ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3904/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2023 pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2/2023, reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a solicitat instanței să dispună suspendarea provizorie a executării mandatului de control aferent invitației ANRE 95950/23.06.2023 comunicată în data de 26.06.2023 și, după caz, a controlului inițiat din nou împotriva reclamantei de către ANRE pentru aceeași faptă pentru care a fost sancționată prin procesele-verbale de contravenție nr. 145895/15.09.2022, 172611/24.10.2022, 199105/09.12.2022 și 9550/19.01.2023, procese-verbale contestate care fac obiectul dosarelor nr. x/303/2022, x/299/2022, y/299/2022 și x/299/2023 aflate pe rolul instanțelor de judecată, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la legalitatea actului administrativ contestat. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1446 din 26 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de reclamantă, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca rămasă fără obiect.

3.Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 1446 din 26 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii primei instanțe și, prin soluționarea cu prioritate a excepției inadmisibilității, admiterea excepției și respingerea corelativă a acțiunii.

În esență, în motivare, s-a susținut că instanța de fond, învestită cu soluționarea a două excepții care fac inutilă cercetarea pe fond a cauzei, respectiv excepția inadmisibilității invocată de pârâta ANRE prin întâmpinare și excepția rămânerii fără obiect invocată de reclamanta A S.A., a aplicat greșit prevederile art. 248 C. proc. civ. și a soluționat cu prioritate excepția rămânerii fără obiect a unei acțiuni, inadmisibilă în realitate.

Procedând în acest mod, prima instanță nu a respectat ordinea soluționării excepțiilor, deoarece ar fi trebuit soluționată primordial excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că actele a căror suspendare se solicită nu reprezintă acte administrative, în sensul Legii contenciosului administrativ, urmând ca, în situația respingerii excepției menționate, să fie analizată excepția rămânerii fără obiect a cauzei, în raport de finalizarea acțiunii de control, fiind deja întocmite în speță atât raportul de control, cât și procesul-verbal de contravenție subsecvent.

A mai arătat că judecătorul fondului a apreciat eronat excepția inadmisibilității ca pe o excepție de fond care nu ar mai trebui soluționată, față de încheierea activității de control și emiterea actului sancționator.

Importanța stabilirii în mod corect a ordinii de soluționare a excepțiilor, respectiv excepția inadmisibilității și, ulterior, dacă se impune, excepția rămânerii fără obiect a cauzei derivă din evitarea generării în viitor a unei potențiale practici a reclamantei de a solicita Curții de Apel București suspendarea oricăror acțiuni de control inițiate de către pârâta ANRE asupra activității reclamantei ca operator licențiat în domeniul energiei, ceea ce ar fi contraproductiv și abuziv.

Într-un dosar similar, având nr. y/2/2023, Curtea de Apel București, stabilind ordinea de soluționare a excepțiilor invocate, a apreciat că primează excepția inadmisibilității acțiunii, față de excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de reclamantă.

În dezvoltarea argumentării ordinii de soluționare a excepțiilor menționate, recurenta-pârâtă afirmă că cele două documente care fac obiectul cererii de suspendare provizorie dedusă judecății, comunicate în data de 26.06.2023, nu au caracter de act administrativ, nefiind susceptibile a produce prin ele însele niciun efect în privința reclamantei. Astfel, înștiințarea și mandatul de control nu dau naștere, nu modifică și nu sting niciun raport juridic, ci informează persoana care urmează a fi controlată, potrivit Regulamentului aprobat prin Ordinul ANRE nr. 62/2013, că se va desfășura un control de tip verificare la 3 societăți titulare de licență, pe o tematică anume indicată, în acord cu prevederile legale incidente în materie, care conferă autorității dreptul și totodată competența de a exercita controlul cu privire la respectarea de către operatorii economici din domeniul energiei a reglementărilor emise, a obligațiilor prevăzute de legislația națională și comunitară în domeniu și să aplice sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare în cazul nerespectării acestora.

