ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2025

Ședința publică din data de 30 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel București, la data de 28 iulie 2023, reclamanta Compania Municipală Termoenergetica București S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Electrocentrale București S.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 189/27.06.2023 emisă de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.), obligarea sa la emiterea unei noi decizii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 747 din data de 24 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Compania Municipală Termoenergetica București S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Electrocentrale București S.A., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs reclamanta Compania Municipală Termoenergetica București S.A., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate și rejudecarea litigiului în fond, cu consecința admiterii acțiunii introductive și a anulării Deciziei nr. 189 din data de 27 iunie 2023 emise de ANRE, precum și a obligării pârâtei ANRE la emiterea unei noi decizii, cu respectarea legislației în vigoare. Totodată, a solicitat obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.), întrucât hotărârea primei instanțe nu cuprinde niciun fel de motivare, fiind astfel încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea. În concret, instanța de fond a apreciat ca argumentele reclamantei sunt nefondate, reținând că decizia " indică datele părților implicate" fără a arăta care sunt acelea pe care le consideră ca fiind precizate, "arată în preambul motivele care au dus la necesitatea emiterii sale" fără a indica care sunt acele motive pe care le consideră suficiente și concludente pentru emiterea deciziei contestate și "vine în aplicarea Deciziei ÎCCJ-SCAF nr. 1054/27.02.2023 care stabiliește cadrul în care putea acționa reclamanta fără noi audieri sau consultări" deși acest lucru nu este precizat nicăieri în cuprinsul acelei hotărâri, respectiv faptul că ANRE ar putea emite vreo decizie cu încălcarea procedurii prevăzută de Ordinul nr. 128/2020 pentru aprobarea Procedurii privind soluționarea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei-art. 14-18 din Procedură. Or, lipsa oricărei dezlegări cu privire la condițiile pe care Decizia ANRE trebuia să le îndeplinească, respectiv a acelora care au format convingerea instanței și a celor pentru care s-au înlăturat argumentele părților, duce la anularea hotărârii recurate în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborate cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, în ipoteza în care instanța de recurs ar aprecia că în speță sunt îndeplinite condițiile criticate prin acțiunea introductivă, ar însemna să analizeze pentru prima dată în cadrul recursului aspectele referitoare la îndeplinirea acestora, privând astfel părțile de un grad de jurisdicție.

Totodată, prin modul în care a procedat, prima instanța a încălcat principii fundamentale care guvernează procesul civil, respectiv principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil, hotărârea fiind lovită de nulitate conform art. 176 C. proc. civ., fiind vorba despre o nulitate necondiționată.

În al doilea rând, prima instanță nu a analizat complet motivele invocate în susținerea contestației. Reclamanta a invocat motive de nelegalitate identificate cu privire la actul administrativ emis în scopul demonstrării nelegalității și nulității acestuia, aspecte pe care instanța trebuia să le analizeze din perspectiva aparenței de nelegalitate și nulitate a actului administrativ. Însă instanța nu le-a analizat în niciun fel, reținând, pe de o parte, pur și simplu că "criticile de nelegalitate sunt nefondate", iar pe de altă parte, că "criticile extrinseci nu au fundament".

Singura analiză efectuată de prima instanță s-a rezumat la citarea a trei paragrafe din Decizia ÎCG -SCAF nr. 1054/27.02.2023 însușindu-și astfel punctul de vedere al altei instanței, deși aceasta nu a fost contestat în cadrul prezentului dosar.

Prin modalitatea în care prima instanță a înțeles să soluționeze cauza, aceasta a încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil garantat de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, instanța refuzând să motiveze soluționarea cererii de anulare, contrar prevederilor art. 5 C. proc. civ.

Printr-un alt rând de critici, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concret, prima instanță nu a motivat care sunt argumentele pentru care a considerat că motivele invocate în susținerea cererii de anulare a Deciziei contestate nu ar produce îndoială asupra legalității actului și de ce a înlăturat acele susțineri.

