ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3458/2025

Ședința publică din data de 17 iunie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei anularea Deciziei nr. 197608/07.12.2022 privind împuternicirea personalului Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru efectuarea de investigații, emisă de Președintele ANRE, precum și a tuturor operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia și a tuturor actelor subsecvente, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă în legătură cu prezentul demers judiciar.

1.2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.02.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei anularea Deciziei nr. 197647/07.12.2022 privind împuternicirea personalului Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru efectuarea inspecției inopinate, precum și a tuturor operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia și a tuturor actelor subsecvente emise ca urmare a aplicării Deciziei privind efectuarea de inspecții inopinate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.02.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei anularea deciziei nr. 197648/07.12.2022 privind împuternicirea personalului Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru efectuarea inspecției inopinate, precum și a tuturor operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia și a tuturor actelor subsecvente, încheiate și emise ca urmare a aplicării Deciziei privind efectuarea de inspecții inopinate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.4. Dosarul nr. x/2023 a fost conexat, prin încheierea de ședință din 29.06.2023, la dosarul nr. x/2023, iar prin încheierea de ședință din 23.10.2023, ambele dosare au fost conexate la dosarul nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 342/2024 din data de 1 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererile de chemare în judecată conexate, astfel cum au fost precizate, formulate de reclamantele A. S.A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiate.

3.1. Recursul formulat de reclamanta A. S.A.

Reclamanta A. S.A. a formulat cerere de recurs împotriva acestei sentințe, prin care a solicitat admiterea acestuia și, în consecință, casarea sentinței recurate, cu admiterea acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1.1. Sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007 și a art. 65 alin. (2) lit. k) din Constituție în ceea ce privește excesul de putere la emiterea Deciziei de către Președintele ANRE, care nu fusese împuternicit conform legii (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Prin cererea de chemare în judecată, societatea a invocat nelegalitatea emiterii Deciziei cu exces de putere, având în vedere faptul că emitentul acesteia, Președintele ANRE, nu deținea o învestire conform legii pentru a acționa în regim de putere publică la data emiterii Deciziei, întrucât: conform art. 4 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 33/2007, numirea Președintelui ANRE se face de către Parlament în ședință comună a celor două Camere; mandatul semnatarului Deciziei acordat prin Hotărârea Parlamentului nr. 86/2017

încetase la data de 23.10.2022, ca urmare a depășirii duratei de 5 ani (conform art. 4 alin. (5) și (14) din O.U.G. nr. 33/2007); exercitarea funcției s-a făcut în temeiul unui act emis de Guvern, iar nu în ședința comună a celor două Camere (O.U.G. nr. 139/2022).

Prima instanță a respins criticile Societății privind emiterea Deciziei cu exces de putere întrucât prin O.U.G. nr. 139/2022 s-a dispus prelungirea mandatelor în derulare pentru o perioadă de 6 luni, iar prin Legea nr. 20/2023 a fost aprobată ordonanța de urgență; susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 65 alin. (2) lit. k) din Constituție excedează competenței instanței.

În primul rând, sentința recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 33/2007, întrucât mandatul Președintelui nu era valabil. În lipsa unei numiri de către Parlament în ședință comună, numirea președintelui ANRE nu este valabilă. De asemenea, Legea nr. 20/2023 a fost adoptată ulterior emiterii Deciziei (în data de 09.01.2023, în contextul în care Decizia a fost emisă în data de 07.12.2022), nici legea nefiind adoptată în ședința comună a celor două Camere. Prin urmare, la data emiterii Deciziei nu exista un mandat valabil al Președintelui ANRE, astfel că Decizia a fost emisă cu exces de putere, iar sentința recurată a fost dată cu încălcarea competențelor stabilite conform prevederilor art. 65 alin. (2) coroborat cu art. 1 alin. (4) din Constituție.

În al doilea rând, sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004 privind excesul de putere, întrucât Președintele ANRE a acționat în afara limitelor stabilite de lege. Prin urmare, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1.2. Sentința recurată a fost dată cu greșita aplicare a art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație în ceea ce privește nulitatea analizei preliminare efectuate de o structură necompetentă din cadrul ANRE; instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.).

Prin cererea de chemare în judecată, societatea a arătat că, potrivit art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație, analiza preliminară, necesară pentru declanșarea investigației, trebuie efectuată de o direcție de specialitate, iar nu de un compartiment funcțional.

Prima instanță a respins această critică, reținând că, potrivit art. 33 alin. (3) lit. j) din ROF ANRE, una dintre atribuțiile CMPEE este efectuarea analizei preliminare asupra unei posibile încălcări a REMIT; noțiunea de direcție de specialitate nu trebuie interpretată restrictiv, ci are o semnificație mai largă. Rațiunea textelor este ca analiza preliminară să fie efectuată de altă structură decât direcția de investigații.

Această soluție este rezultatul greșitei aplicări a art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație, prima instanță interpretând în mod greșit semnificația termenului de direcție de specialitate din aceasta.

În primul rând, în mod greșit reține instanța prevederile ROF ANRE, întrucât acest act normativ nu este publicat în Monitorul Oficial și nu este opozabil Societății. Astfel, instanța de fond trebuia să se raporteze exclusiv la prevederile Regulamentului de investigație.

În al doilea rând, interpretarea extensivă reținută prin sentința recurată nu poate fi primită. Precum a reținut prima instanță, CMPEE face parte din Direcția Generală Monitorizare Piață, Investigații, structură din care face parte, însă, și Direcția Investigații.

