ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 114 din 09 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Drăgășani în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., art. 43 alin. (1) din C. pen. și art. 60 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, exercitarea acelorași drepturi fiind interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani, 7 luni și 10 zile închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 102 din 12 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Drăgășani în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 27 iunie 2018, și s-a dispus executarea pedepsei.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani 1 lună și 10 zile închisoare, în condițiile art. 60 din C. pen.

A fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și a pedepsei accesorie prevăzute de art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., care s-a dispus a se executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța procurorului nr. x/P/2019 din 10 iunie 2019.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menținută măsura controlului judiciar dispusă prin ordonanța procurorului nr. x/P/2019 din 11 iunie 2019.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 650 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că fapta inculpatului A. care, în după-amiaza zilei de 09 iunie 2019 și în noaptea de 09/10 iunie 2019, a condus pe drumurile publice din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, și până în municipiul Slatina, județul Olt, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, deși nu era posesor de permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, s-a arătat că elementul material al infracțiunii s-a realizat în momentul conducerii autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, deși nu era posesor de permis de conducere, fiind îndeplinită și cerința esențială ca acțiunea de conducere a vehiculului să aibă loc pe un drum public. S-a menționat că urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, s-a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui. S-a apreciat că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată a fost dovedită dincolo de orice îndoială, niciuna din probele administrate nefiind de natură a naște dubii sub acest aspect.

Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa cu închisoarea, în limitele prevăzute de textul incriminator.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările comiterii infracțiunii, conținutul concret al acesteia, atitudinea inculpatului pe parcursul cercetărilor, cât și punerea în pericol grav a siguranței circulației pe drumurile publice pe care s-a deplasat. Totodată, s-a ținut seama de datele privitoare la persoana inculpatului, în sensul că nu a recunoscut fapta și a încercat în permanență inducerea în eroare a organelor judiciare, că, potrivit fișei de cazier judiciar, este recidivist, ceea ce denotă perseverența infracțională și dispreț față de respectarea legii, că are studii gimnaziale, nu este angajat în muncă, are 3 copii minori și un comportament corespunzător în societate, așa cum rezultă din caracterizarea de la dosar, context în care s-a apreciat că aplicarea unei pedepse principale de 1 an și 6 luni închisoare cu executare este aptă a atinge scopul sancționator și preventiv-educativ al acesteia.

Totodată, s-a arătat că, prin Sentința penală nr. 102 din 12 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Drăgășani în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 27 iunie 2018, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 7 luni și 10 zile închisoare, fiind stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, context în care s-a constatat că infracțiunea ce a format obiectul cercetării în cauză a fost comisă înlăuntrul respectivului termenul de supraveghere.

Într-o atare situație, în baza art. 96 alin. (4) din C. pen., instanța de fond a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani, 7 luni și 10 zile închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală menționată și a dispus executarea pedepsei de 4 ani 1 lună și 10 zile închisoare, în condițiile art. 60 din C. pen.

Întrucât prin ordonanța procurorului nr. x/P/2019 din 10 iunie 2019 inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore, în baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii.

De asemenea, a fost revocată suspendarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și suspendarea executării pedepsei accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., iar, în temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, ce s-a dispus a fi executată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

S-a mai arătat că, prin ordonanța procurorului nr. x/P/2019 din data de 11 iunie 2019, față de inculpat s-a dispus măsura controlului judiciar, ce a fost menținută în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății, astfel încât, constatând că nu au intervenit elemente noi în favoarea inculpatului, iar împrejurările inițiale avute în vedere la dispunerea măsurii de prevenție nu au dispărut și nici nu au suferit modificări, în baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de fond a menținut respectiva măsură.

Având în vedere obiectul cauzei, care nu este susceptibil de producerea unui prejudiciu, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea și inculpatul A..

În motivarea apelului, inculpatul a criticat sentința penală atacată sub aspectul greșitei sale condamnări ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat în cauză și a respingerii cererii de reaudiere a martorului B., persoana care a condus autoturismul, solicitând, totodată, înlăturarea din materialul probator a declarației martorului C., cu care se află în relații de dușmănie. Inculpatul a mai arătat că are trei copii minori în întreținere, fiind sigurul care realizează venituri.

Prin Decizia penală nr. 591/A din 09 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca tardiv formulat, apelul părții civile Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea împotriva Sentinței penale nr. 114 din 09 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Drăgășani în Dosarul nr. x/2019.

Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 434 RON, să fie achitat din fondul Ministerului Justiției și să rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, Curtea a reținut că prima instanță a analizat în mod judicios toate mijloacele de probă administrate, reținând o situație de fapt corectă, și a realizat o justă individualizare, atât a cuantumului pedepsei aplicate, cât și a modalității de executare.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., Curtea a constatat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 74 din C. pen., având în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită fapta și limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, conduita avută după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, dar și natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale.

Totodată, a considerat că executarea pedepsei închisorii în condițiile art. 60 din C. pen. este aptă să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a inculpatului.

Instanța de control judiciar a reținut ca fiind nefondată solicitarea inculpatului de achitare, având în vedere că din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de acesta.

