Decizia nr. 1915/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 209/2020 a Curții de Apel Alba Iulia

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin acțiune înregistrată la data de 07.04.2020 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sportului, anularea avizului nr. x din 25.06.2019 emis de pârât. 1.

Prin cererea adițională înregistrată la data de 09.06.2020, reclamanta a completat acțiunea în contencios administrativ, evocând noi argumente de nelegalitate în susținerea solicitării de anulare a avizului nr. x din 25.06.2019 al MTS. 1.

La termenul de judecată din 18.11.2020, instanța de fond a respins cererea de intervenție forțată a Federației Române de Tenis, formulată de reclamantă, deoarece terțul a cărui intervenție forțată s-a solicitat nu ar putea pretinde aceleași drepturi ca reclamanta, însă, din oficiu, în baza art. 78 C. proc. civ., raportat la art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a Federației Române de Tenis, având în vedere că este destinatarul avizului ce formează obiectul cauzei prezente, iar, urmare poziției exprimate de reclamantă, a introdus în cauză antereferita Federație. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 209 din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii reclamantei, invocată de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, a respins excepția inadmisibilității cererii reclamantei, excepția lipsei de interes a cererii reclamantei, excepția tardivității cererii reclamantei și excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocate de terțul introdus în proces, Federația Română de Tenis și a respins cererea de amendare a reclamantei cu suma de 1000 RON, formulată de terțul introdus în proces, Federația Română de Tenis. Totodată, prima instanță a admis, ca fondată, cererea de anulare a avizului nr. x/25.06.2019 emis de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și cu terțul introdus în proces, Federația Română de Tenis și, în consecință, a anulat avizul nr. x/25.06.2019 și a respins, în rest, cererile completatoare formulate de reclamanta A. și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de terțul introdus în proces, Federația Română de Tenis. 3. Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 de mai sus, au declarat recurs pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului (al cărui succesor în drepturi este Ministerul Sportului, conform H.G. nr. 25/2022) și intervenienta Federația Română de Tenis. 3.1. Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a solicitat, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să se constate că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și, în rejudecarea cauzei, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Recurentul a criticat raționamentul primei instanțe conform căruia avizul ar fi prealabil, obligatoriu și absolut necesar pentru a demara procedura legală de modificare a actului constitutiv al Federației Române de Tenis. În acest sens, recurentul a învederat, în esență, că Avizul nr. x din 25.06.2019 nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât ceea ce dă, de fapt, naștere, modifică sau stinge raporturi juridice în cazul avizului supus judecății este sentința civilă nr. 24/FED/24.07.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 435/11.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul cu același număr. Prin această hotărâre s-a admis cererea formulată de petenta Federația Română de Tenis și s-a dispus înregistrarea modificărilor aduse organelor de conducere ale Federației prin Hotărârea Adunării Generale a Federației Române de Tenis din data de 19.06.2019 în Registrul Federațiilor aflat la grefa Tribunalului București. În opinia recurentului, din conținutul dispozițiilor OMJ nr. 954/B/C din 26 aprilie 2000 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, Registrului federațiilor și Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, respectiv art. 6 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 8 alin. (2), ar rezulta că avizul nr. x din 25.06.2019 este prealabil cererii de înscriere a modificărilor actului constitutiv/statutului și este emis după desfășurarea Adunării Generale a Federației Române de Tenis, adunare la care au participat și persoane mandatate de MTS, care au semnat procesul-verbal de ședință fără obiecțiuni. Făcând trimitere la practica judiciară, recurentul a opinat că avizul, indiferent de caracterul său consultativ, facultativ sau conform, reprezintă doar o etapă procedurală, pur tehnică și nu reprezintă un act administrativ, întrucât nu produce efecte juridice de sine stătătoare, nu este un act de autoritate, întrucât doar pregătește luarea unei măsuri (în speță, modificarea statutară a unei federații sportive), fără a conține, el însuși, o asemenea măsură și nu are caracter executoriu. 