Instanța s-a rezumat la a reține în considerentele hotărârii: "în sinteză, opinia instanței este că puterea lucrului judecat al Deciziei ÎCCJ-SCAF nr. 1054/27.02.2023 permitea pârâtei să efectueze acest calcul al garanției; nu este contestata formula de calcul; se prezintă critici extrinseci evident nefondate, iar cele intrinseci sunt critici economice ce intră în tangență cu un contract de escrow separat, ce nu are relevanță în calculul efectiv al garanției, așa cum a solicitat Înalta Curte."

În opinia recurentei-reclamante, instanța trebuia să analizeze criticile formulate, să verifice îndeplinirea acestor condiții de legalitate și temeinicie și să prezinte motivarea în fapt și în drept și cu privire la acestea.

În ceea ce privește contrarietatea argumentelor reținute de instanță, recurenta-reclamantă a arătat că instanța a reținut că "Nu s-a probat o legătură directă de cauzalitate negativă asupra contului de escrow prin acest calcul al garanției impus de Înalta Curte, iar dacă s-ar fi probat nu este un element care să afecteze legalitatea deciziei, pentru că reclamanta invocă aspecte de ordin economic." Două paragrafe mai jos, instanța a reținut faptul că "Motivele intrinseci nu dovedesc o nelegalitate propriu-zisă a deciziei atacate, dar pot fi indicii că această garanție, în cuantumul stabilit conform formulei, este considerată de reclamantă ca o împovărare neprevăzută în relație cu alte obligații financiare (aferente unui contract separat de escrow)".

Anterior, instanța a precizat că "nu se probează nici apariția unor clauze abuzive în acest contract, prin executarea unei decizii judiciare definitive" deși în continuare instanța a reținut că "Acest motiv de anulare ar afirma că Decizia înaltei Curți este element creator de clauză abuzivă".

Varianta formulată și dispusă de ANRE prin decizia contestată este de natură să creeze o pagubă însemnată în ceea ce privește CMTEB.

Raportat la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, paguba constă în plata sumei de bani conform actului administrativ, astfel încât orice fel de executare a acestuia ar aduce cu sine și iminența producerii unei pagube, prin încălcarea unor dispoziții legale.

Așadar, prin constituirea acestei garanții, în forma aprobată prin decizia atacată, CMTEB ar suferi un prejudiciu material important (77.348.773 RON), ceea ce s-ar concretiza în perturbarea serviciului public asigurat de companie - furnizarea agentului termic pentru locuitorii Municipiului București.

Cu toate că, în reglementarea oficială - Ordinul ANRE nr. 122/2013, autoritatea a lăsat părților contractante posibilitatea de negociere, în Decizia contestată ANRE a impus prevederi favorabile vânzătorului ELCEN în defavoarea cumpărătorului CMTEB. Altfel spus, prin aplicarea deciziei contestate, este evident că se creează pentru un producător de energie termică avantaje comerciale neconcurențiale pe seama unui serviciu de utilitate publică și se creează o discriminare față de ceilalți producători de energie termică în cogenerare, licențiați ANRE, cu care reclamanta are deja contracte încheiate și în care clauza contractuală în discuție a fost negociată și eliminată. De altfel, nemulțumită de soluția propusă de ANRE, ELCEN a reinițiat Procedura de soluționare a neînțelegerilor, procedură finalizată prin emiterea unei decizii rectificate printr-o altă decizie, prin care autoritatea obligă CMTEB la constituirea unei garanții în același cuantum, aceste decizii fiind atacate în cadrul dosarelor x/2023 și y/2023 aflate pe rolul Curții de Apel București.

Față de argumentele prezentate, solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile 747/24.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vlll-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023 și casarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii acțiunii în anulare astfel cum a fost formulată.

Atât intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, cât și intimata-pârâtă Electrocentrale București S.A. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., apreciind că hotărârea primei instanțe nu cuprinde niciun fel de motivare cu privire la aspecte esențiale invocate de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Instanța de recurs apreciază că motivul invocat se circumscrie, în realitate, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Înalta Curte apreciază a fi fondate criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, referitoare la nemotivare, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților."

