ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 iunie 2025

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 229 din data de 31.10.2024 pronunțată de Judecătoria Răcari în baza art. 335 alin. (1), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul A. , a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 27.12.2019).

În baza art. 96 alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 10/01.02.2019 în dosar nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare la 12.03.2019 și s-a dispus executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită prin prezenta la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 10/2019, inculpatul urmând să execute, pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 RON pentru faza de urmărire penală.

În drept, fapta inculpatului A. care în data de 27.12.2019, a condus autoturismul, pe drumurile publice, respectiv pe DN7, județ Dâmbovița, fără a deține permis de conducere valabil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Împotriva hotărârii atacate a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023 în temeiul disp. art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 229 pronunțată de Judecătoria Răcari a data de 31 octombrie 2024 în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 900 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în calea de atac.

Decizia penală nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023 a fost comunicată inculpatului A. la data de 03 martie 2025, la adresa de domiciliu, astfel că termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit pentru inculpatul A., la data de 03 aprilie 2025.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 17 martie 2025, inculpatul A., prin apărător ales, prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În principal, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a solicitat admiterea recursului în casație, încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) teza I C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale anterior pronunțării deciziei recurate (termenul împlinindu-se la data de 24.02.2025, aceasta fiind ultima zi calendaristică în care o hotărâre de condamnare mai putea fi pronunțată).

În subsidiar, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., a solicitat admiterea recursului în casație formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești pentru analiza corespunzătoare a cazului de încetare al procesului penal (prescripția răspunderii penale).

În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., a solicitat suspendarea deciziei atacate.

În esență, a susținut că, prin decizia atacată, s-a identificat, în mod greșit, momentul în care intervenea prescripția răspunderii penale, acest termen împlinindu-se la data de 24.02.2025, pentru următoarele motive:

- fapta reținută în sarcina recurentului este cea prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., momentul săvârșirii faptei reținute de toate actele și lucrările dosarului, fiind identificat în data de 27.12.2019, fapta fiind consumată și epuizată în data de 27.12.2019;

- fapta reținută în sarcina recurentului prezintă limite de pedeapsă cuprinse între 1 și 5 ani, astfel că termenul prescripției răspunderii penale aplicabil (reținut și de instanța de apel) este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. - 5 (cinci) ani.

Astfel, a solicitat să se constate că la momentul pronunțării hotărârii atacate, faptă reținută în sarcină recurentului era prescrisă, astfel că începând cu data de 25 februarie 2025 trebuia să se dispună soluția încetării procesului penal.

În continuare a făcut trimitere la decizia din data de 18 februarie 2025 a Curții Constituționale (nepublicată în M.O. la data formulării prezentei cereri de recurs în casație), prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a executării hotărârii conform art. 441 C. proc. pen.. a susținut că aceasta trebuie să fie dispusă motivat de împrejurarea că acest caz de recurs invocat, raportat la temeiurile pe care se fundamentează prezenta cerere, este unul solid, apt a fi dovedit și apreciat ca atare de instanța de control judiciar chiar cu ocazia verificării admisibilității în principiu a cererii (în acest sens, calculul termenului prescripției putând fi realizat facil, fără verificări care necesită administrarea de probe).

A mai susținut că suspendarea executării hotărârii recurate se impune considerând ca existența chiar și teoretică a unui caz de încetare a procesului penal indică o eroare de judecată, motivat de faptul că fiecare zi petrecută în plus în executarea unei pedepse dispuse nelegal de o instanță de judecată reprezintă o încălcare a art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privarea de libertate a unei persoane trebuind să aibă un fundament riguros, concret și motivat prin raportare la normele legale de sorginte penală/procesual penală aplicabile la momentul pronunțării hotărârii de condamnare în statul care pronunță condamnarea.

La data de 07 aprilie 2025 a atașat la dosarul cauzei o hotărâre judecătorească ca practică judiciară.

Curtea de Apel Ploiești, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 19 martie 2025.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., au fost depuse concluzii scrise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În esență, s-a arătat că din punct de vedere al admisibilității cererii de recurs în casație, prin prisma cazului invocat, respectiv al dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., cererea poate fi admisă în principiu, în condițiile art. 440 C. proc. pen.., însă numai în contextul în care decizia Curții Constituționale din data de 18.02.2025 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, ar fi publicată în Monitorul Oficial până la momentul la care recurentul are deschisă calea de atac a recursului în casație (în termenul de 30 zile de comunicarea deciziei instanței de apel).

A mai susținut că având în vedere că la momentul formulării cererii de recurs în casație decizia Curții Constituționale nu a fost publicată în Monitorul Oficial, recursul în casație apare ca fiind unul inadmisibil, neîncadrându-se în cazurile prevăzute la art. 438 C. proc. pen.

În situația în care se constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.. și se dispune prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, s-a considerat că față de dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., recursul în casație trebuie admis, decizia curții de apel urmând a fi casată, urmând a se dispune încetarea procesului penal.

În esență, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 1 la 5 ani închisoare, termenul de prescripție fiind cel dat de dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., respectiv 5 ani, iar față de data săvârșirii infracțiunii, respectiv 27.12.2019, acest termen s-a împlinit la data de 26.12.2019 (avându-se în vedere decizia Curții Constituționale nr. 358 din data de 26 mai 2022).

Cu toate acestea, aceste termen a fost suspendat în baza dispozițiilor art. 156 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen.., în baza unei împrejurări de neînlăturat, efectele combinate ale pandemiei de coronavirus și ale celor două decrete prezidențiale încadrându-se pe deplin în noțiunea de "împrejurare de neînlăturat care a împiedicat punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal".