3.2. Împotriva sentinței civile nr. 209 din 16 decembrie 2020 a declarat recurs și intervenienta Federația Română de Tenis ("FRT"), prin care a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată formulată de intimata - reclamantă A., astfel cum a fost completată, iar, în subsidiar, respingerea ca tardivă a cererii de chemare în judecată ori ca lipsită de interes sau ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesual activă. În subsidiar secund, recurenta – intervenientă a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de intimata – reclamantă, astfel cum a fost completată. Urmare unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta – intervenientă a arătat că prima instanță a emis un raționament contrar legii atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate, cât și în privința fondului cererii, motiv pentru care sentința atacată s-ar afla sub incidența unui număr multiple de cazuri de casare, deopotrivă aplicabile, sens în care a invocat incidența cazurilor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. Printr-un prim set de critici recurenta a arătat că prima instanță a nesocotit existența unor fine de neprimire ce afectau demersul reclamantei, derivând din faptul că Avizul MTS nr. 1/25.06.2019 ar avea natura unei simple operațiuni administrative, întrucât nu ar avea caracter executoriu, emiterea sa neobligând autoritatea publică competentă la nicio acțiune viitoare în privința beneficiarului și nu ar da naștere unui drept subiectiv ori unei obligații în patrimoniul beneficiarului. Făcând trimitere la jurisprudența instanțelor de judecată, recurenta – intervenientă a susținut că distincția pe care prima instanță a realizat-o între avizarea statutului și modificarea actului constitutiv în componenta referitoare la organele de conducere ar fi lipsită de acoperire în textul art. 36 alin. (4) al Legii nr. 69/2000. Prin urmare, în opinia recurentei, prima instanță ar fi emis o motivare contradictorie și lipsită de vreo încadrare în lege. A mai arătat recurenta că prin decizia civilă nr. 2979/30.06.2020, Înalta Curte ar fi tranșat definitiv că modificarea organelor de conducere nu este o modificare de act constitutiv, or câtă vreme avizul MTS nu reprezintă o cerință obligatorie pentru asigurarea efectelor Hotărârii AGEA a FRT, ar fi vădită lipsa aptitudinii sale de a da naștere, modifica ori stinge raporturi juridice, fiind doar o operațiune administrativă pentru parcurgerea unei proceduri de înscriere a modificării. Totodată, recurenta a învederat că invocarea prevederilor H.G. nr. 884/2001 este lipsită de temei legal, întrucât antereferita hotărâre a guvernului nu este o lege, ci un act administrativ cu caracter normativ care nu poate adăuga la condițiile reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) al Legii nr. 554/2004 pentru ca un act emis de autoritatea publică să fie calificat drept act administrativ. A mai opinat recurenta că natura juridică a unui act administrativ propriu-zis, care naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, nu se face prin raportare la denumirea dată de un organ administrativ, ci prin raportare la efectele legale pe care le produce. Or, un aviz al MTS nu dă naștere prin el însuși unui raport juridic, ci se înglobează în conținutul pe care îl avizează. Printr-un alt set de argumente, recurenta a criticat modul în care prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată raportat la tardivitatea plângerii prealabile. Din această perspectivă recurenta a arătat că instanța de fond s-a limitat exclusiv la a cita considerentele unei alte hotărâri judecătorești, mai precis sentința civilă nr. 47/22.04.2020, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a Avizului MTS nr. 1/2020, astfel încât soluționarea acestei excepții ar fi lipsită de o motivare proprie instanței de fond, împrejurare aptă, în opinia recurentei, a atrage, de sine stătător, incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenta a argumentat și în sensul că soluția atacată este contrară legii, întrucât reclamanta a avut cunoștință de Avizul MTS cel mai târziu la data de 18.07.2019, când a formulat cerere de intervenție în dosarul în care FRT a făcut cerere de înscriere a noilor sale organe de conducere (dosar nr. x/2019). Această împrejurare ar fi dovedită de sentința civilă nr. 24/FED/24.07.2019 a Tribunalului București, motiv pentru care plângerea prealabilă împotriva operațiunii -administrative ar fi trebuit formulată până la data de 19.08.2019. În raport de astfel de aspecte, depunerea plângerii prealabile la data de 05.11.2019 s-ar fi realizat cu depășirea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prima instanță interpretând și aplicând greșit astfel de prevederi legale. A arătat recurenta că cele două termene reglementate de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în funcție de care se calculează perioada pentru depunerea plângerii prealabile, nu sunt la alegerea reclamantului, termenul special de 6 luni de la data luării la cunoștință fiind un termen special și intervenind numai pentru motive temeinice, care au împiedicat, în concret, partea să efectueze procedura prealabilă înăuntrul termenului