În mod corect reține prima instanță că Regulamentul de investigație stabilește necesitatea efectuării analizei preliminare de altă structură decât Direcția Investigații. Cu toate acestea, această condiție nu poate fi îndeplinită atunci când analiza preliminară este efectuată de către o structură componentă a aceleiași direcții din care face parte Direcția investigații. Astfel, apartenența la aceeași structură organizatorică a CMPEE cu Direcția investigații nu permite ca analiza preliminară să fie apanajul unei structuri neinfluențate de aceasta din urmă.

Pe cale de consecință, interpretarea extensivă a noțiunii de direcție de specialitate contravine însuși scopului art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație, iar soluția sa asupra acestei critici este rezultatul unei greșite aplicări a prevederii indicate, fiind dată și cu încălcarea separației puterilor în stat, prin adăugarea, de către prima instanță, la prevederile normative aplicabile cauzei.

3.1.3. Sentința recurată este nemotivată și dată cu încălcarea art. 41 alin. (1) și (2) din Cartă, art. 60 alin. (7) și (8) din Directiva 944/2019, art. 9 alin. (5) din Regulamentul de investigație, art. 31 din Constituție și art. 296 TFUE în ceea ce privește soluția asupra caracterului nemotivat al Deciziei (motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.).

3.1.3.1. Sentința recurată este nemotivată și conține motive contradictorii

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii vor arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au admis ori înlăturat cererile și apărările părților. în acest context, jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că hotărârea trebuie să arate fără echivoc motivele pentru care susținerile părților au fost admise sau respinse, iar motivarea trebuie să permită exercitarea controlului judiciar.

Raportat la criticile Societății, soluția primei instanțe este insuficient motivată. Sentința recurată nu conține nicio motivare cu privire la argumentele invocate de Societate în legătură cu inadmisibilitatea complinirii motivării unui act administrativ prin actele premergătoare necomunicate Societății, nepermițând înțelegerea raționamentului primei instanțe pentru care au fost respinse argumentele de nelegalitate invocate.

De altfel, cu privire la această obligație, sentința recurată reține și o motivare contradictorie, întrucât pe de o parte arată că motivarea actului "permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său", iar pe de altă parte recurge la analiza actelor premergătoare pentru a confirma caracterul motivat al actului atacat.

O astfel de motivare este de natură să aducă atingere și principiului disponibilității, întrucât Societatea a invocat lipsa de motivare a actelor administrative contestate, inclusiv din perspectiva unui conținut al actelor premergătoare ce nu a fost inclus în actele comunicate.

În orice caz, prima instanță nu a expus motivele pentru care din cuprinsul Deciziei ar putea fi dedus raționamentul ANRE. Analiza primei instanțe ar fi trebuit să indice dacă elementele prezentate în actul administrativ sunt suficiente, raportat la elementele concrete de fapt, precum obiectul investigației și suspiciunile Autorității. O astfel de analiză nu este, însă, prezentă în sentința recurată.

3.1.3.2. Sentința recurată este dată cu încălcarea art. 41 alin. (1) și (2) din Cartă, art. 60 alin. (7) și (8) din Directiva 944/2019, art. 9 alin. (5) din Regulamentul de investigație, art. 31 din Constituție și art. 296 TFUE.

În primul rând, sentința recurată s-a dat cu încălcarea normelor care reglementează obligativitatea motivării actelor administrative, motivare care trebuie să se regăsească chiar în conținutul acesteia și care trebuie să permită prin însăși parcurgerea actului administrativ comunicat particularului înțelegerea obiectului și scopului.

Sentința recurată s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 60 alin. (7) și (8) din Directiva nr. 944/2019 care instituie obligația autorităților de reglementare de a emite decizii pe deplin întemeiate și motivate pentru a permite controlul judiciar.

Sentința recurată s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (5) din Regulamentul de investigație, care instituie obligativitatea indicării temeiurilor de fapt și de drept, obiectul și scopul (Decizia nu arată tipul de tranzacții care au condus la pretinsele suspiciuni, ci se indică doar perioada investigată), participantul/participanții la piață vizat/vizați (Decizia nu arată care sunt participanții vizați cu care ar fi fost încheiate presupusele tranzacții) etc.

Sentința recurată s-a dat cu încălcarea art. 41 alin. (1) și (2) din Cartă, art. 296 TFUE și art. 31 alin. (2) din Constituția României. Atât timp cât ANRE pune în aplicare acte ale Uniunii Europene este ținută de obligațiile de motivare statuate prin dreptul Uniunii Europene -fapta investigată este prevăzută de REMIT, iar Legea nr. 123/2012 transpune Directiva nr. 944/2019.

Sentința recurată s-a dat cu încălcarea priorității dreptului Uniunii Europene, din care fac parte și dezlegările date de CJUE cu privire la obligația de motivare a actelor administrative, precum și cerința specială prevăzută de art. 60 din Directiva 944/2019 .

În al doilea rând, în mod eronat se raportează sentința recurată la actele premergătoare actului atacat, care nu sunt comunicate Societății. Analiza îndeplinirii condiției motivării actului se realizează raportat la informațiile de care destinatarul dispunea, cel mai târziu, la momentul introducerii acțiunii, iar motivarea nu poate fi expusă pentru prima dată în fața instanței. Astfel fiind, caracterul nemotivat se apreciază exclusiv raportat la conținutul actului atacat și la informațiile la care Societatea avea acces la momentul introducerii acțiunii.

