. 1 a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei nr. 1610 din 20 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în sensul rejudecării recursului formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 561/29.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât în mod eronat a fost respins ca tardiv formulat.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a susținut, în esență, existența unei erori materiale evidente în soluționarea recursului său, în sensul că, prin decizia nr. 1610/20.03.2024, instanța de recurs a respins recursul ca tardiv formulat, deși acesta a fost depus în termenul legal. Contestatoarea explică faptul că sentința civilă nr. 561/29.12.2022 a Curții de Apel Timișoara i-a fost comunicată la data de 25.01.2023, iar termenul de 15 zile pentru declararea recursului a expirat la data de 10.02.2023, vineri. În aceeași zi, recursul a fost transmis atât prin e-mail, cât și prin poștă cu scrisoare recomandată, dovada fiind recipisa purtând ștampila oficiului poștal. Înregistrarea efectivă la instanță a avut loc la data de 13.02.2023, prima zi lucrătoare ulterioară. Contestatoarea arată că instanța de recurs nu a avut în vedere aceste dovezi și a omis verificarea plicului prin care recursul a fost transmis prin poștă, ceea ce constituie o eroare materială de tipul celor avute în vedere de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., adică o greșeală evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății.

Susține că jurisprudența Înaltei Curți a consacrat că eroarea materială aptă să atragă admisibilitatea contestației în anulare presupune respingerea recursului ca tardiv, ca insuficient timbrat sau ca introdus de o persoană fără calitate, deși la dosar există dovezi contrare, iar pentru verificarea acestor situații nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. În doctrină s-a subliniat că această reglementare este o preluare a vechii dispoziții din art. 318 C. proc. civ. 1865 referitoare la "greșeala materială", vizând acele vicii fundamentale de natură formală care impun, în mod automat, o soluție diferită asupra recursului.

În consecință, contestatoarea susține că în cauză se verifică exact o asemenea ipoteză, respectiv o respingere eronată a recursului ca tardiv formulat, deși acesta a fost transmis în termen, atât electronic cât și prin poștă, cu respectarea tuturor cerințelor legale. Ca urmare, solicită admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și judecarea pe fond a recursului.

3.1. Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată.

3.2. Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

3.3. Legal citați, ceilalți intimați nu au formulat întâmpinări față de contestația în anulare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată.

Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (...)"

Contestatoarea apreciază că aceste dispoziții sunt incidente în cauză, întrucât instanța de recurs a reținut în mod eronat că recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. este tardiv formulat, deși, în opinia sa, recursul a fost transmis în termenul legal, astfel că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatoarea să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestatoare o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici asupra modului în care instanța de recurs a înțeles să aplice dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Contestatoarea solicită, practic, a se da o altă interpretare dispozițiilor legale, invocând, astfel, aplicarea greșită a acestora, și nu o "eroare materială", astfel cum este reglementată această noțiune de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Este adevărat că doctrina și jurisprudența constantă în materie au statuat că, prin eroare materială, ca temei al unei contestații în anulare, se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara și, pentru verificarea acestor situații, nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Însă, contrar susținerilor contestatoarei, instanța de recurs a apreciat în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantei este tardiv formulat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 același Cod, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1610 din 20 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 octombrie 2024.