Această dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată de reclamantă, precum și de argumentarea lor în fapt și în drept, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și a motivelor expuse de reclamantă, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

În susținerea cererii de anulare, reclamanta a susținut, în esență, că decizia ANRE nr. 189/2023 nu cuprinde elemente obligatorii prevăzute de lege, respectiv calitatea și datele de identificare ale părților și argumentele pentru care ANRE a apreciat că se impune raportarea garanției la contravaloarea cantității medii lunare de energie termică stabilită pe baza cantităților lunare de energie termică estimate contractate prin Anexa nr. 6 din Contractul de vânzare-cumpărare, nu este însoțită de un referat de aprobare, fiind lipsit de relevanță faptul că în preambulul acesteia sunt inserate normele legale aplicabile activității ANRE.

A mai arătat recurenta-reclamantă că decizia a fost emisă fără analiza circumstațelor factuale și fără audierea părților implicate, cu încălcarea disp. art. 18 alin. (1) din Procedura privind soluționarea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în sector energiei aprobate prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 128/2020, fără fundament legal și cu ignorarea totală a situației economice în care se afla reclamanta și a principiilor elementare de funcționare ale ANRE, utilizând criterii de stabilire a garanției nereale, ce au condus la o împovărare nejustificată și contrară realității companiei. Astfel, în opinia reclamantei modalitatea de stabilire și determinare a garanției este contrară prevederilor legale și încalcă o serie de principii fundamentele care guvernează contractele încheiate de CMTEB cu ceilalți furnizori.

A invocat și încălcarea art. 1 alin 1 și 3 din O.U.G. nr. 115/2001 pentru asigurarea fondurilor necesare în vederea producerii energiei termice în sistem centralizat, având în vedere că decizia contestată stabilește valoarea unei garanții la încheierea contractului cu ELCEN pentru energia termică furnizată întregii populații a Municipiului București, având repercusiuni importante asupra celorlalți furnizori care vor beneficia de cote mai mici din contractul de cont escrow și un impact direct atât asupra capacității CMTEB și a autorității publice locale de gestionare eficientă a serviciului public, cât și asupra consumatorilor finali. Analiza efectuată de ANRE este superficială și contrară realităților, raportându-se la o altă perioadă de timp, respectiv anul 2020, iar părților nu le-au fost solicitate documente și informații actualizate.

Reclamanta a arătat că suma de 77.348.773,5 RON reprezintă pretențiile cuprinse în actul adițional nr. x la Contractul nr. x/2019 și nicidecum suma pretinsă ca garanție la încheierea contractului. Recurenta-reclamantă a criticat modalitatea în care ANRE a stabilit nivelul garanției și în care permite și modificarea acesteia, apreciind că astfel protejează interesul privat al ELCEN și al celorlalți producători de energie electrică în cogenerare, iar nu interesul public general. În opinia sa, constituirea unei garanții într-un cuantum variabil nu este justificată, iar decizia cuprinde clauze abuzive și nelegale față de CMTEB, pe care nu le poate refuza sau negocia.

Considerentele primei instanțe asupra fondului cauzei se rezumă la expunerea elementelor pe care trebuie să le cuprindă o hotărârea judecătorească conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a principalelor motive de nelegalitate aduse deciziei atacate și a contextului factual generat de pronunțarea Deciziei nr. 1054 din data de 27 februarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în urma căreia a fost emisă Decizia nr. 189/2023 a ANRE, fără însă a răspunde tuturor aspectelor invocate de către recurenta-reclamantă, prin acțiunea introductivă. În esență, instanța de fond a reținut următoarele:

- criticile extrinseci invocate de către reclamantă nu au fundament, întrucât decizia indică datele părților implicate, prezintă obligația impusă prin Decizia ÎCCJ-SCAF nr. 1054/27.02.2023, arată în preambul și în considerente motivele care au condus la necesitatea emiterii sale;

