ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1685/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 3.03.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, solicitând suspendarea executării actului administrativ unilateral - AVIZ - emis de pârâtul MTS cu nr. x din 25.06.2019, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 47 din 22 aprilie 2020, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în fond cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta B. în interesul pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului, a respins excepția inadmisibilității cererii reclamantei, excepția lipsei de interes a cererii reclamantei, excepția tardivității plângerii prealabile și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate de intervenienta B., a respins excepția inadmisibilității cererii reclamantei invocată de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și, totodată, a respins ca nefondată cererea de suspendare a avizului nr. x/25.06.2019 emis de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și cu intervenienta în interesul pârâtului, B..

Recursul formulat în cauză

Împotriva încheierii din 14 aprilie 2020 și a sentinței nr. 47 din 22 aprilie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A., criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În cauză recurenta-reclamantă B. a formulat recurs

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 6862 din 16 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului.

Deopotrivă, a admis excepția lipsei de interes, respingând recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 14 aprilie 2020 și a sentinței nr. 47 din 22 aprilie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios și fiscal, ca lipsit de interes, precum și recursul incident declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva aceleiași sentinței.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 6862 din 16.12.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 a formulat contestație în anulare contestatoarea - recurentă - A., invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatoarea a susținut că hotărârea atacată este rezultatul mai multor erori materiale ale instanței care a pronunțat-o.

Susține contestatoarea că eroarea materială este evidentă, pentru că lipsa sa de interes pentru a contesta Avizul MTS nr. 01/25.06.2019 nmu a fost sub nici o formă pusă în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție din dosarul nr. x/2018.

Mai mult decât atât Asociația nici măcar nu a fost parte în dosarul x/2018 interesul său în acea cauză nu a fost nici ridicat de vreo parte, nici discutat la vreun termen de judecată și nici măcar Decizia 2979 din 30.06.2020 la care face trimitere instanța ICCJ in Decizia 6862 din 16.12.2020, nu cuprinde vreo referire la interesul oricărei părți din acel dosar cu privire la orice fel de Aviz al MTS

Instanța ICCJ prin Decizia 2979/30.06.2020 in dosarul x/2018 ar fi stabilit că Avizul MTS nu era necesar în cazul Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019

Or, în dispozitivul Deciziei ICCJ nr. 2979/30.06.2020 nu apare sub nici o formă vreo trimitere la Hotărârea AGEA a B. din 19.06.2019 ci la o cu totul altă Hotărâre - cea a AGA a B. din 17.11.2017. Mai mult decât atât, instanța ICCJ în Decizia 2979/30.06.2020 nu stabilește sub nici o formă faptul că Avizul MTS nu era necesar nici măcar în cazul Hotărârii AGA a B. din 17.11.2017. În fapt, în cuprinsul Deciziei ICCJ mai sus amintite nu este cuprinsă nici un fel de referire cu privire la orice fel de aviz al MTS.

Instanța ICCJ prin Decizia nr. 2979/30.06.2019 in dosarul x/2018 ar fi stabilit că nu ar fi existat modificări de acte constitutive ale B. cu ocazia Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019!!!

Or, în cuprinsul Deciziei ICCJ nr 2979 nu este sub nicio formă statuată vreo referire cu privire la existența sau inexistența vreunei modificări de acte constitutive ale B. ca urmare a Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019. Instanța ICCJ a făcut trimitere numai la lipsa modificărilor de acte constitutive ale B. cu privire la Hotărârea AGA a B. din 17.11.2017, care este o cu totul altă hotărâre a AGA a B..

Instanța ICCJ a statuat in dispozitivul Deciziei 2979/30.06.2020, că: "astfel in mod greșit a reținut instanța de fond că hotărârea AGA a B. din 17.11.2017, prin care domnul cosac george a fost ales injiinctia de. președinte ai B. are ca obiect modificarea actului constitutiv si a statutului B. si produce efecte doar de la data inscrierii acesteia, in registrul federațiilor de la Tribunalul București.

De altfel,. Înalta Curte analizând cuprinsul Hotărârii AGA din 17.11.2017 constată, că nu se face vorbire niciunde despre vreo. modificare de substanță adusă actului constitutiv, ori statutului B."

Susține contestatoarea ca fiind evident faptul că, dintr-o gravă eroare materială, instanța ICCJ a statuat că ar exista o putere a lucrului judecat cu privire la existența unei modificări ale actelor constitutive cu privire la Hotărârea AGEA a B. din 19.06.2019.

Mai mult decât atât, există un act material foarte clar și cert care dovedește existența unei modificări a actelor constitutive ale B. cu ocazia Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019, respectiv actul adițional la actul constitutiv al B. emis de B. si autentificat de notar public C. cu nr. x din 19.06.2019, act care se afla la dosarul cauzei (anexa nr 34 la cererea principala de chemare in judecata a subscrisei!!!) si pe care, dintr-o gravă eroare materială instanța ICCJ nu 1-a luat în seamă la momentul dezlegării date recursului.

