ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3239/2024

Ședința publică din data de 12 iunie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 20.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română ("AVR"), a solicitat suspendarea executării Deciziei referitoare la informații tarifare obligatorii având număr de referință RO BTI x ("Decizia ITO") emisă de către Autoritatea Vamală Română și comunicată Societății în data de 21.07.2023, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2023

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2070 din 14 decembrie 2023, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii menționate anterior, în termen legal, a promovat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

Recurenta aduce primele critici sentinței cu privire la motivarea actului administrativ.

În acest sens a arătat că, din sentința recurată, reiese că doar formularistica utilizată de intimata-pârâtă poate ține locul unei motivări ale actului administrativ, în condițiile în care intimata-pârâtă a dezvoltat motivele sale prin răspunsul la plângerea prealabilă.

Prima instanță a reținut că pârâta a folosit formularul impus de reglementările în vigoare (Ordinul ANAF 1 193/2016 și Regulamentul delegat (UE) 2016/341) iar prin răspunsul la plângerea prealabilă, autoritatea pârâtă a dezvoltat motivele de fapt și de drept care au condus la încadrarea tarifară a produsului la poziția 2202.

În acest context, prima instanță nu a mai considerat necesar să analizeze dacă conținutul concret al actului administrativ respectă cerințele unei motivări adecvate, încălcându-și propria obligație de a analiza în mod efectiv actul contestat.

Printr o altă critică, recurenta susține greșita aplicare a Regulamentului 2658/87 privind Nomenclatura tarifară. Se arată că prima instanță a reținut că produsul B. se prezintă într-o formă lichidă și nu ar fi exclus din capitolul 22 potrivit notelor de capitol, astfel că nu se poate reține o nelegalitate vădită a încadrării realizate de AVR.

Opinează recurenta că prima instanță a valorificat exclusiv susținerile intimatei-pârâte AVR privind încadrarea tarifară, în pofida aspectelor vădite de nelegalitate cu privire la aplicarea Regulamentului (CE) 2658/87.

O altă critică privește greșita apreciere a caracteristicilor tehnice a produsului

pentru care a fost emisă Decizia ITO.

Prima instanță a reținut că produsul este în stare lichidă și se consumă "ca atare, adică fără a fi amestecat cu alte substanțe". Din analiza textuală a considerentului amintit, reiese că prima instanță a reținut doar opinia intimatei-pârâte că suplimentul alimentar în formă lichidă se poate consuma tot deodată (deci fără respectarea dozelor, așa cum se impune la recomandarea medicului sau farmacistului).

În context, prima instanță a reținut și că "cercetând la nivel de aparență caracteristicile și proprietățile obiective ale produsului, rezultă că sub poziția tarifară 2202 are loc o încadrare mai specifică a produsului B. decât la codul 2106".

Susține recurenta, contrar celor reținute de prima instanță, că a detaliat caracteristicile obiective ale produsului (pag 17 din cererea introductivă), aspecte integral omise prin sentință. Se arată tot aici că dacă aspectele privind încadrarea tarifară a produsului vor fi analizate în cadrul dosarului de fond, prima instanță deținea informațiile necesare pentru a constata, la o analiză aparentă, că poziția 2106 putea fi aplicată cu prioritate față de poziția 2202. Prima instanță a menționat și că, pentru clasificarea tarifară a mărfurilor sunt decisive caracteristicile și proprietățile obiective ale produselor, sens în care prima instanță a considerat că "utilizarea ca supliment alimentar și efectele produse asupra organismului sunt aspecte irelevante pentru încadrarea tarifară".

În ceea ce privește noțiunea de interpretarea "pagubei iminente" aplicată de instanță este extra legem.

Se susține de către recurentă că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este reprezentată de prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Se observă că prima instanță a considerat de la bun început că simpla punere în executare a unui act administrativ nu poate reprezenta o pagubă iminentă care să justifice suspendarea executării actului.

Susține recurenta că nu a invocat instanța cu privire la modul de executare a Deciziei ITO, ci doar cu privire la prejudiciul viitor și previzibil la care ar fi supuși în cazul în care executarea actului nu ar fi suspendată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă Autoritatea Vamală Română a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin apărările expuse a subliniat faptul că pentru dovedirea îndeplinirii primei condiții, cea a cazului bine justificat, recurenta-reclamanta a invocat o serie de motive privind nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte care țin de fondul dreptului care se deduce judecății prin acțiunea în anulare.

Conchide intimata în sensul că argumentele de nelegalitate a actului administrativ invocate de recurenta - reclamantă sunt motive ce țin de analizarea pe fond a legalității acestuia, motive asupra cărora urmează să se pronunțe instanța de contencios administrativ. Câtă vreme în legătură cu legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită nu s-a pronunțat încă nicio instanță de judecată, acesta este legal, beneficiind de prezumția de legalitate și veridicitate.