Prin urmare, documentația administrativă depusă de ANRE și de care Societatea a luat cunoștință numai ca urmare a introducerii acțiunii și solicitării exprese de depunere a acesteia nu poate fi avută în vedere pentru a sprijini absența motivării actului atacat. Dimpotrivă, aceasta ar fi de natură să demonstreze tocmai temeinicia criticii de legalitate - actul comunicat destinatarului nu a fost suficient motivat.

Aceeași concluzie reiese, de altfel, din scopul obligației de motivare și specificul Deciziei. Astfel, motivarea Deciziei trebuia să permită Societății să cunoască dacă informațiile solicitate de ANRE pe parcursul investigației sau probele ridicate în timpul inspecției privesc obiectivul investigației.

Dreptul la apărare poate fi asigurat exclusiv în timpul actelor efective de investigație, precum data inspecției sau la momentul desigilării, când Societatea ar avea posibilitatea de a se opune ridicării, respectiv desigilării. În acest sens, chiar dacă s-ar aprecia că Societatea a cunoscut motivarea Deciziei prin accesul la documentația administrativă, aceste informații sunt lipsite de utilitate, atât timp cât Societății i-a fost comunicată doar Decizia, iar accesul la actele premergătoare s-a făcut în urma unor demersuri în fata instanței. Autoritatea opunându-se si în fata instanței la dezvăluirea conținutului actelor premergătoare.

Societatea este vătămată de lipsa elementelor din Decizie, de care a putut lua la cunoștință numai în cadrul litigiului, ulterior inspecției și ulterior parcurgerii investigației de către ANRE -Societății i s-a încălcat dreptul de a verifica dacă acțiunile ANRE sunt în linie cu scopul investigației, cu limitele echipei de investigație raportat la suspiciunile a căror confirmare este urmărită etc.

În al treilea rând, cu titlu general, motivarea actului administrativ trebuie să conțină suficiente elemente pentru ca persoana vizată să poată cunoaște dacă actul este afectat de un viciu care permite contestarea legalității sale. Prin urmare, Decizia trebuie să conțină toate elementele care să permită Societății să cunoască dacă aceasta a fost emisă cu respectarea legii.

Obiectul Deciziei, constând în tranzacțiile efectuate în perioada aprilie 2022 - iulie 2022, este excesiv de general. Astfel, nu sunt menționate elementele esențiale cu privire la fapta în raport de care inspecția este desfășurată, respectiv: partenerii vizați; tipul de încălcare suspectată; orice elemente concrete privind comportamentul suspect, întrucât tipurile de practici de manipulare a pieței sunt de cel puțin de 27 de feluri; impactul pretinselor încălcări, care justifică efectuarea inspecției inopinate.

Astfel, sentința recurată a fost dată cu ignorarea faptului că Decizia nu permite Societății să verifice dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (8) din Legea nr. 123/2012, respectiv măsura investigației să nu fie nici arbitrară, nici excesivă, ținând cont de elementele obligatorii, precum implicarea întreprinderii - implicarea întreprinderii nu este menționată în niciun mod, nefiind indicată niciun fel de faptă, fiind menționat doar că aceasta privește practic toate tranzacțiile efectuate în perioada 01.11.2021 - 31.07.2022, deși în preambul se menționează suspiciuni care oricum acoperă o perioadă mai redusă: aprilie 2022- iulie 2022; decizia trebuie să permită Societății să cunoască dacă elementele solicitate în timpul investigației sunt necesare în scopul investigației. Acest scop poate fi realizat numai dacă Decizia cuprinde: o descriere a caracteristicilor esențiale ale încălcării suspectate, natura manipulării de piață suspectate, modul în care Societatea este prezumată a fi implicată în încălcarea art. 5 REMIT, prezumțiile pe care intenționează să le verifice și elementele pe care inspecția trebuie să le privească.

În al patrulea rând, sentința recurată reține eronat că din analiza documentației administrative ar rezulta toate elementele care să conducă la concluzia unei motivări suficiente și conforme. Dimpotrivă, faptul că numai ca urmare a analizei documentației administrative inclusiv instanța a putut deduce raționamentul ANRE confirmă încălcarea exigențelor privind motivarea actului administrativ.

O confirmare a vătămării Societății prin raportare la faptul că, la momentul inspecției conținutul Deciziei nu era suficient pentru asigurarea garanțiilor în fața ingerințelor echipei de investigație este dată de faptul că, deși din documentația administrativă rezultă că erau analizate exclusiv tranzacțiile dintre Societate si B., obiectul Deciziei pare că privește toate tranzacțiile Societății. În absența acestei informații la momentul la care a avut loc inspecția (dată la care a fost comunicată exclusiv Decizia) și ulterior pe parcursul investigației, Societatea nu se putea opune ridicării unor elemente fără legătură cu obiectul investigat.

De asemenea, fapta investigată pentru care s-a dispus efectuarea de inspecții poate fi oricare dintre cele 27 de fapte publicate în ghidul de punere în aplicare a REMIT care se circumscriu în temeiul legal reprezentat de art. 5 REMIT. Rezultă, așadar, că scopul inspecției nu a fost delimitat prin raportare la motivarea în fapt a Deciziei.

În concluzie, sentința recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și cu încălcarea priorității dreptului Uniunii Europene, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1.4. Sentința recurată este nemotivată și dată cu aplicarea greșită a art. 13 alin. (1) și (2) și art. 14 din REMIT, art. 52 alin. (1) din Cartă, art. 5 alin. (1), art. 9 alin. (1) și (4) din Regulamentul de investigație în ceea ce privește criticile Societății referitoare la inexistența unor suspiciuni de săvârșire a unei fapte de manipulare de piață și la caracterul disproporționat al declanșării investigației (motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.)

