ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3408/2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 noiembrie 2023, pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română, a solicitat suspendarea executării deciziei referitoare la informații tarifare obligatorii având număr de referință RO BTI 2023/004246 („decizia ITO”), emisă de către Autoritatea Vamală Română (AVR) și comunicată societății în data de 21.07.2023, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2/2023.

Prin sentința civilă nr. 1989 din 5 decembrie 2023, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta societatea A SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1989 din 5 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A SRL a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, reclamanta învederează că solicită casarea sentinței primei instanțe doar în ceea ce privește aplicarea și interpretarea prevederilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 vizând condiția pagubei iminente, având în vedere că instanța de fond a constatat a fi îndeplinită condiția cazului bine justificat prevăzută de art. 2 lit. t din același act normativ. Însă, în măsura în care instanța va casa sentința și va dispune rejudecarea cauzei, solicită a se avea în vedere toate criticile de nelegalitate invocate din perspectiva cazului bine justificat și pe care prima instanță nu le-a valorificat, apreciind în mod greșit că reprezintă aspecte de fond, a căror analiză depășește limitele procedurii sumare a suspendării actului administrativ.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, susține recurenta-reclamantă că instanța de fond a adăugat o cerință suplimentară, neprevăzută de textul de lege și anume ca prejudiciul să fie greu sau imposibil de reparat. Or, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, precum și jurisprudenței și doctrinei în materie, îndeplinirea condiției pagubei iminente este supusă dovedirii alternative a unuia dintre următoarele cazuri: fie să existe un prejudiciu material și previzibil; fie să existe o perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

În opinia recurentei-reclamante, prima instanță a nesocotit definiția pagubei iminente întrucât a reținut că ar trebui îndeplinite cumulativ, iar nu alternativ, cele două cazuri amintite. În cauză era incident doar primul caz, astfel încât nu se impune producerea unor dovezi suplimentare privind perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Totodată, în speță este îndeplinită această cerință, fără ca societatea să fie ținută să demonstreze că prejudiciul va fi greu de reparat sau să existe consecința perturbării grave a propriei activități.

Arată recurenta-reclamantă, contrar celor reținute de prima instanța, că materialitatea și iminența prejudiciului, singurele elemente ale definiției pagubei iminente, sunt îndeplinite în cauză.

Susține, sub un prim aspect, că instanța nu a luat în considerare că prejudiciul reținut se acumulează în mod continuu, în lipsa suspendării executării seciziei contestate, nefiind un prejudiciu eventual, câtă vreme societății îi poate fi imputată toată diferența de taxă pe valoare adăugată necolectată; un astfel de prejudiciu va fi greu de reparat, dată fiind valoarea mare a diferenței de taxă și pașii procesuali pe care societatea ar trebui să îi urmeze pentru anularea taxelor suplimentare impuse de autoritățile fiscale și vamale. Astfel, prejudiciul viitor și previzibil la care ar fi supusă societatea constă în majorarea sarcinii fiscale cu taxa pe valoare adăugată aplicată produselor comercializate începând cu 1 ianuarie 2023, în valoare de 719.162 lei (suma rezultată ca diferență între taxa pe valoare adăugată de 19% și taxa de 9%). Ca atare, activitatea societății poate fi grav perturbată întrucât, ulterior emiterii deciziei ITO, autoritățile fiscale și vamale ar întreprinde controale de fond privind impunerea TVA începând chiar cu ianuarie 2023, moment la care a fost modificat Codul Fiscal.

Sub un al doilea aspect, susține recurenta-reclamantă că activitatea economică a societății va fi în mod vădit afectată, în special de creșterea prețurilor produselor în dauna consumatorilor de suplimente alimentare. Or, prima instanță nu explică cum un astfel de prejudiciu ar putea fi redus prin alte măsuri decât suspendarea executării actului. Contrar celor reținute de prima instanță, recurenta consideră că un astfel de prejudiciu este greu sau imposibil de reparat, încât societatea ar trebui să se regreseze împotriva intimatei-pârâte pentru a recupera diferența de taxă pe valoare adăugată plătită în plus de consumatori, dar și pentru acoperirea prejudiciului cauzat de pierderea clienților, ca urmare a creșterii prețurilor (prin adăugarea TVA).