Actul adițional la actul constitutiv al B. autentificat cu nr. x din 19.06.2019 este cea mai certă dovada materială a faptului că prin Hotărârea AGEA a B. din 19.06.2019 membrii B. au decis modificarea actului constitutiv al B.. Actul modificator al actului constitutiv al B. cuprinde chiar la început că: "Noi membrii B.. am hotărât să modificăm actul constitutiv al B.. după cum urmează..."

Atâta timp cât acel act modificator al actului constitutiv este în ființă, iar B. ca emitent nu îl revocă sau nu este anulat printr-o hotărâre judecătorească, modificarea actelor constitutive ale B. in sensul cuprins in acel document este ACTUALĂ, iar in mod evident interesul oricărui membru B. de a contesta Avizul MTS prin care a fost autorizată acea modificare a actelor constitutive ale B. este actual.

Susține astfel, că numai din inițiativa B. Avizul B. a fost emis de MTS, iar interesul de a ataca acest act administrativ este actual atâta timp cât există în ființa, atât actul adițional la actul constitutiv al B. prin care a fost modificat actul constitutiv al B. cât mai ales Avizul MTS prin care a fost autorizată (si care reprezintă condiție de legalitate) modificarea actelor constitutive ale B..

Astfel, dintr-o eroare materială evidentă instanța ICCJ a omis să țină seama că avocații B. au susținut ÎN FALS că nu există o modificare de acte constitutive ale B. ca urmare a Hotărârii Adunării Generale de Alegeri a B. din 19.06.2019, dar exact aceeași avocați ai B. au luat cunoștință despre actul adițional la actul constitutiv al B. emis de B. si autentificat de notar public C. cu nr. x din 19.06.2019 prin care chiar a fost modificat actul constitutiv al B., act pe care B. in calitate de petenta 1-a depus la dosarul cauzei x/2019 de la Tribunalul București odată cu cererea principală prin care s-a solicitat înscrierea modificărilor actelor constitutive ale B., cauză in care aceeași avocați au reprezentat B. la toate termenele de judecată.

Dintr-o gravă eroare materială, instanța ICCJ nu a verificat că pârâta B. a susținut în fals că emiterea Avizului MTS nu era necesară în cazul Hotărârii AGEA a B. din 19.06.2019 iar instanța nu a luat în considerare că cererea B. prin care este solicitat Avizul MTS depusă de asemenea la dosarul cauzei x/2019 de la Tribunalul București, cauză în care au solicitat și au obținut înscrierea modificării actelor constitutive survenite ca urmare a AGEA a B. din 19.06.2019

Dintr-o gravă eroare materială, instanța ICCJ a preluat în mod total eronat ca și lucru deja judecat, din dispozitivul Deciziei ICCJ nr. 2979/30.06.2020 că emiterea Avizului MTS nu era obligatorie fața de cele decise prin Hotărârea AGEA a B. din 19.06.2019, fără să in considerare că B. a emis acte atât cu privire la modificarea efectivă a actului constitutiv al B., respectiv actul adițional la actul constitutiv al B. autentificat cu nr. x/19.06.2019, cât și cu privire la emiterea Avizului MTS respectiv cererea B. către MTS prin care a fost solicitat Avizul MTS.

De asemenea, printr-o gravă eroare materială, instanța a preluat susținerile micinoase ale avocatului B. fără să ia în considerare actele depuse la dosar, prin care se constată foarte clar că pârâta B. prin reprezentanții ei acționează prin fals, uz de fals și mai ales înșelăciune la adresa subscrisei și a tuturor membrilor afiliați ai B., fapte prevăzute de C. pen. ca infracțiuni pedepsite cu sancțiuni de închisoare cu executare.

În concluzie, față de excepția lipsei de interes a recurentei pârâte B. pentru a formula recurs împotriva sentinței cAAI prin care a fost dispusă respingerea suspendării Avizului MTS, este evident că: atâta timp cât însăși pârâta B. susține că Avizul MTS nr. 01 din 19,06.2019 nu este necesar, nu este obligatoriu și nu ar trebui să existe, atunci o sentința prin care sa fie suspendat, ba chiar anulat Avizul MTS în cauză este chiar benefică și in interesul B..

Pentru aceste considerente, solicită anularea deciziei civile a ICCJ nr. 6862 din 16.12.2020 pronunțată în dosarul x/2020 și, rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Intimata B. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită, în principal, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă și, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. A) C. proc. civ., solicită amendarea contestatoarei cu suma de 1.000 RON pentru formularea unei căi de atac vădit neîntemeiate.

Susține în esență intimata că, prin cererea formulată, contestatoarea încearcă să repună în discuție dezlegări date prin decizia civilă nr. 6862/16.12.2020, formulând critici ce țin de aprecierea instituției lucrului judecat și dezlegarea dată excepției lipsei de interes de către instanță, pe care le califică în mod eronat " greșeli materiale".

Mai susține intimata că, atâta timp cât motivele contestației în anulare invocate nu se referă la greșeli materiale, susținerile din cuprinsul contestației în anulare propun de fapt o rejudecare în drept a cauzei, cale de atac este inadmisibilă, instanța învestită cu o contestație în anulare neputând corecta niciodată dezlegări de drept ale instanței de recurs.