regulă de 30 de zile. De asemenea, recurenta a formulat critici și împotriva modului de soluționare a excepției lipsei de interes, învederând, în esență, că sentința recurată a ignorat faptul că, în raport de aspectele dezlegate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2979/30.06.2020, A. nu prezenta un interes născut și actual pentru a contesta avizul MTS, deoarece emiterea acestuia nu era necesară în cazul Hotărârii AGEA din 19.06.2019 și nu producea vreun efect juridic în privința unei cereri de înscriere a modificării componenței organelor de conducere. Printr-un alt set de argumente, recurenta – reclamantă a învederat că prima instanță a respins nelegal excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, preluând motivarea din sentința civilă dată în soluționarea cererii de suspendare a avizului, fără a observa faptul că nu există o vătămare a reclamantei care să fi fost generată de efectele avizului nr. x/25.06.2019, întrucât A. nu are calitatea de membru al FRT. Pe fondul cauzei, recurenta a evocat atât incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul existenței unei motivări contradictorii, dar și incidența motivului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că prima instanță a aplicat greșit art. 36 al Legii nr. 69/2000, cu adăugarea nepermisă la acest text de lege.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenții Ministerul Sportului ("MTS") și Federația Română de Tenis ("FRT"), invocând, în primul rând, excepția lipsei de interes a recurentei Federația Română de Tenis pentru a formula recurs împotriva sentinței atacate, cu motivarea că, atâta timp cât însăși recurenta susține că Avizul MTS nr. 1 din 25.06.2019 nu era necesar, nu era obligatoriu și nu ar fi trebuit să existe, sentința civilă atacată ar fi chiar benefică și conformă susținerilor recurentei FRT, întrucât, prin aceasta, a fost anulat Avizul MTS care nu ar fi trebuit să existe, conform propriilor susțineri ale FRT. Intimata a învederat și că argumentele recurentei expuse în pct. 53, 54, 55 și 56 ale căii de atac promovate sunt contrazise de acțiunile recurentei referitoare la solicitarea emiterii avizului și la utilizarea acestuia în demersul de înscriere a modificării organelor de conducere în Registrul federațiilor. A mai arătat intimata că actul constitutiv al FRT a fost modificat ca urmare a emiterii actului adițional la actul constitutiv al FRT, conform Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019, modificare de act constitutiv care a fost, mai apoi, avizată printr-un act administrativ - Avizul MTS nr. 1/25.06.2019 - pe care instanța de fond l-a considerat, în mod corect, în opinia intimatei, ca fiind nelegal. De asemenea, intimata a subliniat că actul adițional la actul constitutiv al FRT, autentificat de Notar Public B. cu nr. x din data de 19.06.2019, a fost folosit, mai apoi, tot de FRT, în dosarul nr. x/2019, în vederea înscrierii modificărilor actelor constitutive ale FRT. În opinia intimatei această modificare a actelor constitutive ale FRT a fost folosită, mai departe, pentru emiterea Extrasului cu privire la persoana juridică FRT din Registrul federațiilor de la Tribunalul București, unde se vede la secțiunea 14 (intitulată chiar modificări de acte constitutive) că au fost înscrise modificări de acte constitutive ale FRT, survenite urmare emiterii Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019. Intimata a mai opinat că sunt nefondate susținerile pârâtei FRT cu privire la lipsa de necesitate a actului administrativ pentru adoptarea Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019, fiind evident că Avizul MTS nu ar fi fost emis niciodată fără solicitarea FRT. Intimata a argumentat și în sensul că avizul emis de MTS în temeiul art. 36 din Legea nr. 69/2000 este un act administrativ care produce efecte juridice, aspect apreciat de aceasta ca fiind stabilit cu putere de lucru judecat și chiar autoritate de lucru judecat chiar în contradictoriu cu recurenta FRT, prin sentința definitivă nr. 924A din 08.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, sentința definitivă nr. 1820 din 06.07.2018, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016 și sentința definitivă nr. 9572 din 13.10.2010, pronunțată de Judecători Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2009, precum și prin alte hotărâri judecătorești emise în contradictoriu cu recurentul MTS. Intimata a apreciat nereale trimiterile pe care recurenta – intervenientă FRT le-a făcut la conținutul Deciziei nr. 2979/30.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, învederând că, în fapt, antereferita hotărâre nu cuprinde nicio referire la Avizul MTS și cu atât mai puțin la necesitatea sau lipsa necesității avizului, sau dacă acesta produce sau nu efecte juridice cu privire la înscrierea modificărilor în Registrul federațiilor. Totodată, intimata a apreciat nefondate și argumentele evocate de recurentul Ministerul Sportului din perspectiva chestiunii naturii juridice a avizului, subliniind că recurentul MTS a susținut în fața Curții de Apel București exact contrariul celor susținute în cauza de față și chiar a obținut validarea acestor susțineri (diferite de cele din cauza pendinte), prin decizia civilă definitivă nr. 790A din 20.