ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1117/2025

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantele Parohia Armășești și Parohia Malu Roșu au chemat în judecată pe pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armășești, Consiliul Local al Comunei Armășești și Guvernul României, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - Anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local nr. 30/20.06.2001 adoptate de Consiliul Local al Comunei Armășești, prin care s-a însușit inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al Comunei Armășești, introducându-se în domeniul public al comunei terenurile cu destinație cimitir, respectiv poziția 9 (Cimitir Armășești) și poziția 10 (Cimitir Malu Roșu); - Anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, Anexa 11 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Armășești, în ceea privește poziția 9 (Cimitir Armășești) și poziția 10 (Cimitir Malu Roșu), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ-Teritoriale al Comunei Armășești a cimitirelor Parohiei Armășești și Parohiei Malu Roșu.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 251/2024 din 16 februarie 2024, a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele Parohia Armășești și Parohia Malu Roșu, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armășești, Consiliul Local al Comunei Armășești și Guvernul României și, pe cale de consecință, a anulat în parte Hotărârea Consiliului Local al Comunei Armășești nr. 30 din 20.06.2001, prin care s-a însușit inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei Armășești, respectiv poziția 9 (Cimitir Armășești) și poziția 10 (Cimitir Malu Roșu), prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenurile cu destinație de cimitir și Hotărârea de Guvern nr. 1353/2001 - Anexa 11 - Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Armășești, în ceea ce privește poziția 9 (Cimitir Armășești) și poziția 10 (Cimitir Malu Roșu), luând act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armășești au declarat recurs. 3.1. Pârâtul Guvernul României, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică sentința civilă ca fiind dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, apreciind că instanța a respins în mod neîntemeiat excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, deoarece reclamantele nu s-au adresat cu plângere prealabilă și Guvernului României, în calitatea sa de emitent al H.G. nr. 1353/2001, pentru a solicita revocarea acesteia. În ceea ce privește natura juridică a actelor a căror anulare parțială se solicită recurentul arată că hotărârea de guvern de atestare a domeniului public al unităților administrativ-teritoriale este un act administrativ cu caracter individual, aspect necontestat de reclamante, în timp ce hotărârea de consiliu local de însușire a inventarului bunurilor aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale este doar o operațiune administrativă premergătoare, care nu produce per se efecte juridice. Hotărârea de consiliu local de însușire a inventarului nu are așadar natura juridică de act administrativ, în sensul art. (2) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În opinia recurentului, sunt relevante dispozițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data adoptării actelor contestate în cauză, potrivit cărora "(1) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de primarul general al municipiului București sau de primari. (2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însușesc, după caz, de consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale. (3) Inventarele astfel însușite se centralizează de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, și se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local". Așadar, procedura de atestare a domeniului public al unităților administrativ-teritoriale constă într-o etapă de inventariere, ce se concretizează în realizarea, la nivel local, a unor operațiuni tehnico-materiale și administrative de întocmire, însușire și centralizare a inventarelor și de înaintare a lor către Guvern, urmată de etapa adoptării, la nivel central, a actului administrativ individual de atestare a domeniului public al unităților administrativ-teritoriale. Prin urmare, în speță, natura juridică de act administrativ, cu caracter individual, o are doar H.G. nr. 1353/2001, în timp ce H.C.L. al Comunei Armășești nr. 30/2001 reprezintă o operațiune administrativă prealabilă adoptării actului administrativ reprezentat de hotărârea de guvern. Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, în mod obligatoriu reclamantele ar fi trebuit ca, înainte de a promova acțiunea de față, în anularea H.G. nr. 1353/2001, să se adreseze emitentului cu plângere prealabilă, pentru a solicita revocarea actului. De asemenea, recurentul mai consideră că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive. Raportat la modul în care a fost formulat acest petit - anularea unei hotărâri emise de către un organ de specialitate al administrației publice locale, este evident faptul că Guvernul României nu poate avea capacitate juridică civilă și nici calitate procesuală pasivă. În privința capacității juridice, atât Guvernul României, cât și celelalte organe ale administrației publice au o capacitate administrativă (capacitate juridică specială de drept public, iar nu de drept privat), prin care se înțelege aptitudinea lor de a fi subiecte în raporturile juridice administrative reclamate de realizarea competențelor, a atribuțiilor stabilite de Constituție sau de lege, iar aceste raporturi sunt guvernate de norme juridice proprii dreptului public, în general, și dreptului administrativ, în special. Prin urmare, acest organ colegial, fără personalitate juridică și fără un patrimoniu propriu, care este alcătuit din Primul - Ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin legea organică, poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale menționate anterior și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare; acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit, legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr. 554/2004, controlul legalității actelor sale. Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv. În cazul acestui capăt de cerere nu se contestă legalitatea unui act administrativ emis de Guvernul României care prin dispozițiile sale să vatăme reclamantelor vreun drept, iar aceasta nu se află nici în fața unui refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, situație care se apreciază în raport cu competențele și atribuțiile stabilite pentru Executiv prin dispozițiile constituționale și cele ale O.U.G. nr. 57/2019. Așadar, în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Între Guvernul României și reclamante nu există vreun raport juridic de drept material care, prin prezenta cerere, să poată fi transpus într-un raport de drept procesual, astfel că recurentul consideră că nu poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu această solicitare și nu poate fi obligat la realizarea pretențiilor părții reclamante. Față de toate aceste aspecte, recurentul solicită respingerea acestui capăt de cerere, ca inadmisibil. În ceea ce privește soluția de anulare parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al județului Ialomița, precum si al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Ialomița - Anexa 11 - poziția 9 si 10, recurentul consideră că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii. În acest sens, recurentul arată că, și la acel moment și-n prezent, Guvernul are exclusiv competența de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenența bunurilor la domeniul public de interes local sau județean, neavând abilitarea legală de a inventaria el însuși aceste bunuri, deci de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost însușite de consiliile locale, respectiv de cele județene, prin hotărâri ale acestora. Intervenția Guvernului asupra inventarelor însușite de către autoritățile administrației publice locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerință inacceptabilă în autonomia locală, autonomie consfințită prin Legea fundamentală, și, în prezent, și prin O.U.G. nr. 57/2019privind Codul administrativ. Așadar, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor în domeniul public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al acestora, deci nu este de natură a vătăma vreun drept, ci doar de a constata apartenența acestor bunuri. Prin asemenea acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietății altor persoane. Recurentul mai precizează că, în ceea ce privește actele administrative emise de Guvern, Curtea Constituțională a statuat faptul că acestea "doar confirmă regimul juridic al unor bunuri ce au fost enumerate în acte ale autorităților publice locale", deci nu au efect constitutiv de drepturi. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește cimitirul aflat în administrarea Consiliului Local al Comunei Armășești, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 102/2014 privind cimitirele și ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată, autoritățile publice locale au obligația de a înființa și de a avea în proprietate cimitire în fiecare localitate. De asemenea, potrivit textelor de lege arătate, cimitirele comunale, orășenești sau municipale nu pot fi administrate de parohiile locale ci de operatori economici care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 102/2014. 3.2. Pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armășești consideră nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond, raportat la dispozițiile art. 488, pct. 6 și pct. 8, din C. proc. civ. și art. 20 din legea 544/2004 modificată. Astfel, recurenta consideră că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la excepția tardivității acțiunii, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004. De asemenea, au fost interpretate greșit dispozițiile art. 25 din Legea 102/2014, și ale Legii nr. 489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. În opinia recurentei-pârâte excepția invocată este întemeiată, termenul de decădere de un an curge de la data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 205 bis, partea I, în data de 26.03.2002, a Hotărârea Consiliului Local Armășești nr. 30/20.06.2001, si nu de la data când reclamanta -intimată a formulat cererea de a i se comunica situația juridică a terenurilor cu destinația de cimitir, în cursul anului 2022. Conform dispozițiilor Legii 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, autoritățile publice locale au obligația de a înființa și de a avea în proprietate cimitire în fiecare localitate, dispoziții care se coroborează cu prevederile art. 25 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, unde se arată că cimitirele comunale, orășenești sau municipale nu pot fi administrate de parohiile locale, ci de operatori economici care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, cimitirele din Comuna Armăsesti au fost întreținute de UAT Armăsesti, prin Consiliul Local Armăsesti și Primăria Comunei Armăsesti, au fost alocate sume de bani pentru curățarea și întreținerea acestora, s-au edificat garduri pentru împrejmuirea ambelor cimitire, lucrări care au fost efectuate pe perioade mari de timp. În anul 1991 a fost extins cimitirul din satul Malu Roșu pe un teren al UAT Armăsesti, conform cărții funciare nr. x Armăsesti, iar reclamantele-intimate nu au formulat nici un fel de cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceste terenuri, conform Legii 18/1991 a Fondului Funciar, și nici conform celorlalte legi adoptate privind reconstituirea drepturilor de proprietate din 1991 -până în prezent. Se mai arată că nu au fost depuse declarații din partea reclamantelor-intimate