În acest context, făcând trimitere la dispozițiile art. 103 din C. proc. pen., Curtea a subliniat că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Or, prima instanță a expus în considerentele sentinței apelate modalitatea în care a analizat mijloacele de probă, concluzia acesteia, în sensul că inculpatul A. a săvârșit fapta pentru care a fost condamnat, fiind însușită în totalitate de către Curtea de Apel, astfel că soluția adoptată în fond a fost apreciată ca fiind legală și temeinică.

Curtea a constatat că nu este credibilă situația de fapt propusă de inculpat, din moment ce acesta a ales să facă declarații contradictorii, inițial menționând că, în ziua de 09 iunie 2019, orele 19:00 - 20:00, a vândut autoturismul x unor persoane necunoscute, pentru ca, ulterior, cu ocazia declarației din data de 11 iunie 2019, să susțină că, în seara respectivei zile, s-a aflat în autoturism, însă acesta a fost condus de B..

De asemenea, s-a arătat că împrejurarea că în fața primei instanțe unii dintre martori și-au schimbat declarațiile date în cursul urmării penale nu poate conduce la adoptarea unei soluții de achitare, din moment ce nu a fost prezentat un motiv credibil pentru care martorii au dat declarații contradictorii.

Referitor la apelul formulat de partea civilă, Curtea a reținut că acesta a fost promovat la 06 august 2020, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 410 alin. (1) din C. proc. pen., în condițiile în care comunicarea copiei minutei s-a realizat la 14 iulie 2020.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat D., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, a arătat că probele administrate în cauză nu au relevat în mod cert și fără dubiu săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat și vinovăția sa, existența în interiorul autoturismului a unei bucăți de lemn pe care scria "A." ori împrejurarea că, în aceeași zi, a fost sancționat contravențional cu avertisment pentru aceea că "a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din municipiul Drăgășani fără ITP și fără asigurare valabilă de RCA", neputând conduce la înlăturarea respectivului dubiu în condițiile în care procesul-verbal a fost întocmit pro causa, iar instanța a respins cererea de reaudiere a martorului B., cel care a condus, în realitate, vehiculul.

Totodată, a apreciat că hotărârea de condamnare este nelegală sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, instanța nereținând circumstanțele atenuante prevăzute de lege, a căror incidență rezultă din caracterizarea emisă de Primăria Drăgășani (în care s-a menționat că are un comportament civic și social corespunzător, că nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, că are în întreținere 3 copii minori și este singurul din familie care realizează venituri, lucrând ca zilier).

Ca urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii cu privire la individualizarea pedepsei și la pedeapsa finală rezultantă.

Deopotrivă, în conformitate cu prevederile art. 441 din C. proc. pen., recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii până la judecarea recursului în casație și luarea măsurii controlului judiciar, arătând că va respecta condițiile ce îi vor fi impuse în baza art. 215 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

Prin încheierea din 04 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, reținându-se că sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 591/A din 09 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 4, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii, reținându-se că recurentul nu a indicat motivele ce fundamentează această solicitare și că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. cu argumentarea că probatoriul administrat în cauză nu a relevat în mod cert și fără dubiu săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetat ori vinovăția sa, precum și că pedeapsa este aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, din moment ce, la individualizarea acesteia, nu au fost reținute circumstanțe atenuante a căror incidență rezultă din caracterizarea emisă de Primăria Drăgășani.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a acesteia. Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Așadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se poate examina doar nelegalitatea pedepsei aplicate de instanțele inferioare, ceea ce presupune o verificare matematică a cuantumului acesteia prin raportare la limitele speciale prevăzute de lege, iar nu o reanalizare a probatoriului aflat la dosar în scopul reținerii unei alte situații factuale ori a unor circumstanțe atenuante care să atragă o sancțiune mai redusă, așa cum a solicitat recurentul prin motivele scrise de recurs, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii și nu nelegalitatea ei. În plus, Înalta Curte subliniază că reținerea circumstanțelor atenuante reprezintă o parte a operațiunii de individualizare judiciară a sancțiunii penale, care este atributul exclusiv al instanțelor de fond, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcție de criteriile menționate în art. 74 din C. pen., instanța de recurs în casație fiind limitată, conform art. 447 din C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.

Prin urmare, atâta timp cât instanța de apel nu a reținut, în privința recurentului, incidența vreunei circumstanțe atenuante, iar recurentul nu a indicat niciun aspect de nelegalitate a pedepsei aplicate, criticile sale nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație invocat (art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.). De altfel, pedeapsa stabilită recurentului, de 1 an și 6 luni închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de legiuitor pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, incriminată de art. 335 alin. (1) din C. pen., pentru care acesta a fost condamnat, care sunt cuprinse între 1 și 5 ani închisoare, iar, în speță, au fost corect aplicate dispozițiile art. 96 alin. (4) din C. pen., în temeiul cărora a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani, 7 luni și 10 zile închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 102 din 12 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Drăgășani în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 27 iunie 2018, care a fost adăugată la sancțiunea aplicată în cauză, spre a fi executată efectiv.

Față de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 591/A din 09 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Deopotrivă, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 591/A din 09 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 martie 2021.

GGC - OB