Sub un al treilea aspect, consideră recurenta-reclamantă că instanța de recurs trebuie să rețină și că societatea a primit un număr de 8 decizii ITO pentru produse similare (suplimente alimentare) pe care le-a atacat cu acțiune în anulare și care se află pe rolul Curții de Apel București, iar deciziile ITO sunt obligatorii în ceea ce privește clasificarea tarifară de la data începerii prevăzută în conținutul acestora, în temeiul art. 33 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013. Prin urmare, aceste decizii obligă societatea la respectarea clasificării tarifare stabilită de AVR și la impunerea unei cote de TVA de 19%, în locul cotei de TVA de 9%.

Prin urmare, apreciază recurenta-reclamantă că prejudiciul produs prin emiterea deciziilor ITO în ansamblul lor, precum și a fiecărei decizii ITO în parte este în mod vădit greu sau imposibil de reparat în viitor, cât timp există un risc real și iminent ca societatea să fie expusă unor inspecții fiscale și vamale având ca obiect taxa pe valoarea adăugată generată de clasificarea tarifară a produselor, cu previzibila consecință de a impune TVA suplimentar de plată.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională Vamală Română a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta societatea A SRL este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Reclamanta societatea A SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei referitoare la informații tarifare obligatorii având număr de referință RO BTI 2023/004246, emisă de pârâta Autoritatea Vamală Română.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii principale”, iar art. 14 alin. (1) din același act normativ statuează că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura pe fond legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind conturat de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În cauză, prima instanță a respins cererea de suspendare formulată de recurenta-reclamantă ca neîntemeiată, reținând că este îndeplinită doar una dintre condițiile cumulativ cerute pentru suspendarea actului administrativ, respectiv cazul bine justificat, însă, în ceea ce privește paguba iminentă, a apreciat că argumentele reclamantei nu susțin îndeplinirea condiției.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport cu situația rezultată din probele administrate în cauză.

Printr-un prim rând de critici, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a analizat îndeplinirea condiției pagubei iminente în raport de alte coordonate decât cele care decurg din definiția regăsită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, respectiv prin luarea în considerare a cerinței dovedirii unui prejudiciu greu sau imposibil de recuperat și prin analiza cumulativă, iar nu alternativă, a ambelor cazuri sub care poate fi constată îndeplinirea pagubei iminente, anume prejudiciul material viitor și previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Pe de-o parte, prima instanță nu s-a raportat în considerentele sale la perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, ci doar la necesitatea dovedirii de către recurenta-reclamantă a prejudiciului material viitor și previzibil, astfel că nu se decelează o aplicare cumulativă a celor două situații prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, deși instanța de fond a menționat că prejudiciul exhibat ar trebui să fie greu sau imposibil de recuperat, nu acesta a fost motivul decizoriu pe care s-a sprijinit soluția, instanța de fond reținând că motivele referitoare la întreprinderea de către autoritățile fiscale și vamale a unor controale de fond privind impunerea TVA și influențarea deciziei consumatorilor de a achiziționa produse au caracter eventual, neputându-se reține iminența acestora, iar motivul referitor la imposibilitatea consumatorilor de a beneficia de rambursarea diferenței de taxă pe valoare adăugată în ipoteza anulării deciziei ITO nu generează o vătămare a unui drept sau interes legitim al reclamantei.

Așadar, câtă vreme instanța de fond a analizat motivele expuse de reclamantă în susținerea condiției pagubei iminente strict prin prisma cerinței unui prejudiciu viitor și previzibil, mențiunile de ordin teoretic referitoare la caracterul greu sau imposibil de recuperat al acestui prejudiciu nu afectează raționamentul logico-juridic care susține soluția și nu pot constitui motiv de admitere a recursului.

Este de observat și că, atât în cuprinsul cererii de suspendare, cât și în recurs, însăși recurenta-reclamantă face trimiteri repetate la existența unui prejudiciu greu sau imposibil de recuperat, prevalându-se de această situație ipotetică pentru a obține suspendarea executării actului administrativ, susțineri neconcordante cu criticile aduse instanței de fond, care nu a făcut altceva decât să analizeze cererea prin prisma argumentelor prezentate de reclamantă.