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017. Cu privire la excepția tardivității plângerii prealabile, susținută ca motiv de recurs de recurenta FRT, intimata a arătat că actele și acțiunile contradictorii ale pârâtei FRT cu privire la existența/inexistența unor modificări ale actelor constitutive ale FRT, emiterea sau nu a unui act adițional la actul constitutiv al FRT, existența/inexistența unui Aviz al MTS cu privire la modificarea actelor constitutive ale FRT au reprezentat impedimente majore împotriva posibilității intimatei de a lua cunoștință de faptul că Avizul MTS ar avea natura acelui act administrativ emis de MTS pentru avizarea modificărilor actelor constitutive ale FRT, iar efectele juridice produse asupra intimatei au echivalat cu crearea unei stări de incertitudine asupra unei astfel de naturi juridice a avizului, incertitudine ce a încetat doar la data emiterii convocatorului unei noi adunări generale a FRT. Intimata a mai arătat că, deși este adevărat că la data de 18.07.2019 ar fi avut posibilitatea să ia la cunoștință de Avizul MTS nr. 1/25.06.2019 de la dosarul nr. x/2019, acest lucru nu a creat o certitudine că Avizul MTS nr. 1/25.06.2019 reprezenta acel act administrativ prevăzut de art. 36 din Legea nr. 69/2000, cu atât mai mult cu cât însăși recurentele au susținut constant că avizul în discuție nu reprezenta un act administrativ care să producă efecte juridice, ci avea doar natura unei proceduri tehnice. Intimata a învederat că a inițiat demersuri juridice constând în sesizări înregistrate la MTS chiar și în ziua desfășurării AGEA a FRT din 19.06.2019, prin care a învederat MTS că ar trebui să existe un aviz expres emis de MTS înainte de emiterea Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019. Toate aceste aspecte au fost calificate de intimată drept impedimente obiective ce au împiedicat-o în concret să efectueze procedura prealabilă. Printr-un alt set de argumente, intimata a arătat că are un interes în a solicita, în fața instanței, verificarea legalității Avizului MTS, odată ce actul a luat ființă și produce, în continuare, efecte. De asemenea, intimata a solicitat și respingerea criticilor aduse de recurente soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, învederând, în esență, efectul pozitiv generat în cauza pendinte de aspectele dezlegate prin sentința civilă nr. 47 din 22.04.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și existența unor vătămări generate intimatei prin emiterea avizului MTS. Cu privire la fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea argumentelor evocate de recurenți, drept nefondate și menținerea, drept legală și temeinică, a sentinței atacate, susținând, în esență, caracterul legal al raționamentelor primei instanțe, privind interpretarea prevederilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, ce au stat la baza soluției adoptate de judecătorul fondului.

Procedura de soluționare a recursurilor 5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 26 mai 2021, Completul de judecată nr. 2 al secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fixat termen de judecată la data de 9 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. 5.2. Urmare admiterii cererii de abținere formulată de membrii Completului de judecată nr. 2 al secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost repartizată aleatoriu Completului de judecată nr. 6 al aceleiași secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin rezoluția din data de 5 decembrie 2022, a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sportului și de intervenienta Federația Română de Tenis sunt fondate, în limitele și pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin Hotărârea Adunării generale extraordinare de alegeri ("Hotărârea AGEA") din 19.06.2019, autentificată cu nr. x din 19.06.2019 de notar public B., actul adițional la actul constitutiv, autentificat cu nr. x din 19.06.2019 de notar public B. și procesul-verbal al Adunării generale extraordinare de alegeri din 19.06.2019, certificat cu nr. x din 19.06.2019 de notar public B., a fost adoptată o modificare a componenței nominale a organelor de conducere ale Federației Române de Tenis ("FRT"). Prin Avizul nr. x din 25.06.2019, recurentul – pârât Ministerul Sportului a avizat, la cererea FRT, adoptarea Hotărârii AGEA din 19.06.2019. Prin încheierea civilă nr. 24 din 24.07.