3.1.4.1. Prima instanță nu a analizat majoritatea criticilor Societății. Criticile analizate sunt tratate superficial, iar motivarea soluției este lacunară.

Prima instanță nu a analizat majoritatea criticilor Societății, respectiv că obiectul analizei preliminare nu privea o încălcare a art. 5 REMIT, ci obținerea unor pretinse beneficii fiscale nejustificate ce nu aveau nicio legătură cu piața angro de energie; analiza preliminară însăși a infirmat existența unor suspiciuni cu privire la existența unei fapte de manipulare de piață; nota de fundamentare nu conține toate elementele impuse de Regulamentul de investigație.

Astfel, sentința recurată redă doar o analiză superficială a criticii invocate prin cererea de chemare în judecată, reluând anumite elemente din documentația administrativă, fără însă să răspundă argumentelor concrete ale societății.

3.1.4.2. Sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 13 alin. (1) și (2) și art. 14 din REMIT, art. 52 alin. (1) din Cartă, art. 5 alin. (1), art. 9 alin. (1) și (4) din Regulamentul de investigație. Prima instanță ignoră principiul proporționalității și necesitatea existenței unor indicii cu privire la săvârșirea unei fapte de manipulare de piață.

În primul rând, prima instanță reține că:

"(...) rolul analizei preliminare este acela de a identifica indiciile privind posibila afectare a pieței angro de energie și situațiile care pot justifica declanșarea unei investigații și nicidecum de a confirma aceste suspiciuni sau de a stabili cu claritate daca activitățile întreprinse de reclamante reprezintă sau nu o încălcare a art. 5 REMIT."

Aceste considerente nu răspund criticilor societății, potrivit cărora analiza preliminară a stabilit că nu au fost identificate suspiciuni cu privire la existența unei fapte de încălcare a art. 5 REMIT, acestea sunt date cu încălcarea art. 9 alin. (1) și (4) din Regulamentul de investigație. Astfel, instanța face o aplicare incompletă a dispoziției anterior indicate, întrucât, deși analiza preliminară nu are rolul de a confirma suspiciunile identificate, propunerea de investigație nu poate fi emisă în ipoteza inexistentei unor astfel de suspiciuni.

Soluția primei instanțe este dată cu ignorarea intensității impuse de lege în privința indiciilor deținute care pot justifica declanșarea unei investigații. Prima instanță a ignorat întru totul faptul că în ceea ce privește fapta de manipulare a pieței (i) nu există un indiciu sesizat, astfel că este depășit obiectul analizei preliminare și (ii) nu a fost realizată o analiză preliminară cu privire la fapta pentru care este formulată propunerea de deschidere a investigație. În acest context, propunerea de deschidere a investigației din Nota de fundamentare contravine prevederilor art. 9 alin. (1) și (3) din Regulament, astfel că este nulă, iar nulitatea acesteia duce și la nulitatea Deciziei, care nu poate exista în lipsa acesteia.

Astfel cum reiese din prevederile art. 9 alin. (1) și (4) din Regulamentul de investigație, propunerea de declanșare a investigației trebuie să fie justificată de concluzia existenței temeiului, în urma analizei preliminare. Or, prin validarea ca suficiente a suspiciunilor indicate de ANRE, prima instanță a făcut o greșită aplicare a acestei analize de proportionalitate. Concluzia instanței în sensul că elementele prezentate de ANRE drept suficiente este rezultatul încălcării dispozițiilor de drept material.

În al doilea rând, declanșarea investigației reprezintă, la rândul său, o măsură ce are ca efect restrângerea drepturilor societății, aceasta fiind obligată să se supună tuturor măsurilor stabilite de ANRE pe parcursul investigației. Or, în acest caz, sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 52 alin. (1) din Cartă și art. 14 REMIT, conform căruia orice restrângere a drepturilor recunoscute prin Cartă trebuie să fie proporțională. Astfel, în mod greșit a analizat prima instanță îndeplinirea criteriului proporționalitătii prin raportare la gravitatea faptei, iar nu prin raportare la suspiciunile deținute.

Justificarea unei asemenea ingerințe de către autorități în activitatea operatorilor economici poate proveni exclusiv din existența elementelor de fapt care indică existența unei potențiale încălcări a dispozițiilor legale. Dacă argumentele instanței de fond ar fi validate ar rezulta că ANRE poate deschide oricând o investigație privind art. 5 REMIT, întrucât fapta este gravă, fără a fi necesar ca aceasta să dețină veritabile indicii cu privire la existenta faptei.

Prin urmare, activitatea de investigație ar fi transformată într-un vehicul exploratoriu asupra căruia nu s-ar putea exercita controlul judiciar, fiind încălcat nu doar principiul proporționalitătii, ci și chiar dreptul la o cale de atac al operatorului economic.

Prin urmare, prima instanță nu a aplicat corect principiul proporționalității și condiția caracterului justificat a propunerii de declanșare a investigației, contrar art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație, art. 13 alin. (2) REMIT și art. 52 alin. (1) din Cartă și a efectuat în mod greșit analiza de proporționalitate, verificând caracterul justificat prin raportare la gravitatea faptei pretins suspectate, iar nu la indiciile deținute, contrar art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație, art. 13 alin. (2) și 14 REMIT și art. 52 alin. (1) din Cartă.