Prin cel de-al doilea rând de critici, recurenta-reclamantă a reiterat argumentația din fond, referitoare la existența unei pagube iminente determinate de: majorarea sarcinii fiscale cu taxa pe valoare adăugată aplicată produselor comercializate începând cu 1 ianuarie 2023; perturbarea activității societății prin suportarea unor controale de fond privind impunerea TVA de către autoritățile fiscale și vamale; creșterea prețurilor produselor în dauna consumatorilor, care nu își vor putea recupera TVA achitat suplimentar; emiterea în privința recurentei-reclamante a mai multor decizii ITO obligatorii, care au fost atacate în fața instanțelor de contencios administrativ și care pot sta la baza oricărui control care ar avea ca obiect colectarea taxelor aferente unei clasificări tarifare stabilită pentru un produs.

Nici aceste critici, care reiterează argumentația din fond și cărora prima instanță le-a răspuns în mod adecvat și complet nu pot fi primite de instanța de control judiciar.

În ceea ce privește posibilitatea majorării sarcinii fiscale, această împrejurare nu este de natură, prin ea însăși, să se circumscrie unui prejudiciu iminent. Simplul fapt că încadrarea tarifară operată de pârâtă prin actul dedus judecății ar putea conduce la majorarea sarcinii fiscale cu suma rezultată ca diferența dintre TVA de 19% și taxa de 9% nu poate constitui o pagubă iminentă, nefiind de natură a proba afectarea activității reclamantei, în lipsa justificării în concret a impactului unei atare creșteri în raport de specificul pieței pe care activează.

Nici la judecata pe fond și nici în calea de atac a recursului reclamanta nu a depus la dosar dovezi care să probeze situația economică a societății și care să susțină concluzia că obligația de a colecta TVA din prețul achitat de cumpărător și de a-l vira la bugetul de stat ar fi de natură a-i afecta activitatea economică și resursele într-o măsură suficientă pentru a fi considerată o pagubă iminentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Deși, cu ocazia concluziilor orale puse în fața instanței de recurs, s-a solicitat recurentei-reclamante să precizeze în ce măsură se va reflecta mărirea cotei TVA în creșteri de preț și scăderea vânzărilor, reprezentantul recurentei-reclamante nu a putut oferi informații punctuale, concrete. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante au un caracter generic și se raportează la situații ipotetice, lipsite de suport probator.

În mod corect prima instanță a reținut că realizarea de către autoritățile fiscale și vamale a unor controale de fond privind impunerea TVA au caracter eventual, neputându-se reține iminența acestora. De altfel, adaugă Înalta Curte, realizarea unor controale de către organele fiscale/vamale competente în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege nu poate fi considerată, prin ea însăși, generatoare a unui prejudiciu produs în patrimoniul contribuabilului, rezultatele controalelor și eventuala impunere suplimentară a unor creanțe fiind făcută în temeiul dispozițiilor legale.

În ceea ce privește imposibilitatea consumatorilor de a beneficia de rambursarea diferenței de taxă pe valoare adăugată în ipoteza anulării deciziei ITO, după cum și instanța de fond a reținut, această împrejurare nu generează o vătămare a unui drept sau interes legitim propriu recurentei-reclamante, ci se invocă posibila vătămare a patrimoniului unor terți, aspect care nu se înscrie în coordonatele art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește faptul emiterii mai multor decizii ITO obligatorii de către Autoritatea Vamală Română, Înalta Curte reține că cererea de suspendare a deciziei referitoare la informații tarifare obligatorii având număr de referință RO BTI 2023/004246, ce face obiectul cauzei pendinte, nu poate fi justificată de efectele posibil păgubitoare ale altor acte administrative, care fac obiectul altor cauze.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în speță reclamanta nu a demonstrat îndeplinirea condiției pagubei iminente, aspectele invocate nefiind apte să contureze această cerință, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui prejudiciu material viitor și previzibil, care s-ar produce în patrimoniul reclamantei prin punerea în executare a actului administrativ.

Cum prima instanță a făcut o analiză efectivă a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut în mod just că nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ cerute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actului administrativ emis de intimata-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor, Înalta Curte va menține hotărârea atacată, criticile recurentei-reclamante nefiind apte să conducă la reformarea soluției.

În consecință, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A S.R.L, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A SRL

împotriva sentinței civile nr. 1989 din 5 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.