Constatările echipelor de control s-au materializat prin întocmirea unui raport de control prin care s-a menționat faptul că operatorii în cauză au încălcat obligațiile legale care le incumbă. Nici acest raport de control nu este un veritabil act administrativ, ci reprezintă tot o operațiune administrativă prealabilă emiterii actelor sancționatorii, concretizate în emiterea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, contestabile în temeiul O.G. nr. 2/2001, și nu prin formularea unei acțiuni în contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004.

În consecință, recurenta pârâtă susține că documentele a căror executare solicită a fi suspendată prin prezenta cauză nu produc efecte juridice prin ele însele, prin urmare nu au calitatea de acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, astfel că nu pot face obiectul unei cereri de suspendare/anulare în contencios administrativ; aceste înscrisuri și raportul de control subsecvent vor putea fi analizate de către instanța în materie contravențională, în cazul învestirii cu o plângere contravențională formulată de societatea sancționată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit în speță.

În drept, pârâta și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând în esență, în principal, că inadmisibilitatea invocată reprezintă o simplă apărare de fond a pârâtei, grefată pe lipsa caracterului de act administrativ a mandatului, iar în subsidiar a arătat că instanța de primă jurisdicție a realizat o apreciere corectă a ordinii soluționării excepțiilor invocate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca lipsit de interes, ca urmare a excepției puse în discuția părților din oficiu la termenul de astăzi.

Reclamanta-recurentă A S.A. a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare provizorie a executării mandatului de control nr. x/23.06.2023 aferent invitației ANRE nr.95950/23.06.2023, ambele emise de pârâta-intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Prima instanță a respins, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamantă pe motiv că acțiunea de control a echipei ANRE s-a încheiat prin întocmirea procesului-verbal de contravenție (act ce se poate ataca separat).

Nemulțumită de soluția primei instanțe, pârâta-recurentă a exercitat recurs sub motiv că cererea trebuia respinsă ca inadmisibilă, astfel cum invocase prin propria întâmpinare depuse în fața curții de apel.

Conform dispozițiilor art. 29 C. proc. civ. „acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces”.

Totodată, potrivit art. 458 C. proc. civ. ,,Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes …”, iar potrivit art. 33 prima teză din același act normativ ,,Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.”.

Deși nedefinit în mod formal de noul Cod de procedură civilă, totuși, din interpretarea dispozițiilor acestuia, doctrina relevantă de drept procesual civil și jurisprudența constantă în materie înțeleg interesul ca fiind acel folos practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia. Pentru ca interesul să fie legitim și personal, este necesar ca el să nu vină în conflict cu legea, iar folosul practic să îl vizeze pe cel care recurge la forma procesuală.

În cauza de față, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată, fără a admite deci cererea de suspendare executare formulată de societatea A SA, astfel că recurenta-pârâtă ANRE nu a căzut în pretenții în procesul declanșat de partea adversă.

Într-un astfel de context, nu se justifică în persoana recurentei-pârâte existența vreunui interes legitim sub aspectul exercitării recursului, câtă vreme, în ipoteza în care ar fi admisă calea de atac, finalitatea respingerii cererii introductive de instanță se va menține, doar că pentru un alt motiv.

Înalta Curte de Casație și Justiție mai observă că o premisă esențială a raționamentului dezvoltat de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs o reprezintă contestarea calificării actului litigios ca fiind un act administrativ care să fie susceptibil de control sub forma suspendării de executare în fața instanței de contencios administrativ. Or, Curtea de Apel București nu a afirmat existența vreunui act administrativ unilateral cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, ci a exclus în mod explicit efectuarea vreunei verificări sub acest aspect.

În aceste condiții, interesul invocat de recurenta-pârâtă sub aspectul exercitării recursului prezintă exclusiv un caracter pur teoretic, de simplă analiză a unei probleme de drept, fără vreo relevanță concretă în planul procesului, câtă vreme, indiferent de modul de soluționare a căii de atac, cererea de chemare în judecată va rămâne respinsă, astfel că pretenția concretă a reclamantei din acest proces nu se va realiza în forma pretinsă de societatea A SA, acesteia din urmă revenindu-i așadar culpa procesuală pentru declanșarea mecanismului procesual în fața curții de apel.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinței civile nr. 1446 din 26 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.