3.1.4.3. Sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 9 alin. (1) și (4) din Regulamentul de investigație și a art. 5 REMIT, întrucât obiectul investigației trebuie limitat la obiectul analizei preliminare (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Declanșarea investigației trebuie să fie justificată de rezultatul analizei preliminare, o astfel de măsură trebuie să se încadreze în limitele acestei analize. Or, în mod eronat a validat, implicit, prima instanță, concluzia că obiectul investigației poate fi fundamental diferit de cel al analizei preliminare.

Analiza preliminară a vizat și reliefat exclusiv pretinsa obținere a unor avantaje fiscale nejustificate din aplicarea schemei de plafonare a prețului la energie electrică. Or, în acord cu argumentele prezentate primei instanțe și neanalizate sub nicio formă de aceasta, configurarea pretinsei încălcări (care nu are nicio legătură cu piața angro de energie), face obiectiv imposibilă încadrarea faptei ca reprezentând o încălcare a art. 5 REMIT.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (4) din Regulamentul de investigație, o investigație poate fi declanșată doar dacă în urma analizei preliminare se constată că există temei. în consecință, cât timp analiza preliminară nu ar viza o anumită încălcare, aceasta nu ar putea duce la concluzia existenței unui temei referitor la această încălcare, astfel că declanșarea unei investigații pentru alte fapte decât cele vizate de analiza preliminară este nelegală, iar Sentința recurată este dată cu încălcarea legii.

3.1.4.4. Sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație, întrucât instanța a considerat că analiza preliminară poate viza alte încălcări decât cele privind piața angro de energie (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Dacă instanța va considera că sentința recurată este motivată referitor la această critică, soluția primei instanțe încalcă, oricum, dispozițiile de drept material. Potrivit art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație, analiza preliminară poate avea loc doar atunci când există indicii privind o posibilă afectare a pieței angro de energie. Validând ca legală Nota de fundamentare, prima instanță a încălcat aceste dispoziții, întrucât a considerat, implicit, că analiza preliminară poate viza și alte încălcări, care nu au legătură cu piața angro de energie.

3.1.4.5. Sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 9 alin. (3) din Regulamentul de investigație, referitor la elementele obligatorii ale Notei de fundamentare (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Nici în privința acestei critici, prima instanță nu a înlăturat argumentele societății. În orice caz, soluția primei instanțe de menținere ca legală a Notei de fundamentare nu poate fi dată decât cu încălcarea dispozițiilor de drept material.

Societatea a arătat în fața primei instanțe că Nota de fundamentare nu conține nicio mențiune cu privire la impactul produs asupra pieței angro de energie sau a intereselor consumatorilor, elemente impuse de art. 9 alin. (3) din Regulamentul de investigație. Acest viciu este cu atât mai serios cu cât fapta investigată nu poate afecta în mod negativ piața angro sau consumatorii. Or, soluția primei instanțe presupune caracterul neobligatoriu al acestor prevederi, fiind deci dată cu încălcarea lor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de reclamanta B. SRL

Reclamanta B. a formulat cerere de recurs împotriva acestei sentințe, prin care a solicitat admiterea acestuia și, în consecință, casarea sentinței recurate, cu admiterea acțiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a reiterat aspecte deja invocate de recurenta-reclamantă A. S.A., dar și aspecte noi. În ceea ce privește argumentele noi, s-au arătat următoarele:

3.2.1. Prima instanță nu a analizat majoritatea criticilor societății. Criticile analizate sunt tratate superficial, iar motivarea soluției este lacunară (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Prima instanță nu a analizat majoritatea criticilor societății, respectiv că actul de sesizare nu viza societatea B.; obiectul analizei preliminare nu privea o încălcare a art. 5 REMIT, ci obținerea unor pretinse beneficii fiscale nejustificate ce nu aveau nicio legătură cu piața angro de energie; analiza preliminară însăși a infirmat existența unor suspiciuni cu privire la existența unei fapte de manipulare de piață; nota de fundamentare nu conține toate elementele impuse de Regulamentul de investigație. Astfel, sentința recurată redă doar o analiză superficială a criticii invocate prin cererea de chemare în judecată, reluând anumite elemente din documentația administrativă, fără însă să răspundă argumentelor concrete ale societății. Pe cale de consecință, cu privire la aceste critici, sentința recurată este vădit nemotivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

3.2.2. Sentința recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație - prima instanță a ignorat dispoziția potrivit căreia obiectul analizei preliminare este limitat la actul de sesizare (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Precum a fost expus anterior, sentința recurată nu cuprinde nicio motivare cu privire la această critică formulată de societate prin cererea de chemare în judecată. Suplimentar, sentința recurată este oricum dată cu încălcarea art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație, întrucât concluzionează (implicit) că obiectul analizei preliminare nu este restrâns la indiciile indicate în actul de sesizare.

Conform art. 9 alin. (1) din Regulamentul de investigație, analiza preliminară se realizează atunci când există o posibilă încălcare dintre cele indicate. Prin urmare, analiza preliminară este restrânsă la obiectul stabilit prin actul de sesizare-în cauză, Adresa DGPE. Concluzia reiese, de altfel, din însăși Nota de fundamentare, potrivit căreia obiectul analizei îl reprezintă posibila încălcare propusă de DGPE.

Or, deși instanța nu s-a pronunțat asupra acestei critici, menținerea ca legală a Notei de fundamentare și, implicit, a deciziilor atacate denotă că prima instanță ar fi considerat că obiectul analizei preliminare nu este limitat la suspiciunile din actul de sesizare.