În cadrul întâmpinării intimata a solicitat și amendarea contestatoarei pentru abuz de drept procesual, invocând dispozițiile art. 12 și art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În susținerea cererii, a menționat că A. a formulat o cale de atac de retractare, lipsită de orice fel de legătură cu temeiurile de admisibilitate și, folosind un limbaj agresiv, insultător, aceasta a deturnat un drept procesual de la scopul pentru care acesta a fost instituit.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, a apărilor din întâmpinare și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimata - intervenientă B., prin întâmpinare, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va respinge contestația în anulare formulată de A., ca inadmisibilă, pentru considerentele în continuare arătate:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică exclusiv incidența vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispozițiile procedurale.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestatoare, care reglementează contestația în anulare specială, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

În accepțiunea textului de lege menționat, motivul de contestație referitor la săvârșirea unei greșeli materiale în dezlegarea recursului are în vedere o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca netimbrat/insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși, la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Deci, pentru a se putea reține admisibilitatea unei contestații în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt care să fie determinante pentru soluția din recurs, și nu greșeli de judecată, de soluționare a unor excepții procesuale, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Analizându-se prezenta contestație în anulare se constată cu ușurință că, prin intermediul acestei căi de atac contestatoarea încearcă să repună în discuție dezlegări date prin Decizia nr. 6862/16.12.2020, formulând critici ce țin de aprecierea instituției lucrului judecat și dezlegarea dată excepției lipsei de interes de către instanță, calificându-le eronat " erori materiale".

De altfel, contestatoarea susține fără echivoc faptul că " dezlegarea dată excepției lipsei de interes …..este rezultatul unei grave erori materiale a instanței", fiind deci, evident, că această critică privește interpretarea legii, nicidecum vreo eroare materială, în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile contestatoarei nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât admiterea excepției lipsei de interes și respingerea recursului declarat de contestatoarea din prezenta cauză, ca lipsit de interes, nu este rezultatul unei simple și evidente eroari materale, ci a modului în care instanța a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile art. 32 și 33 din Codul de procedură, raportat la obiectul litigiului și la probele existente la dosar.

În realitate, ceea ce urmărește contestatoarea prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a excepției lipsei de interes, invocată în cadrul recursului, și respingerea acesteia, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În esență, prin motivele indicate, contestatoarea invocă o pretinsă greșeală de judecată, tinzând de fapt să obțină o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispozițiilor incidente în raport cu circumstanțele de fapt și normele de drept aplicabile, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare.

Ori, Înalta Curte constată că erorile materiale invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Este evident că scopul contestatoarei este acela de a obține rejudecarea recursului prin reaprecierea probelor și reinterpretarea dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății, ceea ce nu este posibil pe calea contestației în anulare.

Sub acest aspect, trebuie amintită și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), aceasta a reținut că "(...) instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).".

Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor probleme de drept si de fapt ce au fost solutionate de instanța de recurs.

Ori, prin criticile formulate, contestatoarea tinde, în realitate, la o rejudecare a recursului și deopotrivă a fondului cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Conchizând, Înalta Curte reține că susținerile contestatoarei nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs", imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

Pe cale de consecință, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește cererea de aplicare a unei amenzi judiciare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice"

În actuala reglementare instituția abuzului de drept are ca sediu al materiei dispozițiile art. 15 noul C. proc. civ. care prevăd că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul, ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe.

În materie procesuală, principiul bunei credințe este reglementat de art. 12 alin. (1) noul C. proc. civ.

În speță, buna-credință sub imperiul căreia a acționat contestatoare, fiind prezumată, iar reaua credință trebuind să fie probată în concret, Înalta Curte constată că intimata nu a făcut dovada relei credințe a contestatoarei, deși sarcina probei îi incumbă conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curtea constată că nu s-a făcut dovada că, în cauză, contestatoarea a exercitat contestația în anulare în mod excesiv și nerezonabil, iar simpla introducere a contestației în anulare, chiar inadmisibilă, nu conduce automat la concluzia că partea a acționat cu rea credință.

Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că nu se impune sancționarea contestatoarei cu amendă judiciară.

Pe cale de consecință, va respinge cererea de amendare a contestatoarei, formulată de intimata B., ca neîntemeiată.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și la soluția ce se preconizează, urmează a fi obligată contestatoarea A., ca " parte care pierde procesul", la plata, către intimata B., a sumei de 4122 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform Facturii nr. x din 21.03.2022 și Ordinului de Plată nr. x emis la aceeași dată, ambele fiind depuse în original la dosarul de recurs.

Temeiul legal al soluție adoptate

Față de aceste considerente, Înalta Curte, reținând că nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă, va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A., ca inadmisibilă.

Va respinge cererea de amendare formulată de intimata B., ca neîntemeiată.

În temeiul dispozițiilor art. 451 și 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga contestatoarea la plata către intimata B. a sumei de 4122 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 6862 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de amendare formulată de intimata B., ca neîntemeiată.

Obligă contestatoarea la plata către intimata B. a sumei de 4122 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.