Mai mult, în situația in care recurenta reclamantă nu a făcut dovada că, în speță, există un prejudiciu material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actelor administrative atacate și care să justifice suspendarea executării acestora, suspendarea fiind situația de excepție.

Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

1.5. Procedura derulată în recurs.

Prin rezoluția din 8 aprilie 2024 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 iunie 2024, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, decizia referitoare la informațiile tarifare obligatorii (decizia ITO) nr. RO BTI x din data de 21.07.2023 și a cărei suspendare se solicită în cauză, prin care a fost stabilită o clasificare tarifară diferită față de cea solicitată de reclamantă, pârâta încadrând produsul "B." la poziția 2202 din Nomenclatura Combinată (cod 2202991919) față de poziția 2106 (cod 210690985) considerată de reclamantă ca fiind conformă cu caracteristicile tehnice și destinația produsului.

Decizia a fost emisă pe formular, la pct. 9, în cadrul rubricii "Justificarea clasificării mărfurilor", autoritatea prevăzând următoarele:

"RGI nr. 1 și 6; Nota comp 1 de la cap22; NESA de la poz 2202, lit. A), pct. 2, NENC de la codul 2202 și de la codul 2202 99 19, Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza 114/80".

Intimata-pârâta și-a menținut actul prin adresa nr. x/06.09.2023, la plângerea prealabilă formulată de către reclamantă.

Prin acest din urmă act, pârâta indică, în motivare, prevederile legale indicate la pct. 9 din decizia ITO și menționează că, "instituția noastră a clasificat suplimentul alimentar la codul tarifar 22029919, conform Regulilor generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate nr. 1 și 6". De asemenea, se arată că "în Nomenclatura combinată nu există coduri specifice pentru produse care sunt comercializate ca suplimente alimentare", respectiv că "Nomenclatura combinată nu conține nicio prevedere care să dispună că produsele care reprezintă suplimente alimentare trebuie în mod obligatoriu încadrate doar la poziția 2016, indiferent de caracteristicile acestora, prin urmare, suplimentele alimentare pot fi clasificate la diverse poziții din Nomenclatură". Recurenta-reclamanta a formulat cererea de anulare a deciziei emise de pârâtă, ce face obiectul dosarului nr. x/2023, precum și cererea de față, de suspendare a executării acestei decizii, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că, în cauză, societatea reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

În jurisprudența sa (cu titlu de exemplu, deciziile nr. 737/2012, nr. 514/2013 și nr. 3019/2015), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în speță, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat ca nefiind îndeplinită condiția "cazului bine justificat", deoarece în cuprinsul cererii nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la anularea actului.

Totodată, se reține că, cum bine a precizat judecătorul fondului, din perspectiva analizei specifice cazului bine justificat, acest conținut al actului administrativ este suficient pentru a se reține, la nivel de aparență, că autoritatea a motivat decizia emisă în conformitate cu elementele prevăzute în anexa 3 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341.

Așadar, nu se poate reține nemotivarea Deciziei ITO drept caz bine justificat, apreciind că doar o nemotivare completă, în fapt și în drept, ar putea să atragă reținerea unui caz bine justificat sub acest aspect, ceea ce nu este cazul actului administrativ în litigiu.

Practic, ceea ce se susține reprezintă în realitate o motivare a deciziei ITO apreciată necorespunzătoare de către reclamantă în raport de trăsăturile fizice ale produsului și de conținutul normelor care reglementează încadrarea tarifară.

Aceleași concluzii se impun și în privința răspunsului la plângerea prealabilă, din moment ce adresa conține poziția autorității față de argumentele centrale invocate în plângerea prealabilă. În orice caz, formularea plângerii prealabile împotriva deciziei ITO nu dă naștere unui nou act administrativ, ci reprezintă o procedură administrativă prealabilă sesizării instanței, astfel că o eventuală nemotivare a răspunsului la plângerea prealabilă nici nu ar putea fi reținută ca un caz bine justificat în privința actului administrativ împotriva căruia s-a formulat plângerea prealabilă.

Nici criticile reclamantei privind refuzul pârâtei de a încadra produsul B. la poziția tarifară 2106, nu pot fi primite, întrucât susținerile nu reprezintă împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, ci veritabile critici de nelegalitate a căror dezlegare incumbă instanței învestite cu legalitatea actului administrativ.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de recurentă nu sunt juste, iar paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Recurenta-reclamantă nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că această situație conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar va înlătura apărările recurentei, întrucât argumentele invocate țin de însăși legalitatea actului administrativ contestat. Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentei-reclamante subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de societatea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2070 din 14 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 12 iunie 2024.