Astfel, simplul considerent că "în cuprinsul notei de fundamentare (varianta confidențial) a fost evidențiat și comportamentul de tranzacționare al reclamantei B., care a născut suspiciuni", este insuficient. Redarea anumitor elemente cu privire la o societate, fără ca aceasta să fi făcut obiectul actului de sesizare (în speță, Adresa DGPE) nu permite formularea unei propuneri de deschidere a investigației față de aceasta. Prin urmare, în acest caz, soluția primei instanțe s-a dat cu ignorarea limitelor legale ale analizei preliminare, motiv pentru care este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2.3. Soluția primei instanțe asupra caracterului excesiv și arbitrar al Deciziei de inspecție este necorespunzător motivată și dată cu încălcarea art. 88 alin. (8) Legea 123/2012, art. 13 alin. (1) și (2) REMIT, art. 15 alin. (1) și art. 17 alin. (4) din Regulamentul de investigație și art. 52 alin. (1) din Cartă

3.2.3.1. Soluția primei instanțe este necorespunzător motivată (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..)

Prima instanță nu realizează o veritabilă analiză a criticilor Societății, analizând în concret elementele de fapt ce justifică efectuare a unei inspecții. Deși Societatea a arătat că efectuarea unei inspecții inopinate presupune existența unor indicii serioase că vor fi identificate elemente de probă esențiale pentru investigație, indicii ce nu există în speță, prima instanță afirmă cu titlu general caracterul proporțional al măsurii. Astfel, instanța de fond nu a înlăturat argumentat apărările B..

3.2.3.2. Sentința recurată a fost dată cu încălcarea principiului proporționalității măsurii. Ingerința a fost arbitrară și nu a avut al baza indicii serioase (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..)

(i) Sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 88 alin. (8) Legea 123/2012, art. 13 alin. (1) și (2) REMIT, art. 15 alin. (1) și art. 17 alin. (4) din Regulamentul de investigație - Sentința ignoră obligativitatea caracterului necesar al inspecțiilor inopinate și cerința existenței unor indicii serioase - incidența motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În primul rând, sentința a fost dată cu încălcarea art. 15 alin. (1) din Regulamentul de investigație, în baza căruia inspecția inopinată poate fi dispusă numai în condițiile în care există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru îndeplinirea scopului investigației. În același timp, jurisprudența constantă a CJUE a reținut că autoritatea poate efectua o inspecție inopinată doar atunci când cunoaște în mod concret elementele pe care aceasta le caută.

Prima instanță a ignorat prevederile legale conform cărora scopul inspecției este limitat la scopul investigației, astfel încât ar fi trebuit să analizeze dacă documentația administrativă, reținută pentru a suplini motivarea în fapt a Deciziei de inspecție, prevede suficiente indicii care să justifice o astfel de ingerință. O astfel de analiză ar fi fost necesară prin raportare la considerentele Sentinței recurate care reține că scopul inspecției este identic cu scopul investigației.

Dacă instanța ar fi efectuat o analiză a documentației administrative care a stat la baza emiterii Deciziei de inspecție, ar fi constatat că actele premergătoare prevăd expres faptul că nu au putut fi identificate elemente care să încadreze comportamentul B. în una dintre categoriile de fapte susceptibile a fi încălcări a REMIT; obiectul analizei preliminare nu a vizat o faptă de manipulare de piață, ci o încălcare a O.U.G. nr. 27/2022, care nu privește piața angro de energie. Astfel, au fost încălcate prevederile art. 13 alin. (2) REMIT, art. 15 alin. (1) și art. 17 alin. (4) din Regulamentul de investigație.

Sentința recurată a fost emisă cu ignorarea jurisprudenței CJUE, care a stabilit că, pentru a justifica efectuarea unei inspecții, Comisia (deci, implicit, Autoritatea) trebuie să dispună de indicii suficient de serioase care să justifice demararea acestei măsuri.

Or, în contextul în care inclusiv Autoritatea confirmă că nu există niciun indiciu privind săvârșirea unei fapte de manipulare a pieței, declanșarea unei inspecții la sediul Societății s-a făcut nu doar în absența unor suspiciuni, dar și cu vădita încălcare a rigorilor procedurale în etapa preliminară, atât timp cât analiza a concluzionat în realitate că nu există niciun indiciu pentru a justifica declanșarea unei inspecții.

În al doilea rând, deși nu invocă autoritatea sau puterea de lucru judecat a încheierii de autorizare, prima instanță afirmă că această hotărâre "a reținut că masurile coercitive nu sunt nici arbitrare, nici excesive".

Încheierea președintelui Curții de Apel București nu oferă o dezlegare asupra fondului dreptului. În orice caz, Curtea de Apel București este ținută de informațiile puse la dispoziție de către ANRE, iar, cât timp calea de atac împotriva încheierii este recursul, Societatea nu poate contesta situația de fapt reținută. În acest context, prin procedura indicată nu se realizează un control de legalitate al Deciziilor, concluzie confirmată inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta făcând exclusiv obiectul prezentei cauze. Din această perspectivă, s-au încălcat și prevederile art. 430 și 535 C. proc. civ.., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

(ii) Sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 13 alin. (1) din REMIT și art. 52 alin. (1) din Cartă. Sentința ignoră aplicarea principiului proporționalității măsurii (motive de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.).

În analiza caracterului arbitrar și a proporționalității măsurii impuse prin Decizie, sentința recurată reține în principal că dreptul, respectiv posibilitatea conferită de lege ANRE de a efectua inspecții (posibilitate care nu a fost contestată de Societate, criticile vizând încălcarea cerințelor pentru a dispune emiterea Deciziilor, nicidecum o interdicție generală a ANRE de a efectua inspecții). Din această perspectivă, considerentele sentinței sunt străine de obiectul cauzei.