Având în vedere cele arătate, pe perioada stării de urgență, între datele de 16.03.2020 și 14.05.2020, prescripția răspunderii penale a fost suspendată.

În acest sens, este și punctul de vedere exprimat la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din 15 -16.11.2023.

Având în vedere și perioada cuprinsă între 16.03.2020-14.05.2020, rezultă că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit în cauza de față la data de 24.02.2025, astfel că la data de 26.02.2025 când s-a pronunțat instanța de control judiciar, se impunea a se admite apelul, a se desființa sentința penală atacată și a se dispune încetarea procesului penal pentru această infracțiune.

Însă în analiza cererii formulate, s-a apreciat că se impune a se avea în vedere că instanța de control judiciar, în considerente, a arătat că pandemia de coronavirus declarată nu numai la nivel național, ci și la nivel mondial începând cu data de 11 martie 2020, potrivit deciziei Organizației Mondiale a Sănătății, îndeplinește condițiile unei împrejurări de neprevăzut sau de neînlăturat, deoarece a condus în mod efectiv la împiedicarea continuării procesului penal în cauza de față.

În acest sens, decizia penală nr. 207/26.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin raportare la momentul de debut al pandemiei la nivel mondial, respectiv 11.03.2020, ar fi una legală.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 martie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 23 aprilie 2025, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

Prin încheierea din 23 aprilie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 04 iunie 2025 cu citarea recurentului inculpat și încunoștințarea apărătorului ales al acestuia.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul- inculpat A..

Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul-inculpat A. s-a apreciat ca fiind neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac și a posibilelor soluții pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susținerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepțional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii și are ca obiect desființarea hotărârilor contrare legii.

În recurs în casație nu se poate modifica situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanța de apel.

Înalta Curte reține, totodată, că, prin cazul de recurs în casație reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen.. (respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât și legislativ.

În speță, prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. care vizează greșita încetare a procesului penal a solicitat încetarea procesului penal, urmarea intervenirii prescripției răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 27.12.2019) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că, prin rechizitoriul nr. x/2020 din 26.09.2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.

S-a reținut prin actul de sesizare al instanței următoarea situație de fapt: în data de 27.12.2019, în jurul orei 13:00, a condus autoturismul, pe DN 7, în interiorul localității Tărtășești, județul Dâmbovița, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, constată că, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (2) din C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act."

În ceea ce privește termenul de prescripție, Înalta Curte reține că pentru infracțiunea dedusă judecății, durata acestuia este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., în considerarea faptului că normele de incriminare prevăd pentru acestea pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Astfel, art. 335 alin. (1) din C. pen., prevede că "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani."

În jurisprudența obligatorie relevantă a Curții Constituționale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) și nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022) s-a statuat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conținutul "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Evaluată în contextul celorlalte dispoziții pertinente în materia prescripției, această particularitate imprimă C. pen. în vigoare în intervalul de timp limitat, anterior menționat, caracterul unei legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situație mai favorabilă pentru inculpat și, astfel, să devină aplicabilă în speță, în conformitate cu principiul de aplicare a legii penale în timp, prevăzut de art. 5 alin. (2) din C. pen.

În speță, termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă de la data săvârșirii acesteia, respectiv data de 27.12.2019 și s-a împlinit la data de 25.02.2025. Pentru stabilirea momentului la care s-a împlinit termenul de prescripție au fost luate în considerare și cele 60 de zile a stării de urgență în care cursul prescripției a fost suspendat (16.03.2020-14.05.2020) potrivit Decretelor prezidențiale nr. 195/2020 și nr. 240/2020 prin care s-a instituit, respectiv s-a prelungit starea de urgență.

Termenul de prescripție, de 5 ani, care a fost suspendat pe perioada declarării pandemiei generată de virusul respirator SARS/COV/2 pe teritoriul național, perioadă care se circumscrie pe deplin condițiilor prevăzute de art. 156 alin. (1) teza a-II-a C. pen. "cursul termenului prescripției răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal’’, alin. (2) "prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare’’.

În contextul celor arătate, Înalta Curte constată că termenul general de prescripție de 5 ani, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din C. pen. care a început să curgă de la data săvârșirii faptei, respectiv 27.12.2019, și se împlinește la data de 27.12.2024, se prelungește cu 60 zile, termen în care au fost în vigoare ce 2 decrete privind declanșarea stării de urgență. Acest termen de 60 zile se calculează în continuare, respectiv din data de 27.12.2024 și până în data de 25.02.2025.

Așadar, împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, atrage incidența cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În raport de această soluție, de încetare a procesului penal, întrucât nu mai există o condamnare în cauza pendinte nu se mai impune revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 10/01.02.2019 în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare la 12.03.2019.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Va casa decizia penală atacată și sentința penală nr. 229 din data de 31.10.2024, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2023 și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 27.12.2019) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen.

Va înlătura dispoziția privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 10/01.02.2019 în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare la 12.03.2019.

Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A. dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Va lua act că inculpatul A. s-a aflat în executarea pedepsei începând cu data de 26 februarie 2025 la zi.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.. cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond și apel, vor rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 207 din data de 26 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 229 din data de 31.10.2024, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. x/2023 și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 27.12.2019) prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 C. pen.

Înlătură dispoziția privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 10/01.02.2019 în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare la 12.03.2019.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului A. dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Ia act că inculpatul A. s-a aflat în executarea pedepsei începând cu data de 26 februarie 2025 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond și apel, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 iunie 2025.