ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 677/A din 10 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 784 din 7 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Pitești, în baza art. 335 alin. (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în modalitatea conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autoturisme i a fost suspendată .

Conform art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pe durata executării pedepsei sus precizate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a conduce un autovehicul.

S-a interzis inculpatului pe o perioadă de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a conduce un autovehicul.

În baza art. 89 alin. (1) din C. pen., s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 426/07.05.2018 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la data de 30.06.2019.

În baza art. 38 alin. (1) combinat cu art. 39 alin. (1) lit. b) și cu) art. 45 alin. (1), alin. (5) din C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și pedeapsa de 9 luni închisoare reținută prin Sentința penală nr. 426/07.05.2018 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la data de 30.06.2019, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a conduce un autovehicul pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în conformitate cu disp. art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 91 din C. pen., rap. art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 92 C. pen.

S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere se respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă.; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus condamnatului să execute obligația prevăzută de lit. b) a art. 93 alin. (2), constând în aceea de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Argeș sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei Mioveni sau Consiliului Local Mioveni.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

Prin Decizia penală nr. 677/A din 10.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 784 din 7 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat prezenta cerere de recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales, avocat B., la data de 22.01.2021.

Prin cererea de recurs în casație formulată, motivele fiind prezentate in extenso în cererea aflată la dosar recurs casație, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, 7 și 9 din C. proc. pen.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., în esență, a arătat că instanța de apel a încălcat jurisdicția de soluționare a unor chestiuni de drept, întrucât s-a lansat într-o serie de judecăți care implică practic aspecte de legislativ și de tehnica legislativă și nu texte legale, în loc să înainteze Înaltei Curți de Casație solicitarea formulată de apărarea inculpatului pentru termenul din 09.09.2020 din apel.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în esență, a apreciat că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât tractorul nu era unul rutier, ci unul agricol, fiind incidentă în speță Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2017 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438, alin. (1), pct. 9 din C. proc. pen., acesta a fost abrogat prin Legea nr. 255/2013, astfel că devine inutilă expunerea considerațiilor pe care inculpatul le-a avut în vedere.

Judecătorul de filtru, prin rezoluție, a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, în vederea examinării admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 677/A din 10 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019 și s-a stabilit termen pentru judecarea pe fond a recursului în casație la data de 08 iunie 2021.

S-a reținut că recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către Curtea de Apel. Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Față de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune, cu privire la exercitarea recursului în casație, atât o limitare în timp (termenul de declarare a recursului), cât și din perspectiva interesului procesual (persoane care pot declara), precum și a cazurilor ce pot fi invocate.

Art. 440 C. proc. pen. prevede la alin. (1) că admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. La alin. (2) se arată că, dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 ori dacă cererea este vădit nefondată, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Alin. 4 al aceluiași articol prevede că, în cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Înalta Curte a constatat că prezenta cerere de recurs în casație a fost formulată în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazurile de recurs în casație pe care se întemeiază și motivarea acestora,cu mențiunea că cererea de recurs în casație a fost admisă pentru cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. și art. 438, alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu și pentru cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen., care a fost abrogat prin Legea nr. 255/2013, precum și semnătura persoanei care exercită calea de atac (a fost complinită ulterior lipsa semnăturii de pe cererea de recurs în casație). De asemenea, cererea de recurs în casație respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 438 C. proc. pen.

În concluzie, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile legale, motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., și a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 677/A din 10 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 677/A din 10 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019, atât în raport cu susținerile apărătorului, cât și în raport cu actele din dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când " în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente".

Așadar, art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. se referă la nerespectarea dispozițiilor privind competența instanței, or, criticile formulate de inculpat vizează faptul că instanța de apel nu a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept formulată de acesta la termenul de judecată din apel din data de 09 septembrie 2020.

De altfel, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că acest caz de recurs în casație este incident atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispozițiilor privind competența intervenind în cursul judecății.

Așa fiind, criticile formulate de inculpatul A. prin prisma acestui caz de casare nu se încadrează în această situație, întrucât regulile de competență materială și după calitatea persoanei, raportat la obiectul cauzei, au fost respectate, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., fiind formal invocat.

În recursul de față, recurentul inculpat a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susținând în cauză, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în modalitatea conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autoturisme i a fost suspendată .

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față prin prisma criticilor ce pot fi analizate în recursul în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că susținerile inculpatului în sensul că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât tractorul nu era unul rutier, ci unul agricol, fiind incidentă în speță Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2017 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt nefondate.