Mai reține sentința că faptul că legea nu ar impune o gradualitate în măsurile pe care le poate adopta ANRE în activitatea de investigație, fiind liberă să decidă ca primă măsură direct efectuarea unei inspecții.

În primul rând, sentința a fost dată cu încălcarea art. 52 alin. (1) din Cartă, conform căruia orice restrângere a drepturilor recunoscute prin Cartă trebuie să fie proporțională, astfel că aceasta poate fi impusă numai în cazul în care acestea sunt necesare.

Contrar reținerilor din sentința recurată, raportat la ordinea la care art. 15 alin. (1) din Regulamentul de investigație face trimitere, inspecția inopinată trebuie să fie considerată cea mai intruzivă măsură.

În mod eronat reține prima instanță că plasarea inspecției la finalul enumerării măsurilor de investigație nu ar avea relevanță din punct de vedere al caracterului gradual al acestora. Prevederile Regulamentului de investigație trebuie interpretate în concordanță cu principiile generale în materie, precum principiul proporționalității, modalitatea de enumerare din art. 15 din acest act nefiind aleatorie.

În al doilea rând, prima instanță a făcut, de asemenea, o greșită aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 296/2005. Astfel, CCR a reținut că prevederea legală ce nu impunea autorizarea inspecției de către instanță nu este contrară prevederilor constituționale. Sub acest aspect, în decizia indicată CCR se raportează exclusiv la necesitatea formalității autorizării inspecției, fără însă să se pronunțe asupra necesității proporționalității inspecției. Or, critica Societății vizează această din urmă nelegalitate.

De altfel, inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului citată de instanță este greșit aplicată. Pe de o parte, aceasta face vorbire de necesitatea autorizării judiciare a inspecției, însă, pe de altă parte, prima instanță pare să considere că decizia de a desfășura inspecții, o măsură extrem de intrusivă în drepturile fundamentale ale unei persoane, reprezintă strict o chestiune de oportunitate. Cu toate acestea, oportunitatea devine o condiție de validitate și este supusă cenzurii instanțelor dacă măsurile sunt luate cu exces de putere conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004, prin exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În al treilea rând, pentru a dispune efectuarea unei inspecții inopinate, Autoritatea trebuia să dispună de elemente și indicii serioase, care i-ar fi permis să suspecteze existența unei încălcări în privința Societății. Prin urmare, intensitatea suspiciunilor cu privire la existența faptei este superioară celei necesare declanșării investigației, motiv pentru care argumentul instanței de fond conform căruia măsura are ca obiect și scop confirmarea/infirmarea unei suspiciuni este insuficient, raportându-se la condițiile unei decizii de investigații. De altfel, pentru motivele arătate anterior, ANRE nu deținea oricum o suspiciune cu privire la o faptă de manipulare de piață.

Atât Decizia de investigație cât și Decizia de inspecție au fost emise la aceeași dată. Prin urmare, ANRE deținea, în privința Deciziei de inspecție, aceleași informații precum cele care au stat la baza Deciziei de investigație, toate aceste informații regăsindu-se în Nota de fundamentare, astfel cum a recunoscut și Autoritatea.

Astfel, ANRE nu avea la momentul emiterii Deciziei de inspecție indicii suficient de serioase care să o determine să considere că exisă o faptă de manipulare a pieței, intensitate care este diferită și autonomă față de cea analizată de instanța investită cu analiza Deciziei de investigație.

Prin urmare, dacă ANRE nu se afla în posesia unor indicii suficient de serioase cu privire la existența faptei pentru a efectua o inspecție inopinată, rezultă că măsura este disproporționat, iar sentința este dată cu încălcarea art. 52 alin. (1) din Cartă, art. 13 alin. (1) REMIT, art. 88 alin. (8) din Legea nr. 123/2012 și art. 15 alin. (1) din Regulamentul de investigație.

De altfel, în ceea ce privește principiul proporționalității, jurisprudența CJUE a reținut că actele instituțiilor trebuie să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului urmărit, iar, atunci când este posibilă între mai multe măsuri adecvate, să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, inconvenientele fiind proporționale în raport cu scopurile vizate. Sentința recurată ignoră și prezumția de nevinovăție, care impune ca orice ingerințe în sfera dreptului de proprietate să fie necesare și proporționale.

3.2.4. Sentința recurată este nemotivată și a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare a Societății. ANRE nu a adus la cunoștință dreptul de a fi asistată de avocat pe parcursul inspecției, iar Deciziile nu permite exercitarea garanțiilor procedurale (motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.)

Prin cererea de chemare în judecată, Societatea a arătat că art. 19 alin. (2) din Regulamentul de Investigație prevede că inspecțiile se efectuează cu respectarea dispozițiilor C. proc. pen.. Având în vedere art. 19 alin. (2) din Regulamentul de investigație, coroborat cu art. 89 C. proc. pen.. Deciziile trebuia să menționeze dreptul Societății de a fi asistată de un avocat.

De asemenea, garanțiile Societății nu au fost respectate atât timp cât Decizia de inspecție nu au permis acesteia să cunoască limitele sale, fiind în imposibilitate să exercite în mod efectiv dreptul la apărare, neputând verifica dacă personalul împuternicit acționează în cadrul obiectului și scopului investigației sau dacă documentele și informațiile ridicate se circumscriu activității de investigație.