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București a admis cererea formulată de petenta Federația Română de Tenis și a dispus înregistrarea modificărilor aduse organelor de conducere ale Federației prin Hotărârea AGEA din 19.06.2019, în Registrul Federațiilor aflat la grefa Tribunalului București cu privire la reprezentanții organelor de conducere ai FRT, respingând, totodată, cererile de intervenție, inclusiv cea formulată de A., ca nefondate. În cuprinsul acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că, atașat cererii de actualizare a mențiunilor din cuprinsul Registrului Federațiilor aflat la grefa Tribunalului București cu privire la reprezentanții/organele de conducere ale FRT, petenta FRT a depus și Avizul MTS nr. 1 din 25.06.2019. În dosarul nr. x/2019, cererea intimatei – reclamante din cauza pendinte (A.) de intervenție a fost formulată la data de 18.07.2019, după cum chiar intimata – reclamantă învederează în întâmpinarea depusă în recurs. Legalitatea Avizului MTS nr. 1 din 25.06.2019 a fost supusă de intimata – reclamantă A. controlului instanței de contencios administrativ și fiscal în cauza pendinte, după ce, anterior, intimata a formulat, în același sens, la data de 05.11.2019 o plângere adresată emitentului actului. Prin sentința civilă atacată, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a respins, printre altele, excepția inadmisibilității și excepția tardivității cererii reclamantei de chemare în judecată și a admis cererea de anulare a Avizului MTS nr. 1/25.06.2019. Această soluție nu este, însă, împărtășită de Înalta Curte, care găsește fondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sportului și intervenienta Federația Română de Tenis, în limitele ce vor fi expuse în paragrafele ce urmează. Cu titlu prealabil, în vederea delimitării cadrului procesual supus analizei în recurs, Înalta Curte observă că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta completată, intimata – reclamantă A. a invocat un număr multiplu de aspecte apreciate de aceasta ca fiind apte a înfrânge prezumția de legalitate a avizului atacat, însă, prin sentința recurată, prima instanță a respins cererile completatoare formulate de reclamanta A. și a admis cererea de chemare în judecată, prin valorificarea exclusiv a argumentului lipsei anteriorității avizului în raport de data adoptării Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019. Împotriva acestei soluții intimata – reclamantă A. nu a formulat cale de atac, motiv pentru care soluția dată de prima instanță cererilor completatoare a intrat în puterea lucrului judecat. Examinând, în continuare, căile de atac formulate de pârâtul Ministerul Sportului și intervenienta Federația Română de Tenis, Înalta Curte apreciază că gradul de conexitate ce există între argumentele expuse în cele două memorii de recurs impun o analiză grupată a acestora, structurată pe problemele de drept și motivele de nelegalitate invocate. De asemenea, observând că incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocată atât din perspectiva modului de motivare a soluțiilor de respingere a excepțiilor procedurale și de fond, dar și a modului de motivare a soluției date fondului cauzei, Înalta Curte apreciază că se impune, examinarea, prioritar, a criticilor subsumate unui astfel de motiv de casare, anterior analizei celor subsumate cazului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Analizând aceste critici, Înalta Curte consideră, contrar celor afirmate de recurenți, că, în cauza pendinte, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu se poate reține nici o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția EDO și nici o încălcare a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză. Instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ. și arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate. În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului." Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza C. contra României): "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)". Înalta Curte nu poate să dea eficiență criticilor recurenților privind neanalizarea concretă, de către primul judecător, a cauzei, întrucât parte dintre paragrafele expuse în cuprinsul hotărârii pronunțate au un anumit grad de similaritate cu unele considerente expuse în alte hotărâri emise de aceeași curte. Sub acest aspect, instanța de control judiciar observă că, prin paragrafele la care fac referire recurenții, instanța a învederat, în principal, reperele teoretice și de interpretare a normelor legale a căror relevanță a reținut-o în cauză, iar tehnica utilizată de prima instanță pentru formularea acestui tip de considerente face parte din categoria celor menite a contribui la atingerea dezideratului asigurării unei practici judiciare unitare a instanțelor de judecată, fiind, de altfel, utilizată și în redactarea hotărârilor pronunțate de curțile de justiție europene (CJUE, CEDO). Astfel, similaritatea clamată de recurenți nu poate echivala, sub nicio formă, cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei. De asemenea, faptul că, în considerarea acelorași repere teoretice, făcând aplicarea lor în raport de situația de fapt incidentă cauzei, instanța de fond a ajuns la o concluzie diferită de cea a judecătorului ce a soluționat măsura provizorie, nu poate echivala cu o motivare