ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2025

Ședința publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.06.2024, sub nr. x/2024, A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Vamală Română, a formulat cererea de chemare în judecată prin care solicită suspendarea executării Deciziei referitoare la informații tarifare obligatorii având număr de referință RO BTI 2023/004250-1 ("Decizia ITO") emisă de către Autoritatea Vamală Română și comunicată Societății în data de 24.02.2024, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2023

Prin sentința civilă nr. 1382 din data de 26 august 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității ca neîntemeiată.

Pe fond, a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1382 din data de 26 august 2024 a Curții de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare, respectiv existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente. În privința primului criteriu, se arată că Decizia ITO contestată este lipsită de o motivare efectivă, întrucât nu cuprinde o analiză concretă a caracteristicilor produsului "Septilin sirop", ci doar o enumerare succintă a unor norme juridice din Nomenclatura Combinată. Se invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 3233/2019, potrivit căreia lipsa motivării nu poate fi suplinită prin răspunsul la plângerea prealabilă sau prin întâmpinarea depusă în instanță. În acest sens, se susține că actul administrativ contestat nu respectă cerințele de legalitate prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, se critică omisiunea instanței de fond de a analiza prima facie încadrarea tarifară a produsului, ignorând aplicabilitatea poziției 2106 din Nomenclatura Combinată, care definește "preparate alimentare" și care, potrivit Regulii generale de interpretare nr. 1 (RGI 1) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, trebuie analizată cu prioritate. Se arată că produsul "Septilin sirop" este un supliment alimentar notificat la Ministerul Sănătății, cu caracteristici obiective care îl plasează în categoria preparatelor alimentare, indiferent de forma sa lichidă. În acest sens, se invocă dispozițiile Directivei 2002/46/CE și ale art. 2 lit. l) din Legea nr. 81/2022, care definesc suplimentele alimentare ca produse alimentare, fără a le asimila băuturilor nealcoolice reglementate la poziția 2202.

Recurenta mai susține că instanța de fond a ignorat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în special hotărârile pronunțate în cauzele C-410/08 și C-412/08 ("Swiss Caps"), care impun luarea în considerare a poziției 2106 pentru suplimentele alimentare, precum și hotărârea din cauza C-114/80, invocată chiar de autoritatea emitentă, dar care nu este aplicabilă produsului analizat. Se arată că ignorarea acestor repere jurisprudențiale constituie o încălcare vădită a principiilor de interpretare a normelor vamale.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se susține că instanța de fond a interpretat în mod restrictiv noțiunea de prejudiciu material viitor și previzibil, considerând că majorarea TVA nu ar constitui o pagubă întrucât taxa este transferată cumpărătorului. Recurenta arată că diferența de TVA impusă prin clasificarea tarifară contestată (de la 9% la 19%) generează o sarcină fiscală suplimentară de 158.295 RON, cu impact direct asupra prețurilor și vânzărilor, ceea ce conduce la o perturbare gravă a activității economice. Se invocă practica Curții de Apel Craiova (decizia nr. 691/04.10.2005), potrivit căreia suspendarea executării actului administrativ este menită să protejeze persoanele juridice de efectele discreționare ale autorităților publice.

În concluzie, A. S.R.L. solicită casarea sentinței recurată și admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei ITO, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Autoritatea Vamală Română a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate precum și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă greșita aplicare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și arată că atât cerința cazului bine justificat cât și cerința pagubei iminente sunt întrunite astfel încât să se dispună suspendarea executării Deciziei ITO.

Așa cum a reținut și instanța de fond, art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 definește cazul bine justificat ca fiind reprezentat de împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă, ca și argument în baza căruia s-ar putea reține că legalitatea actului administrativ ar putea fi în aparență vădit afectată, trebuie să fie de așa natură încât să impună, în urma unei analize sumare, ca efectul executoriu ce se fundamentează pe prezumția de legalitate a actului administrativ să fie suspendat până la soluționarea în fond a cererii privind anularea respectivului act.

Curtea de Apel a apreciat că împrejurările de fapt și de drept prezentate de reclamantă nu conduc la concluzia existenței unor îndoieli serioase de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită în condițiile în care aspectele de nelegalitate invocate nu rezultă atât de vădit încât să se poată dispună suspendarea fără a fi nevoie de administrarea unor probe specifice cercetării judecătorești în fondul raporturilor invocate prin cererea privind anularea aceluiași act administrativ.

Contrar celor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a valorificat exclusiv susținerile intimatei - pârâte privind încadrarea tarifară ci a reținut că "argumentele propuse de părți se află în echilibru".

În limitele permise de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de instanța de fond cu privire la neîndeplinirea cerinței cazului bine justificat sunt corecte, criticile recurentei fiind nefondate întrucât, în cercetarea celor două cerințe prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care trebuie îndeplinite cumulativ, nici instanța de fond și nici instanța de recurs nu dezleagă fondul raporturilor deduse judecății.

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că susținerile părților referitoare la încadrarea tarifară a produsului Septilin nu pot fi supuse analizei prima facie pe calea soluționării cererii prin care se solicită suspendarea actului, urmând a fi dezlegate pe calea cererii în anularea actului contestat, apreciind că acestea nu țin de aparența nelegalității pe fond a actului.

În acest sens a fost reținut faptul că în dosarul de fond nr. x/2023 a fost admisă cererea de sesizare a CJUE cu privire la pronunțarea unei hotărâri preliminare prin care să clarifice încadrarea tarifară a produsul Septilin sirop.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actului administrativ contestat. Astfel, la o analiză sumară și fără a antama fondul cauzei, instanța de control judiciar constată că Decizia ITO cuprinde atât motivele de fapt, cât și temeiurile de drept necesare pentru înțelegerea încadrării tarifare.

În ce privește cerința pagubei iminente, Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat just că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, TVA nefiind suportată din patrimoniul propriu al recurentei -reclamante. Criticile invocate de către recurentă cu privire la scăderea vânzărilor nu sunt de natură să facă dovada producerii unui prejudiciu greu de înlăturat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1382/2024 din 26 august 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.