ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2854/2025

HOTĂRÂRE
27.05.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2854/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 27 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.06.2023 reclamanta Filia Bărbulești, prin Parohia Armășești - Biserica Sf. Gheorghe, în contradictoriu cu pârâții UAT com. Armășești, CL al com. Armășești, UAT Bărbulești, CL Bărbulești și Guvernul României, a solicitat:

- să fie anulată parțial hotărârea CL (HCL) nr. 30/26.06.2001 adoptată de CL Armășești, precum și hotărârile CL Bărbulești având același obiect, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al com. Armășești și Bărbulești, prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenurile cu destinație cimitir, de la poziția 11 (cimitirul Bărbulești);

- să fie anulată parțial Hotărârii de Guvern (H.G.) nr. 1353/27.12.2001, anexa 11, în ceea privește poziția 11 (cimitir Bărbulești), H.G. publicată Monitorul Oficial al României (M.Of.) nr. 205 bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al UAT Armășești a cimitirului Bărbulești.

Prin sentința civilă nr. 2087 din 18 decembrie 2023 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

A respins, ca neîntemeiată, inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la anularea parțială a H.G. nr. 1353/2001, invocată pe cale de excepție.

A respins, ca lipsită de obiect, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea parțială a HCL nr. 30/2001.

A admis excepția lipsei de obiect a acțiunii.

A anulat, ca fiind lipsită de obiect, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Filia Bărbulești, prin Parohia Armășești - Biserica Sf. Gheorghe în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armășești și Consiliul Local al Comunei Armășești, Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bărbulești și Consiliul Local al Comunei Bărbulești și cu Guvernul României.

A respins, ca rămasă fără obiect, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Filia Bărbulești prin Parohia Armășești - Biserica Sf. Gheorghe întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată și în contradictoriu cu UAT și CL Bărbulești, nu numai cu UAT și CL Armășești. Astfel a reținut în mod eronat dispozițiile H.G. nr. 766/2011 prin care s-a abrogat Anexa 11, poziția 11- cimit Bărbulești.

Instanța de fond nu a analizat umătoarele modificări ale H.G. nr. 1353/2001 și anume H.G. nr. 1127/2011, care introduce Anexa 58, fosta poziție 11 din Anexa 11 a comunei Armășești de care aparținea atunci cimitirul Bărbulești.

Mai arată recurenta că modificările și completările legislative nu s-au oprit la H.G. nr. 766/2011 când poziția 11 a cimitirului Bărbulești a fost abrogată în data de 19.08.2011 ci a continuat cu H.G. nr. 1127/2011 când cimitirul Bărbulești a primit alt număr, altă poziție, în data de 09.11.2011.

Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Armășești a depus întâmpinare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamanta și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 5 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Prin urmare, argumentația cererii de recurs se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în faptul că hotărârea primei instanțe nu satisface exigențele unei motivări rezonabile și motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale incidente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat anularea parțială a hotărârea CL (HCL) nr. 30/26.06.2001 adoptată de CL Armășești, precum și hotărârile CL Bărbulești având același obiect, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al com. Armășești și Bărbulești, prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenurile cu destinație cimitir, de la poziția 11 (cimitirul Bărbulești);

- să fie anulată parțial Hotărârii de Guvern (H.G.) nr. 1353/27.12.2001, anexa 11, în ceea privește poziția 11 (cimitir Bărbulești), H.G. publicată Monitorul Oficial al României (M.Of.) nr. 205 bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al UAT Armășești a cimitirului Bărbulești.

Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la anularea parțială a H.G. nr. 1353/2001, invocată pe cale de excepție; a respins, ca lipsită de obiect, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea parțială a HCL nr. 30/2001; a admis excepția lipsei de obiect a acțiunii; a anulat, ca fiind lipsită de obiect, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Filia Bărbulești, prin Parohia Armășești - Biserica Sf. Gheorghe în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armășești și Consiliul Local al Comunei Armășești, Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bărbulești și Consiliul Local al Comunei Bărbulești și cu Guvernul României;a respins, ca rămasă fără obiect, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

În opinia instanței de fond prin H.G. nr. 766/27.06.2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 588/19.08.2011, a fost revocată, dispoziția de la poz. 11 din anexa nr. 11 referitoare la inventarul bunurilor din domeniul public al Comunei Armășești din cadrul H.G. nr. 1353/2001, poz. 11 referindu-se la includerea în domeniul public a cimitirului Bărbulești. Or, cenzurarea HCL nr. 30/26.06.2001 ca operațiune administrativă prealabilă care a stat la baza emiterii hotărârii de guvern este implicită, în partea partea abrogată prin H.G. privitoare la poziția nr. 11 referitoare la cimitirul Bărbulești, nefiind necesară abrogarea expresă de către CL Armășești și Bărbulești a prevederii corespondente H.G. nr. 1353/2001 din HCL nr. 30/2001.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În strânsă legătură cu obligația de motivare a hotărârii, Înalta Curte reține și obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Verificând sentința atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a efectuat o cercetare a litigiului din perspectiva faptului că nu a avut în vedere toate modificările legislative ale H.G. nr. 1353/2001 și, anume, H.G. nr. 1127/2011 care, ca și H.G. nr. 766/2011, modifică H.G. nr. 1353/2001. Totodată, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a formulată și împotriva Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Bărbulești și Consiliului Local al Comunei Bărbulești, modificările legislative antemenționate referindu-se și la aceasta.

Astfel, H.G. nr. 1127/2011 introduce în Anexa nr. 58 fosta poziție 11 din Anexa 11 a Comunei Armășești de care aparținea cimitirul Bărbulești.

Or, în speță, recurenta a relevat în cuprinsul actelor depuse aspecte care se impun a fi cercetate în vederea stabilirii situației juridice a terenului cu destinație cimitir.

În acest sens, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză a tuturor susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, ci a statuat că, În raport de conținutul H.G. nr. 766/2011, excepția lipsei de obiect a acțiunii urmează a fi admisă, cererea de chemare în judecată va fi anulată pentru lipsă de obiect, iar excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei va fi respinsă ca rămasă fără obiect, prin raportare la soluția la care a ajuns Curtea privind lipsa de obiect a acțiunii înseși".

Constatând că acest prim motiv de casare este fondat, iar admiterea acestuia conduce la casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță, se apreciază că nu este necesară verificarea celorlalte motive de casare - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanță urmând să cerceteze toate motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată, dar și apărările recurentei pârâte, reiterate în prezentul recurs.

Concluzionând, toate aspectele reținute mai sus corespund unei nemotivări a hotărârii și necercetării fondului litigiului, motiv pentru care sunt incidente în cauză prevederile art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmând să admită recursul declarat de pârâtă și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, potrivit considerentelor prezentei decizii.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele menționate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) și art. 498 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Admite recursul declarat de reclamanta Filia Bărbulești prin Parohia Armășești - Biserica Sf. Gheorghe împotriva sentinței civile nr. 2087 din 18 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1242/2025
materiale a instanței și a declinat soluționarea cererii în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ. La data de 19.04.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fo
ÎCCJ 2024-07-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3671/2024
Ședința publică din data de 4 iulie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a, contencios adm
ÎCCJ 2025-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1117/2025
Ședința publică din data de 28 februarie 2025 Asupra recursurlor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantele Parohia Armășești și Parohia Malu Ro
ÎCCJ 2024-11-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2024
poziția 18 - cimitir Ulești, poziția 19 - cimitir Speteni, poziția 20 - cimitir Bărcănești, poziția 21 - cimitir Eliza și poziția 22 - cimitir Condeești. Anulează în parte Hotărârea Guvernului nr. 1353/2001, Anexa nr. 14 – Inventarul bunuri
ÎCCJ 2025-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 789/2025
Ședința publică din data de 14 februarie 2025 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul
Sursă