ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3871/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra prezentei contestații privind tergiversarea procesului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 iunie 2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat suspendarea provizorie a executării Mandatului de control aferent Invitației A.N.R.E. 95950/23.06.2023 comunicată în data de 26.06.2023, ora 05:55 a.m. și, după caz, a controlului inițiat din nou împotriva BSOG ("Controlul") de către A.N.R.E. pentru aceeași faptă pentru care a fost sancționată prin procesele-verbale de contravenție nr. x/15.09.2022 (Anexa nr. 2) nr. 172611/24.10.2022 (Anexa nr. 3p, nr. 199105/09.12.2022 (Anexa nr. 4) și nr. 9550/19.01.2023 (Anexa nr. 5), procese-verbale contestate care fac obiectul dosarelor nr. x, aflate pe rolul instanțelor de judecată, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la legalitatea actului administrativ contestat.

Instanța de fond a stabilit termen pentru judecarea cererii de suspendare la data de 27 iulie 2023.

Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2023, reclamanta a solicitat preschimbarea termenului acordat în cauză, cerere respinsă prin încheierea pronunțată la aceeași dată.

1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29 iunie 2023, sub nr. x/2023/a1 (și pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 iunie 2023) reclamanta A. S.A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., prin care a solicitat obligarea instanței de fond la fixarea unui termen de judecată în perioada 3 - 7 iulie 2023.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, contestatoarea a susținut că, prin respingerea cererii de preschimbare, instanța a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim, deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 230 C. proc. civ., în raport de motivele pentru care s-a solicitat suspendarea mandatului de control și a controlului derulat de A.N.R.E. și de împrejurarea că cererile de suspendare se judecă de urgență și cu precădere, conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Consideră că, prin respingerea cererii de preschimbare, a fost încălcat dreptul la o judecată efectivă în dosar, primul termen de judecată nefiind stabilit în așa fel încât să asigure respectarea acestui drept. Potrivit art. 201 alin. (5) C. proc. civ., instanța de fond avea instrumentele necesare pentru a prescurta termenele procedurale, având posibilitatea stabilirii unui termen urgent, cu citarea părților prin mijloace electronice, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei.

În opinia contestatoarei, respingerea cererii de preschimbare a termenului de judecată reprezintă un veritabil refuz al accesului la justiție, conducând la încălcarea art. 6 din C. proc. civ. și a Convenției EDO, care reglementează dreptul la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil. Nepreschimbarea termenului din 27 iulie 2023 într-un termen util lipsește de conținut însuși dreptul legal de a solicita suspendarea executării mandatului de control și a controlului. În acest sens, contestatoarea solicită a fi avute în vedere considerentele CEDO din cauzele H. contra F., Vernillo c. Franței, Bucholz c. Germaniei, Zimmerman și Steiner c. Elveției, Milasi c. Italiei.

Consideră contestatoarea că prezenta contestație privind tergiversarea procesului își găsește utilitatea, întrucât durata controlului este reprezentată de intervalul de timp scurs între emiterea mandatului de control și întocmirea procesului-verbal de contravenție. Intimata A.N.R.E. a demarat 12 controale la sediul contestatoarei și a 2 parteneri ai acesteia, în care durata controlului a fost, în medie, de 10 zile lucrătoare.

În speță, arată contestatoarea, mandatul de control a fost emis la 23.06.2023, astfel că se poate prezuma că A.N.R.E. ar putea emite procesul-verbal în jurul datei de 10.07.2023, motiv pentru care instanța de fond ar fi trebuit să fixeze un termen de judecată în perioada 3 -7 iulie 2023. În lipsa acestei măsuri, până la termenul din 27 iulie 2023, A.N.R.E. va proceda la emiterea procesului-verbal, cu consecința rămânerii fără obiect a cererii de suspendare.

1.3 Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestatiei la tergiversare, susținând că societatea nu a făcut dovada că instanța și-a nesocotit obligatia de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil, pentru a deveni incident art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Analizând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, reținând următoarele considerente:

Potrivit art. 522 alin. (1) și alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri: (...) 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor precizate, se reține că instituția juridică de drept procesual civil a contestației privind tergiversarea procesului trebuie să fie privită ca un remediu oferit de normele de procedură, în ipoteza în care se constată că termenul de derulare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri a fost întârziat în mod nejustificat și pot fi dispuse măsuri pentru înlăturarea situației care a provocat întârzierea.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice. Noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate.

De asemenea, "termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundat cu noțiunea de "termen scurt", iar termenul "optim și previzibil" trebuie interpretat în contextul cerințelor de eficacitate ale actului de justiție și respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanților la procesul civil.

Înalta Curte constată că cererea de suspendare formulată de reclamantă a primit un termen de judecată scurt, respectiv în timpul perioadei de vacanță judecătorească, fiind evident că instanța de fond a ținut cont de caracterul urgent al cererii și de motivele expuse în susținerea acesteia.

Totodată, se constată că în motivarea prezentei contestații privind tergiversarea procesului contestatoarea nu a prezentat argumente concrete, demonstrabile, cu privire la necesitatea judecării mai rapide a cererii de suspendare. Susținerile referitoare la durata medie în care intimata a derulat controale anterioare similare nu reprezintă dovezi incontestabile în sensul că, și în cazul de față, controlul va fi derulat cu aceeași celeritate.

Motivele invocatei urgențe reprezintă supoziții și prezumții ale contestatoarei, întemeiate pe practica administrativă anterioară a A.N.R.E. cunoscută de societate, însă nu sunt suficiente pentru a conduce la aplicarea unei proceduri accelerate a soluționării cererii de suspendare, cu reducerea termenelor procedurale și a termenului de judecată într-o asemenea măsură încât ar putea fi afectat însuși dreptul la apărare al părții oponente și corecta soluționare a cauzei. Este adevărat că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 dispun că cererea de suspendare se judecă de urgență și cu precădere, dar, totodată, este de observat că legiuitorul nu a stabilit un termen în acest sens, lăsând la latitudinea judecătorului învestit cu soluționarea cauzei fixarea primului termen.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că termenul de judecată alocat de Curtea de Apel București, în raport de încărcătura instanței, de obiectul cauzei și de planificarea ședințelor de judecată, este unul rezonabil, contestatoarea neprezentând argumente care să probeze incidența cazului prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în condițiile art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația privind tergiversarea procesului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de A. S.A. în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.