- decizia atacată vine in aplicarea Deciziei ÎCCJ-SCAF nr. 1054/27.02.2023 care obliga stabilirea în concret a valorii garanției ce va fi constituită la încheierea contractului și care impunea cadrul în care putea acționa reclamanta fără noi audieri sau consultări;

- criticile intrinseci referitoare la încălcarea art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 115/2001 sunt de asemenea nefondate, nefiind dovedită o legătură directă de cauzalitate negativă asupra contului de escrow prin acest calcul al garanției, impus de Înalta Curte, iar dacă s-ar fi probat, nu este un element care să afecteze legalitatea deciziei, pentru că reclamanta invocă aspecte de ordin economic;

- nu s-a făcut dovada unor clauze abuzive în acest contract, prin executarea unei decizii judiciare definitive;

- motivele intrinseci nu dovedesc o nelegalitate propriu-zisă a deciziei atacate, dar pot fi indicii că această garanție, în cuantumul stabilit conform formulei, este considerată de reclamantă ca o împovărare neprevăzută în relație cu alte obligații financiare (aferente unui contract separat de escrow).

În raport de aceste considerente, prima instanță a concluzionat că puterea lucrului judecat al Deciziei ÎCCJ- SCAF nr. 1054/27.02.2023 permitea pârâtei să efectueze acest calcul al garanției; că, în cauză, nu este contestată formula de calcul și că au fost prezentate critici extrinseci evident nefondate, iar cele intrinseci reprezintă în realitate critici economice ce intră în tangență cu un contract de escrow separat, ce nu are relevanță în calculul efectiv al garanției, astfel că, în speță, nu se conturează o nelegalitate procedurală sau substanțială a actului atacat.

Înalta Curte constată că deși curtea de apel s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată, constatând netemeinicia acesteia, totuși nu a analizat în concret toate aspectele invocate de către reclamantă, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătorești.

În concret, instanța de fond nu a arătat care sunt datele precizate în cuprinsul deciziei cu privire la părți, care sunt motivele care au dus la necesitatea emiterii sale, care sunt considerentele instanței supreme care permit o derogare de la Ordinul nr. 128/2020 pentru aprobarea Procedurii privind soluționarea neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în sectorul energiei, respectiv de la dispozițiile art. 14-18 din procedură. De asemenea, nu a analizat criticile de nelegalitate formulate de către reclamantă, ci s-a rezumat la a afirma pe de-o parte, că decizia atacată este legală întrucât vine în aplicarea Deciziei ICCJ - SCAF nr. 1054 din 278 februarie 2023, care obliga stabilirea în concret a valorii garanției ce va fi constituită la încheierea contractului și pe de altă parte, că reclamanta invocă aspecte de ordin economic ce nu prezintă relevanță în calculul garanției. Mai mult decât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra criticilor reclamantei referitoare la modul de calcul a garanției și la cuantumul acesteia, limitându-și analiza la simpla afirmație că, în speță, nu este contestată formula de calcul.

În acest context, Înalta Curte constată că prima instanță nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile părților, nu a analizat în mod efectiv argumente de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că, hotărârea sa nu creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar. Cu alte cuvinte, considerentele sentinței de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, neîntrunind rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecință, se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind de prisos a mai fi analizate celelalte motive de recurs invocate. În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate, chestiunile ce țin de fondul cauzei urmând a fi avute în vedere de instanța de fond, în rejudecare.

Înalta Curte nu se va pronunța nici asupra cheltuielilor de judecată pretinse în această etapă procesuală, din moment ce soluția pronunțată implică o trimitere spre rejudecare, ca urmare a casării, problema cheltuielilor de judecată urmând a se lămuri cu ocazia rejudecării, în raport de culpele procesuale ce vor fi stabilite în legătură cu desfășurarea procesului.

În concluzie, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de declarat de recurenta-reclamantă Compania Municipală Termoenergetica București S.A. împotriva sentinței civile nr. 747 din data de 24 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Municipală Termoenergetica București S.A. împotriva sentinței civile nr. 747 din data de 24 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.