ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2770/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, la data de 10.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să îi plătească, la valoarea de piață, contravaloarea suprafeței de teren de 1.193 mp, pe care aceasta o ocupă în mod ilegal și abuziv. Prin sentința civilă nr. 553 din 3 februarie 2021, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare. A fost respinsă, de asemenea, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 998 din 5 iulie 2022, Tribunalul Gorj a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.558 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri. Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1.994,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, și 4.504 RON, cheltuieli de judecată în apel. Prin decizia civilă nr. 897 din 25 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, împotriva deciziei civile nr. 998 din 5 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., având ca obiect revendicare imobiliară. A casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în rejudecarea apelului Prin sentința civilă nr. 215 din 23 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A., prin procurator B., împotriva sentinței civile nr. 553 din 3 februarie 2021, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în același dosar, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, după casarea cu trimitere spre rejudecare. A schimbat sentința civilă nr. 553 din 3 februarie 2021, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2019, în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta A.. A obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1.186 mp, identificat prin Schița Anexă 3 la raportul de expertiză întocmit de experții C., D. și E.. A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.994,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanță și 4.504 RON cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei civile nr. 215 din 23 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, au declarat recurs atât pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, cât și reclamanta A.. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 639 din 19 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, împotriva deciziei civile nr. 215 din 23 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă A.. A fost casată decizia recurată, în sensul că a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 553 din 3 februarie 2021, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2019, ca nefondat. A fost respinsă cererea accesorie formulată de apelanta-reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel. A fost respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 562 din 18 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, ca nefondat. La data de 23.10.2023, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 639 din 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, solicitând, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot sau în parte a deciziei atacate. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în rejudecare Prin decizia civilă nr. 9 din 16 ianuarie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată, formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 639 din 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Hotărârea este definitivă în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 6 C. proc. civ. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 9 din 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, recurenta A. a declarat recurs, solicitând constatarea caracterului ilegal, abuziv și nefondat al acestei hotărâri. Prin cererea de recurs, recurenta a susținut că instanțele inferioare, respectiv Curtea de Apel Craiova și Judecătoria Târgu-Jiu, nu au analizat în mod efectiv cererea sa sub toate capetele invocate, respectiv atât sub aspectul revendicării terenului, prin lăsarea acestuia liber, cât și sub aspectul obligării la plata contravalorii terenului ocupat definitiv. În motivarea recursului, recurenta a arătat că, potrivit procesului-verbal nr. x din 11 aprilie 2023, întocmit ulterior soluționării cauzei de către Judecătoria Târgu-Jiu și Tribunalul Gorj, Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, a recunoscut la fața locului, în prezența constructorului, faptul real și fizic al ocupării definitive a suprafeței de 1193 mp din proprietatea sa. Recurenta a susținut că, în aceste condiții, hotărârile instanțelor de fond și de apel, precum și motivarea deciziei recurate, sunt contrare realității faptice din teren și nu reflectă situația recunoscută de către partea adversă. De asemenea, a învederat, că motivarea deciziei nr. 9/2024, raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 6 C. proc. civ., este, în opinia sa, nelegală și