ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2442/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 16.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Federația Română de Tenis, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a FRT din data de 26.07.2021, emisă de FRT ca urmare a deciziei luate prin votul unor structuri sportive, persoane juridice de drept public, în cadrul așa denumitei Adunări Generale a FRT din data de 26.07.2021, alcătuită în temeiul Art. 21 din O.G. nr. 26/2000 dar prin convocarea în fals a unor persoane juridice așa numite membri asociați ai FRT.

- anularea Convocatorului Adunării Generale Ordinare a FRT din data de 26.07.2021, emis de FRT prin Decizie a Comitetului Director in ședința din 07.06.2021.

Prin încheierea din 2 martie 2022, instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Prin sentința nr. 59/2022 din 16 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Federația Romană de Tenis prin întâmpinare;

- a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Federația Română de Tenis;

- a obligat reclamanta A. să plătească pârâtei Federația Romană de Tenis suma de 10.000 RON, cu titlu cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva încheierii din 2.03.2022 și a sentinței de fond, reclamanta A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În privința încheierii, recurenta susține că instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, întrucât a omis să soluționeze excepția de necompetență materială invocată de pârâta Federația Română de Tenis sub denumirea de excepție a inadmisibilității, deși recurenta a precizat expres că această excepție trebuie recalificată conform art. 95 C. proc. civ. Instanța a statuat că este competentă să soluționeze cauza în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, dar ulterior, prin sentință, a reținut că pârâta nu este o autoritate publică și că actele emise nu sunt acte administrative, ceea ce reprezintă o contradicție flagrantă între cele două hotărâri. Această inconsecvență atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât instanța nu a motivat în mod coerent statuările sale și nu a analizat excepția de necompetență materială, deși recurenta a indicat temeiul legal și a solicitat trimiterea cauzei la instanța competentă, respectiv Tribunalul București.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea autorității de lucru judecat, arătând că instanța a ignorat jurisprudența definitivă a Curții de Apel Brașov și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au statuat în mod constant că federațiile sportive naționale constituite în temeiul art. 35-37 din Legea nr. 69/2000 sunt autorități publice centrale asimilate în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, iar hotărârile Adunării Generale prin care se modifică actele constitutive reprezintă acte administrative. Recurenta a invocat decizii definitive relevante, precum Decizia ÎCCJ nr. 6214/2019, Decizia ÎCCJ nr. 1934/2017, Decizia ÎCCJ nr. 3642/2018, precum și hotărâri ale Curții de Apel Timișoara și Tribunalului București, care au stabilit cu autoritate de lucru judecat aceste aspecte. Ignorarea acestor hotărâri definitive de către instanța de fond echivalează cu o încălcare gravă a principiului autorității de lucru judecat, ceea ce impune casarea hotărârii.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța a aplicat greșit normele de drept material, ignorând natura juridică a Federației Române de Tenis ca autoritate publică centrală asimilată, precum și caracterul administrativ al Hotărârii Adunării Generale Ordinare din 26 iulie 2021 și al convocatorului aferent. Recurenta a demonstrat, prin acte și jurisprudență, că FRT este o structură sportivă de interes național, declarată de utilitate publică, care funcționează în regim de putere publică, beneficiază de fonduri publice nerambursabile, administrează proprietăți publice ale statului și emite acte juridice care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice. Instanța a ignorat toate aceste dovezi și a motivat superficial admiterea excepției inadmisibilității, fără a analiza în mod real natura juridică a actelor atacate și fără a se pronunța asupra argumentelor recurentei. Mai mult, instanța a invocat motive străine de natura cauzei, precum obiectivele generale ale structurilor sportive, fără a analiza efectiv obiectul cererii, respectiv anularea unei hotărâri prin care au fost modificate actele constitutive ale FRT și au fost afiliate sute de entități fără consimțământul acestora.

Recurenta a arătat că hotărârea atacată vizează aprobarea bilanțurilor contabile, modificarea actului constitutiv și a statutului FRT, atribuirea de competențe reprezentantului legal, toate aceste decizii fiind luate în regim de putere publică, cu participarea și votul structurilor publice subordonate Guvernului României. Prin urmare, actul atacat îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi calificat drept act administrativ. Instanța a omis să analizeze aceste aspecte esențiale și nu a motivat respingerea susținerilor recurentei, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 2 martie 2022 și a sentinței civile nr. 59 din 16 martie 2022, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea soluționării excepției de necompetență materială și a cererii principale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a jurisprudenței relevante.