Inculpatul A. a fost condamnat în mod definitiv prin decizia recurată la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în modalitatea conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autoturisme i a fost suspendată.

Situația de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel constă, în faptul că inculpatul A. la data de 14 aprilie 2018 a condus pe drumul comunal din satul Păunești, comuna Ciomăgești, jud. Argeș, tractorul marca x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, în varianta normativă a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i a fost suspendată, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Dispozițiile art. 335 din C. pen., prevăd următoarele: Alin. (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani; Alin. (2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

În speță, inculpatul A. a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., respectiv a condus pe drumul comunal din satul Păunești un tractor, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., se constată că fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate ale infracțiunii conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Contrar criticilor formulate de apărătorul inculpatului, se reține că prin Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României nr. 427 din 09 iunie 2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din C. pen., care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională.

De asemenea, prin Decizia nr. 11 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 479 din 26 iunie 2017 s-a stabilit că în interpretarea noțiunii de "autovehicul", prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen. și art. 335 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 pct. 6 și pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată și completată prin O.G. nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din C. pen., respectiv de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Or, criticile formulate de inculpat în prezenta cauză referitoare la faptul că tractorul nu era unul rutier, ci unul agricol, apreciind incidentă în speță Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11/2017 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt nefondate, având în vedere că Decizia nr. 11 din 2017 vizează exclusiv dispozițiile art. 335 alin. (1) din C. pen., în speță, inculpatul fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de alin. (2) al art. 335 din C. pen.

Așadar, având în vedere cele anterior menționate, Înalta Curte subliniază că art. 335 alin. (2) din C. pen. nu a fost declarat neconstituțional, iar Decizia Curții Constituționale nr. 224 din 4 aprilie 2017, precum și Decizia nr. 11 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept se referă exclusiv la dispozițiile art. 335 alin. (1) din C. pen., la noțiunea de autovehicul, or, în speță inculpatul a condus un tractor, tractorul nefăcând parte din această categoriile.

Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, definește autovehiculul ca fiind orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule. Tractor agricol sau forestier ca fiind orice vehicul cu motor, care circulă pe roți sau pe șenile, având cel puțin două axe, a cărui principală funcție constă în puterea sa de tracțiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acționa anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră și a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcție secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite mașini autopropulsate.

Contrar susținerii inculpatului în sensul că a avut permanent carnetul de conducere, se reține că prin Sentința penală nr. 426 din 07 mai 2018 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin neapelare la data de 30 iunie 2019,inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare.

Totodată, se reține că potrivit adresei nr. x/22.05.2018 a IPJ Argeș - Serviciul Rutier Compartimentul Implementări Abateri, s-a precizat că inculpatul A. era posesor de permis de conducere auto, pentru categoria B, din data de 17.01.1996, însă, la data comiterii faptei nu avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice întrucât, la data de 20.08.2016, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Olt îi întocmiseră dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, criticile formulate în cadrul recursului în casație sunt nefondate, întrucât inculpatul chiar dacă a fost depistat cu tractorul în brazdă și nu pe drumurile publice, acesta a condus pe drumurile publice pentru a ajunge la locul unde a fost depistat, în sarcina acestuia reținându-se conducerea unui tractor pe un drum public, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În consecință, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin decizia recurată întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, în varianta normativă a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.

În consecință, se reține că natura celorlalte critici formulate de recurent vizează fondul cauzei, modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, existența infracțiunii, sub aspectul laturii obiective și subiective a acestora, chestiunile fiind analizate de instanța de fond și de apel, critici ce exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Cu privire la lipsa concordanței dintre situația de fapt reținută și tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunii, astfel cum s-a invocat de către apărare, Înalta Curte reține că scopul recursului în casație este verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, instanța trebuie să plece în analiza tipicității obiective și subiective a infracțiunii de la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel, neputând să analizeze pertinența și concludența probelor administrate în cauză ori suficiența acestora. Criticile referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casație și Justiție în calea extraordinară de atac a recursului în casație este limitată exclusiv în drept. Așadar, statuările în fapt ale instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că, aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac, în cauză constatându-se existența unei concordanțe depline între situația de fapt reținută în mod definitiv de către instanța de apel, în baza probelor administrate, și elementele de tipicitate ale infracțiunii de reținute, prevăzute de 335 alin. (1) din C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 677/A din 10 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 677/A din 10 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2021.

GGC - GV