ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 579/2025

Ședința publică din data de 20 martie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 29 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 1.639.504,92 RON, reprezentând rest subvenție datorată ca urmare a prestării serviciului de transport public aferentă lunii decembrie 2018.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție prin care a chemat în garanție MUNICIPIUL BUZĂU, solicitând instanței să respingă cererea de chemare în judecată și, în subsidiar, în cazul în care o va admite, să admită cererea de chemare în garanție și să oblige MUNICIPIUL BUZĂU la plata sumei de 1.639.504,92 RON către B., pentru a o putea plăti către reclamantă.

Prin încheierea din 3 februarie 2023, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de MUNICIPIUL BUZĂU prin întâmpinare.

Prin sentința nr. 381 din 19 mai 2023, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.639.504,92 RON. Totodată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chematul în garanție MUNICIPIUL BUZĂU la plata către pârâtă a sumei în litigiu și către reclamantă a sumei de 25.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 3 februarie 2023 și a sentinței primei instanțe, a declarat apel principal chematul în garanție MUNICIPIUL BUZĂU, iar pârâta a promovat apel incident împotriva aceleiași sentințe.

Prin decizia nr. 238 din 4 iulie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul principal, a schimbat în parte încheierea din 3 februarie 2023 și sentința apelată, în sensul că a admis excepția de prescripție cererii de chemare în garanței și, în consecință, a respins-o ca prescrisă. A menținut celelalte dispoziții și a respins apelul incident ca nefondat. A obligat pârâta să achite chematului în garanție suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și a obligat apelanta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtă B. a declarat recurs, solicitând casarea ei în parte în ceea ce privește soluția instanței de apel cu privire la excepția prescripției cu privire la cererea de chemare în garanție și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

La 29 octombrie 2024, intimata A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

Prin întâmpinarea formulată la 14 noiembrie 2024, intimatul MUNICIPIUL BUZĂU a invocat excepția nulității recursului, justificat de faptul că motivele de recurs nu se încadrează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Luând în analiză, cu prioritate, chestiunea admisibilității recursului, a cărei verificare primează oricăror altor cereri și excepții formulate de părți, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituție, iar în C. proc. civ., la alin. (1) al art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Aceste dispoziții impun verificarea admisibilității căii de atac în raport cu obiectul cererii, precum și din perspectiva art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Astfel cum s-a reținut în etapele devolutive, litigiul de față derivă din executarea contractului de delegalre de gestiune a serviciului de transport public local prin curse regulate nr. 2733 din 20 februarie 2016, prin care reclamanta a preluat în concesiune serviciul public de transport local.

Cauza acțiunii derivă din răspunderea contractuală a pârâtei, reclamantul urmărind obligarea ei la plata subvenției nechitate ca urmare a prestării serviciului de transport public, aferentă lunii decembrie 2018.

Elementele acțiunii sintetizate anterior reflectă inechivoc că cererea de față este circumscrisă executării unui contract de concesiune de servicii, asimilat actului administrativ.

În acest context, instanța supremă notează că litigiile privind executarea unor astfel de contracte se soluționează conform dispozițiilor Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Aceasta, în măsura în care art. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 stabilește că "Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor".

Ca atare, față de natura contractului în executarea căruia sunt afirmate pretențiile reclamantei, litigiului de față se rețin la data inițierii procesului 29 martie 2022, prevederile art. 53 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 stabilea că,Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice", iar la alin. (3

1

) al aceluiași articol de lege, se prevedea că "(1

1

) Litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul".

Prin decizia nr. 11/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, precum și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, competența materială de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziții publice înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Prin urmare, la stabilirea căilor de atac pe care reclamanta le are în prezenta cauză trebuie avute în vedere prevederile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016, conform căreia "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în raport cu legea aplicabilă la data inițierii litigiului, hotărârea pronunțată în primă instanță este supusă numai apelului, cale de atac de care recurenta a beneficiat.

Nu pot fi primite alegațiile recurentei derivate din competența instanțelor civile în soluționarea litigiului, în măsura în care, față de natura contractului dedus judecății, litigiului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016, iar chestiunea competenței, nu doar că este depășită la acest moment procesual, ci și lămurită pentru astfel de litigii prin decizia nr. 11/2023 a instanței supreme, evocată anterior.

Dispozițiile legale anterior evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun așadar concluzia că, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluționată în apel categoria de litigii căreia i se circumscrie prezentul litigiu, deciziei nr. 238 din 4 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, este definitivă de la data pronunțării ei, mențiunea din dispozitiv privind dreptul la recurs rămânând fără efect, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

În condițiile în care autoarea căii de atac nu avea deschisă calea extraordinară de atac împotriva deciziei civile în discuție, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016 și 457 alin. (1), raportate la cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 238 din 4 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. și cu intimatul-chemat în garanție MUNICIPIUL BUZĂU, prin Primar.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2025.