Cu privire la dreptul de a fi asistat de avocat, sentința recurată reține doar cu titlu general că acest drept este prevăzut de Regulamentul de investigație, astfel încât o astfel de mențiune nu ar fi fost necesară în Decizia de inspecție. Sentința recurată nu răspunde și criticii privind încălcarea dreptului la apărare a Societății pe parcursul desfășurării inspecției, din cauza lipsei elementelor esențiale din Decizia de inspecție care să permită impunerea limitelor echipei de inspecție.

În primul rând, sentința recurată nu îndeplinește rigorile motivării, întrucât nu se poate deduce raționamentul primei instanței pentru care a fost respinsă critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare. Sentința recurată nu cuprinde nicio mențiune. De asemenea, cu privire la obligația ANRE de a aduce la cunoștină dreptul de a fi asistată de avocat, sentința recurată nu cuprinde nicio motivare, fiind respins argumentul doar prin raportare la faptul că acest drept este conferit de lege.

Pe cale de consecință, sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În al doilea rând, sentința recurată a fost dată și cu încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Regulamentul de investigație raportat la art. 89 C. proc. civ..penală. Societatea nu a criticat faptul că legea nu ar reglementa acest drept, ci faptul că prin absența unei astfel de mențiuni în Decizia de inspecție, ANRE și-a încălcat obligația de a aduce la cunoștință acest drept la momentul inspecției. în acest sens, nu s-a făcut nicio dovadă a modului de îndeplinire a acestei obligații de către echipa de inspecție, iar ANRE nu neagă această situație de fapt.

În al treilea rând, sentința a fost dată și cu încălcarea dreptului la apărare în cadrul procedurilor administrative, având în vedere că potrivit actelor aflate la dosar nu au putut fi identificate indicii privind săvârșirea faptelor prevăzute de art. 5 REMIT, iar Decizia de inspecție nu arată care sunt limitele inspecției din perspectiva scopului și a probelor căutate.

Așa cum s-a arătat și în jurisprudența CJUE, în cazul în care autoritatea nu ar fi supusă acestei limitări, mai întâi, aceasta ar avea în practică posibilitatea, de fiecare dată când se află în posesia unui indiciu care îi permite să bănuiască faptul că o întreprindere a săvârșit o încălcare a normelor într-un domeniu precis al activităților sale, să efectueze o inspecție cu privire la ansamblul acestora și care are ca ultim scop descoperirea existenței oricărei încălcări a normelor menționate care a putut fi săvârșită de această întreprindere, ceea ce este incompatibil cu protecția sferei de activitate private a persoanelor juridice garantată ca drept fundamental într-o societate democratică.

Sentința a fost dată cu încălcarea art. 48 alin. (2) din Cartă privind dreptul oricărei persoane acuzate de a îi fi garantată respectarea dreptului la apărare. De asemenea, Sentința recurată a fost dată și cu aplicarea eronată a dreptului la apărare reglementat de art. 24 alin. (1) din Constituție, precum și art. 41 din Cartă privind dreptul la o bună administrare.

Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI (ANRE) a depus întâmpinare față de cererile de recurs formulate de către recurentele - reclamante, solicitând anularea recursurilor ca netimbrate, respingerea recursurilor ca tardiv formulate sau în subsidiar, respingerea ca nefondate.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

4.1. Recursurile sunt lovite de nulitate absolută pe motiv de insuficientă timbrare.

Din cuprinsul recursurilor formulate împotriva sentinței, reiese că cererile ar fi fost timbrate cu 200 de RON, conform dovezii de plată anexată recursurilor. Cu toate acestea, potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa de timbru de 200 de RON este insuficientă față de recursurile reclamantelor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 8, care trebuia timbrat cu 400 RON.

4.2. Recursul sunt tardiv formulate

Recursurile vizează casarea sentinței civile nr. 342/01.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a fost comunicată ANRE prin poștă la data de 18.11.2024. Dacă prezumă că și reclamantelor li s-ar fi comunicat la aceeași dată, rezultă că termenul de recurs de 15 zile a expirat în data de 04.12.2024; în speță, recursurile au fost promovate abia la data de 11.12.2024 (conform informațiilor din dosarul electronic), respectiv după expirarea termenului prevăzut de lege - de 15 zile de la data comunicării, și, pe cale de consecință, a intervenit decăderea. Pe cale de consecință, este evident că recursurile formulate de reclamante sunt promovate cu eludarea dispozițiilor imperative ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

4.3. Pe fondul recursurilor

Intimata a arătat că judecătorul fondului a respectat exigențele cerinței motivării, aceasta fiind una de esență, de conținut, sentința recurată fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Prin modul în care judecătorul fondului a realizat motivarea hotărârii, aceasta constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, existând posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil, în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, sentința recurată cuprinde toate elementele obligatorii conform art. 425 C. proc. civ.. Astfel, sentința conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței fondului, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile reclamantei, fiind îndeplinită obligația care îi incumbă potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Așa cum a arătat și la fondul cauzei, deciziile contestate nu au fost emise cu exces de putere, președintele ANRE având mandat valabil la acea dată.

Prin Hotărârea Parlamentului României nr. 86/18.10.2017 privind numirea președintelui, a unui vicepreședinte și a doi membri în Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 825/18.10.2017. Dar, ceea ce omite recurenta reclamanta să menționeze, cu bună știință, încercând astfel inducerea în eroare a instanței de control judiciar, este faptul că mandatul președintelui, al vicepreședintelui și al celor doi membri în