la compartimentul de taxe și impozite al UAT Armăsesti, pentru a declara aceste terenuri, anterior apariției H.G. nr. 135/2001, Anexa 11, și nici ulterior publicării acestei hotărâri de guvern, în Monitorul Oficial al României nr. 205 bis, partea I, în data de 26.03.2002, a Hotărârea Consiliului Local Armăsesti nr. 30/20.06.2001. În susținerea recursurilor sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatele Parohia Armășești și Parohia Malu Roșu au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată reclamanta Parohia Armasesti, Parohia Malu Roșu, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritoriali Comuna Armasesti, Consiliul Local al Comunei Armasesti, Guvernul României, au solicitat anularea parțială a Hotărârii nr. 30 adoptată de Consiliul Local Armasesti, în 30.06.2001, cu completările și modificările ulterioare, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Armasesti în sensul să eliminați pozițiile nr. 9 (cimitir Armasesti) si 10 (cimitir Malu Roșu) prin care s-a introdus în domeniul public al localității Armasesti terenurile cu destinație cimitir aparținând Parohiilor. Totodată, a solicitat anularea parțială a hotărârii de Guvern 1353/2011, Anexa nr. 11, în ceea ce privește pozițiile cimitirelor, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea 1, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ Teritorială Armasesti. Instanța de fond a admis cererea reclamantelor, soluție pe care Înalta Curte o împărtășește, pentru considerentele în continuare arătate. Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat corect în ceea ce privește excepția inadmisibilității respingând excepția invocată pentru neparcurgerea procedurii prealabile. Astfel, instanța de fond, temeinic și legal, a apreciat că potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi evocate deoarece au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice nu este obligatorie plângere prealabilă. Actul administrativ unilateral cu caracter individual contestat, respectiv H.G. nr. 1353/2001, constituie un act intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cauza de față, actele administrative au intrat în circuitul civil încă din anul 2002 și au produs efecte juridice, astfel că reclamantele nu aveau obligația de a formula plângere prealabilă, iar excepția în mod corect a fost respinsă. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de fond în mod greșit a respins excepția calității procesuale pasive, Înalta Curte reține că aceasta a fost respinsă în mod corect de Curtea de Apel, prin raportare la primul capăt de cerere, câtă vreme acesta, vizând anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local al Comunei Armășești nr. 30 din 20.06.2001, a fost formulat doar împotriva pârâților Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armășești și Consiliul Local al Comunei Armășești, nu și împotriva Guvernului. De asemenea, Înalta Curte constată că excepția tardivității a fost invocată, cu motivarea că termenul de decădere pentru introducerea acțiunii în anulare, de 1 an, prevăzut de art. 11, alin. (2) din Legea nr. 554/2004, începe să curgă de la data luării la cunoștință despre actul administrativ individual, moment care, în speță, ar coincide cu momentul publicării H.G. nr. 1353/2001 în Monitorul Oficial nr. 205/26.03.2022. Sub acest aspect, în mod corect s-a reținut că, deși H.G. nr. 1353/2001 a fost publicată, în Monitorul Oficial nr. 205/26.03.2002, nu acesta reprezintă momentul luării la cunoștință de către reclamante a situației juridice a bunurilor ce formează obiectul acțiunii, din moment ce anexele 1-54, care conțineau individualizarea bunurilor din domeniul public al județului Ialomița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Ialomița, nu au fost publicate odată cu corpul hotărârii de guvern, ci ulterior, în cadrul Monitorului Oficial nr. 205bis/26.03.2002, publicație care nu se distribuie în cadrul abonamentului, ci presupune un demers special din partea persoanei interesate pentru procurarea ei. Astfel fiind, Înalta Curte reține că în mod corect s-a constatat că termenul de formulare a acțiunii a început să curgă în cursul anului 2022, când reclamantele au luat cunoștință de faptul că prin H.G. nr. 1353/2001 s-a atestat apartenența cimitirului la domeniul public al Comunei, respectiv la momentul primirii adresei prin care pârâta, la cererea reclamantei, a comunicat acesteia situația juridică a bunurilor. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că temeinic și legal instanța de fond a constatat că Hotărârea Consiliului Local al Comunei Armășești este lovită de nulitate în ceea ce privește pozițiile nr. 9 și 10, Comuna Armășești nedovedind împrejurarea că era, la data adoptării acestei hotărâri, proprietară asupra suprafețelor de teren în discuție, proprietate care să fi fost dobândită printr-una dintre modalitățile prevăzute de lege, la data la care susține că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri. Împrejurarea că, potrivit legii, domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit și din cimitirele orășenești și comunale nu este de natură să probeze deținerea de către pârâta Comunca Armășești a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri la momentul emiterii hotărârii contestate, atât timp cât legiuitorul a făcut referire explicită la cimitirele comunale. După cum a rezultat din starea de fapt prezentată, în cauză nu s-a probat că înființarea cimitirelor s-a realizat de către autoritățile comunale, pe terenul deținut legal de acestea, cimitirele funcționând ca cimitire parohiale, după cum dovedesc în cauză înscrisurile depuse de către petente. Pe de altă parte, includerea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public al statului nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului, valabilitatea atestării domeniului public al statului fiind condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.