contradictorie. În primul rând, cazul de casare invocat nu se referă la motivări contradictorii care s-ar regăsi în două hotărâri diferite, ci la motive contradictorii cuprinse în aceeași hotărâri. Apoi, în hotărârea pronunțată în soluționarea măsurii provizorii instanța a utilizat standardul de analiză al aparenței dreptului, iar, în cauza pendinte, instanța a analizat aprofundat litigiul. Totodată, modul în care instanța a departajat între natura juridică a avizului emis pentru avizarea statutului și cel emis pentru modificarea actului constitutiv în componenta referitoare la organele de conducere, reprezintă doar modul în care prima instanță a interpretat prevederile art. 36 alin. (4) și (6) din Legea nr. 69/2000, fără ca o atare interpretare să se încadreze în categoria argumentelor ce pot fi calificate drept motivare contradictorie. O motivare contradictorie ar fi fost cea în care, spre exemplu, în privința aceleiași ipoteze s-ar fi afirmat, mai întâi, existența unei anumite naturi juridice a actului, iar apoi, în alt paragraf, pentru aceeași ipoteză, s-ar fi infirmat această natură juridică, or, în cauza pendinte, analiza realizată de prima instanță a vizat două ipoteze distincte, verificarea caracterului corect sau incorect al analizei neintrând în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În acest context, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, neputând fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care sunt nefondate susținerile recurenților subsumate acestui motiv de nelegalitate. Pe de altă parte, Înalta Curte găsește întemeiate parte din argumentele recurenților ce vizează modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, ce sunt, în esență, subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Se observă că aspectul inadmisibilității cererii de chemare în judecată a fost, în realitate, analizat de prima instanță dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte, inadmisibilitatea a fost examinată în raport de natura juridică a actului atacat prin acțiunea în contencios administrativ - dacă acesta poate sau nu să fie calificat drept act administrativ, iar pe de altă parte, în raport de parcurgerea sau nu a unei proceduri prealabile cu respectarea termenului de formulare a plângerii prealabile. Cât privește chestiunea naturii avizului nr. x din 25.06.2019 emis de recurentul – pârât Ministerul Sportului, de act administrativ, Înalta Curte apreciază nefondate criticile aduse de recurenți soluției primei instanțe de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, reținând, în acord cu instanța de fond, că avizul atacat are natura juridică a unui act administrativ. Din această perspectivă, relevant este faptul că art. 1 lit. b) din H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 arată expres că actul prin care Ministerul Tineretului și Sportului avizează constituirea și funcționarea unei structuri sportive are natura juridică a unui act administrativ. Deși este adevărat că H.G. nr. 884/2001 este numai un act administrativ cu caracter normativ, nu poate fi ignorat faptul că, atâta vreme cât antereferita hotărâre nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească, se bucură de prezumția de legalitate, producând efecte erga omnes. În această privință, Înalta Curte apreciază că trebuie avut în vedere și principiul securității juridice, concept ce a fost definit în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 454/2018, par. 68) ca fiind "un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale". În aplicarea acestui principiu, calificarea drept act administrativ a avizului printr-un act de reglementare secundară (emis în vederea organizării executării Legii nr. 69/2000 - normă specială, incidentă în materia specifică a educației fizice și sportului, ce poate deroga de la norma generală, cuprinsă în Legea nr. 554/2004) produce efecte și în cauza pendinte, fiind opozabilă și prezentei instanțe (ce nu a fost învestită cu verificarea legalității prevederilor art. 1 lit. b) din H.G. nr. 884/2001). Cât privește argumentele recurenților legate de efectele pe care Decizia nr. 2979/30.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție le produce în cauză din perspectiva chestiunii admisibilității cererii de chemare în judecată în raport de natura actului atacat, instanța de control judiciar le găsește, de asemenea, nefondate. Întrucât recurenții au invocat, în privința chestiunii în discuție, și cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține, pe de o parte că, nu este întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți, necesară pentru a se reține incidența acestui motiv de recurs, coroborat cu art. 431 alin. (1) și 432 C. proc. civ. Obiectul dosarului nr. x/2018 este diferit de cel al cauzei pendinte, întrucât în cauza soluționată prin decizia nr. 2979/30.06.2020 s-a solicitat anularea în parte a Raportului privind îndeplinirea condițiilor de finanțare ale federațiilor sportive naționale și a Anexei acestuia, publicate