Intimata-pârâtă Federația Română de Tenis a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând motivele de recurs formulate de recurenta A. împotriva încheierii din 02.03.2022 și a sentinței civile nr. 59/2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, se constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează:

- Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. - pretinsa omisiune de soluționare a excepției de necompetență materială și contradicția între încheiere și sentință

Recurenta susține că instanța de fond ar fi omis să soluționeze excepția de necompetență materială, invocată sub forma excepției inadmisibilității, și că ar exista o contradicție între încheierea prin care s-a reținut competența instanței și sentința prin care s-a admis excepția inadmisibilității.

Această critică este nefondată. Din analiza încheierii din 02.03.2022 rezultă că instanța a pus în discuție competența de soluționare a cauzei, în temeiul art. 131 C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, și a statuat expres că este competentă general, material și teritorial. Ulterior, în cadrul sentinței, instanța nu a retractat această statuare, ci a analizat natura juridică a actelor atacate și, constatând că acestea nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a admis excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin urmare, nu există o contradicție între cele două hotărâri, ci o succesiune logică: competența instanței de contencios administrativ este condiționată de existența unui act administrativ, iar în lipsa acestuia, acțiunea este inadmisibilă. Instanța nu a fost chemată să soluționeze o excepție de necompetență materială în sensul art. 95 C. proc. civ., ci o excepție de inadmisibilitate, distinctă ca natură juridică. Recalificarea propusă de recurenta nu este obligatorie pentru instanță, iar aceasta a motivat în mod suficient și coerent statuările sale.

- Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat

Recurenta invocă jurisprudența anterioară a instanțelor naționale, susținând că aceasta ar fi fost ignorată de instanța de fond, cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

Această critică este, de asemenea, nefondată. Autoritatea de lucru judecat presupune identitate de părți, obiect și cauză, conform art. 430 și 431 C. proc. civ.. Or, hotărârile invocate de recurenta nu privesc identic aceleași acte juridice contestate în prezenta cauză, ci alte hotărâri ale altor federații sau acte emise în alte contexte. Mai mult, instanța de fond a analizat expres jurisprudența invocată și a reținut că respectivele hotărâri nu sunt relevante pentru calificarea actelor atacate în prezenta cauză, întrucât acestea nu au fost emise în regim de putere publică și nu vizează executarea în concret a legii.

Prin urmare, nu se poate reține o încălcare a autorității de lucru judecat, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru incidența acestui principiu.

- Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - pretinsa aplicare greșită a normelor de drept material

Recurenta susține că instanța ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, calificând în mod eronat actele atacate ca fiind acte de drept privat.

Această susținere nu poate fi primită. Instanța de fond a realizat o analiză detaliată a naturii juridice a Hotărârii Adunării Generale Ordinare din 26.07.2021 și a convocatorului aferent, reținând că acestea nu au fost emise în regim de putere publică, nu organizează executarea legii și nu dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice în sensul contenciosului administrativ. Actele contestate vizează aspecte interne ale unei structuri asociative de drept privat, precum aprobarea bilanțurilor, modificarea statutului și afilierea unor membri, toate realizate în temeiul statutului și al O.G. nr. 26/2000.

Calificarea Federației Române de Tenis ca structură de drept privat, chiar dacă de utilitate publică, este în concordanță cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 și cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (v. Decizia nr. 4285/2009, Decizia nr. 2811/2015, Decizia nr. 1251/2017), care a statuat că actele interne ale federațiilor sportive nu sunt acte administrative.

Instanța de fond nu a ignorat dovezile recurentei, ci le-a analizat și a concluzionat în mod legal că acestea nu sunt apte să califice actele contestate drept acte administrative. În mod corect, instanța a admis excepția inadmisibilității, fără a intra în cercetarea fondului, conform art. 248 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, se impune respingerea recursului ca nefondat, întrucât criticile formulate nu sunt apte să conducă la casarea încheierii din 02.03.2022 și a sentinței civile nr. 59/2022. Instanța de fond a respectat dispozițiile legale incidente, a motivat în mod coerent și complet soluția pronunțată, iar calificarea juridică a actelor contestate este conformă cu reglementările în vigoare și cu jurisprudența relevantă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă Federația Română de Tenis și soluția dată recursului, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea în discuție și va obliga recurenta-reclamantă A. la plata către această intimată a sumei de 11.843,59 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 2 martie 2022 și împotriva sentinței nr. 59/2022 din 16 martie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată de 11.843,59 RON către intimata-pârâtă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 aprilie 2024.