tendențioasă, întrucât nu analizează în substanță argumentele și probele depuse la dosar. Totodată, a criticat faptul că, deși Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a recunoscut, inclusiv în propriul recurs împotriva deciziei nr. 998/2022, imposibilitatea lăsării libere a terenului, instanța nu a dispus obligarea la plata contravalorii suprafeței de teren ocupate, așa cum s-a solicitat în cererea introductivă și cum a fost reținut prin decizia Tribunalului Gorj nr. 998/2022. Recurenta a mai arătat că instanțele nu au analizat corect capetele de cerere, în sensul că nu s-au pronunțat asupra cererii de obligare la plata contravalorii terenului, deși acest capăt de cerere a fost formulat și timbrat corespunzător. S-a susținut că motivarea respingerii revizuirii, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 6 C. proc. civ., este neîntemeiată, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor legale incidente și fără a ține cont de ansamblul probelor administrate. Totodată, recurenta a criticat motivarea instanțelor de fond și de apel în ceea ce privește raportarea la dispozițiile Legii nr. 255/2010, susținând că suprafața de teren de 1193 mp nu este cuprinsă în deciziile de expropriere și, pe cale de consecință, instanța era obligată să analizeze și să dispună plata contravalorii terenului pentru această suprafață. În plus, recurenta a subliniat faptul că invocarea, de către partea adversă, a motivelor de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la aplicarea Legii nr. 255/2010 pentru suprafața de teren în litigiu, nu este justificată în speță, întrucât acest teren nu a făcut obiectul unei decizii de expropriere emise de Statul Român. De asemenea, recurenta a arătat că motivarea instanței de apel este greșită și sub aspectul în care s-a reținut că în cererea de chemare în judecată ar fi solicitat doar revendicarea terenului, nu și contravaloarea acestuia, menționând că a solicitat, în mod expres, inclusiv plata valorii terenului, iar acest aspect rezultă din înscrisurile aflate la dosar. În opinia recurentei, instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, iar soluția adoptată reprezintă o pronunțare minus petita, în condițiile în care a solicitat atât lăsarea liberă a terenului, cât și plata contravalorii suprafeței ocupate de 1193 mp. Referitor la susținerile părții adverse privind autoritatea de lucru judecat, recurenta a arătat că nu sunt incidente în cauză, întrucât litigiul anterior a avut ca obiect o altă suprafață de teren și s-a întemeiat pe dipozițiile Legii nr. 255/2010, pe când prezenta acțiune este una distinctă, întemeiată pe dispozițiile art. 563, art. 566 și art. 584 C. civ., având ca obiect revendicarea și plata contravalorii terenului ocupat fără titlu. Recurenta a mai invocat faptul că motivarea deciziei nr. 639/2023, pronunțate în dosarul nr. x/2019, este contradictorie cu alte hotărâri rămase definitive, inclusiv cu decizia nr. 98/2019 a Tribunalului Gorj, în care s-a stabilit că terenul în suprafață de 1193 mp nu poate fi analizat în temeiul Legii nr. 255/2010, precum și cu sentința civilă nr. 6347/2023 a Judecătoriei Craiova, care a reținut că lucrările efectuate pe terenul reclamantei reprezintă o expropriere de fapt, cu caracter abuziv, raportat la art. 553 alin. (1) C. civ. Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și obligarea Statului Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la plata contravalorii terenului ocupat ilegal, conform celor reținute de Tribunalul Gorj prin sentința nr. 998/2022. Nu a fost motivată în drept, iar în probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. I.5. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-revizuentă A. și menținerea ca temeinică și legală a deciziei nr. 9/2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, arătând că nu sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Intimata a invocat cu titlu principal excepția nulității cererii de recurs, susținând că aceasta nu conține critici de nelegalitate, ci exprimă simple nemulțumiri față de hotărârile pronunțate în prezenta cauză și în dosarele conexe. S-a arătat că, potrivit art. 489 C. proc. civ., lipsa motivării sau formularea unor critici care nu se încadrează în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. atrage nulitatea recursului, sancțiune care poate fi constatată inclusiv din oficiu de către instanță În susținerea acestei excepții, intimata a invocat și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 2521 din 18 noiembrie 2021, reținându-se că motivarea recursului nu presupune doar exprimarea unei nemulțumiri, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, în opinia părții, hotărârea atacată ar fi nelegală, cu indicarea clară a textului de lege pretins încălcat. S-a subliniat că cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, respectiv o clarificare a criticilor circumscrise motivelor permise de lege, capabile să evidențieze nelegalitatea hotărârii recurate. Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că motivele invocate de recurentă nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în art. 488 C. proc. civ. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ., iar în probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta A. a precizat că prin cererea de recurs formulată îndeplinește prevederile art. 486, 487 și 488 C. proc. civ. și, în consecință, solicită desființarea deciziei civile nr. 9/2024 a Curții de Apel Craiova și a deciziei civile nr. 639 din 19 octombrie 2023, precum și obligarea la plată pentru suprafața de 1.193 mp, conform celor statuate prin sentința civilă pronuțată de Tribunalul Gorj. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Simpla încadrare în drept de către parte a unui sau mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Așadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Astfel, pentru considerentele reținute și de Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte subliniază că, în materia revizuirii formulate împotriva unei decizii pronunțate în recurs, hotărârea asupra cererii de revizuire poate fi atacată prin recurs exclusiv în situația prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărâri definitive potrivnice) și numai în măsura în care legea permite expres exercitarea acestei căi de atac. În speță, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 6 C. proc. civ. a fost soluționată definitiv de instanța de recurs, astfel că exercitarea recursului împotriva deciziei nr. 9 din 16 ianuarie 2024 a Curții de Apel Craiova este inadmisibilă cu privire la aceste motive, nefiind îndeplinite cerințele legale necesare pentru promovarea unei noi căi de atac. În ceea ce privește recursul declarat împotriva aceleiași decizii nr. 9 din 16 ianuarie 2024, cu referire la soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Analizând conținutul cererii de recurs, se observă că recurenta nu indică norme de drept care să fi fost încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel, ci formulează aprecieri subiective asupra probelor și asupra modului de soluționare a cauzei. Simpla caracterizare a motivării ca fiind "abuzivă, tendențioasă și nelegală" nu reprezintă o critică de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., iar o eventuală invocare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ar presupune indicarea unor lipsuri reale ale motivării sau existența unor contradicții flagrante, ceea ce nu se poate reține în prezenta cauză, câtă vreme instanțele au analizat și au motivat soluția adoptată, chiar dacă nu în sensul dorit de recurentă. Susținerile recurentei potrivit cărora motivarea deciziei nr. 639/2023, pronunțate în dosarul nr. x/2019, ar fi contradictorie cu decizia nr. 98/2019 a Tribunalului Gorj pronunțată în dosarul nr. x/2019 în care s-a reținut că terenul în suprafață de 1193 mp nu poate fi analizat în temeiul Legii nr. 255/2010, precum și cu sentința civilă nr. 6347/2023 a Judecătoriei Craiova în dosarul nr. x/2015, care a reținut că lucrările efectuate pe terenul reclamantei reprezintă o expropriere de fapt cu caracter abuziv, raportat la art. 553 alin. (1) C. civ., nu constituie critici de nelegalitate, ci exprimă doar nemulțumirea recurentei față de modul de interpretare a dispozițiilor legale de către instanțe diferite. De asemenea, în ceea ce privește invocarea erorilor de aplicare a normelor de drept material privind exproprierea sau despăgubirea pentru terenul ocupat, nu se regăsește în cererea de recurs o argumentare de natură să evidențieze încălcarea unei norme juridice incidente, ci doar reluarea poziției procesuale și a dezacordului față de interpretarea dată de instanță cadrului legal. Or, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesară o explicitare clară a normei pretins încălcate și a consecințelor juridice asupra soluției, aspect inexistent în prezenta cauză. Recurenta a mai susținut că instanțele inferioare nu au analizat efectiv cererea introductivă sub toate capetele invocate, respectiv revendicarea terenului și plata contravalorii terenului ocupat definitiv. Acest motiv invocat de recurentă se referă la modul în care instanțele inferioare au stabilit situația de fapt și au analizat probele administrate. Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară destinată exclusiv controlului legalității hotărârilor atacate și nu poate fi folosit pentru a reexamina sau reinterpreta probele administrate și situația factuală. Această critică nu vizează însă o încălcare a normelor de drept material sau procedural, ci reflectă exclusiv nemulțumirea față de aprecierea probatoriului și situația factuală stabilită de instanțele inferioare, aspect ce excede limitelor recursului prevăzute de art. 488 C. proc. civ. De asemenea, critica recurentei privind caracterul ilegal, abuziv și tendențios al motivării deciziei recurate privește exclusiv aprecierea probelor și raționamentul logico-juridic al instanței inferioare. Or, recursul nu poate constitui o cale de reexaminare a temeiniciei soluțiilor adoptate, nefiind incident niciunul dintre motivele limitative ale art. 488 C. proc. civ.. Aceste afirmații privesc modul în care instanțele au interpretat și au apreciat probatoriul administrat, fiind vizată astfel temeinicia deciziilor anterioare. Astfel, recursul nu este o cale de atac ce permite reevaluarea temeiniciei sau aspectelor factuale ale cauzei. Astfel, nici această critica a recurentei nu se regăsește printre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În privința criticii legate de interpretarea greșită a cererii privind contravaloarea terenului, aceasta se referă strict la modul în care instanțele inferioare au interpretat cererile formulate. Interpretarea cererilor nu poate constitui obiectul recursului, întrucât nu reflectă încălcări evidente ale normelor procedurale prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. Cu privire la critica privind greșita analiză a dispozițiilor Legii nr. 255/2010 privește exclusiv modul în care instanțele inferioare au apreciat situația factuală și documentația existentă, Înalta Curte apreciază că această critică privește direct situația factuală și modul în care instanțele inferioare au interpretat și aplicat circumstanțele legate de expropriere. Aspectele legate de aplicarea eronată a unor dispoziții legale pot constitui motiv de recurs numai dacă sunt incidente explicit dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("aplicarea greșită a normelor de drept material"), însă recurenta critică în fapt aprecierea situației de fapt (excluderea terenului din documentația de expropriere), și nu direct interpretarea unei norme de drept material aplicate greșit. Ca atare, critica nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Referitor la invocarea greșitei aplicări a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste prevederi vizează exclusiv calea extraordinară a revizuirii și nu pot constitui motive de recurs în sensul art. 488 C. proc. civ., deoarece acestea au fost sau puteau fi invocate exclusiv pe calea revizuirii, cale procedurală distinctă și separată de recurs. În consecință, această critică nu este admisibilă în cadrul prezentei căi de atac. O altă critică formulată de recurentă privește autoritatea de lucru judecat și implică o evaluare factuală și procedurală referitoare la identitatea de părți, obiect și cauză dintre litigii distincte, fără a constitui însă o încălcare evidentă a normelor procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ. De asemenea, susținerea recurentei privind presupusa contradicție dintre decizia atacată și alte hotărâri definitive, respectiv decizia nr. 639/2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019, sentința civilă nr. 6347/2023 din dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Craiova și decizia nr. 98/2019 din dosarul nr. x/2019, reflectă în realitate o nemulțumire legată de modul în care jurisprudența a fost aplicată de instanțe diferite. Această nemulțumire poate constitui eventual temei al unei cereri de revizuire sau al unei solicitări de unificare a practicii judiciare, însă nu se circumscrie motivelor strict reglementate de art. 488 C. proc. civ. Recurenta formulează o apreciere subiectivă privind caracterul discriminatoriu și abuziv al soluției pronunțate. În contextul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel de afirmații generale privind pretinse discriminări sau abuzuri ale instanțelor inferioare nu se încadrează în niciunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute, deoarece nu se identifică o încălcare clară a normelor de drept material sau procedural. Toate criticile invocate de recurenta A. privesc reevaluarea probelor, interpretarea situației factuale și procedurale, ori aplicarea unor prevederi care sunt specifice revizuirii și nu recursului. Niciuna dintre aceste critici nu se circumscrie motivelor limitative prevăzute în mod expres de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care recursul este nul, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de recurenta-revizuentă nu se circumscriu cerințelor de legalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea vizând, în realitate, aspecte ce țin de fondul cauzei, de apreciere a probatoriului și de modul în care instanțele anterioare au interpretat și calificat cererile părților. În consecință, potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanța urmează să constate nul recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 9 din 16 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.