pe site-ul Ministerul Tineretului și Sportului la data de 09.02.2018, cu privire la neeligibilitatea Federației Române de Tenis de a beneficia de finanțare pentru anul 2018, anularea tuturor actelor administrative emise de Ministerul Tineretului și Sportului în temeiul Raportului cu privire la neeligibilitatea Federației Române de Tenis de a beneficia de finanțare pentru anul 2018 și obligarea autorității publice la emiterea unui nou raport privind îndeplinirea condițiilor de finanțare ale federațiilor sportive naționale. De asemenea, cauza juridică este una diferită, întrucât decizia nr. 2979/30.06.2020 a vizat soluționarea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant legal a domnului D. pentru Federația Română de Tenis, în raport de prevederile art. 6 alin. (2) lit. g) al O.G. nr. 26/2000, iar nu natura juridică a avizului emis de recurentul – pârât. Or, întrucât standardul impus de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., coroborat cu art. 431 alin. (1) și 432 C. proc. civ., este cel al identității de obiect, cauză și părți, iar acest standard nu este îndeplinit în cauză, nu se poate dispune reformarea hotărârii atacate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. De asemenea, nici din perspectiva identificării naturii Avizului MTS nr. 1 din 25.06.2019, considerentele deciziei nr. 2979/30.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu produc vreun efect pozitiv de lucru judecat, întrucât chestiunea tranșată în antereferita hotărâre este exclusiv cea a necesității sau lipsei de necesitate a unui aviz emis de Ministerul Sportului pentru operațiunea specifică ce a fost realizată în cauza respectivă, printr-o altă hotărâre a Adunării Generale a Asociaților, ce a fost adoptată în data de 17.11.2017. Astfel, Înalta Curte nu a dat nicio calificare avizului reglementat de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, analogiile făcute de recurenți din perspectiva semnificației chestiunilor tranșate de decizia nr. 2979/30.06.2020 fiind excedentare raționamentului juridic expus de Înalta Curte în cuprinsul acelei decizii și inapte a genera un efect pozitiv în materia identificării naturii juridice a avizului atacat în cauza pendinte. Totodată, nici argumentele recurentului Ministerul Sportului referitoare la prevederile art. 6 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 8 alin. (2) din OMJ nr. 954/B/C din 26 aprilie 2000 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, Registrului federațiilor și Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, ce reglementează actele ce urmează a fi depuse în susținerea cererii de înscriere a modificărilor actului administrativ, printre care și autorizațiile administrative prealabile, în cazul în care sunt cerute potrivit legii speciale, nu pot fi valorificate în sensul că ar defini natura juridică a avizului emis în temeiul at. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, câtă vreme, prin actul administrativ normativ de aplicare a legii speciale nr. 69/2000, natura juridică a avizului a fost expres reglementată ca fiind cea a unui act administrativ. În concluzie, instanța de control judiciar apreciază nefondate criticile aduse de recurenți manierei în care prima instanță a dezlegat chestiunea naturii juridice a Avizului MTS nr. 1 din 25.06.2019. Pe de altă parte, Înalta Curte găsește fondate criticile aduse de recurenți modului în care instanța de fond a analizat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de parcurgerea procedurii prealabile, privită din perspectiva datei formulării plângerii prealabile. Înalta Curte observă o eronată interpretare, de către instanța de fond, a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul de formulare a plângerii prealabile, câtă vreme regula este cea a depunerii acesteia în termen de 30 de zile. Ipoteza formulării plângerii prealabile și ulterior unui astfel de moment, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, este una de excepție și este incidentă doar în măsura existenței unor motive temeinice pentru care nu a putut fi respectat termenul de 30 de zile. După cum corect arată și recurenta – intervenientă Federația Română de Tenis, titularul plângerii prealabile nu are opțiunea de a alege între cele două termene reglementate pentru formularea acesteia, ci trebuie să dovedească incidența unor impedimente obiective care să fi îngrădit posibilitatea de a formula plângerea prealabilă, lipsite de orice culpă din partea părții care a formulat-o cu depășirea termenului de 30 de zile. Sesizările adresate de intimată Ministerului Sportului chiar și în ziua desfășurării Adunării generale extraordinare de alegeri a FRT din 19.06.2019, prin care intimata a învederat Ministerului Sportului că ar trebui să existe un aviz expres emis înainte de emiterea Hotărârii AGEA din 19.06.2019 nu pot fi calificate drept procedură prealabilă care să vizeze Avizul MTS nr. 1 din 25.06.2019, câtă vreme sunt anterioare emiterii acestuia și nu privesc actul administrativ în sine. De asemenea, aspectele evocate de intimata – reclamantă în întâmpinarea depusă în recurs nu pot fi calificate drept motive temeinice care să justifice formularea plângerii prealabile ulterior termenului de 30 de zile, întrucât chiar intimata – reclamantă recunoaște (în fila x a întâmpinării) că la data de 18.07.2019 a avut posibilitatea de a lua cunoștință de Avizul MTS nr. 1 din 25.06.2019, care a fost depus de FRT în dosarul nr. x/2019, în susținerea cererii de înscriere în Registrul federațiilor a modificărilor aduse organelor de conducere ale acesteia prin Hotărârea AGEA din data de 19.06.2019 și în care intimata – reclamantă a avut calitatea de intervenientă. Faptul că A. ar fi avut dificultăți în a identifica dacă avizul antereferit este cel reglementat de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, nu reprezintă impediment obiectiv, independent de voința reclamantei, care să fi îngrădit posibilitatea acesteia de a formula plângerea prealabilă, câtă vreme prevederile art. 1 lit. b) din H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, sunt clare în a defini un aviz emis pentru funcționarea unei structuri sportive ca fiind act administrativ. Or, în raport de aceste repere, termenul de 30 de zile, calculat în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă la data de 18.07.2019 și s-a împlinit la data de 19.08.2019, motiv pentru care depunerea plângerii prealabile la data de 05.11.2019 s-a realizat cu depășirea termenului sus indicat. Chiar dacă s-ar trece peste aspectele învederate mai sus, Înalta Curte constată că, în fila x a sentinței civile nr. 24 din 24 iulie 2019 a Tribunalului București – secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, se menționează expres faptul că avizul depus împreună cu cererea de înscriere a modificării organelor FRT în Registrul federațiilor este cel reglementat de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000. Se mai reține, din evidenta informatică ECRIS, că dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, în vederea soluționării apelurilor declarate inclusiv de intimata – reclamantă, la data de 06.09.2019, din aceste aspecte rezultând comunicarea, către intimata – reclamantă, a sentinței civile nr. 24 din 24 iulie 2019 a Tribunalului București, până la data de 06.09.2019. Or, inclusiv în raport de astfel de repere temporale, depunerea plângerii prealabile s-a realizat cu depășirea termenului de 30 de zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Unei plângeri prealabile depuse ulterior epuizării termenului legal instituit în acest sens nu îi pot fi recunoscute efectele necesare spre a se considera că, prin intermediul său, ar fi fost îndeplinită procedura prealabilă, iar conform prevederilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Cum prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevăd necesitatea parcurgerii unei astfel de proceduri, Înalta Curte reține, în cauza pendinte, existența unui fine de neprimire a cererii de anulare a Avizului MTS nr. 1/25.06.2019, mai precis neîndeplinirea antereferitei proceduri, aspect ce atrage sancțiunea respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. În concluzie, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe, de respingere a excepției inadmisibilității în raport de tardivitatea formulării plângerii prealabile, a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, motiv pentru care se impune reformarea hotărârii atacate, prin reținerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În raport de aceste considerente, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analiza restului motivelor de casare și argumentelor expuse în recursurile formulate de pârâtul Ministerul Sportului și intervenienta Federația Română de Tenis și nici amendarea recurenților, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., neputând fi reținută exercitarea cu rea credință a căilor de atac, cum susține intimata – reclamantă. Fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sportului și intervenienta Federația Română de Tenis, va casa sentința civilă nr. 209 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal și, rejudecând, va admite excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de tardivitatea formulării plângerii prealabile și va respinge cererea de anulare a avizului nr. x/25.06.2019 emis de Ministerul Tineretului și Sportului, ca inadmisibilă. Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta Federația Română de Tenis, instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite în parte și va dispune obligarea intimatei – reclamante A. la plata sumei de 4000 RON către Federația Română de Tenis, reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs în cuantum de 200 RON și onorariu avocațial în cuantum de 3800 RON, pentru fond și recurs, apreciind că, în raport de circumstanțele cauzei, precum și de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocațial solicitat de recurenta Federația Română de Tenis este vădit disproporționat.